De la Front la Uniune, cam prea multa fictiune

Dacă v-ați trezit puțin din delirul PR-istic al lui Cioloș, bazat pe schimbul său de replici cu Dragnea din Parlament, aveți posibilitatea să analizați scena politică în ansamblul ei, departe de atributele imaginate asupra celor implicați. Că și Dragnea și Cioloș au mințit asupra cifrelor s-a subliniat deja. Despre lipsa de sens a „declarației virale” făcută de premier s-a scris deja. Chiar dacă fapte lăudabile există de ambele părți (ex: pe listele PSD la alegerile parlamentare se vor regăsi şi persoane cu dizabilităţi), PR-ul actualului prim-ministru excelează. Ca să spui după acest episod că Cioloș este cel mai bun premier al României nu este doar exagerat, este pură ficțiune fabricată pe o reacție emoțională; poate doar în cazul în care ai fi vrut să-l parafrazezi pe Băsescu și al său Petre ești cel mai bun. Oricum, de la o vreme este destul de clar că PSD-ul lui Dragnea a făcut un fel de înțelegere cu Cioloș, de bătălie de fațadă cu Guvernul – vezi moțiunea de cenzură care nu mai vine cu toate că Cioloș anunța încă din vară destul de clar că a depășit mandatul pe care i l-a dat majoritatea din Parlament în 2015. Dacă până și „matrafoxatul” Băsescu a acuzat blatul, ceilalți comentatori ai fenomenului politic autohton nu au nicio scuză. Până și lipsa de propunere a unui premier din partea marelui PSD se poate citi în exact această notă. Cu alte cuvinte, de la începutul toamnei, pentru funcția de premier candidează… doar Cioloș.

jandarm-cioban-ciolos-2015

Dacă te ștergi puțin la ochi, poți vedea că nu e foarte diferită guvernarea tehnocrată actuală de cele anterioare (tehnocrate sau altfel). Protestele organizate de transportatori, greva în penitenciare și anunțatul protest al medicilor ar trebui să fie doar câteva dintre probe, Federația Sanitas declarând chiar că măsurile luate de Guvernul Cioloș (OUG 22 și 43) „nu doar ca nu au rezolvat inechitatile din sistemul sanitar si de asistenta sociala, dar chiar au bulversat nivelele salariale”! Cum credeți că ar fi arătat un protest al judecătorilor în vremea unui Guvern PSD? Aflați că de ceva vreme există un protest al judecătorilor în România, doar că sub Guvernul Cioloș „atacul la Justiție” are doar valoare de PR politic îndreptat asupra adversarului care tot e pe primul loc în sondaje. În acest context, și odată cu apropierea grabnică a iernii alegerilor pentru Parlament, apele vor fi agitate și mai mult decât de obicei.

Continue reading “De la Front la Uniune, cam prea multa fictiune”

Toti impreuna

le bron james

Nu mă luați în seamă, eu doar citesc.* Și țin minte. Istoria e lungă, dar ne place să resetăm totul, să dăm un nou început din când în când. Un exemplu la îndemână: anul (Domnului, A.D.) 2015 este de fapt anul mozaic (Anno Mundi, A.M.) 5776. Am să încerc să scurtez istoria pe cale să se scrie în jurul nevoii de schimbare clamată de manifestațiile din stradă. Eu nu cred că este pe cale să se manifeste. Incendiul tragic din Colectiv încă mai face victime, chiar și în zilele acestea, însă jocurile politice și mersul „și-așa” al lucrurilor din România nu s-au schimbat de fel. Formarea unui nou Guvern este principalul subiect pe agenda publică. Am început această postare înainte de evenimentele oribile din Paris. La o zi după, agenda publică autohtonă a revenit la guvernare, mai exact la Guvernul Cioloș. Ce este de reținut în această perioadă?

Continue reading “Toti impreuna”

Coruptia si (din) mediul de afaceri: Nicolae Iotcu si judetul Arad

Cazul de coruptie al președintelui Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu (PNL), arată nu degradarea morală la care au ajuns politicienii – așa cum ar crede toată lumea – ci practicile la care recurg cei din mediul de afaceri. Zilele acestea au fost trimiși în judecată fostul „șef” peste administratia locala județeană, Nicolae Ioțcu, directorul executiv al Direcţiei Tehnice Investiţii din cadrul CJA, Adrian Nedelciu, şi administratorul societăţii Medicare Technics SA, Alin Mircea Pătrașcu.

iotcu la dna a&n

Pentru cei care nu sunt la curent, ca și în alte situații, denunțătorii în cazurile de corupție cu care DNA face o adevărată campanie de PR sau „pompează dosare de incriminare” (apud Emil Hurezeau) sunt cei care au dat sau au intermediat mita. Avocatul lui Ioțcu, celebrul Gheorghiță Mateuț, spune că în cazul lui Ioțcu este vorba de denunţul „unei persoane care este, de fapt, colaborator autorizat al procurorului”, fiind astfel o provocare, acesta neregăsindu-se în lista inculpaților de mai sus, anume fostul administrator al județului (anterior fost vicepreședinte al CJA tot din partea PNL), Adrian Drăgan. Sursele din presa locală mai scriu că unele nume vehiculate în dosar vor deveni martori, chiar dacă au făptuit anumite infracțiuni.

Continue reading “Coruptia si (din) mediul de afaceri: Nicolae Iotcu si judetul Arad”

Aparat? Securizat? … Sigur?

UPDATE || Gen. lt. Christopher Harper: Sper că m-am făcut înțeles asupra faptului că, în timp ce valorile esențiale ale NATO nu s-au schimbat, modul în care vom proteja aceste valori s-a schimbat.

UPDATE || Iohannis: Prin personalul militar selectat din diferite state aliate pentru a lucra în cadrul său, noua structură de comandă este cu adevărat o echipă multinaţională, expresie a solidarităţii şi sprijinului NATO pentru securitatea României. Mulţumesc aliaţilor care au desemnat militari care să lucreze în cadrul structurii şi sper ca aceştia să se bucure de ospitalitatea României

UPDATE || Iohannis: România puternică în Europa și în lume nu este doar viziunea sub care am gândit Strategia Naționala de Apărare a țării și nu se limitează la domeniul securității naționale sau al apărării, ci este în egală măsură un mod de a ne defini în politica externă.

UPDATE || Iohannis: Romania sa arate „cum trebuie organizată securitatea în secolul 21”

UPDATE || Gabriel Oprea l-a asigurat pe șeful statului că membrii Academiei de Științe ale Securității Naționale sunt pregătiți să sprijine “necondiționat” orice demers pentru consolidarea siguranței și securității românilor și a României.

buy buy buy - bruxellesAfacerile presupun în mod indiscutabil a întreprinde relații (comerciale) cu cei din comunitatea (cartierul, orașul, județul, regiunea, țara, continentul) în care îți desfășori activitatea. Teme precum taxele, legile, politicile publice te privesc pentru că într-un fel sau altul te afectează, pe tine, pe partenerii sau pe clienții tăi. Ca atare, ai o nevoie principală de a știi dacă zona sau comunitatea  este sigură pentru ca tu să poți derula acele relații (comerciale).

Continue reading “Aparat? Securizat? … Sigur?”

I’M PARTIAL

Când am văzut cât de amuzant li se părea unora remarca de mârlan a lui Iohannis (replica acestuia din a doua dezbatere cu Victor Ponta la întrebarea „De ce vă uitați pe pereți?”) – „Pentru că sunt mai interesanți” –, în contextul în care doar cu câteva luni în urmă privirea premierul Ponta a pereților palatului Cotroceni într-o întâlnire cu Băsescu a stârnit valuri de indignare și ofuscare, am realizat că dublul standard a câștigat, de fapt, aceste alegeri prezidențiale. Nu Iohannis, nu PDL, nici măcar Băsescu, ci Dublul Standard. Același lucru și cu plecarea lui Iohannis la Palm Beach față de vizita lui Ponta în Dubai. Așa că am început să găsesc tot felul de afirmații și grafice „factuale”, care nu puteau fi făcute fără ca autorii lor să sufere puțin (mai mult) de ipocrizie. Și dacă într-adevăr nu își dau seama, nu e prea târziu să înceapă să fie imparțiali.

● Numărul condamnaților definitivi (pe care îi menționa Ponta în tabăra PNL) vs. Numărul urmăriților penali (moment din dezbaterea de la B1) pe care i-ar avea social-democrații arată cel mult că DNA urmărește cu preponderență pe cei din PSD, și nu din alte partide. Iar până la urmă, și un PSD-ist urmărit penal poate fi la fel de nevinovat ca un PDL-ist urmărit penal (vezi cazul Falcă – Fabrica de Zahăr), nu?

ponta-iohannis-penali-condamnati

● Iohannis spune că Gabriel Oprea a votat într-un fel, când votul a fost, de fapt, secret. Deci nu avea de unde să știe cum, însă Factual a graficizat că primarul Sibiului n-a mințit?!

factual-impartial-pro-iohannis

● Ni se spune că PNL a votat împotriva Legii amnistiei de la bun început, când nu a fost vreodată votată o asemenea Lege, nici măcar în Comisia juridică. Factual evită din nou să ne spună cum a măsluit profesorul de fizică adevărul. Între timp, parlamentarii PSD au votat împotriva acestei legi, de prima dată când s-a supus acest act legislativ la vot.

factual-impartial-pro-iohannis-2

Fiți liniștiți, aceste câteva mostre de Dublu Standard n-au dat coșmaruri votanților anti-PSD, care s-au îmbulzit să „schimbe” lucrurile, dar am vrut să le pun pe tapet acum, deoarece văd că oamenii chiar cred că au avut dreptate și nu au fost puțin (mai mult) duși de nas. Și, ce să vezi, răsfoirea săptămânalului Cațavencii (fără tăgadă, cel mai obiectiv jurnal național din mass-media din România) în săptămâna de după marea „schimbare” de la Cotroceni arată continuarea acelorași metehne corupte:

● „Pe scurt, primarul Sibiului – Klaus Werner Iohannis –  a fost declarat incompatibil de către ANI (…) dar un lucru e cert: cu presiunea a 6 milioane de oameni degrabă ieșitori în stradă, sunt șanse mari ca în acest caz să nu se facă justiție, ci politică și prevenire a convulsiilor sociale. Ceea ce e departe de statul de drept pentru care, cică, s-a votat pe 16 noiembrie.” sursa

● „Falcă va da, în 5 decembrie, jumătate de milion de lei din banii arădenilor, pentru ca cineva să vină să-i numere străzile” sursa

● „Sorin Oprescu s-a pus, în prag de iarnă, pe cumpărat flori și arbuști. Așa, de vreo 27 de milioane…” sursa

De ce pun în ghilimele „schimbare”? Nu trebuie să fii analist politic ca să înțelegi anumite aspecte certate cu logica legate de ultima campanie electorală pentru Președinte și rezultatul acestuia, dar poți citi concluziile câtorva oameni cu experiență de viață și poate mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor decât mulți care cred că votul lor de acum o săptămână i-a făcut mai buni… cetățeni:

● (Costi Rogozanu) La aceste alegeri am avut puterea de a ne entuziasma pentru că după o luptă aprigă între două programe de dreapta am reuşit să înlocuim un preşedinte de dreapta. (sursa)

● (Doru Bușcu) Alegerile n-au fost cîștigate de Iohannis, ci pierdute de Ponta. Dacă a nimeri în calea valului norocos e un merit, atunci e meritul lui Iohannis că a știut să existe. (sursa)

● (Pattrick Andre de Hillerin) Nu mediul virtual a câștigat alegerile, dar prin intermediul lui și, desigur, al televiziunilor, ni s-a înveninat excesiv o toamnă frumoasă. (…) Voiai să vorbești cu un prieten și descopereai că în trupul lui a intrat un candidat, că fața i-a fost îndepărtată și înlocuită cu un banner, că el însuși a dispărut în neant lăsând în locul lui un dobitoc măcinat de ură. (sursa)

● (Florin Poenaru) Dacă aceste alegeri au consființit din nou triumful anti-politicii, al candidatului providențial, biopolitic diferit de masa societății, precum și al dreptei neoliberale, ele au însemnat totodată și finalul mișcărilor așa-zis civice din 2013. S-a văzut că ceea ce părea o mișcare anti-sistemică, reformistă și progresistă s-a lipit fără nici o problemă de un segment al clasei politice mult hulite până atunci. (…) Ce este și mai cinic în această ecuație este că felul în care sunt tratate categoriile vulnerabile și sărace în Romania replică foarte bine modul în care sunt tratați în occidentul civilizat românii plecați acolo. (sursa)

Poate că acum, după ce tot valul de propagandă s-a mai disipat, meditează și concetățenii mei, măcar cei din municipiul Arad, la câteva chestiuni concrete, reale, palpabile, dincolo de orice slogan sau siglă. Și încet-încet uită să mai fie parțiali, realizând lucrurile ce se întâmplă în jur, în lumea reală, nu cea (selectivă) de pe Facebook:

● Banii dați de Guvernul lui Ponta pentru CET, ca arădenii ce se încălzesc prin sistemul centralizat de termoficare să nu moară de frig în iarna ce vine, au fost abia săptămâna aceasta repartizate de Primăria lui Falcă. (sursa)

● Corina Crețu, fost europarlamentar PSD, actual comisar european a aprobat mai mulți bani pentru infrastructură, inclusiv autostrada Arad – Timișoara care era plătită din împrumuturi și încă nu fusese terminată când premierul Emil Boc (PDL) alături de primarul Falcă (PDL) au ținut să taie panglica neapărat înaintea alegerilor. (sursa)

●  „Recuperarea economică în România va avansa la un model mai sustenabil în următorii ani, pe măsură ce ţara va depinde mai puţin pe exporturi pentru a sprijini creşterea”, se arată într-o analiză a al firmei de cercetare de piaţă Business Monitor International (BMI), citată Emerging Europe Monitor, publicaţie lunară parte a BMI. (sursa)

Cred că ați observat cum realitatea se arată puțin altfel decât realitatea din timpul campaniei. Și nici nu vorbim de promisiuni electorale ci de relatări mincinoase ale întâmplărilor, fie că a fost vorba de situația CET sau a drumurilor din Arad, fie a situației economice a României. Culmea este că pe măsură ce fumul tunurilor de propagandă se așterne peste țară, vedem tot mai multe contradicții față de ce se vehicula în urmă cu nici o lună.

● Guvernul din Rusia declară că se așteaptă la o schimbare majoră și că „noul președinte și noua componență a guvernului vor promova o politică menită să asigure dezvoltarea în continuare a cooperării noastre bilaterale”.  (sursa) Cum adică noua componență a guvernului să aducă o schimbare majoră? Dar nu era Guvernul lui Ponta „mână-n-mână cu rușii”?! Mais, qu’est qui ce passe?

● Fostul președinte, Emil Constantinescu, îi face o invitație lui Klaus Iohannis de a propune un proiect de țară. (sursa) Adică cum, candidatul nu avea un proiect pentru care a fost votat în detrimentul proiectului România Puternică (promovat în linii mari de USL) al candidatului Victor Ponta?

● Jurnaliști financiari observă că viziunea pe termen lung al lui Iohannis asupra economiei nu prea se potrivesc cu nevoile și problemele imediate. (sursa) De asemenea, noul președinte promite scăderea taxelor, inclusiv al TVA-ului, uitând că în paralel îl critica pe Ponta și guvernul acestuia că au scăzut taxe fără să aibă de unde acoperi anul viitor încasările pe care acestea le ofereau.

● Reducerea TVA (sursa) cel puțin la pâine și legume a fost realizată de Guvernul Ponta, după ce președintele „de dreapta” alături de guvernul pe care acesta l-a impus în ciuda voinței exprimate la alegerile parlamentare, l-a mărit cu 5% în 2010.

Băsescu consideră că opțiunea „de dreapta” pentru Cotroceni este moștenirea sa (sursa). Și omul are dreptate, la cum s-a comportat un reprezentant „de dreapta” în acești 10 ani, alegerea unui alt reprezentant de aceeași factură reprezintă o aprobare a acestui stil, pe care se pare că fostul primar de Sibiu (prin schimbarea majorității parlamentare în mijlocul mandatului legislativului pe care o anunță – sursa) îl continuă. Și pentru că toți cei care l-au blamat pe Ponta ca fiind exponentul unui sistem „de stânga”, și care i-au pus în cap cam toată istoria PSD, dar se pare că n-au făcut același lucru cu Iohannis, via PDL, PNL și Băsescu, Dublul Standard iese învingător.