Mass-media locală este de mult timp sub auspiciile politicului. Înainte de 2004, Statul putea finanța, prin publicitate directă, unele ziare, posturi radio sau de televiziune. Din momentul „guvernării de dreapta”, Statul nu mai finanțează direct, ci prin intermediari; traseul este simplu: firma abonată la contracte cu Statul câștigă licitații doar dacă sponsorizează anumite publicații media care fie scriu de bine despre politicianul cu putere de decizie, fie nu spun de rău despre acesta. A sosit însă timpul dezvoltării și modernizării civilizației în care politicienii dețin direct sau prin interpuși trusturi de presă. Câinele de pază al democrației are un nou stăpân.
Moguliada
ANUL 2011: Mogulii atacă interesul național, instituțiile și democrația României.
ANUL 1938: Un mogul amenință parcursul democratic al României ”de aur”. Cel puțin așa susține revista HISTORIA, portretizându-l pe Carol al 2-lea ca, ”vezi doamne”, Mogul. Chiar așa domnu Cristoiu? Ce ar spune Rupert Murdoch, Ted Turner, Michael Bloomberg sau chiar Hugh Hefner când ar putea constata că în România mileniului 3 ar putea fi considerați dictatori?
.
N-am avut inima să cedez 9 lei acestei reviste senzaționaliste. Așa că am intrat pe website-ul publicației. Atât timp cât mai este permis accesul la internet, să-l utilizăm la maxim. Interviul luat de Ion M. Ioniță domnilor Cristoiu și Cioroianu este unul interesant; și mult mai relevant decât vreun dosar Historia.
În primul rând, și în cel mai simplu mod, dai o fugă până la manualele de istorie (offline sau online) și vezi că domnul Carol al 2-lea instituise dictatura în anul de grație 1938. Cum poți vorbi de Carol al 2-lea ca mogul când el era dictator, liderul suprem impus; plebiscitul avea doar valoare formală. În februarie 1938 a scos în afara legii partidele politice. Cum poți vorbi de un mogul care să desființeze partidele, așa cum o făcuse Carol în februarie ’38 ?! Nu, nici nu voi intra în absurditatea intenționată a celui care a ”cercetat” acest aspect al dictatorului Carol al 2-lea.
În al doilea rând, interviul scoate la iveală adevăratul inamic al domnului Cristoiu. Acesta merge mai departe și îl compară pe Ion Iliescu cu Carol și Ceaușescu. Când cel care se aseamănă mai mult, prin practica numirii unui prim minstru clujean de la un partid care nu reprezintă majoritatea în parlament (Boc 2), este nimeni altul decât idolul domnului Cristoiu, Băsescu Traian. (( În 1937 partidul prim ministrului numit de Carol al 2-lea, Octavian Goga, Partidul Național-Creștin obținuse 1,8 procente pe când PNL atinsese 23%, PNȚ 18, iar Legionarii 16 procente.)) Dar ei vorbeau de cultul personalității… Păcat că nu se pot vedea domnii aceia din afară, dintr-o perspectivă obiectivă, a celor care nu slujesc un cult al personalității negativ ci unul pozitiv.
I.M. IONIȚĂ: Se construieste un cult al personalitatii inverse. Al celor care injura, cum spuneam noi in presa, si acum aceasta tema a mogulilor folosita de Traian Basescu este tocmai indreapta impotriva unui cult al personalitatii negativ, pentru care T. Basescu il acuza.
Dar de ce mă agit? Cine are ochi să vadă, cine are urechi să audă. Și aș adăuga, cine are logică să o folosească.
A.CIOROIANU: …Carol al 2-lea, el n-a apucat decât 2 ani să experimenteze o practică de guvernare .. Franța a pierdut războiul și de monarhia română s-a ales praful, mă rog, a venit generalul Antonescu și Mihai, tânărul Mihai. Dar el (Carol) n-a avut timp să se bucure de ceea ce încerca să facă, că era deraiat, că nu era pe linia democrației românești, asta o știm. Dar pe de altă parte, revin la proiectul lui cultural. Domle, când l-au numit voievodul culturii române, bun, sigur sună ciudat, dar noi îl judecăm acuma pe Carol din perspectiva a ceea ce știm că s-a întâmplat cu Ceaușescu. Dar dacă Ceaușescu n-ar fi existat în istoria noastră, credeți-mă că Carol al 2-lea ar fi reconsiderat din perspectiva faptului că, vrem nu vrem, în ’38, la indicatorii acelui an culturali și economici ne raportăm noi astăzi și închei spunându-vă că în 1989, în cultura română de la ultimul an al lui Ceausescu stiți că apăreau mai puține titluri ca în 1938?