Segmentul neinformat

Continuând seria de articole mai scurte, mai cu tâlc, astăzi vă aduc la cunoștiință o știre interesantă și efectul pe care-l are asupra unor instituții. Conform unui sondaj realizat între 27 noiembrie și 2 decembrie 2014, „românii consideră că prioritățile președintelui sunt, în ordine”:

  1. să creeze locuri de muncă — 34,1%;
  2. să garanteze respectarea legilor și a Constituției — 31,3%;
  3. să combată corupția — 18%;
  4. conducă politica externă și de securitate națională a României — 10,2%;
  5. să susțină măsuri de protecție socială — 4,8%;

neinformatCe deducem de aici? Dacă ar fi un segment din populație, necunoașterea lucrurilor cu ce se ocupă Președintele, conform Constituției în vigoare, ar putea decide în proporție majoritară cine reprezintă România. Sigur, prioritățile nu sunt la fel cu atribuțiile, dar cum ar putea cineva să aibă o anumită prioritate dacă nu are posibilitatea tehnică să o îndeplinească. Cum locurile de muncă nu au nicio legătură cu această funcție administrativă, la fel și susținerea măsurilor de protecție socială, iar independența Justiției (cu tot cu combaterea corupției) intră sub apanajul instanțelor judecătorești, 56,9% dintre români nu cunosc cu ce se ocupă Președintele ales cu 53,6% dintre voturile cetățenilor.

11.719.344 de cetățeni s-au prezentat la urne. Știau toate acestea despre instituția prezidențială când au introdus buletinul de vot în urnă?

Mai adăugăm și faptul că politica externă are câteva prevederi clare privind Guvernul – vezi negociate de Guvern (art.91, alin.1), respectiv la propunerea Guvernului (art.91, alin.2), iar în cazul „securității naționale” (adică apărării naționale în termenii constituționali) precum și în situații excepționale, găsim precizările cu aprobarea prealabilă a Parlamentului (art.92, alin.2), respectiv solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate (art.93, alin.1) – ajungem să concluzionăm că Președintele nu conduce aceste domenii ci este o parte dintr-un mecanism gândit logic. Segmentul devine tot mai neinformat…

surse: Constitutia Romaniei, Rolul Președintelui – Art.80; Atribuțiile Președintelui – Art. 91-94; Justiția – Art. 126, alin. (1) și Art. 133, alin. (1).

I’M PARTIAL

Când am văzut cât de amuzant li se părea unora remarca de mârlan a lui Iohannis (replica acestuia din a doua dezbatere cu Victor Ponta la întrebarea „De ce vă uitați pe pereți?”) – „Pentru că sunt mai interesanți” –, în contextul în care doar cu câteva luni în urmă privirea premierul Ponta a pereților palatului Cotroceni într-o întâlnire cu Băsescu a stârnit valuri de indignare și ofuscare, am realizat că dublul standard a câștigat, de fapt, aceste alegeri prezidențiale. Nu Iohannis, nu PDL, nici măcar Băsescu, ci Dublul Standard. Același lucru și cu plecarea lui Iohannis la Palm Beach față de vizita lui Ponta în Dubai. Așa că am început să găsesc tot felul de afirmații și grafice „factuale”, care nu puteau fi făcute fără ca autorii lor să sufere puțin (mai mult) de ipocrizie. Și dacă într-adevăr nu își dau seama, nu e prea târziu să înceapă să fie imparțiali.

● Numărul condamnaților definitivi (pe care îi menționa Ponta în tabăra PNL) vs. Numărul urmăriților penali (moment din dezbaterea de la B1) pe care i-ar avea social-democrații arată cel mult că DNA urmărește cu preponderență pe cei din PSD, și nu din alte partide. Iar până la urmă, și un PSD-ist urmărit penal poate fi la fel de nevinovat ca un PDL-ist urmărit penal (vezi cazul Falcă – Fabrica de Zahăr), nu?

ponta-iohannis-penali-condamnati

● Iohannis spune că Gabriel Oprea a votat într-un fel, când votul a fost, de fapt, secret. Deci nu avea de unde să știe cum, însă Factual a graficizat că primarul Sibiului n-a mințit?!

factual-impartial-pro-iohannis

● Ni se spune că PNL a votat împotriva Legii amnistiei de la bun început, când nu a fost vreodată votată o asemenea Lege, nici măcar în Comisia juridică. Factual evită din nou să ne spună cum a măsluit profesorul de fizică adevărul. Între timp, parlamentarii PSD au votat împotriva acestei legi, de prima dată când s-a supus acest act legislativ la vot.

factual-impartial-pro-iohannis-2

Fiți liniștiți, aceste câteva mostre de Dublu Standard n-au dat coșmaruri votanților anti-PSD, care s-au îmbulzit să „schimbe” lucrurile, dar am vrut să le pun pe tapet acum, deoarece văd că oamenii chiar cred că au avut dreptate și nu au fost puțin (mai mult) duși de nas. Și, ce să vezi, răsfoirea săptămânalului Cațavencii (fără tăgadă, cel mai obiectiv jurnal național din mass-media din România) în săptămâna de după marea „schimbare” de la Cotroceni arată continuarea acelorași metehne corupte:

● „Pe scurt, primarul Sibiului – Klaus Werner Iohannis –  a fost declarat incompatibil de către ANI (…) dar un lucru e cert: cu presiunea a 6 milioane de oameni degrabă ieșitori în stradă, sunt șanse mari ca în acest caz să nu se facă justiție, ci politică și prevenire a convulsiilor sociale. Ceea ce e departe de statul de drept pentru care, cică, s-a votat pe 16 noiembrie.” sursa

● „Falcă va da, în 5 decembrie, jumătate de milion de lei din banii arădenilor, pentru ca cineva să vină să-i numere străzile” sursa

● „Sorin Oprescu s-a pus, în prag de iarnă, pe cumpărat flori și arbuști. Așa, de vreo 27 de milioane…” sursa

De ce pun în ghilimele „schimbare”? Nu trebuie să fii analist politic ca să înțelegi anumite aspecte certate cu logica legate de ultima campanie electorală pentru Președinte și rezultatul acestuia, dar poți citi concluziile câtorva oameni cu experiență de viață și poate mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor decât mulți care cred că votul lor de acum o săptămână i-a făcut mai buni… cetățeni:

● (Costi Rogozanu) La aceste alegeri am avut puterea de a ne entuziasma pentru că după o luptă aprigă între două programe de dreapta am reuşit să înlocuim un preşedinte de dreapta. (sursa)

● (Doru Bușcu) Alegerile n-au fost cîștigate de Iohannis, ci pierdute de Ponta. Dacă a nimeri în calea valului norocos e un merit, atunci e meritul lui Iohannis că a știut să existe. (sursa)

● (Pattrick Andre de Hillerin) Nu mediul virtual a câștigat alegerile, dar prin intermediul lui și, desigur, al televiziunilor, ni s-a înveninat excesiv o toamnă frumoasă. (…) Voiai să vorbești cu un prieten și descopereai că în trupul lui a intrat un candidat, că fața i-a fost îndepărtată și înlocuită cu un banner, că el însuși a dispărut în neant lăsând în locul lui un dobitoc măcinat de ură. (sursa)

● (Florin Poenaru) Dacă aceste alegeri au consființit din nou triumful anti-politicii, al candidatului providențial, biopolitic diferit de masa societății, precum și al dreptei neoliberale, ele au însemnat totodată și finalul mișcărilor așa-zis civice din 2013. S-a văzut că ceea ce părea o mișcare anti-sistemică, reformistă și progresistă s-a lipit fără nici o problemă de un segment al clasei politice mult hulite până atunci. (…) Ce este și mai cinic în această ecuație este că felul în care sunt tratate categoriile vulnerabile și sărace în Romania replică foarte bine modul în care sunt tratați în occidentul civilizat românii plecați acolo. (sursa)

Poate că acum, după ce tot valul de propagandă s-a mai disipat, meditează și concetățenii mei, măcar cei din municipiul Arad, la câteva chestiuni concrete, reale, palpabile, dincolo de orice slogan sau siglă. Și încet-încet uită să mai fie parțiali, realizând lucrurile ce se întâmplă în jur, în lumea reală, nu cea (selectivă) de pe Facebook:

● Banii dați de Guvernul lui Ponta pentru CET, ca arădenii ce se încălzesc prin sistemul centralizat de termoficare să nu moară de frig în iarna ce vine, au fost abia săptămâna aceasta repartizate de Primăria lui Falcă. (sursa)

● Corina Crețu, fost europarlamentar PSD, actual comisar european a aprobat mai mulți bani pentru infrastructură, inclusiv autostrada Arad – Timișoara care era plătită din împrumuturi și încă nu fusese terminată când premierul Emil Boc (PDL) alături de primarul Falcă (PDL) au ținut să taie panglica neapărat înaintea alegerilor. (sursa)

●  „Recuperarea economică în România va avansa la un model mai sustenabil în următorii ani, pe măsură ce ţara va depinde mai puţin pe exporturi pentru a sprijini creşterea”, se arată într-o analiză a al firmei de cercetare de piaţă Business Monitor International (BMI), citată Emerging Europe Monitor, publicaţie lunară parte a BMI. (sursa)

Cred că ați observat cum realitatea se arată puțin altfel decât realitatea din timpul campaniei. Și nici nu vorbim de promisiuni electorale ci de relatări mincinoase ale întâmplărilor, fie că a fost vorba de situația CET sau a drumurilor din Arad, fie a situației economice a României. Culmea este că pe măsură ce fumul tunurilor de propagandă se așterne peste țară, vedem tot mai multe contradicții față de ce se vehicula în urmă cu nici o lună.

● Guvernul din Rusia declară că se așteaptă la o schimbare majoră și că „noul președinte și noua componență a guvernului vor promova o politică menită să asigure dezvoltarea în continuare a cooperării noastre bilaterale”.  (sursa) Cum adică noua componență a guvernului să aducă o schimbare majoră? Dar nu era Guvernul lui Ponta „mână-n-mână cu rușii”?! Mais, qu’est qui ce passe?

● Fostul președinte, Emil Constantinescu, îi face o invitație lui Klaus Iohannis de a propune un proiect de țară. (sursa) Adică cum, candidatul nu avea un proiect pentru care a fost votat în detrimentul proiectului România Puternică (promovat în linii mari de USL) al candidatului Victor Ponta?

● Jurnaliști financiari observă că viziunea pe termen lung al lui Iohannis asupra economiei nu prea se potrivesc cu nevoile și problemele imediate. (sursa) De asemenea, noul președinte promite scăderea taxelor, inclusiv al TVA-ului, uitând că în paralel îl critica pe Ponta și guvernul acestuia că au scăzut taxe fără să aibă de unde acoperi anul viitor încasările pe care acestea le ofereau.

● Reducerea TVA (sursa) cel puțin la pâine și legume a fost realizată de Guvernul Ponta, după ce președintele „de dreapta” alături de guvernul pe care acesta l-a impus în ciuda voinței exprimate la alegerile parlamentare, l-a mărit cu 5% în 2010.

Băsescu consideră că opțiunea „de dreapta” pentru Cotroceni este moștenirea sa (sursa). Și omul are dreptate, la cum s-a comportat un reprezentant „de dreapta” în acești 10 ani, alegerea unui alt reprezentant de aceeași factură reprezintă o aprobare a acestui stil, pe care se pare că fostul primar de Sibiu (prin schimbarea majorității parlamentare în mijlocul mandatului legislativului pe care o anunță – sursa) îl continuă. Și pentru că toți cei care l-au blamat pe Ponta ca fiind exponentul unui sistem „de stânga”, și care i-au pus în cap cam toată istoria PSD, dar se pare că n-au făcut același lucru cu Iohannis, via PDL, PNL și Băsescu, Dublul Standard iese învingător.

2 Romanii sau 20 milioane de Romanii?

Astăzi au fost publicate rezultatele finale ale primului tur al alegerilor pentru presedinte: Victor Ponta (3.836.093 voturi) și Klaus Iohannis (2.881.406 voturi) se clasifică pentru turul doi. Am așteptat cifrele pentru a comenta o situație nu numai deranjantă, dar chiar periculoasă. Graficul dat de televiziuni și website-uri deopotrivă arată opțiunile de pe primele 2 locuri din fiecare județ. De ce au făcut așa ceva? Eu cred că din ignoranță. Au văzut la alegerile din S.U.A. cum colorează mass-media harta statelor și au copiat întocmai, uitând că (1) vorbim de o federație și că (2) sistemul electorilor nu se aplică la noi. Cu alte cuvinte, degeaba au colorat județele deoarece circumscripția e întreaga Românie, iar numărul de voturi se iau ca atare și nu în funcție de fiecare județ. La alegerile parlamentare uninominale aș fi înțeles rostul, pentru că fiecare județ este împărțit în (fix!) colegii uninominale și atunci trebuie menționat unde și ce parlamentari au câștigat voturile. Altfel, doar partidelor le este folositor acest grafic, să cunoască unde trebuie să insiste să atragă mai mulți votanți. Dar cum cele 20 de milioane de cetățeni ai României nu sunt toți într-un partid, neglijența din mass-media lasă loc ignoranței cetățenilor să-și facă de cap.

harta alegeri presedinte 2014   harta alegeri procente rezultate vot ponta iohannis

O parte din populație a folosit, atât în social media, pe stradă sau în formă bloggeristică, aceste grafice ale alegerilor ca un prilej de a-și afișa disprețul față de conaționali și a sublinia regionalismul tâmp. De ce tâmp? Pentru că nu există nici o bază reală de a spune că „moldoveanul prost a votat cu PSD” așa cum nu sunt dovezi concludente că „Transilvania europeană și frumoasă” a votat cu PDL-PNL. Mai mult, nu poți face astfel de afirmații pentru simplul fapt că în fiecare din județele respective au existat și voturi pentru Victor Ponta, nu doar pentru Klaus Iohannis și invers (cum se poate observa ușor mai sus), anulându-ți complet „teoria grafică”. De fapt, în unele județe din Nord-Vest, cum este Maramureș sau Satu Mare, diferența a fost de 0,09% respectiv 0,74%. Cazuri similare găsim și în județe din Sud sau din Est, unde voturile nu au fost 100% înspre candidatul unei tabere politice. Și e bine așa, am depășit vremurile când se câșgtigau „alegeri” cu 99%, dar unii parcă vor să aibă unanimitate. Degeaba încearcă Moise Guran să transmită exact această diviziune, din graficele sale (care au fost bazate pe ce studii? aaa, pe sondajul IRES care nu intră în nicio analiză serioasă a sondorilor, și publicat de Hotnews, site-ul clar anti-Ponta? în regulă atunci, adio obiectivitate) vedem că diferența nu este îngrozitor de mare, cum încearcă să deseneze unii conaționali realitatea. Ambii candidați au din toate bazinele electorale (educate) niște proporții mari de oameni. Sute de mii de votanți cu 10 clase, cu studii medii sau postliceală, și chiar și cu studii superioare în ambele tabere. La alegerile parlamentare avem sistemul redistribuirilor, pentru ca per total, adică pe toată țara, chiar dacă circumscripțiile sunt pe județ, cei ce au votat cu locurile 2 sau 3 să poate fi în final reprezentați. Dacă nu exista așa ceva, toată România era colorată în „USL”! Atunci cum rămânea cu „bănățenii frumoși” și „oltenii leneși”? Așadar, putem să facem glume pe marginea acestor grafice, chiar și să stigmatizăm țara dând apă la moară xenofobilor cum a făcut diaspora cu votul îngreunat (lucru mult exagerat, după cum se dovedește aici), dar mai mult sădim dezbinare inutilă.

Cunosc persoane din Moldova mult mai ospitaliere decât orice clujean cu care am strâns mâna. Am întâlnit oameni mai pregătiți în Galați decât orice student bilingv din Bihor. Oameni mai deschiși la minte în Ploiești decât mulți homofobi și ultra conservatori din Timișoara „creștină”. Tineri cu o viziune mai clară asupra realității în Suceava decât adolescenți pierduți (și drogați) în Arad. Exemplele pot continua, iar oricine poate să facă o diviziune în funcție de scopul lor. Eu cred că n-are nici un sens. Votați? Bine! Dar nu dați foc unei țări întregi doar pentru că nu vă place părerea celorlalți. Există viață și după alegeri. Iar mai jos puteți găsi un grafic demn de prezentat, unde se regăsesc opțiunile tuturor românilor și nu putem emite judecăți absolute.

alegeri 1996 t2

Schimbare pana la capat (?)

Prima parte a campaniei electorale pentru Președinte al României s-a finalizat. Cu toate că sondajele arată clar starea la zi a preferințelor (neschimbate în medie în ultimele luni și nici în săptămânile de campanie), merită menționate unele aspecte legate de activitatea fiecărui candidat în parte și strategiile lor de comunicare politica din ultima lună. Ne despărțim de generația -ESCU, dar ce prezintă noii actori?

victor ponta a scazut taxeVictor Ponta a continuat campania începută la alegerile europarlamentare (Mândri că suntem români) și a punctat pe unirea dintre români (Marea Unire) și continuarea creșterii economice (România Puternică); știind clar că o parte dintre votanții de dreapta vor trebui să-i ofere voturi în turul 2. Criticile aduse la adresa lui sunt axate pe atacuri la membrii de partid corupți, dar niciodată în mod direct asupra unor acte de corupție ale sale personale. Așa-zisul plagiat este de mult trecut în plan secund (sau chiar terț), iar singurele atacuri mai consistente se pot îndrepta către actele de la guvernare. Aceste atacuri îi sunt însă (culmea!) favorabile: față de un partid de corupți – odată ajuns președinte poate argumenta că nu mai are nicio legătură cu PSD, iar față de actele de la guvernare – centrază discuția în jurul său și în afară de Tăriceanu, ceilalți candidați nu au o asemenea experiență. Chiar și referitor la acuzele de „imixtiune în Justiție”, actualul premier a punctat logic: de când este premier Justiția a început să se miște, precum și faptul că DNA ține plin agenda mediatică, lucru favorabil unui candidat de notorietatea sa. Iar reacția la „Ponta – fost agent secret” este tratată cu profesionalism în materie de comunicare politică: afiș „Victor Ponta – Președintele fără Secrete” în mass-media cu direcționare către website-ul personal și realizările acestuia în fruntea Guvernului. Contracandidații săi se întrec astfel și ei să propună soluții alternative de guvernare, uitând parcă să explice cum pot schimba premierul după alegerile pentru președinte, adică cum pot schimba majoritatea parlamentară fără alegeri parlamentare sau fără traseism politic, ignorând voința democratică din 2012. Nu lipsesc si testimonialele video sau foto.

Klaus Iohannis, candidatul ferit de atenția publică, cuvintele jurnaliștilor sau declarațiile politicienilor, vine cu o imagine ciudată și un mesaj învechit. Imaginea mesianică este lesne de deslușit de către specialiști în comunicare, iar sloganul „Fapte, nu vorbe” a fost folosit de PD(L) la începutul anilor 2000. Chiar și cromatica (alb-albastru) candidatului PNL+PDL este cea folosită de reprezentanții Partidului Democrat în urmă cu 10 ani. Spiritul copy+paste se găsește din plin la candidatura lui Iohannis, în spatele căruia mințile aprige ale PDL au lucrat pentru a copia sloganul „lucru bine făcut”. Atacurile la adresa lui Klaus Iohannis ating averea imobiliară pe care a acumulat-o fiind profesor de fizică la liceu, incompatibilitatea din funcția de primar (decizia Înaltei Curți fiind amânată până după alegeri), dar și cele privind traficul de copii (care rămân fără nici un răspuns). Îi este criticată alianța cu PDL când în 2009 alături de Mircea Geoană (PSD) și Crin Antonescu (PNL) vroia să reprezinte alternativa la Emil Boc și Traian Băsescu. Nu răspunde, cel puțin în materie de comunicare politică acestor acuzații, arătând că până și președintele Parlamentului din Nigeria este mai pus pe fapte decât românul de etnie germană, africanul dându-și demisia pentru suspiciunile care planau asupra sa și a unui presupus trafic de copii. În materie de „6 case”, primarul actual al Sibiului continuă să-și schimbe declarația în funcție de cine îl întreabă, lucru sancționat deja de săptămâni bune de presa nepartizană.

Călin Popescu-Tăriceanu reușește să atragă simpatii mai multe decât toți ceilalți candidați ce îl urmează în sondaje. Are un proiect (România a 7-a putere în Europa), dar campania este centrată pe figura populară a acestuia și trecutul său (de performanță) ca premier al României. Sub sloganul de „Bunăstare și Respect” duce o campanie nu foarte vizibilă, nici în materie de concept sau promovare. Nu se distinge și nici nu atrage prea multă atenție, deși trebuie spus că este cel mai extravagant dintre candidați – este la a 5-a căsătorie, motociclismul este pasiunea sa, a fost implicat în afaceri legale (!) de la începutul anilor 1990. Cromatic, cel puțin în materie de fluturașe, campania seamănă cu cea a Monicăi Macovei (sau invers?). Îi sunt aduse critici, deseori dinspre vocile care l-au susținut pe Traian Băsescu când acesta era ostil premierului Tăriceanu, privind mărirea salariilor profesorilor fără acoperire bugetară sau că a introdus taxa auto, chiar dacă nu toate sunt bine fundamentate în adevărul factual al guvernării până în 2008. A atras atenția foarte corect că în această campanie electorală au fost scoase în afara agendei publice și mediatice subiectele care contau în alegerea unui președinte de republică.

Elena Udrea, prea puțin credibilă în cifre, ci mai mult folositoare în imagine se propune ca „Bună pentru România”. Un concept folositor la publicul-țintă căruia i se adresează, dar cu prea puțină capacitate de substanță. Folosește ca imagine „România Frumoasă”, însă punctează pe realizări numerice (57 de spitale modernizate, 6.500 de kilometri de drumuri reabilitate) și chiar dacă nu sunt întru totul adevărate, important ca și comunicare politică este faptul că nu sunt axate estetic (ex: școli mai frumoase, bazine de înot îmbietoare, pârtie de schi splendide). Se bazează pe susținerea publică a lui Traian Băsescu, dar și alți reprezentanți ai fostului Guvern Boc. Pe lângă scandalurile de corupție în care este implicată în prezent (Gala Bute), campania electorală a inclus-o și pe ea în rândul pleiadei de foști sau actuali miniștri implicați în afacerea Microsoft – EADS. De asemenea, imaginile (prea) personale cu ea și şeful DIICOT sunt puse de aceasta sub răutatea (?) serviciilor secrete, neoferind un alt răspuns privind relația cu o persoană denumită cheie a Justiției de către Băsescu.

Monica Macovei are cea mai notabilă performanță de până acum dintre toți candidați. Nu e vorba de cifre și intenții de vot, ci de mobilizarea electoratului, în special în mediul online, pentru pălăvrăgeală. Publicitarii pe care i-a contractat au reușit să aducă în câmpul politic (cu mesaje gen „Altfel decât ei”) segmentul de români hipster. Cred că din afișele, videoclipurile, stickerele, și infograficele prezentate de Macovei (și publicitarii săi) deducem că publicitatea poate vinde orice, chiar și un fost procuror comunist ca un reprezentant al Justiției democratice. În fond, acești oameni din advertising reușesc să atragă simpatia unor persoane prin produsul muncii lor (în campanii de publicitate), dar se comportă contrar convingerilor acelor persoane (vezi cum Gold Corporation îl susținea financiar pe Naumovici). În același timp, celor care se regăsesc în grupul țintă al fostului ministru al Justiției li se prezintă în mod confuz justiția cu răzbunarea, lucru destul de grav pentru viitorul unui sistem judiciar performant. Presupușii votanți ai „diferitei” Macovei au egalat militanții fanatici ai lui Ponta sau Iohannis, alegând să-și schimbe poza personală pe profilele din social media cu o literă pregătită în mod special pentru această campanie – uau. Cum bine se menționa în presă, campania Monicăi Macovei ar rezulta cel mult într-un premiu la Cannes, nu voturi. Așadar, cine se folosește de cine?

Dan Diaconescu rămâne la fel de monoton ca în mai toate campaniile de până acum. Zilele când putea vorbi ore în șir la OTV nu îi priesc în mediul off-line, unde oamenii nu ard de nerăbdare să stea în frig să-l asculte pe DD, fără să împartă o bere la cârciumă în acest timp. Spațiul ocupat printre prezentările candidaturilor i-a împrospătat prezența în memoria publică.

Kelemen Hunor, chiar dacă atrage atenția prin idei rezonabile, faptul că țintește un singur segment de populație (etnicii maghiari), nu reușește să depășească atenția mai multor procente. Afișele și toate eforturile sunt îndreptate în limba maghiară, cu aceleași culori cu care UDMR s-a identificat până acum (verde, alb, roșu). Este sincer când prezintă scopul intrării sale în alegerile pentru Preșeedinte: „este un vot pentru viitorul maghiarimii din Transilvania, arătăm că suntem puternici, arătăm că știm ce vrem, că știm în ce direcție vrem să mergem”. În același timp, reușește să găsească un răspuns mai cultural decât educațional, financiar sau : „Eu spun că societatea românească nu este pregătită nici să aleagă un german.”

Corneliu Vadim Tudor rămâne același justițiar și ca atare folosește aceeași temă a închisorii pe care Macovei doar o insinuează, dar față de europarlamentara PDL, forțele de creație a echipei sale de campanie a rămas în anii 90 și nici nu a auzit de conceptul cultural urban hipster. Afișele nu se lipesc peste tot, ca în zilele de glorie ale anului 2000, ci stau ascunse (culmea, după gratii!) pe geamurile sediului PRM. Iohannis pare că vrea să-l „salveze”; și se mai vorbește de grațiere în tabăra PSD.

Teodor Meleșcanu, un personaj politic destul de notoriu pe scena post-decembristă. La fel ca și Gheorghe Funar, Constantin Rotaru, Mirel Amariței, sau William Brânză, sunt implicați doar pentru a-și afirma prezența, chiar dacă nu sunt cu adevărat reprezentativi.

Dar luna de campanie nu a trecut fără vreun eveniment real (nu numai electoral) să se petreacă. PDL a dispărut în mod oficial, fuziunea dintre acest partid (înființat la începutul anilor 90 de către Petre Roman, și membru în Interanționala Socialistă înaintea PSD-ului) și PNL fiind aprobată de tribunal. Banii curși în campanie sunt încă într-o zonă gri, iar finanțarea partidelor nu a fost deloc dezbătută nici de această dată. De fapt, multe subiecte nu au fost dezbătute, cum ar fi indicatorii pe 2014 a guvernanței sustenabile (Sustainable Governance Indicators) care spune lucruri interesante pentru o țară cu mulți bugetari: suggest that the rigid austerity policies pursued during the crisis and the structural reforms aimed at economic and budgetary stabilization have had, in most countries, negative effects with regard to social justice.

Meanwhile in Arad

Meanwhile-in-arad

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale a început acum 2 zile cu spectacol, lansări și tot soiul de proiecte – cum ar fi Președinte European al PES Activists Romania. Dar pe lângă toate tehnicile de comunicare politică, de la copierea lansării în fabrică a lui Macovei de la „muncitoreasa” Udrea, la copierea lansării cu blocaj rutier a lui Iohannis de la adunarea pe stadion a lui Ponta, sau întoarcerea cu spatele votant a lui Antonescu față de prezidențiabilul Iohannis, viața cotidiană socială și politică din Arad continuă în același stil ce te face să te miri: În ce loc trăiesc?!

● Școala Generală nr. 1 rămâne în chirie și nu este cumpărată de către administrația locală (sursa), cu toate că astfel acolo nu se poate investi în infrastructură, iar chiria pe termen mediu și lung reprezintă o piedică pentru a aduce clădirea la standarde moderne, cu fonduri europene sau nu; doar pentru că ideea nu a venit de la primar ci de la opoziția PSD-istă. Iar părinții elevilor de acolo nu protestează în fața Primăriei și nici nu ar da vreun semn că ar avea vreo intenție prea curând. … În ce loc trăiesc?!

● Pistele de bicicletă amenajate pe Malul Mureșului sunt atât de „bine” făcute încât buruienile au reușit să străpungă asfaltul proaspăt turnat în acest proces de modernizare (sursa). Cu toate că ar fi fost foarte simplu doar un strat sau două de vopsea, „Primăria a fost dispusă să plătească 5.494.332,63 lei, fără TVA. Din bani de la BUGETUL LOCAL, adică din banii arădenilor. Şi dacă tot a venit vorba de bani, poate că ar fi demn de menţionat faptul că, în cazul acestei lucrări, costul pe kilometru este aproape DUBLU faţă de o altă lucrare de amenajare de piste pentru biciclişti, dar cu FONDURI EUROPENE.” (sursa) … În ce loc trăiesc?!

● După ce mai mulți locuitori au organizat o acțiune de protest față de starea dezastruoasă a unor străzi din cartierul Colonie Aradul Nou aflăm cum Primăria n-a primit bani dintr-un program al Guvernului (PNDL) pentru că a întocmit greşit documentaţia; mai exact a inclus în solicitare în mod eronat trotuarele, neeligibile în proiect (sursa). … În ce loc trăiesc?!

● Copii, mulți copii, au fost așezați cam ca în vremurile alb-negru în sensul giratoriu de la Boul Roșu cu un scop de  sensibilizare sau, mai bine zis, să „prevină criminalitatea infantilă” (sursa). Preoți priveau atenți din fundal. … În ce loc trăiesc?!

● Președintele Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu (PDL), îi verifică cuvintele vicepreședintelui Consiliului Județean, Adrian Țolea (PDL). Nu, nu e o figură de stil, chiar îi verifică fiecare cuvânt: în loc de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” citim despre Teatrul de Stat, iar Teatrul de Marionete este menţionat ca fiind un ,,Teatru  de păpuşi” deși, după cum se ştie, între cei doi termeni „păpuşă” şi „marionet㔸 este o mare diferenţă (sursa). Într-adevăr, este o mare diferență, dar cam ca într-o s ar fi între instituție de sine stătătoare și un departament în subordinea unei alte instituții, adică fix diferența între Teatrul Trupa de Marionete și Teatrul Clasic Ioan Slavici, pentru că aceeași administrație PDL, de data aceasta la nivel de municipiu a propus în 2011 și a reușit desființarea Teatrului de Marionete ca instituție de sine stătătoare. … În ce loc trăiesc?!

● Deputatul Ioan Șcheau a părăsit PSD, dupa ce a părăsit PPDD în octombrie anul trecut, urmând să activeze de acum încolo în PDL (sursa). Își motivează rătăcirea printre partide ca slujire a intereselor cetățenilor. Poate e adevărat, la cât de rătăciți sunt mulți dintre cetățeni în ceea ce privește interesele lor. … În ce loc trăiesc?!

Magenta Marketing Politic

magenta marketing

Probabil ați văzut, deja de câteva săptămâni, reclamele și bannerele online cu Smiley care ne invită să „aprindem magenta”. Dincolo de formularea mai mult sau mai puțin inspirată (sau logică), campania de rebranding pe care Cosmote și Romtelecom a fost gândită profesionist. De ce spun asta? Pentru că nu ne-am trezit peste noapte cu o nouă identitate.

 

Cu alte cuvinte, nu am pierdut peste noapte identitățile Cosmote sau Romtelecom, cu care unii utilizatori creaseră conexiuni și o relație personală (lucru căutat de specialiștii în comunicare și care a fost rezultatul unor strategii plătite). Nu vorbim aici de știrea preluării brandurilor de către Deutsche Telekom, veche de 1 an, pe care fiecare a interpretat-o pe bună deptratate așa cum a vrut. Ci de impactul știrilor din zona economică în viața de zi cu zi. Putem citi despre aceste schimbări, dar până când nu vedem în mod concret schimbarea, nu conștientizăm ce se întâmplă.

ponta-telekom-marketing-politicStrategia aprinderii magentei a fost completată în ultima lună cu instalarea simbolului T (telekom) pe mașinile companiilor, care puteau fi observate pe stradă, în timp ce stăteai la semafor sau circulai cu autobuzul. De astăzi, 13 septembrie, a fost lansat website-ul telekom și prezența pe social media sub umbrela noului brand. Conferința de presă de ieri a reamintit într-un mod oficial și formal, schimbarea la care sunt supuși clienții Cosmote și Romtelecom.

Echipa de comunicare politica a lui Victor Ponta a potrivit – în materie de imagine, temă și discurs (poate și organizare simultană în mai multe locații) – acest eveniment cu lansarea premierului în competiția pentru funcția de Președinte al României, din aceeași zi. Dacă la congresul social-democraților de la Alba Iulia, Președintele PSD propune cetățenilor „să facem Marea Unire”, la conferința de presă Telekom a menționat creșterea rolului României în regiune și a încrederii investitorilor în această țară, rezultate din deciziile Guvernului din ultimii ani,  lucru ce completează discursul de la congres și se încadrează în proiectul de țară România Puternică propus de Ponta. Faptul că noul brand va fi manageriat de Telekom Romania intră și el sub latura patriotică pe care campania Mândri Să Suntem Români (slogan și simboluri 1 + 2 lansate de la alegerile europarlamentare) se bazează.

Dacă aceste campanii – Magenta Telekom și Victor Ponta Președinte – au fost pregătite destul de bine, și cred că dovezile arată că da, putem conștientiza cu toții ce se întâmplă, înainte ca schimbarea să aibe loc în cel mai concret mod cu putință.

11

Fiecare își amintește ziua în care a auzit sau citit despre atacul asupra World Trade Center (WTC). Pentru cei care nu au avut o directă legătură cu momentul, 11 septembrie 2001 a rămas doar un titlu de știre comemorativă, poate un moment de reculegere a ceea ce a fost cel mai surprinzător atac asupra Statelor Unite ale Americii de la Pearl Harbor încoace, și cu siguranță aceleași semne de întrebare asupra autorilor reali ai atacului.

După 13 ani, nu se pune accent pe schimbarea abordării față de atacurile și organizațiile teroriste (surse și efecte), ci se pune pe tapet o organizație și mai barbară (ISIS) decât teroriștii de atunci, președintele actual al SUA punând totuși accent pe faptul că organizația cu care trebuie să se confrunte lumea acum nu are nicio legătură cu islamul. În România putem observa triumful SUA asupra atacului. Deoarece WTC reprezenta cultura și economia federației Statelor Unite. Nu e vorba de anunțul recent al NATO, ci de prevalarea produselor făcute acolo, precum și mândria asociată cu acestea. Cu toate că evenimentul de la Ambasadă a fost organizat miercuri, 10 septembrie, știrea apărută joi, 11 septembrie, nu avea cum să nu aibă acest efect, cu toate că titlul putea fi interpretat drept stânjenitor pentru cei care încă suferă de pe urma incidentului. Dar, în cuvintele președintelui George W. Bush care a trebuit să managerieze criza atacului WTC, teroriștii vor să aducă țara în starea în care „people don’t shop”.

E în regulă, domnule Bush. People still shop.

De ce Romania nu vrea sa fie dictatura

Unii ar spune că este. Într-o măsură și în unele domenii au dreptate. Dar de ce nu e complet dictaturizată? Unii ar spune că suntem pe drumul ăla, dar încă nu am ajuns acolo. Motivul principal pentru care România nu e dictatură este următorul:

Românii nu vor dictatură.

Când te uiți însă la aleșii românilor (deputatul Cezar Preda – PDL cu procurorizarea agenților SRI, primarul Gh.Falcă – cel cu interzicerea adunărilor publice, președintele Băsescu – cel cu tăierea pensiilor și încălcarea Constituției), ai spune că ”așa vor să fie conduși românii”. Că doar au fost aleși, iar prostimea pare că vor să îi aleagă din nou (din sondaje cel puțin; încrederea în Băsescu e în creștere de la începutul anului).

Democrația este totuși cel mai bun sistem perfecționat până acum.

Rămâne perfectibil, dar este cel mai bun la momentul de față.

Mecanismele democrației parlamentare permit luarea unor decizii care să mulțumească (cât mai mult din) populația unei țări. Deoarece acest model nu este făcut strict pentru majorități (îmi place să le numesc minorități majoritare – diferența dintre majoritatea aleasă și minoritatea din opoziție poate fi, ȘI ÎN ROMÂNIA A ȘI FOST în 2008 de câțiva parlamentari, adică aproximativ câteva sute poate chiar zeci de mii de persoane care și-au exprimat votul). Și modelul funcționează în România – dacă un singur element ar fi în limitele sale: Președintele.

 

Gustave Thibon spunea la un moment dat că nu te poți plânge de un lucru sau un sistem care a adus rezultate benefice unui grup dacă tu nu ai avut la dispoziție și ai aplicat un lucru sau un sistem care să aducă rezultate mai bune altui grup. Cu alte cuvinte, lucrurile stau așa cum stau fiindcă nu a existat o situație care să fie ”mai valabilă” pentru starea de fapt din acel moment.

Așadar, ”ne culcăm cum ne-am așternut” devine o sintagmă ancorată în realitate și în practică.

Decalajul față de funcționalitate și importanța relevantă pentru noi în cazul ăsta: Cum spuneam într-o altă postare, președintele are funcții precise. La noi, și-a ieșit din acestea. A preluat cele ale unui Prim-Ministru. Lăsând la o parte servilismul dl.Emil Boc și disciplina de partid a PD-ului, instituțional am ajuns la un blocaj din cauza Președintelui. Funcția sa de mediator a fost anihilată atunci când a preluat –în practică– prerogativele de șef de Guvern.

În mod normal, un prim-ministru și cabinetul său (mă refer aici la susținerea și activitatea partidelor de la guvernare) au o viziune pe care o propun țării. Dacă aceasta nu este în concordanță cu reprezentanții cetățenilor în Parlament, inițiativele legislative ale guvernării întâmpină opoziție. Și din această opoziție de gândire și ideologii, ar trebui să rezulte concesii, în urma cărora cea mai mare parte din români sunt mulțumiți de către decizii. Pentru că < CEA MAI MARE PARTE > nu înseamnă procentele de 1 sau 5 % prin care s-au câștigat alegerile de către o tabără politică. Oamenii nu votează exclusiv pe baza ideologiilor (mai ales că în România, ideologia partidelor e în gri, nu în alb și negru) și nu țin la opțiunile lor politice pentru o perioadă atât de îndelungată cum e cea de 4 ani.

 

Justițiarul.

Reluând ideea lui Thibon, când alegem ceva, nu GREȘIM. La momentul acela, este perfect validă alegerea. Așa se explică ”nevoia” românilor de a avea un președinte-jucător. Cel ce era din sistem, îi știa punctele tari și cele slabe. Era destul de ”puternic” pentru a se duela cu ”Bestia” Corupției din România (întruchipată atunci de Năstase și oamenii săi).

 

Și lumea l-a ales pentru acest lucru. Dar în același timp, au ales – prin PNL și Alianța D.A. – o liberalizare față de politicile anterioare strâns legate de intervenția și ajutorul Statului. De aceea am avut o neconcordanță între președintele-jucător și o democrație parlamentară funcțională; în plus, Partidul președintelui acționa în Parlament și în Guvern ca opoziție.

 

Astăzi

Faptul că legea asistenței sociale nu a trecut acum câteva zile prin Parlament în forma dorită de inițiatori este un lucru N O R M A L într-o democrație funcțională. Astfel de lucruri se pot întâmpla; nu e sfârșit de lume, nici de buget național.

Ceea ce nu este N O R M A L și care agravează funcționarea democrației în România:

  • Fapul că Președintele îndeamnă Guvernul să-și asume răspunderea (o procedură gândită pentru situații excepționale)
  • Faptul că Președintele pune presiuni asupra parlamentarilor pentru a nu vota împotriva Guvernului la o eventuală Moțiune de cenzură a acestuia.

SOLUȚIA: nu un președinte-jucător. Doar că nu aceasta e soluția ”cea mai valabilă”. Până în 2014, România poate deveni dictatură, chiar și fără voia ei. S-a mai întâmplat prin anii 50. Și atunci, și acum pare-se, prin pârghii Legale (legislative și de procedură). Așadar, soluția potrivită ar fi – A T E N Ț I A sporită la procesele legislative.

Ce-i de făcut cu România practicantă

 ?

Am participat în urmă cu un timp la o dezbatere publică. Aceasta a avut prilejul de a fi consiliată de președintele Academiei de Advocacy din România. Managerul public, Claudia Macra, care e în același timp și responsabilul relației cu societatea civilă din cadrul Primăriei, a avut în marea parte a evenimentului un comportament echidistant față de elementul decizional politic al cărui iraționalitate în gândire și planificare era atacată și care (inițiatorul proiectului dezbătut de altfel) nici nu era măcar prezent la dezbatere.

 

Rămân puțin în domeniul Politicilor Publice. Mi-a intrat în atenție, în cadru universitar, modelul Noului Management Public. Care, printre altele, precizează < Distincția clară între persoane numite politic și manageri publici >.

 

În Arad, oare cum stau lucrurile ?

Doamna Macra mi-a demonstrat, într-o altă dezbatere, spre sfârșitul căreia intrase și se așezase dosit în sală, primarul actual Gh.Falcă, (tot inițiator al proiectului dezbătut la acea dată) că nu se poate delimita de cvasi-dependența politică a funcției pe care o ocupă. Aceasta intrase într-o serie de acuze la adresa participanților, cu un evident caracter de mulțumire a ”șefului”. Sigur, în teorie pregătirea managerului public este mult mai înaltă decât cea a unui funcționar public. Drept urmare, și prestanța dar și remunerația este mai mare, iar tentația de a fi părtinitor politic ar fi astfel înfrânată. Este un soi de tehnocrat, de pe urma căruia doar ai beneficii, și fără de care ai lacune – și în management și în imagine; vezi cazul Ministrului de Finanțe în Guvernul Boc 3 – Sebastian Vlădescu.

 

Doar că teoria sună bine, cu practica stăm mai greu.

În România, Președintele are 4 funcții atribuite prin Constituție. Una de reprezentare, alta de garant al independenței, unității și integrității teritoriale a țării, încă una de veghere la respectarea Constituției, și nu în cele din urmă, una de mediere între Puterile Statului.

Nicăieri în fișa postului nu spune că el se ocupă cu politicile sociale, cele fiscale sau administrative. Constituția a fost bine gândită de către Mihai Constantinescu: o persoană care veghează asupra respectării drepturilor, libertăților, precum și a textului legislativ fundamental al țării (Constituția însăși), nu are voie să se preocupe cu nivelul impozitării, politicile publice sau costurile electorale ale unor decizii guvernamentale.

 

Așadar, cum facem teoria să fie validă și în practica românească ?

Micșorăm ciclurile electorale (de la 4 ani la 1 sau 6 luni !) permanetizând comportamentul electiv-participativ ? Înființăm comitete și comiții de supraveghere cetățenesc-justițiare asupra politicienilor și managementului public ?! ”Ce-i de făcut” întreba și Lenin când sistemul de atunci părea să nu mai fie de suportat. În Vest s-au făcut concesii: ziua de lucru de 8 ore, week-end liber, protecția muncii, sindicalizare, protecție socială. Astfel s-a evitat furia proletară ce a făcut din Armata Roșie personificarea sângelui curs în numele egalității. În Est, ne-am împleticit de tancurile altora. Acum suntem cât de cât liberi – de independență nu sunt prea sigur.

 

Ce facem, totuși ?

Ne fălim cu straie de democrație pe bulivardul Europei, dar acasă goliciunea este într-atât de urâtă încât ne e teamă să ne uităm în oglindă. Zicem că vrem democrație dar nu ne comportăm democratic. Deoarece, până la urmă sancționăm productiv comportamente și concepte pe care le considerăm neadecvate și dăunătoare SAU adoptăm o poziție pasivă și indignată?

 

mâine: –

DE  CE  ROMÂNIA  NU  VREA  SĂ  FIE  DICTATURĂ !