Subiectele mediatizate intens în ultima săptămâna au demonstrat, pe lângă pericolul lipsei de dezbatere reală într-un for legislativ (cum este Parlamentul, dar nu numai), natura precară a consumului de informații a cetățenilor, indiferent de nivelul lor de educație și pregătire profesională. Dezavantajul principal rezultant este că anumite reglementări necesare nu vor fi aplicate sau vor fi amânate pentru anii viitori. Iar de pe urma acestora profită doar diversele tabere politice, care se află constat într-o competiție. Cetățenii rămân din nou doar spectatori, chiar dacă au impresia că, cu un share și un like pe facebook, au adus vreun impact rezultatului final din „teren”. Continue reading “Grad ridicat de neinformare in Romania (Legea Lobby-ului)”
Neuronii PSD versus taxa pe stalp
Un clip video circula obsedant pe mediile sociale. Un reportaj (?) al buletinului de știri Observator difuzat de Antena 1 vrea sa demonstreze lipsa de pregatire a tinerilor membri PSD. Doar ca testul „taxa pe stalp” pica la proba scrisa. Luam fiecare intrebare si raspuns in parte si vedem cum din un (1!) singur raspuns, mass-media foloseste o tehnica de manipulare pe care copiii de 7 ani obisnuiesc sa o uzeze: generalizarea. Continue reading “Neuronii PSD versus taxa pe stalp”
Razboi in USL Arad (si) pentru controlul presei
Cât de străin de realitate sau de limba română poate să fie cineva, pentru ca să asocieze o eroare din tastatură cu un război politic și atentat la libertatea presei?!
De o asemenea rătăcire logică a dat dovadă azi Răzvan Crețu. Demn producător de click-uri pentru website-ul arq, acesta povestește (cu multe link-uri pe cuvinte-cheie gen directori, Arad, sau joi ?!), cum conferințele de presă săptămânale ale PC și PNL se suprapun mâine. Și care este concluzia oferită publicului arădean: Razboi in USL Arad (si) pentru controlul presei.
Înțeleg că proaspătul mic mogul, Falcă, nu vrea să fie asociat cu controlul presei, iar ca urmare îndeamnă aparatul său de propagandă să profite de aberațiile despre Realitatea TV și să distribuie ideea că USL vrea să pună mâna pe presă. Însă cât de înapoiat trebuie să fii ca să asociezi o greșeală de programare a unei conferințe cu controlul presei? Cât?! Ori Răzvan Crețu nu știe ce înseamnă controlul presei, razboi, politica, si poate nici presa (dupa cât de profesionist deduce), ori este sigur că cititorii arq sunt atât de proști încât vor crede această sminteală. Știam că mass-media locală nu se compară cu cea de la București, sau cea din străinătate, dar la o asemenea prostie nu cred că s-a gândit nici Dan Diaconescu. Iar el a acceptat să fie aruncat în direct într-un tomberon!
De ce numai presa, domnule Ponta?
În nici unul dintre comentariile de până acum (7 oct., 17:20) la articolul scris de Vlad Petreanu, n-am văzut pe cineva să-i pună autorului întrebarea – „Care este diferența dintre o casă de schimb valutar și presa?” Interogația trebuie pusă pentru că „gazetarul (deja) vechi” face 2 greșeli nepermise pentru un om cu experiena sa: Continue reading “De ce numai presa, domnule Ponta?”
Manipularea in media: influentarea raspunsului (Gandul vs. Calimente)
UPDATE: „97 de ONG-uri, printre care și CeRe, semnează o scrisoare deschisă ca replică la afirmațiile deputatului liberal Mihăiță Calimente potrivit cărora finanțările externe de care beneficiază organizațiile neguvernamentale din România sunt un pericol la adresa siguranței naționale.” În scrisoarea lor, aceste 97 de ONG-uri nu includ și întrebările manipulatorii ale angajatului de la Gândul. Credeam că protestele Roșia Montană din acest an sunt un pas în față spre cetățeni mai informați, mai atenți, mai implicați… Din păcate, realitatea îmi demonstrează contrariul.
Mai țineți minte scenele din filmele avocățești de la Hollywood, în care avocatul punea întrebări unui martor sub o formă în care răspunsul era deja formulat (leading question)? Practica nu este străină ziariștilor din România, care în lipsă de subiecte reale de presă, încearcă să bage vorbe în gura politicienilor. Spre deosebire de instanțe, unde acest lucru este respins ca formă valabilă de anchetă, în redacțiile unor ziare (chiar și online, cum este cazul Gândul), acest lucru este oarecum încurajat. Continue reading “Manipularea in media: influentarea raspunsului (Gandul vs. Calimente)”
Cu presa locala in punga de plastic
Mass-media locală este de mult timp sub auspiciile politicului. Înainte de 2004, Statul putea finanța, prin publicitate directă, unele ziare, posturi radio sau de televiziune. Din momentul „guvernării de dreapta”, Statul nu mai finanțează direct, ci prin intermediari; traseul este simplu: firma abonată la contracte cu Statul câștigă licitații doar dacă sponsorizează anumite publicații media care fie scriu de bine despre politicianul cu putere de decizie, fie nu spun de rău despre acesta. A sosit însă timpul dezvoltării și modernizării civilizației în care politicienii dețin direct sau prin interpuși trusturi de presă. Câinele de pază al democrației are un nou stăpân.
Exemple de revigorare a agendei în formularea politicilor: Rosia Montana si Codul Rutier
După episodul de aseară al „salvării minerilor” de către primul-ministru Ponta, sunt tot mai convins că înaintarea acelui proiect privind Roșia Montană a reprezentat o acțiune clară de revigorare a agendei publice. Cu toate că decidentul are în teorie agenda sa instituțională, și deci principalul rol de agenda-setter, practica ultimilor ani a distorsionat acest rol în formularea politicilor publice. Obiceiul guvernului Boc de a anunța un proiect când deja era luată o decizie definitivă pe marginea lui, mergând până la asumări de răspundere când indiciile arătau că ar exista o dorință de modificare a inițiativei guvernamentale (fie în Parlament sau dinspre societatea civilă). Continue reading “Exemple de revigorare a agendei în formularea politicilor: Rosia Montana si Codul Rutier”
Fii mai mult decat un șocâte! Rosia Montana ideologica
Roșia. Montană! Producătoare de locuri de muncă! Aducătoare de cianură! Provocatoare de proteste și de vizite de studiu parlamentare. Dar cum rămâne cu Roșia Montană generatoare de ideologie?
Dincolo de ceea ce Mircea Badea numea „șocâte isteric de conjunctură” (adică persoana care s-a apucat să meargă cu bicicleta numai pentru că este în trend, sau care citește anumite cărți doar pentru că alții citesc acele titluri), dar și dincolo de politicienii care văd în orice adunare de mai mult de 10 oameni, un prilej de a electoraliza*, există anumiți oameni care sunt de mult timp atenți la ce se întâmplă în cazul Roșia Montană și și-au argumentat poziția în mod public de nenumărate ori. Ce se întâmplă în aceste ultime luni este interesant de observat dintr-un punct de vedere ideologic. Continue reading “Fii mai mult decat un șocâte! Rosia Montana ideologica”
Un lider nu isi pune singur lauri
Privesc de ceva vreme cu frustrare toate titlurile din mediile de comunicare online și offline, ce au o legătură cu moartea lui Florin Cioabă. Toți s-au grăbit să se pronunțe pe marginea diferitelor (presupuse!) informații și întâmplări, fără să verifice veridicitatea acestora. Starea de nervozitate a fost însă înlocuită rapid de cea de tristețe. Nu de mult, un reprezentant important pentru comunitatea romă a decedat, iar comunicarea de masă n-a fost la fel de „atentă”. De ce aș fi trist? Pentru că istoria se scrie în modernitate pe baza cifrelor (abonați, rating, ratecard), iar în prezent viralitatea unui subiect poate îngropa de-a dreptul istoricitatea altuia. Continue reading “Un lider nu isi pune singur lauri”
Posta Romana lasa oamenii din Arad fara `Glas` de sambata
De prea multe ori, oamenii consideră că politica este un domeniu care dacă nu vrei să îl abordezi de fel, te lasă în pace. Acest lucru este cu atât mai fals, cu cât România a fost vreme de 40 de ani (cel puțin din 1948) supusă unui proces de etatizare a (aproape) tuturor aspectelor din viața privată. E drept că fenomenul de privatizare, cu care se zbate țara noastră din 1990 și până astăzi, dorește să inverseze acel proces și să poată oferi oamenilor acea posibilitate (reală!) de a nu avea nicio legătură cu politica, iar aceasta la rândul ei să nu aibă nicio legătură cu tine. Continue reading “Posta Romana lasa oamenii din Arad fara `Glas` de sambata”