Compendiu subiectiv de civilizatie
Politicienii de vârf confirmă faptul că alergătorii de cursă lungă reprezintă modelul de persoană necesar într-o carieră politică. În martie 2004, Victor Ponta, pe atunci ministru delegat pentru implementarea acquis-ului comunitar, cu experiență în fruntea corpului de control al Prim-Ministrului, răspunde în emisiunea lui Marius Tucă, întrebărilor venite prin e-mail în direct.
Continue reading “Victor Ponta intr-un interviu cu Marius Tuca”
De când Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și-a ales ca președinte o fostă vicepreședinte, dar în același timp și o procuroare, canalele mass-media au explodat. Mai ales pe tema (falsă a) preluării justiției. Continue reading “Vor sa puna mana pe Justitie”
Am început procesul de interesare a mai mulți cetățeni din jurul meu. Cum scriam în „Administrația noastră”, urmez sfatul unui grup de activiști civici, și implic cât mai multe persoane într-un act concret de responsabilizare democratică locală. Nepompos, asta înseamnă că încerc să conving prieteni, amici și cunoscuți din Arad, să solicite municipalității eliberareea unor documente de interes public. Continue reading “Catalizatori”
Într-un fel am înțeles cum curge râul politicii în România: declarații fără fond, a căror mize sunt cuprinse între „ăialalți sunt mai răi” și „noi trebuie să guvernăm”. Recenziile de genul celei făcute duminică, sau celei de ieri, au rolul de studiu de caz pentru pasionații de comunicare (politică). În rest, implicațiile asupra cetățenilor, deși există foarte concret (ex: TVA 19 -> 24%), nu prea sunt de clintit; indiferent de cine ar fi acolo. Nu acum, nu în condițiile actuale. Continue reading “Administratia noastra”
O multitudine de persoane cu care interacționez își pun întrebări legate de identitatea lor: Cine sunt? O poți vedea pe bloguri, pe rețelele de socializare și mai ales în cadrul discuțiilor colocviale din cafenele și de la diverse evenimente sociale. Nu ar fi o chestiune nouă, dacă nu ar fi -de data asta- o problemă fără vreo soluție la orizont, ci din contră, multă confuzie.
De obicei încerc să scriu articole în jurul unor subiecte care au și o posibilă rezolvare tangibilă dar nu există voința de a le rezolva. Chestiunea identității nu e nicidecum nouă, se învârte tot în jurul educației, locului de muncă, hobby-urilor și afinităților, dar azi parcă mai mult ca niciodată confuzia e și mai mare, când nici hainele nu mai reprezintă un mod distinct de a-ți afirma identitatea?
Frankie vorbește despre E-Reputație, cu îndemnul inevitabil de a găsi un echilibru și a rămâne constant. Un sfat mai degrabă neutru, previzibil pentru cei care nu vor să-și asume un risc.
Anca spune că e mai complicată treaba: cine îți propui să fii, care este reacția oamenilor când le împărtășești din planurile tale, respectiv ce alegi în cele din urmă să fie reprezentativ pentru identitatea mea. Continue reading “Cine suntem”
Sunt conștient că există viață după orice vot. Am spus-o și înainte de 9 iunie, o spun și înainte de 29 iulie. Lumea continuă indiferent de rezultatul unor alegeri la care ne prezentăm. Nu va mai fi la fel, asta e sigur. Așa cum lumea noastră nu e la fel după fiecare alegere pe care o facem. Iată lumea mea.
Am avut o discuție la sfârșitul săptămânii trecute cu un vechi prieten și coleg de liceu. Povestind despre inevitabila traiectorie a orașului nostru natal spre ruralizare, am atins un subiect sensibil pentru niște tineri ca noi: profesionalizarea. Mircea îmi spune că nu credea că Aradul i se va părea un loc așa de sterp și șters. Nu este de vină nici orașul care l-a adoptat, Cluj-Napoca, acea aglomerare de gri și sărac în resursă umană în afara anului universitar. Nu e de vină nici măcar locul de muncă, în care timp de 8 (+1) ore intri într-un automatism demn de paginile lui Orwell, iar când sună ”de pauză” cauți un loc de pășunat, pentru ca peste exact 1 oră să fii înturmat înapoi. Nu. Percepția privind deșertificarea orașului are legătură directă cu posibilitatea construcției unui viitor aici; prin termenul de viitor înțelegând în primul rând blocul profesional, iar apoi cel personal.
Profesionalizarea unui individ are multe valențe. Din fericire (sau nu) majoritatea din jurul meu sunt încă la început de carieră. Anii pe care i-au acumulat într-un domeniu rareori depășește 5 ani. Unii încă își definitivează studiile. Prin urmare, despicarea acestui subiect nu are prea multe fire, ci o direcție pur subiectivă – așa cum este și blogul acesta în definitiv.
Am purtat discuții cu Zoli, Anca, Sorin, Denisa, Mircea, Andreea, Alex, Olga, Gorgan, Ada, Vlad, și Larisa, despre timpul de lucru, oportunitățile de avansare, calitatea actului de lucru, profitabilitatea activităților dintr-un domeniu sau altul, cantitatea ramificațiilor existente în domeniile de profesionalizare precum și despre condițiile psihologice favorabile dezvoltării pe termen lung.
De la început (școala generală) ni se spune indirect să nu schimbi ceva dacă nu ai siguranța unei situații mai bune. Adică nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard. O notă de conservatorism aș spune eu, dar acest lucru poate fi valabil mai târziu când te gândești dacă să schimbi liceul, facultatea, domciliul sau locul de muncă. Cu orice salt în necunoscut vine și un risc. Acesta a fost calea pe care umanitatea a cunoscut progresul până acum. Cel mai bine ar fi să ai anumite siguranțe (safety nets) dar să nu rămâi prizonierul lor.
Tot așa de bine ar fi dacă ai face 8 sau mai multe ore pe zi ceea ce îți place (crezi că îți place). Dacă ai ocazia asta, fă-o cât timp îți permiți. Pentru că, s-ar putea să vină momentul în care s-ar putea să faci ceva ce nu tocmai îți exaltează sufletul. Dar chiar și atunci gândește că faci asta dintr-un motiv, fie că e vorba de independență financiară sau libertatea de a decide, așa cum sunt înțelese azi aceste concepte prin intermediul cumulului de bani. Nu trebuie să uiți să faci acel lucru pe care ți l-ai propus și pentru care ajungi să zâmbești doar gândindu-te la el. Aici intervine și dimensiunea personală a fiecăruia: cât de determinat ești să atingi acel ceva.
Problema în fond este că nu știi dacă alegerea pe care o faci îți va satisface toate nevoile (financiare, psihologice, de dezvoltare etc.) sau așteptările pe care le ai de la propria ta persoană. Mai greu este până decizi, la intersecția de drumuri, dacă a sosit momentul pentru care ai așteptat și pentru care zâmbeai, sau mai trebuie să aștepți.
Și mulți oameni aflați în Arad și între 20 și 30 de ani pun în echilibru toate aceste lucruri la intersecția lor de drumuri profesionale și personale. Chiar și când ai încercat o idee, un drum pe care credeai că vei avea parte de acea stare de satisfacție lăuntrică (într-o stare perpetuă), dar care până la urmă s-a dovedit inoportună, nu ar trebui să renunți per total să ajungi la zâmbet. Tragi învățăminte și continui, te continui.
O altă situație ideală ar fi aceea în care activezi acolo unde ești apreciat și unde îți sunt recunoscute (nu numai financiar) contribuțiile. Unde există relații deschise de colaborare, așa cum ne sunt prezentate în multe dintre companiile din Uniune. Nu mă înțelegeți greșit, nimeni nu idolatrizează străinătatea. Deși Vlad spunea la un moment dat,”mă crezi că viitorul nu e aici?” Dar nu spune nimeni că în altă țară (din U.E.) decât România, totul este roz, iar toți (angajatori și angajați deopotrivă) sunt corecți și muncitori. Însă șansele ca lucrurile să meargă mai bine decât în țară sunt mai mari. Au mai multă experiență și mai multă flexibilitate, datorată în principal de deschiderea cu care au operat atâția ani în diferite domenii de activitate și între fiecare stat european în parte.
Depinde și de cât de mult (dorești ca) acea decizie (să aibă) impact în viitorul tău. Dacă la un moment dat ai mare nevoie de bani, spre exemplu, vei merge într-o direcție care îți va aduce acel lucru. Necesitatea determină greutatea deciziilor și durata incertitudinii. Mai apoi, poate ai avut o reflecție asupra ceea ce presupune un echilibru între bani, dorințe, relații și vise de îndeplinit. Decizia va cântări deci mai mult.
Mai există și calea prin care ai putea să faci și ceea ce îți place și ceea ce îți aduce bani. Dacă aștepți însă să nu te ”vinzi” ieftin, vei aștepta în van și nu vei acumula experiență (mai mult psihologică, decât oricare alta) necesară pentru a rezista ”în liga mare”. Dacă te împarți totuși în două dimensiuni (ceea ce îți place, ceea ce aduce bani) ai nevoie de mai multe supape. Iar atunci intervine în joc mediul în care ești. Acel Arad sterp de la început.
Într-un articol pe CriticAtac, Norbert Petrovici evidențiază realitatea în care ”categoriile s-au schimbat în mod cert. Narativul a rămas în urmă, intenționat sau nu.” Aici făcea referire la clasa de mijloc, greșit înțeleasă și mai ales eronat narată în toate mediile. Acel middle-class pe care toate manualele traduse din engleză vorbesc că s-ar fi construit modelul de succes și nivel de trai al S.U.A., model preluat antreprenorial-mente și de noi, limitându-ne efectiv direcțiile de ramificare și dezvoltare pe termen lung, aș adăuga. Situația din orașele pe care le prezintă se aplică și în Arad. Mai ales că și campania electorală a lui Claudiu Cristea s-ar fi putut încadra pe lista formulată de Norbert, alături de Nicușor Dan și Peter Ekstein-Kovacs; nu o zic eu, ci a afirmat-o chiar un om implicat în campania lui ”PEK” de la Cluj-Napoca. Merită așadar să acordăm interes unor concepte care au rezonat atât cu clujenii (o mică parte din ei) cât și cu bucureștenii (o mică parte din ei):
Vrem să recunoaștem sau nu, blocul profesional și cel personal are strânse legături cu posibilitățile de exprimare a ceea ce numim ”timp liber”. Toți cei cu care am discutat în ultima perioadă nu pot să le disocieze, așa cum nu putem disocia timpul și banii în lumea adulților. Indiferent dacă vom alege, așadar, o slujbă în care ne place absolut tot, sau una în care suntem mulțumiți de performanțele noastre și mediul de dezvoltare, sau chiar una în care nu ne convine ce facem, dar suntem bine plătiți pentru ceva la care suntem talentați, trebuie să avem în vizor cele 2 drepturi de mai sus.
Spațiu de dezvoltareAșadar, profesionalizarea nu ar fi un domeniu complet rupt de restul societății. Depinde de multe variabile, dar necesită multe calități din partea noastră. Resping ideea conform căreia ”multinaționala” și corporatismul în cele din urmă, te strangulează. Adevărul e la mijloc, ca întotdeauna. Poți să îți construiești și să influențezi mediul din firma sau instituția în care lucrezi. Ai nevoie, cum spuneam, de multă determinare.
Până la urmă, poți lua oricare dintre cele 21 de motive pentru care să activezi pe cont propriu. Indiferent de acestea, poți să îți și faci o carieră, mușchi, cultură generală și să(-ți) crești copii dacă ai un bun management al timpului și multă, multă disciplină.
Poți ajunge și la acel zâmbet profesional, care să așterne calea în cele din urmă și spre dezvoltarea blocului personal. Întrebare ce ar trebui să ți-o pui este:
Mulțumesc tuturor care au reprezentat o inspirație pentru acest articol!
Drumul despre care am menţionat în postarea anterioară a început să prindă formă. Dar un drum nu se traduce prin pavaj, piatră cubică sau bitum, ci o rută, fără vreo construcție formală, ușor de recunoscut de ceilalți.
Goodwill Consulting părea (după cum sugerează şi numele) o aventură mânată de voința de a face bine. Împedimente tehnice, de procedură m-au împiedicat însă să primesc “binevoinţa” angajatorilor. Pare o rută ușor de recunoscut de ceilalți: cel care deține funcția de decizie deține puterea absolută. Statutul de patron e învechit de rămășițele patricienilor Romei Antice și a nuanțelor creștine ale unui sfânt protector. Odată ce această rută este pavată cu accepțiunea majorității celorlalți, pe acolo ”se merge”.
Am aderat a posteriori acestui drum. Văzând înă recent o idee prin filmul Global Change 2009, mi-am amintit că nu sunt singurul care vede în această rută ceva anormal. Ideea ce se transmite în producția germană este următoarea: poate fi reglementată o situaţie, chiar şi atunci când credem că nu mai poate fi făcut nimic, când totul pare ruinat. Filmul vorbeşte despre mecanismele economiei şi ale pieţei libere. Dar poate fi aplicată și altor domenii sociale sau personale.
SE POATE!
Mi-am adus aminte de Selma Prodanovic. Am întâlnit-o anul trecut, cam în această perioadă, la o conferință în Viena. Trecuse prin atâtea profesii și locuri de muncă în 20 de ani cât are România partide politice de democrație mimată. Povestea ei nu ar spune prea multe despre cum a înflorit și cum s-a dezvoltat atât din punct de vedere personal cât și profesional. Sosise o clipă pentru ea în care și-a impus să aibă un drum de construit, nu de urmat. Circumstanțele au ajutat și ele: copii aveau nevoie de mamă, iar slujbele cu patronii lor nu ofereau cea mai bună perspectivă. Și-a analizat trecutul; cea mai recompensatoare profesie din marea varietate pe care o experimentase, fusese cea de profesor (etimologia ar trebui totuși să ne spună ceva). A făcut ce simțea că este cel mai potrivit pentru ea. Consultanță business. Fără să își dea seama, începea un drum pe care eu i l-am comparat cu educație antreprenorială(!) în adevăratul sens al cuvântului. Profesa arta de a ”patrona”.
Consultanța pe care o oferă nu este orice fel de consultanță. Este una care creează valoare, care rupe barierele conceptuale ale patronajului și consultanței din partea asta a lumii. Aduce patronul cu picioarele ”puterii” pe pământ, dar dezvoltă ideea, visul lui/ei, cu care pornise afacerea în primul rând. Dacă ar fi să compar Brainswork (compania Selmei) cu ceva la scară globală, aș spune că se aseamănă unui FMI BUN. E ceea ce ar trebui să facă acest așa-zis instrument financiar de ajutor al guvernărilor și societăților corupte. Poate să o facă. Dar nu o face. O pot face în schimb oameni ca Selma și oricine vrea cu certitudine acest lucru.
Acum mai bine de 1 an, scrijeleam câteva rânduri despre o Românie altfel. Menționam ”nebunia” ca factor motivator pentru promovarea profesionalismului și a restaurării eticii. Ei bine, din momentul acela, pot spune că am acționat cam ”nebun”, în spiritul ideii din 2009. Unele persoane, cum este Alexandru Mafteiu, mi-ar spune că m-am luptat degeaba cu morile de vânt. Pe de altă parte, au fost și persoane, ca Andra Huțuțui, care au ”înnebunit” acolo în prima linie, în solidaritate cu alți nebuni anonimi. De mai bine de 1 an, această formă de eliberare a frustrării acumulate din toate neajunsurile și nedreptățile, cred că și-a atins o limită.
Am atins acel prag în care ”conștientizarea” și ”informarea” (2 termene dragi cererilor de finanțare europene) au dus la un oprobriu piețar, dar la nicio reglementare. Și nu am niciun motiv în a aștepta ”să se reglementeze” (modul și timpul gramatical cel mai lipsit de responsabilitate civică). Apatia multora nu reprezintă o scuză a acțiunilor mele ne-bune.
Ce mai contează că, cel mai probabil, toți tâlharii acestei țări o să scape basma-curată, făcând plajă pe nu știu ce insulă sau coastă, pe când fraierii (termen prin care sunt caracterizați cei care ”nu știu să se descurce”) din România o să -și taie generațiile de datorii statale și private, numărându-și coastele flămânzite de la ceața unei ”trăiri bine”. Destul. Sunt numeroși cei care se prefac și transpiră ipocrizie prin toți porii și toate fibrele costumelor. DAR sunt destui ȘI cei care își fac treaba bine și profesionist, au onoare și își respectă cuvântul dat.
Săptămâna trecută, la această oră asistam la rostirea unor adevăruri crunte și simple. ”Dacă intram pe geam în Librăria Corina și nu pe ușă, așa cum este ea destinată, credeați că este ceva în neregulă cu mine.” Cuvintele lui Radu al României nu erau destinate unei pledoarii pentru monarhie, nici măcar pentru Casa Regală a României. Erau pentru normalitate. La eveniment a mai fost prezent un arădean care a atras atenția tuturor. Acesta servește Armata altui stat membru al Uniunii Europene. Și o face cu demnitate păstrându-și în același timp calitatea de român. Am fost uimit cum statura unui om de 1 m 60 poate fi așa impunătoare și exsudantă de respect.
Mi-am propus să acționez în scopul unei profesionalizări accentuate. Discutând zilele trecute cu un amic, am conchis că facultatea nu ar trebui să reprezinte parafarea unei specializări ci demararea ei; începutul unui drum anevoios dar recompensator. Și pentru asta trebuie să te înarmezi nu cu diplome, nu cu ”studii” prin străinătate, oportunisme, lupte pentru putere și afirmare, învârteli și adaptări contextuale, ci cu răbdare și onestitate. Mă voi dedica unor acțiuni concrete; nu degeaba cuvântul se traduce în engleză în beton. Cu ele (acțiunile și betonul) poți construi ceva durabil. Semper Excelsius încă rămâne în prim-planul promovării ideilor prin acțiuni, însă acțiunile personale de profesionalizare se vor înmulți.
Pe curând!