Astăzi se sărbătorește Ziua Europei. Din păcate s-a uitat a se sărbători Ziua Independenței României. În 1877 , pe fondul situației politico-economice din regiune, aproape toate națiunile Imperiului Otoman se răscoală, rând pe rând, împotriva Înaltei Porți. Era mai favorabil atunci decât altcândva să luăm ca exemplu Serbia, Muntenegru sau Bulgaria și să intrăm în conflict cu Turcia; și am făcut-o. Cu ajutor rusesc țarist și cu ajutor european (tânărul Principat România nu avea o industrie de armament dezvoltată – apelăm astfel la armament străin). Dar mai cu seamă, cu dorință românească.
E trist să nu mai auzi vorbindu-se de ”țara noastră”, ci de ”țara asta”…
Nu doresc să scriu despre o lecție de istorie. Devine mult prea dureros să observi cum istoria nu ne învață nimic. Aș vrea ca postarea să aducă aminte de ceva ce am pierdut noi, românii: independența.
Dacă în 1877 era relativ ușor să găsești aliați împotriva Imperiului Otoman, astăzi este mai greu să lupți cu un inamic care are aceeași țară ca și tine. Sărbătorim Ziua Europei, dar nu suntem dependenți de Uniunea Europeană. Cazul Ungariei (anti libertatea presei, Constituție anti-democratică) și al Italiei de ani buni încoace, arată poate cel mai bine că U.E. nu are o forță coercitivă asupra statelor membre. În situații de derapaj democratic și economic, cred că ne-am dori să fim mai dependenți de Uniune.
Însă nu suntem nici independenți. Singuri nu tăiem cordul dependenței de guvernanții României ! Tot noi suntem cei care parcă dorim un stăpân, sau stăpâni în general, să ne insulte, să ne scuipe și ”să ne pună la muncă”.. să simțim biciul zilnic pe spatele leneș. Noi înșine ! Unde mai găsești aliați pentru a redeveni independenți de o stăpânire națională, o stăpânire dintre noi peste noi?
România este o țară pentru toți românii, nu pentru unii români. În 1877 oamenii nu erau mai bogați sau mai săraci decât acum. Nu erau mai români decât sunt acum românii. Așa-zisele compromisuri pentru mai binele națiunii pe criterii economice, cum le întâlnim azi la tot pasul și care fac obiectul atâtor dezbinări, cred că au apărut odată cu național socialismul (nazismul). Și atunci a fost ușor să se modeleze conștiința identitară a unui întreg popor. Aș exagera să compar situațiile cu prezenta realitate, dar e sigur că independenți nu suntem – economia Statului pare că nu mai face nimic, deși zilnic atâția oameni văd mergând la muncă și uitându-și chiar și ziua nașterii de la cât au muncit în acea zi. – România nu mai e văzută ca patrie ci ca țara din care pot pleca spre o viață mai bună, dacă pot ”scăpa” de aici.