De când Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și-a ales ca președinte o fostă vicepreședinte, dar în același timp și o procuroare, canalele mass-media au explodat. Mai ales pe tema (falsă a) preluării justiției. Continue reading “Vor sa puna mana pe Justitie”
Tenis cu Justitia
Comentariile despre politică, chiar și cea locală, ar putea umple servere cu terrabiți de informații. Am tot intenționat să disec câteva dintre subiectele cotidiene din socio-politicul arădean. Dar nu pot continua fără să pun următoarele întrebări: Continue reading “Tenis cu Justitia”
Revolutia intarziata
Aseară a fost pauză la concertele nocturne (a se citi zgomotele) din cadrul Zilelor Aradului. Până și puținii protestatari din fața Primăriei, cei care nu s-au oprit odată cu venirea primăverii, au ținut seara liniștită prin nicio scandare. Ce puteai auzi era doar trenul.
Într-o oră trec cam 6 trenuri prin oraș. Le poți auzi ecoul roților apăsând sacadat șinele. Asta face ca ora să treacă extrem de repede în această ciudată liniște urbană. Îmi amintesc că la școală, orele durau cât o zi, iar într-o pauză de 10 minute făceam atât de multe lucruri. Acum, timpul parcă ”nu mai are răbdare cu noi”. Continue reading “Revolutia intarziata”
Se poate si altfel
Lunea trecută, dis-de-dimineață, am fost la Galeria Old Art din Piața Avram Iancu. Printre puținii invitați, cei din presa arădeană, și gazda galeriei, am asistat la evenimentul de lansare a lui Claudiu Cristea ca independent la Primăria și Consiliul Local Arad.
Pot spune că locația aleasă s-a identificat perfect cu mesajul transmis de candidatul independent: un spațiu, o viziune, o stare de spirit. De când îl cunosc pe Claudiu Cristea, prin activitățile de la Mișcarea Arădeană, organizația non-guvernamentală în care activez de mai bine de un an, acesta a vorbit cu căldură despre Arad ca un cămin, o comunitate prosperă, ai cărei membrii cetățeni sunt responsabili, au simț civic și doresc să trăiască sănătos și decent. Continue reading “Se poate si altfel”
La ani mai independenți !
Astăzi se sărbătorește Ziua Europei. Din păcate s-a uitat a se sărbători Ziua Independenței României. În 1877 , pe fondul situației politico-economice din regiune, aproape toate națiunile Imperiului Otoman se răscoală, rând pe rând, împotriva Înaltei Porți. Era mai favorabil atunci decât altcândva să luăm ca exemplu Serbia, Muntenegru sau Bulgaria și să intrăm în conflict cu Turcia; și am făcut-o. Cu ajutor rusesc țarist și cu ajutor european (tânărul Principat România nu avea o industrie de armament dezvoltată – apelăm astfel la armament străin). Dar mai cu seamă, cu dorință românească.
E trist să nu mai auzi vorbindu-se de ”țara noastră”, ci de ”țara asta”…
Nu doresc să scriu despre o lecție de istorie. Devine mult prea dureros să observi cum istoria nu ne învață nimic. Aș vrea ca postarea să aducă aminte de ceva ce am pierdut noi, românii: independența.
Dacă în 1877 era relativ ușor să găsești aliați împotriva Imperiului Otoman, astăzi este mai greu să lupți cu un inamic care are aceeași țară ca și tine. Sărbătorim Ziua Europei, dar nu suntem dependenți de Uniunea Europeană. Cazul Ungariei (anti libertatea presei, Constituție anti-democratică) și al Italiei de ani buni încoace, arată poate cel mai bine că U.E. nu are o forță coercitivă asupra statelor membre. În situații de derapaj democratic și economic, cred că ne-am dori să fim mai dependenți de Uniune.
Însă nu suntem nici independenți. Singuri nu tăiem cordul dependenței de guvernanții României ! Tot noi suntem cei care parcă dorim un stăpân, sau stăpâni în general, să ne insulte, să ne scuipe și ”să ne pună la muncă”.. să simțim biciul zilnic pe spatele leneș. Noi înșine ! Unde mai găsești aliați pentru a redeveni independenți de o stăpânire națională, o stăpânire dintre noi peste noi?
România este o țară pentru toți românii, nu pentru unii români. În 1877 oamenii nu erau mai bogați sau mai săraci decât acum. Nu erau mai români decât sunt acum românii. Așa-zisele compromisuri pentru mai binele națiunii pe criterii economice, cum le întâlnim azi la tot pasul și care fac obiectul atâtor dezbinări, cred că au apărut odată cu național socialismul (nazismul). Și atunci a fost ușor să se modeleze conștiința identitară a unui întreg popor. Aș exagera să compar situațiile cu prezenta realitate, dar e sigur că independenți nu suntem – economia Statului pare că nu mai face nimic, deși zilnic atâția oameni văd mergând la muncă și uitându-și chiar și ziua nașterii de la cât au muncit în acea zi. – România nu mai e văzută ca patrie ci ca țara din care pot pleca spre o viață mai bună, dacă pot ”scăpa” de aici.
Teroristii, Apa si Dictatoriatul
Cupa si campionatul…
Când istoria nu e citită sau învățată, ajungem să reascultăm aceeași piesă stricată; și să o și trăim.
Astfel, în aceste zile, când Consiliul Județean Arad declară cine vor fi considerați Teroriști atunci când atentează la sistemul de furnizare a apei potabile, o scurtă lecție de istorie e necesară. Sigur, în interesul ”cetățeanului”, această oaie neagră a tuturor neregulilor ce sunt ”necesare”, veți spune. Da, ”foarte da”. Doar că acestea sunt mici semne care în ochiul antrenat nu sunt deloc inovații, ci tipare ale unor acțiuni gândite strategic.
Așadar, un grup de oameni simpatici, iacobinii și visul Republicii lor. Se întâmpla după 1789, dar vedeți, istoria dacă nu se învață, se repetă. Iar visul lor (dement), presărat cu hotărâri și legi ciudate de a combate trădătorii și teroriștii, avea să rămână în memoria franceză ca Teroarea.
Acum.. dacă acest Consiliu Județean dă puterea, competența de a acuza (a numi, a arăta cu degetul, a ”dezvălui” teroriștii) unor oameni numiți de Președintele CJ, nu îmi rămâne decât să mă izolez de tot ceea ce înseamnă ”jurisdicția” acestor procurori iacobini. Apă de ploaie adunată în butoaie – filtrată, fose septice, încălzire pe gaz.. Cum altfel? Sper doar să nu înțeleagă greșit noțiunea de sisteme de epurare acești profesioniști.
Până la urmă, povestea Terorii franceze se termină printr-o dictatură. Domnul Dictator, salvați-ne!