În 5 decembrie 2017, Mihai I al României a plecat pe ultimul drum. Pe parcursul vieții în exilul forțat dar și după reîntoarcea în țară, a promovat iertarea, dar nu și uitarea. A insistat pe ceea ce aduce românii laolaltă, nu pe dezbinare. Al doilea rege născut și crescut în România cataloga ura drept un sentiment înapoiat. Răbdarea și bunătatea față de alți oameni indiferent de originile sau convingerile acestora au reprezentat valorile care l-au însoțit în ieșirile publice.
Nu am avut vocabularul și nici atitudinile potrivite să traversăm un asemnea eveniment. Oamenii, mass-media, personalitățile și persoanele publice s-au întrecut în a sădi ură, au folosit momentul ca să-și promoveze propriile oiective și propria imagine, au trasat comparații ce nu se puteau trasa. S-au confundat instituții, nu s-a înțeles Statalitatea și s-au făcut multe comentarii de prisos. Mai bună ar fi fost tăcerea. Dar poate asta este dovada că în România nu a existat maturitatea necesară pentru a îndrepta nedreptatea față de Mihai, o nedreptate de aproape 70 de ani.
A fost doliu național. Principesa Margareta rămâne Custodele Coroanei. Regele Mihai I a plecat pe ultimul drum… Rămânem cu o istorie impresionantă, multe învățături și un potențial mare de a face bine încă insuficient accesat.
Dacă am privi (printr-un) obiectiv, în România e chiar fain. Se trăiește bine; cu mijloace de subzistență, o conștiință împăcată, și nicio grijă a zilei de mâine. Și sunt multe astfel de cazuri. Chiar dacă unii îi cataloghează ca elite, afaceriști, aristocrați, snobi, ignoranți, înguști, bișnițari, șmecheri, corupti, găinari, mercenari, pupincuriști, pedelei, băsiști, acești oameni au construit o Românie prosperă, unde zilele sunt însorite, iar dispoziția oamenilor este pozitivă. Iar din acest punct de vedere, nu trebuie să credem că nu văd “realitatea”. Aceasta e relativă, iar ei o văd pe cea din jurul lor. România ”aceea” este chiar ok. Acolo poți fi rege în cazul în care în altă țară ai fi doar un asistat social.