Au adus alegerile locale schimbarea in Arad?

alegeri locale 2016 jimm

Alegerile electorale sunt ca albinele: ne enervează, ne pot răni fizic, dar fără ele sistemul în care trăim s-ar prăbuși. Despre alegerile locale din Arad se pot spune câteva lucruri, dar ce s-a schimbat cu adevărat este un singur lucru: arădenii au ales în persoana lui Marin Lupaș un consilier local independent pentru prima dată în istoria democratică modernă a municipiului. Cam atât despre schimbare, pentru că restul rămâne ca înainte. De fapt, scenariul din 2012 s-a repetat în multe aspecte:

Continue reading “Au adus alegerile locale schimbarea in Arad?”

Cultura democratica in Arad

Cultura democratica este prezentă în Arad precum industria română în „O scrisoare pierdută” – admirabilă, sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Pacaleala cu capitala a durat aproape 3 ani, timp în care cultura democratică nu s-a dezvoltat, ci poate chiar a involuat. Candidatura municipiului Arad în competiția pentru Capitală Culturală Europeană 2021 este un bun studiu de caz în acest sens. Nereușita a fost comentată în diverse feluri. Dar „eșecul anunțat”, „problemele de conținut” și „șahul cultural” cu care diverse persoane publice locale au ales să descrie necalificarea printre orașele finaliste la titlul mai sus menționat, ocolesc o perspectivă importantă, cea democratică. Nu mă refer aici la elementul de participare a comunității la dosarul de candidatură, deși acest lucru a cântărit destul de mult printre criteriile juriului. Vreau să subliniez un aspect ce ține mai mult de dinamica democratică.

falca lazurca glad stand arad 2021

Poate părea ciudat, dar orice proiect ce implică angajamente pe un termen mai lung decât un mandat local, are nevoie de aportul marii majorități a comunității sau a cât mai multor forțe politice.

Continue reading “Cultura democratica in Arad”

10 motive pentru care Arad Capitala Verde a Europei e o gluma

Arad Capitala Verde a Europei 2016

Pare o glumă și dacă nu vor fi cheltuiți irosiți bani publici în jurul acestei idei va rămâne o glumă dinspre zona politică. Dar fiind vorba de un act administrativ, putem presupune că bugetul public va înregistra o scurgere de fonduri, pe modelul creat în jurul candidaturii pentru Capitala Culturala Europeana 2021.

Continue reading “10 motive pentru care Arad Capitala Verde a Europei e o gluma”

Situatia la zi a „Migratiei locale”

migratia alesilor locali 2014Chiar dacă presupusa migrație a aleșilor locali ar fi fost gândită ca favorabilă PSD, și chiar dacă ordonanța de guvern a fost respinsă de Camera Deputaților, dar și asupru (și ipocrit) criticată de alianța creștină, situația la zi arată că PDL beneficiază de aceleași transferuri ca cei pe care îi acuză. Popate chiar mai mult, pentru că la nivel local, în Arad, până acum noii creștini beneficiază de mai multe mutări de substanță:

primarul comunei Vladimirescu;
viceprimarul municipiului Arad;

După ce parlamentarii au respins adoptarea ordonanței, Victor Ponta a declarat că „cei de la PNL si PDL au transferat foarte multi primari si consilieri. Nu inteleg de ce in Parlament spun ca sunt contra, iar in teritoriu folosesc aceasta lege. E un gen de ipocrizie care nu cred ca tine decat la cei foarte neinformati” (sursa). Așadar, cam cine e traseist și cine e politicianist? Și mai presus de toate, cine e foarte neinformat?

Inghesuiala mare la sediul PNL – PDL. Nu si la vot

Fuziunea, îmbinarea, căsătoria, sau cum vreți să-i mai spuneți, dintre PNL și PDL are un efect imediat. Nu, nu și-au schimbat liberalii creștin-democrații stăpânul, deși se ridică multă semne de întrebare privind acțiunile electorale (vezi respingerea noilor miniștri la Cultură și Buget) trase la indigo de la Cotroceni. Ci au devenit neîncăpători în același partid cu frații pedeliști. Altfel nu ai cum să nu te întrebi ce caută o persoană din staff-ul de campanie cu scaunul între 2 camere, aproape călcând „Super cainele lui Ludovic Orban” din postarea Alinei Gorghiu. Păcat pentru că ei nu va fi înghesuiala așa mare printre oamenii care să le ofere votul de încredere.

inghesuiala-mare-la-noul-pnl

Busola politica in 2014

pnl-si-pdlDacă credeați că alianțele între PDL și PNL, între PSD și PNL (USL), sau chiar și coaliția de guvernare dintre PSD și PDL din 2008 erau surse de frustrare, lipsa de perspectivă corectă a liderilor PNL a făcut realul inimaginabil: i-a absorbit pe PDL-iști, iar drept urmare pe alocuri -ca la Arad- le-a oferit întreaga platformă ideologică, siglă și istorie liberală, dar și resursă umană prezentă și viitoare, unor politicieni macabri cum este Falca. O ședință de câteva ore, unică în istoria de după 1989 a României, în care 3 partide au fuzionat mai repede ca potcoava de copita unui cal, a avut loc sâmbăta ce a trecut: PNL a fuzionat cu PDL la prânz, după ce PDL fuzionase cu Forța Civică de dimineață.

Scriam în februarie cum pe termen lung, (re)apariția PNL în banca Opoziției are un efect mai crâncen pentru PDL: împingerea în zona „partidelor mici”. Nu bănuiam ca PDL va deveni peste noapte parte a bătăliei politice prezidențiale după ce a oferit catastrofa unui Băsescu, 2 mandate prezidențiale la rând. Speram să devină în timp un partid la fel de mic și sancționat de electorat ca și PNȚCD. Acum se vorbește de „Marele” PNL, ca și cum voturile pentru PNL se pot aduna pur și simplu aritmetic în viitor cu voturile pentru PDL, ca și cum cei care votează într-un fel o fac pentru o siglă și nu pentru niște oameni și ce anume fac aceștia în plan public de-a lungul timpului.

Analiza PNL

Faptul că în noua alianța electorală (da, fuziunea durează, iar pentru că totul se face pentru rezultate în alegeri, „Marele” PNL se încălzește pe tușă în timp ce Alianța Creștin-Liberală intră pe teren), și-a adus contribuția mintea pusă pe înșelat încrederea oamenilor a lui Gheorghe Falcă, spune mai multe despre speranța păguboasă pe care această nouă construcție politică ar trebui să o aducă. Chiar și cei care până recent erau militanții on-line ai PDL, precizează că elucubrația lui Falcă, adică alăturarea creştin-liberal, „ridică semne de întrebare în mintea alegătorului raţional urban sub 40 de ani, care în anii trecuţi făcea diferenţa” în alegeri, pentru că nu i se adresează. Mai mult decât atât, „această ciudăţenie, un non-sens ideologic” reprezintă o iluzie cu care se hrănesc mai ales cei din PNL că nu vor mai putea fi acaparați de interesele lui Băsescu. După cum se vede din înșiruirea cromatică a elementelor grafice de mai jos, verde-alb-albastrul (din Forța Civică, din Mișcarea Creștin-Liberală a lui Falcă) va deveni o realitate și pentru cei care până nu demult arborau galbenul ca simbol al liberalismului. Mai rămâne un eșec în alegerile din 2016, pe lângă cel de anul ăsta de la prezidențiale și vom asista la re-re-unificarea dreptei și fuziunea bis dintre PNL cu PMP seara, după ce PMP va fuziona prin abosrbție cu Noua Republică mai la prânz. Curat murdar!

miscarea-populara

Dincolo de alegerile prezidențiale, în care și sociologi agreați de PDL spun că alianța creștin-liberală i-a făcut mai mult bine decât rău candidaturii lui Victor Ponta, rămâne județul, orașul, cartierul. Aici, în zona de Vest a României, lumea încă asociază PSD cu comunismul; cu toate că există un partid socialist (PAS) ce funcționează legal și în competiție cu PSD, există asociații ale muncitorilor (PUMN) care au participat în alegeri împotriva PSD, și există un nucleu dur de intelectuali și universitari care contestă lipsa de program politic și acțiuni guvernamentale de stângă autentică ale PSD. Încet însă, generațiile se schimbă în PSD, iar tot mai mulți tineri din generația mea se înscriu în acest partid pentru că au convingerea că reprezintă o alternativă la ce a arătat PDL și PNL că este politica în ultimii 8-10 ani; iar eu mă aflu printre aceștia!

nu-va-suparati-administratia-noastra-arad-mihnea-iuga

Pudibonderiile unora comform cărora politica trebuie evitată cu orice preț este nu numai obtuză, dar și contraproductivă: deciziile ce afectează comunitatea sunt luate politic. Din moment ce criticăm actualii decidenți că nu își apleacă urechea la nevoile oamenilor, iar partidele au ajuns, pe bună dreptate, dezamăgitoare, ce rămâne de făcut? Poate momentul ca tinerii să se implice în luarea deciziei politice? Până la urmă, „doar vreo treime din electorat are cultură politică sau pasiuni de dreapta sau de stânga, ceilalţi nu votează cum visează politicienii” (Dâncu). Ca parte a acelei treimi ce posedă cultură politică, aleg votul și participarea conștientă în diverse proiecte, după anumite principii și raționamente. Nu las totul în voia sorții de tipul „toți sunt la fel”. Vă sfătuiesc să faceți la fel! Iar tinerii ar trebui s-o citească pe Alina-Mungiu Pippidi și acum când scrie lucruri care nu sunt tocmai pe placul lor:

  • ideea că Ponta face jocul Rusiei e propagandă neagră pentru cretini, care nu se numără neapărat în jumătatea de milion de analfabeți găsiți de Dan Popa în statistici. Deci nu trebuie identificat PSD cu alternativa catastrofică.
  • Nu mă îndoiesc că mulți oameni tineri se vor identifica cu dl Ponta, care are o viață de familie simpatică, iar comentariile de la ziariștii BBC i-au fost favorabile după apariție.

„Antonescu a ucis USL”

UPDATE 15.48 – Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi, după şedinţa partidului, că “USL nu mai există”, pentru că “l-a ucis” Crin Antonescu.

sursa: http://www.antena3.ro/politica/dragnea-incepe-sa-rada-pnl-ponta-usl-e-mort-congres-psd-6-7-septembrie-255181.html

Spuneam de mai mult timp că sfârșitul USL înseamnă și sfârșitul PDL, iar declarația de ieri prin care PNL și PDL vor fuziona, cu toate că nu adeverește scenariul meu, a cimentat nuanța din titlu. Ca urmare a declarației de fuzionare, Victor Ponta a concluzionat și el astăzi la o ședință a PSD: USL a fost ucis de Crin Antonescu.

Crin Antonescu a ucis USL traieste

Alegerile europene, actul 2: Pacaleala

Dincolo de diviziunea tot mai clară a Europei între Sud (inclusiv România) și Nord, dată de câștigul social-democraților în Portugalia, Spania, Italia, Slovacia, Grecia și România, țara noastră a avut parte de o surpriză și mai mare pentru prietenii ei europeni (sursa):

 

Continue reading “Alegerile europene, actul 2: Pacaleala”

Sfarsitul USL inseamna si sfarsitul PDL

UPDATE: Mişcările din ultimele zile de pe scena politică la nivel naţional,  cu
noua alianţă PSD-UDMR pentru formarea Guvernului, dar şi susţinerea
celor de la PP-DD pentru cabinetul Ponta III ar putea aduce schimbări şi
la nivel local, în CLM şi CJA. Din informaţiile noastre, în ultimele
zile au existat discuţii intense, la nivel de Bucureşti, pentru ca atât
UDMR, cât şi PP-DD să încheie alianţe la nivel local cu noii parteneri
de la PSD, PC şi UNPR. (sursa)

Ce inseamna sfarsitul USL

Scriam anul trecut, la 2 ani de Uniune Social – Liberală, că existența politică a lui Băsescu este întreținută doar pentru a folosi USL-ului în alegerile viitoare. Acum, cu alegerile europarlamentare practic la ușă, USL-ul nu mai putea permite întreținerea politică a lui Băsescu – întreținere destul de scumpă dacă privim abuzurile DNA împotriva reprezentanților liberali dar și a unor lideri din PSD (vezi Dragnea). Așa că PNL a făcut pasul de împotrivire față de Ponta („apropiere” către Băsescu dacă vreți să gândiți în termeni absolute, deși nu v-aș sfătui). Ca efect imediat este următorul: Partidul Mișcării Populiste pe care Băsescu și l-a pregătit nu poate pretinde o coagulare a forțelor de dreapta. Iar cu 2 partide „de dreapta” (PNL și PDL) prezente în alegerile europarlamentare, populiștii lui Băsescu pot spera la procentele naționaliste, odinioară acaparate de Vadim Tudor și Partidul România Mare. Continue reading “Sfarsitul USL inseamna si sfarsitul PDL”

4 concluzii despre intersectia lui Falca

falca-nu-este-specialistToată România a auzit deja de intersecția anapoda ce duce într-o clădire din Arad. Recunosc, la început am fost sceptic față de acest eveniment (can-can și posibilă strategie de comunicare politica). Dar, ca subiect de interes politico administrativ local, el trebuie analizat într-un mod detaliat. Am ascultat interviul dat de Gheorghe Falcă la Antena 3 și am disecat explicațiile primarului actual al municipiului Arad. Concluzia are 4 părți.

Chiar dacă moderatoarea emisiunii Se întâmplă în România, Maria Coman, s-a concentrat doar pe aspectul clădirii nedemolate încă, nefiind atentă la detaliile prin care Falcă arăta un anumit nivel de nepricepere administrativă, am mers mai departe de imaginea unui specialist în trafic urban în care reprezentantul Primăriei ar dori să fie văzut de votanții săi. La o inspecție atentă (vezi transcript interviu Antena 3), am observat cum acest politician reușește să producă niște enormități inginerești și administrative. Iată seria de 4 concluzii pe care le-am extras din tot incidentul. Continue reading “4 concluzii despre intersectia lui Falca”