Ce frumos! Prima reacție la evenimentul desfășurat de ARED în această duminică denotă succesul campaniei de marketing asupra opiniei privitorului. Nimeni nu critică organizarea de concerte în zona Păduricii (compania a mai pus la cale un concert de muzică clasică încă din 2012), dar tot nimeni nu critică efectul negativ pe termen mediu și lung al acțiunilor de construire și reducere a spațiului verde utilizabil efectiv locuitorilor din Arad! Când ARED va construi un parc nou abia atunci poate spune că se dedică cu adevărat comunității; și în acel moment abia va începe să scadă din impactul negativ pe care construcția de noi blocuri îl are asupra orașului.
Evenimentul binevenit de mulți arădeni (Adrian din Arad este doar unul dintre ei) ridică atenția asupra două aspecte negative:
- continuă imaginea falsă a unui „Parc” numit Pădurice;
- cosmetizează o atitudine administrativă (dovedită științific a fi) eronată;
Zona reamenajată în 2011-2012, pentru care numai paza se figurează la 100.000 de lei, nu este nicidecum parcul care trebuia să fie inițial; nici măcar cel pe care îl cunoșteam în copilărie. Putem citi istoria Păduricei, care presupunea 8 hectare (!) de zonă verde utilizabilă locuitorilor în diverse feluri, dar această zonă începuse să își piardă din importanța verde odată cu industrializarea Aradului. Nu denunț începutul secolului XX (ar fi fără folos), ci realitatea mai apropiată, cu atitudini care continuă și azi. Clădirile care au început să răsară în anii 90 nu au fost deloc un semn bun, iar „noaptea de 11 spre 12 decembrie, 2005, (când) un număr de 32 copaci de pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi, în apropierea Casei de cultură a Sindicatelor au fost tăiaţi pentru a face loc noului sediu al Uniunii Artiştilor Plastici” nu a fost deloc semnalul unei noi direcții locale, ci continuarea metehnelor proaste de dinainte.
Păduricea ar trebui să fie zona verde colorată în harta de mai sus. Realitatea însă este conturată exact ca în imaginea stilizată din fluturașul de mai sus: în spatele a 3 copaci se înalță acum câteva blocuri de beton. Zona care a pierdut tot mai mult din terenul destinat unui parc adevărat, este în anul 2014, anul în care ARED desfășoară încă un concert gratuit pentru comunitate, este de fapt redusă la împrejurimile Lacului de la Podgoria! Adăugirea numită zonă de joacă pentru copii nu ajută prea mult această definiție, iar cum se poate vedea dintr-un desen actualizat, „Parcul” Pădurice poate fi ușor numit Lacul Pădurice – așa cum de altfel toți utilizatorii de Facebook certifică asta.
Păduricea a fost secționată până când a mai rămas doar lacul din ea. Micul loc de joacă din spatele unui șantier abandonat și a unei biserici penticostale nu încurajează pe nimeni. Toate construcțiile abandonate sau nu din jurul Consiliului Județean au pus stăpânire pe ceea ce putea fi un parc, o zonă verde cu adevărat. Spațiul se restrânge și odată cu dezafectarea cartodromului și ridicarea sediuluiui Inspectoratului Școlar, dar și a noului Palat al Copiilor.
Blocurile ARED vin doar să ne arate că nimic nu s-a schimbat din anii 90. Amenzile de zeci de mii de lei de la Garda de Mediu, aplicate Primăriei încă din 2007 (și care și-au găsit răsunetul în presa națională), nu au îndreptat atitudinea și/sau comportamentul. Autorizațiile de construcție sunt semnate de arhitect și primar cu aceeași ignoranță față de spațiul verde, chiar dacă este recunoscut efectul benefic al copacilor în zonele urbane asupra temperaturii și umidității. Nu o spun eu, ci chiar un studiu din 1993 (!) publicat într-un Jurnal al Arboriculturii din SUA (pentru că tot le place administratorilor locali tot ce vine de peste Ocean); măcar un referat al comisiei de împădurire a Carolinei de Sud să-l fi citit decidenții locali în vizitele în State. Până când se va întâmpla asta, rămânem cu niște concerte organizate pe marmura scumpă instalată pe structura realizată de lucrările de sistematizare a zonei din 1970. Audiție plăcută!
