Posted on

Arad 2011: incultura administrativa

Taxele și impozitele locale au rămas la nivelul maxim în Aradul anului 2012. Degeaba vistieria municipiului a înregistrat un surplus de 17 milioane euro(!) necheltuiți anul trecut. Nu sunt, se pare, destui bani pentru investiții ilogice și inoportune, ca să nu zic dedicate clientelei de partid. Ultima ședință de Consiliu Local arată însă ceva mai mult decât setea coruptă pentru banul public al actualilor guvernanți: incultura administrativă.

nu cunosc funcția unui Consiliu: ”Haideți domnule Cristea că nu dezbatem aici”

rostește președintele de ședință, când consilierul Claudiu Cristea a vrut să explice amendamentele care aveau să reducă nivelul fiscalității arădene. Pe când acesta este exact rolul unui Consiliu! Dezbatere, argumente, concluzii, consens (în cel mai bun caz). Membrii actualului partid de guvernământ vine cu tema gata făcută de la șeful lor. Păcat. De democrație.

nu au argumente: răspunsul la construcții logice este simplul ”NU”.

Vis-a-vis de efectul de subevaluare al proprietăților ca urmare a impozitului enorm imputat neevaluării la timp a imobilelor persoanelor juridice. Care efectiv face ca după termenul de neevaluare de 5 ani, în aproape 2 ani de întârzieri (care poate fi cauzat fie de neglijența contabilului, fie de birocrația excesivă a Administrației – se pierd actele) valoarea taxei cerute să se ridică la peste 80% din valoarea imobilului. Argumentul prezentat CLM-ului: pentru ca să scape de aceste penalități, experiența arată că mediul privat va subevalua imobilele, în loc să riște o penalizare atât de mare (cei 80% de mai sus). Răspunsul PDL: ”nu se va întâmpla asta”. Punct. Vot.

nu cunosc principiul transparenței: ”s-a făcut public domnule lucrul acesta! De 2 ani!”

Transparent nu presupune numai să iei la cunoștiință de o decizie, ci și – poate mai important – să fie cunoscut publicului (nu numai celor din arcul puterii) cine a hotărât un lucru cu implicații mari pentru municipalitate, în ce fel (conform cărei proceduri) a fost decis acest lucru și de ce tocmai acel lucru.

nu suportă anchetele: un demers legal supără când e ceva ilegal la mijloc.

Mișcarea Arădeană a cerut o anchetă în privința desființării voite și încete a Aeroportului, însă se pare că pe un consilier al PDL în mod special acest lucru, perfect legal și democratic, l-a deranjat din cale-afară. După ședința Consiliului Local din 7 decembrie, acesta s-a răstit la președintele organizației arădene. Dacă Mișcarea se înșeală, iar organele abilitate (atenție! aici intră și cele naționale, dar și cele europene, conform principiului subsidiarității) concluzionează că nu a existat nicio neregulă, asta este: ne-am înșelat amarnic, ne-am făcut de râs, iar ei și-au demonstrat nevinovăția. Așa ar fi într-o societate normală. Însă societatea pe care au creat-o în România ”revoltații puterii”, nu suportă o minte și o atitudine investigativă când e vorba de ”afacerile” lor.

nu vor un ochi critic: Administrația a amânat un proiect pentru a manipula opinia publică.

În luna noiembrie a avut loc o dezbatere privind nivelul taxării în Arad. În ședința de Consiliu de după dezbatere, s-a scos de pe ordinea de zi proiectul taxării, motivându-se nevoia unui timp suplimentar pentru includerea amendamentelor aduse de societatea civilă.

În ultima ședință, nu s-a făcut nicio modificare proiectului de hotărâre reintrodus la vot. Taxele și impozitele tot la maximul posibil. În plus, faptul că au programat ședința din 7 decembrie pentru ora 9:00 dimineața(!), când niciun adult care muncește cu un program fix nu putea participa la o ședință care, reamintesc de fiecare dată când pot, este PUBLICĂ, adică deschisă publicului, arată frica de ”întoarcere la popor”. Ce mijloace de presiune asupra decidenților mai poate avea cineva atunci?

Adevărul faptic este: au mințit ca să stea liniștiți oamenii, să calmeze mulțimile. Apoi au decis rapid că rămâne tot cum vor ei. Rapid, când toată lumea doarme. Ferma Animalelor a lui Orwell ce ar spune?

Democrația se scufundă încet. Oricât de multă lume nu crede asta. Până la urmă, oamenii au crezut același lucru și despre Titanic. Rezultatul ?

Posted on

Pierdut Senat, câștigat democrați(e)

Pe fond, funcția de Președinte al Senatului nu aducea avantaje Opoziției în jocul decizional. În cel mai bun caz, avea rolul de a constata că numărul lor este mai mic decât cel al coaliției de guvernământ. Miza deci, nu era una politică. Sau?

De câte ori se întâmplă un eveniment important în contextul socio-politic, cel mai bine e să lași informația să se așterne câteva zile. Așadar, după câteva zile, vin și unele concluzii: Sigur că Mircea Geoană, marginalizat în PSD – neavând altă funcție de conducere în partid de la ultima semi-mazilire după ce Victor Ponta a ajuns președintele social-democraților  – a început să construiască intens un brand propriu. Dar a spune că nu mai reprezintă PSD în poziția din Senat…povestea mi se pare cusută cu ață albă.

Că pune în pericol construcția USL ? Păi…USL pune în pericol construcția USL. Dacă te uiți la rezultatele din 2008, PSD+PC și PNL aveau cu multe mai multe procente în Parlament decât PDL și UDMR, chiar dacă partidele actualului USL se uzaseră după perioada petrecută la guvernare. Acum USL are în sondaje puțin peste 50%. Deci niciun progres, chiar dacă PDL e cu mult sub 25%. (Acest lucru demonstrează în același timp și că alianțele sau coalițiile de guvernare închegate post-electoral, NU sunt reprezentative!)

Atunci, ce să fi fost în mintea USL-ului când au renunțat la poziția de la Senat, care de fapt mai asigura și ultima fărâmă de democrație a actelor legislative din Parlamentul României? Toată lumea (din presă, dintre analiști, chiar și unele voci din opoziție) sărea că dacă merg până la capăt cu mazilirea lui Geoană, vor pierde la vot locul în detrimentul Puterii! Mai ales că parcă se discută despre o procedură de suspendare a lui Băsescu!?

Hmm. Să fie chiar așa? Se vehiculau numele lui Radu Berceanu sau Vasile Blaga care să se așeze pe scaunul proaspăt eliberat de Geoană zilele trecute. Aici devin lucrurile interesante.

Pentru că asta ar fi și șansa acestei tabere din PDL să scape de Băsescu. Cum?

Cu unul din ”greii” PDL (Berceanu sau Blaga) în poziția de Președinte al Senatului, în cazul suspendării Președintelui României funcția fiind preluată interimar de acești ”adversari din interior” ai Tiranului, aflați în fruntea Senatului. Iar aceasta ar putea fi unica șansă a taberei Blaga-Berceanu de a pune mâna pe partid și a sta în umbră pentru următorii câțiva ani, până când se erodează și USL-ul la guvernare. Pentru că, la cele 10-15 procente de simpatie a marinarului în rândul populației, firul suspendării lui se taie doar în Parlament, iar românii doar vor aproba trimiterea lui Băsescu acasă (sau de ce nu, la ”răcoare”).

Dacă privim în trecutul acestui partid, schimbările conducerii s-au făcut doar prin trădări devastatoare și jocuri de culise. Însă scăpând de Băsescu scapă, – poate cel mai important pentru ei – de condamnările la privare de libertate pentru acte de corupție în care întreg PDL-ul, până la ultimul lor colaborator este îmbibat.

Chiar și procedura de suspendare a fost pusă pe masa discuțiilor (și acțiunilor) în ultima săptămână, cam când a început să fie clară schimbarea lui Geoană de la Senat.

Deci, dacă înțelegerea din culise a USL-ului de a salva cei 25% ai PDL-ului pentru Blaga și Berceanu, are ca rezultat suspendarea lui Traian Băsescu și în cele din urmă, înlocuirea lui din fruntea partidului, precum și alegeri comasate cu prezidențialele ?

Posted on

Noaptea cuțitelor lungi

Noaptea de luni spre marți e una pustie. Cu tot cu frigul de noiembrie, scena după 2 dimineața transformă orașul într-un deșert arctic. În alte părți însă, spiritele sunt încinse și temperatura este foarte ridicată.

Am aflat de la o agenție de știri cum că PSD dorește înlăturarea lui Mircea Geoană de la președinția Senatului. Mi se părea o glumă. Sau o dezinformare ”pe surse” (în genul celor de acum 1 an cum că ar pleca din PSD). Primul instinct la aflarea informației a fost să acuz dezinformarea. Însă Victor Ponta ne asigură că a fost o decizie a tuturor reprezentanților partidului în Biroul Permanent. Foarte ciudat…

Odată intrat mai mult în actualitatea zilei, aflu și că Sorin Vântu a fost reținut de poliție. O zi după, ”decizia” de a-l schimba pe Geoană a fost întoarsă din drumul decapitării. Numai că domnul Ponta nu se lasă și amenință că își dă demisia dacă nu se pune în aplicare decizia din PSD. Întâmplări ciudate, care merită punctate.

  • Ideea lui Victor Ponta de a-l înlocui pe Geoană nu vine ca imbold la vizita președintelui Senatului în S.U.A.
  • Mircea Geoană s-a ”îndepărtat”, dacă ai fost atent pe acțiunile sale din ultimele luni, de PSD, promovându-și o imagine mai mult independentă.
  • Victor Ponta a vrut să-l scoată din partid pe Geoană încă de când a preluat președinția partidului social-democrat.
  • Pierderea Senatului în defavoarea coaliției PDL-UDMR este un risc mult prea mare decât o ambiție personală.
  • Cearta taberelor Blaga-Berceanu vs. Udrea-Băsescu-Boc din PDL devin tot mai intense, iar știrea vine numai bine când încep arestări și presiuni asupra unora din PDL (-vezi arestarea lui Apostu, concetrarea pe Falcă din Cațavencii si atacurile asupra lui Ioțcu (PDL, președinte CJ Arad, tabără diferită de Falcă) din mai multe planuri).

Adevărul este că domnul Geoană are o promovare de om de stat mai mult decât membru de partid . Și tot așa de adevărat este că nu împiedică orice tentativă și inițiativă a PDL-UDMR în Senat, cum i se cere (vezi Năstase@Sinteza Zilei; 8 nov) de către partid. I se reproșează că nu e ”politic în Senat”, că nu se bate pentru partid așa cum ar vrea membrii PSD; de parcă Senatul ar trebui să fie curtea de joacă a unui partid, așa cum e acum Camera Deputaților condusă de PDL.

Adevărul este că domnul Ponta a avut o ascensiune mult prea rapidă, chiar și la standardele impuse de odată-tânărul Mircea Geoană. Faptul că a avut un minister fără portofoliu în guveranrea PDL-PSD și că a mers în anul 2011 la o întrunire cu ușile închise – alături de Liviu Dragnea – cu Traian Băsescu, iar acum că ”preferă” să piardă Senatul și să dezbine în două PSD-ul, ridică mult mai multe semne de întrebare privind tabăra pe care o susține.

Adevărul este că anulezi diferențele între 2 corpuri arborând aceleași caracteristici pentru ambele. Iminenta dezbinare a PDL, începută la ultimul congres, și accelerată pe agenda publică în ultima perioadă prin instituțiile de Stat manipulate în interes personal de taberele adverse, trebuia contrată în comunicarea PD printr-o găselniță de tipul ”înlocuirea lui Geoană de la Senat”.

În timpul campaniei prezidențiale, Ponta l-ar fi sfătuit pe Geoană să îi replice lui Băsescu ”tot securist ai rămas”, iar Geoană refuză un astfel de discurs. Așadar, cine vrea un alt fel de Românie? Și cine este de partea cărei tabere atunci?

Posted on

De ce Romania nu vrea sa fie dictatura

Unii ar spune că este. Într-o măsură și în unele domenii au dreptate. Dar de ce nu e complet dictaturizată? Unii ar spune că suntem pe drumul ăla, dar încă nu am ajuns acolo. Motivul principal pentru care România nu e dictatură este următorul:

Românii nu vor dictatură.

Când te uiți însă la aleșii românilor (deputatul Cezar Preda – PDL cu procurorizarea agenților SRI, primarul Gh.Falcă – cel cu interzicerea adunărilor publice, președintele Băsescu – cel cu tăierea pensiilor și încălcarea Constituției), ai spune că ”așa vor să fie conduși românii”. Că doar au fost aleși, iar prostimea pare că vor să îi aleagă din nou (din sondaje cel puțin; încrederea în Băsescu e în creștere de la începutul anului).

Democrația este totuși cel mai bun sistem perfecționat până acum.

Rămâne perfectibil, dar este cel mai bun la momentul de față.

Mecanismele democrației parlamentare permit luarea unor decizii care să mulțumească (cât mai mult din) populația unei țări. Deoarece acest model nu este făcut strict pentru majorități (îmi place să le numesc minorități majoritare – diferența dintre majoritatea aleasă și minoritatea din opoziție poate fi, ȘI ÎN ROMÂNIA A ȘI FOST în 2008 de câțiva parlamentari, adică aproximativ câteva sute poate chiar zeci de mii de persoane care și-au exprimat votul). Și modelul funcționează în România – dacă un singur element ar fi în limitele sale: Președintele.

 

Gustave Thibon spunea la un moment dat că nu te poți plânge de un lucru sau un sistem care a adus rezultate benefice unui grup dacă tu nu ai avut la dispoziție și ai aplicat un lucru sau un sistem care să aducă rezultate mai bune altui grup. Cu alte cuvinte, lucrurile stau așa cum stau fiindcă nu a existat o situație care să fie ”mai valabilă” pentru starea de fapt din acel moment.

Așadar, ”ne culcăm cum ne-am așternut” devine o sintagmă ancorată în realitate și în practică.

Decalajul față de funcționalitate și importanța relevantă pentru noi în cazul ăsta: Cum spuneam într-o altă postare, președintele are funcții precise. La noi, și-a ieșit din acestea. A preluat cele ale unui Prim-Ministru. Lăsând la o parte servilismul dl.Emil Boc și disciplina de partid a PD-ului, instituțional am ajuns la un blocaj din cauza Președintelui. Funcția sa de mediator a fost anihilată atunci când a preluat –în practică– prerogativele de șef de Guvern.

În mod normal, un prim-ministru și cabinetul său (mă refer aici la susținerea și activitatea partidelor de la guvernare) au o viziune pe care o propun țării. Dacă aceasta nu este în concordanță cu reprezentanții cetățenilor în Parlament, inițiativele legislative ale guvernării întâmpină opoziție. Și din această opoziție de gândire și ideologii, ar trebui să rezulte concesii, în urma cărora cea mai mare parte din români sunt mulțumiți de către decizii. Pentru că < CEA MAI MARE PARTE > nu înseamnă procentele de 1 sau 5 % prin care s-au câștigat alegerile de către o tabără politică. Oamenii nu votează exclusiv pe baza ideologiilor (mai ales că în România, ideologia partidelor e în gri, nu în alb și negru) și nu țin la opțiunile lor politice pentru o perioadă atât de îndelungată cum e cea de 4 ani.

 

Justițiarul.

Reluând ideea lui Thibon, când alegem ceva, nu GREȘIM. La momentul acela, este perfect validă alegerea. Așa se explică ”nevoia” românilor de a avea un președinte-jucător. Cel ce era din sistem, îi știa punctele tari și cele slabe. Era destul de ”puternic” pentru a se duela cu ”Bestia” Corupției din România (întruchipată atunci de Năstase și oamenii săi).

 

Și lumea l-a ales pentru acest lucru. Dar în același timp, au ales – prin PNL și Alianța D.A. – o liberalizare față de politicile anterioare strâns legate de intervenția și ajutorul Statului. De aceea am avut o neconcordanță între președintele-jucător și o democrație parlamentară funcțională; în plus, Partidul președintelui acționa în Parlament și în Guvern ca opoziție.

 

Astăzi

Faptul că legea asistenței sociale nu a trecut acum câteva zile prin Parlament în forma dorită de inițiatori este un lucru N O R M A L într-o democrație funcțională. Astfel de lucruri se pot întâmpla; nu e sfârșit de lume, nici de buget național.

Ceea ce nu este N O R M A L și care agravează funcționarea democrației în România:

  • Fapul că Președintele îndeamnă Guvernul să-și asume răspunderea (o procedură gândită pentru situații excepționale)
  • Faptul că Președintele pune presiuni asupra parlamentarilor pentru a nu vota împotriva Guvernului la o eventuală Moțiune de cenzură a acestuia.

SOLUȚIA: nu un președinte-jucător. Doar că nu aceasta e soluția ”cea mai valabilă”. Până în 2014, România poate deveni dictatură, chiar și fără voia ei. S-a mai întâmplat prin anii 50. Și atunci, și acum pare-se, prin pârghii Legale (legislative și de procedură). Așadar, soluția potrivită ar fi – A T E N Ț I A sporită la procesele legislative.

Posted on

Afară plouă

Calendaristic, toamna a început. Faptic, până la începutul lui octombrie a plouat de 2 ori maxim. Vorbesc local, desigur.

Afară nu plouă. Înăuntru da. Cel puțin așa se fac membrii Consiliului Local. Instituțiile (deoarece cazul nu este limitat la Arad, ci e valabil și în Parlament) ce au ca scop asigurarea funcționalității normale a unei unități-administrative nu numai că scârțâie, ci s-au mumificat.

   Participând la o nouă ședință de Consiliu Local a anului de grație 2011 (Anul 4 după U.E.), sunt în continuare frapat de lipsa unor comportamente democratice. Nemenționând tăvălugul clientelei partidelor mari (putere și opoziție) peste principiile unei economii de piață, ce este mai revoltător îmi pare a fi reacția de tip ”no-comment”.

La întrebările concrete (la subiect și deloc retorice) a unor consilieri din opoziție, cei de la ”putere” clipeau sacadat și nu au schițat niciun gest. Nici măcar unul de tipul ”nu doresc să comentez acest aspect”. Priveau în gol, parcă nici auzind întrebările. Robotizați, răspunsul lor era aproape de fiecare dată – ”supunem la vot”. Mecanizați, rândul ”puterii” vota în sincron cum le stabilise conducătorul lor.

Îngrijorător este că cei care au pus întrebările și au fost tratați cu o ploaie de ignoranță (atât din partea guvernanților cât și a presei), au acceptat pașnic soarta robotizării democrației. Nu spun că ar trebui să-și fi rupt cămășile și firele de păr de pe piept, dar un glas mai vocal e necesar pe viitor.

Primăria aruncă acum 8 milioane de lei noi în îmbunătățirea comunicării și participării la procesul decizional. Spun ”se aruncă” pentru că o să fie bani irosiți pentru arădeni dintr-un singur motiv: nu avem nevoie de metode specifice, acțiuni științifice de încurajare de bla bla pentru a fi democratici și participativi, ci de bun simț și respect pentru sistemele colegiale ce fac dintr-o democrație reală cel mai bun sistem de până acum.

Nu vă faceți griji însă! Democrația în Arad nu este moartă. Este ”doar” în convulsii mute.

Posted on

Diaspora salveaza Romania

Diaspora română, cea blamată că a pedepsit ţara natală cu un preşedinte mai mult decât părtinitor politic, a putut da şi un exemplu de conduită democratică (chiar dacă poate nu ştie asta). Pe lângă glume de prost-gust gen William Brânză (care culmea, se potriveşte perfect cu varietatea satirică de care Caragiale ar fi mândru – o Falcă, un Flutur, o Prigoană, un Gospodar), colegiul uninominal nr.2 Diaspora a trimis în Camera Deputaţilor un om.

TUDOR PANȚÎRU. Este preşedintele subcomisiei pentru monitorizarea hotărârilor Curţii Europene a Drepurilor Omului, iar în februarie 2011 a promovat o raritate în peisajul legislativ român: analiza impactului asupra drepturilor şi libertăţilor omului.

 

Deşi România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele adiţionale la aceasta încă din 1995, cadrul legislativ din ţara noastră nu era aliniat cu ceea ce ne asumasem să respectăm încă de acum 17 ani. Până şi Constituţia României zicea în art.11, alineatul 2, că tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern.

 

Însă anul 2010 ne-a arătat, prin acţiunile Guvernului Boc 2 (3) impus de T. Băsescu, că dreptul la proprietate (printre alte drepturi; pensia fiind o proprietate şi nu un venit, cum propaganda trâmbiţează zilnic) nu se respectă în România “europeană”. Măsurile luate în ultimii 2-3 ani au întins la maximul logicii expunerile de motive legislative, argumentul sau bau-bau-ul suprem – Criza – surclasând drepturile din Convenţia ratificată din ’95. Curtea Constituţională din România a jucat şi ea un rol mare în această (i)logică argumentativă. Ce mai conta un alineat ca cel menţionat mai sus. Sau cel de-al doilea din art.20 din aceeaşi Constituţie în care scrie negru pe alb că reglementările internaţionale au prioritate în cazul în care există neconcordanţe între tratatele ce le-a semnat România şi legile interne.

Dar acest lucru este cunoscut de Tribunalele şi judecătorii români. “Legiuitorii” pretind că nu sunt obligaţi să cunoască lucrul acesta. Astfel, deputatul Tudor Panţîru propunea modificarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În sensul în care devine OBLIGATORIE o evaluare preliminară a impactului pe care orice nouă reglementare o poate avea asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, pe care România s-a contractat că le va respecta şi proteja.

 

ŞI A REUŞIT.

 

Înainte de (i)logica legislativă promovată de PD-L, Legea nr.24 din 2000 pe care a modificat-o iniţiativa domnului deputat, nu spunea express lucrurile acestea, iar ultimii ani ne-au arătat că guvernarea nu respectă deloc spiritul legii ci textul acesteia. Iar Proiectul domnului Panţîru a avut o formulare şi o abordare în urma căruia toţi parlamentarii au fost de acord. Asta da adaptare. Dacă mai există cineva care vrea “să salveze România”, poate ar trebui să se adapteze în acest fel.

 

Ce putem face fiecare ca “să salvăm” ceva din ţara noastră?

Să recunoaştem şi să susţinem oamenii care fac lucruri simple dar semnificative pentru o democraţie funcţională. Mailul dl-ui Tudor Panţîru este  – tudor.pantiru@cdep.ro ; durează 2 minute maxim pentru un mulţumesc şi keep up the good work. Vedeţi AICI dacă întreaga lui activitate în Parlament merită aprecierile voastre.

Vizionaţi şi activitatea celorlalţi parlamentari dacă tot sunteţi acolo. Aţi fi surprinşi ce găsiţi. Dacă românii cu domiciliul în Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Georgia (…) Sri Lanka, Tadjikistan, Thailanda sauVietnam (colegiul domnului Panţîru), pot alege oameni de calitate, de ce să nu o facem şi noi, românii din România?

 

 

Posted on

Fericirea de a fi sub stapanire

Am auzit o cunoştiinţă zicând astăzi că a câştigat 50 de RON. Întrebarea logică ce urmează este: Cum? Răspuns: Nu am fost amendată pe RATB, yeey!

Hmm, poate peste ani şi ani o să ne bucurăm că am trecut peste o zi fără să luăm bătaie de la jandarmi, sau că am reuşit să trecem cu bucurie luna fără să fim sancţionaţi de cine ştie ce Inspector al cine ştie ce Gărzi Inchizitoare, cu reglementări inventate pe loc…

E SF. Dar e şi tragic într-un sens; sensul tragediei grecești, dacă o să ajungem acolo. Parcă organele există pentru interesul cetăţeanului, nu cetăţeanul pentru interesul organelor coercitive. De aceea le şi spune organe, că ajută la funcţionarea trupului (societăţii), nu invers.

Posted on

Elevi, ultima frontieră

Anul trecut avertizam, în ”nebunia” mea activistă, că gheata guvernanților va călca și pe elevi. De ce? Pentru că rămâneau printre singurele categorii sociale care nu aveau asociate un invectiv, care rămâneau fără o ură de exploatat în discursurile agresivității promovate de portocala politică în ultimii 10 ani. Iată că am ajuns din păcate, odată cu acest BAC, la îndeplinirea profeției.

 

“La examenul de bacalaureat şi-au făcut treaba cadrele didactice, şi-au făcut treaba corectorii, şi-a făcut treaba Ministerul Educaţiei” zice Ministrul Educației. Logica Funeriului e că elevii sunt proști, iar pe lângă asta, fraudează enorm, mituiesc și înșeală. Așa că trebuie să îi filmăm, să îi pedepsim și să băgăm frica în ei. Căci dacă forță brută nu e, nimic nu e. Modelul pedeapsă-răsplată e folosit de antrenorii de câini. O folosea și Inchiziția. Cred că istoria a demonstrat că la oameni această tehnică nu dă roade.

 

Și în special la oamenii secolului 21 ! Cei care au îndurat dictaturi și tiranii și s-au revoltat, arătând semenilor din lumea-ntreagă că oricât încerci să impui ceva prin forță brută și agresiune, oamenii nu se lasă antrenați ca niște mamifere. Mai degrabă aleg moartea decât supunerea. Și dacă nu reușesc să subjuge populația României sub jugul fricii fizice, reușesc să o facă prin învrăjbirea cetățenilor între ei.  Singura realizare a Ministerului, treaba aceea făcută cu brio de Funeriu și restul de soldați portocalii este: reducerea la ZERO a încrederii între semeni.

 

Cred că am evoluat. Vreau să cred că frontierele viitorului nu stau în suspiciunea reciprocă generalizată. O lume SF imaginată și temută atât de Huxley cât și de Orwell. Asta NU. Suntem capabili de lucruri mai pozitive. Asta include și motivarea unora de a da și a primi mai mult de la semenii care, până la urmă, formează societatea în ansamblu. A chain is as strong as its weakest link. (Un lanț este atât de puternic precum cea mai slabă zăbrea.) Putem aplica asta și inteligenței, puterii și profesionalismului. Cred că trebuie să evoluăm.

Posted on

Tricoul Revoltei

Multe persoane mă întreabă, cu stupefacţie de multe ori, de ce port un tricou cu CCCP. Având în vedere ideile pro-democraţie şi dorinţa exacerbată pentru impunerea libertăţii la mai toate nivelele, promovarea regimului comunist m-ar face un membru plin în conducerea Clubului Ipocriţilor Români. Dar nu e vorba de ipocrizie, “trădare” sau teribilism aici. Nu e vorba nici de regimul comunist în sine.

În asemenea manieră în care “rebelii” români dinainte de 1989 şi la începutul anilor 90 purtau cu mândrie semnul libertăţii americane (vulturul şi iniţialele Statelor Unite ale Americii), consider oportună sigla CCCP ca semnal de alarmă asupra lipsei de libertate, în adevăratul sens al cuvântului şi al simbolului de pe tricourile din anii 90. Cineva ar putea spune că încă nu a trecut o perioadă îndestul de lungă ca rămăşiţele fantasm-ideologice ale soviet-comuniştilor să se disipeze complet din mentalul colectiv. Şi asta explică aceste zvâcniri comportamentale. Iar tineretul care nu a trăit la plină intensitate opresivă CCCP-ul, promovează un soi de promisiune deşartă a “unui sistem dovedit ineficient”. Nu aş fi de acord în totalitate cu acel cineva.

Poate că, în felul în care a fost aplicat, a fost un sistem ineficient. Dar nu cred că am ajuns, atunci în 1992 odată cu desfiinţarea Uniunii la destrămarea opresiunii şi instalarea libertăţilor. DA, sigur, sunt tot mai multe libertăţi ! Şi mulţumesc din suflet celor care au crezut şi au luptat pentru asta cu toate forţele şi tot sângele lor. Dar să crezi că asta a rezolvat tot, iar cei care spun că duc războaie în numele libertăţii chiar doresc libertatea, şi responsabilitatea ta este să plăteşti taxele pentru ca lucrurile astea să aibă loc…e trist.

În primul rând că Libertatea este o stare mentală. Nu pot să o importe americanii, ruşii, Bruxelles-ul sau Islamabad-ul. Nu putem împrumuta câteva miliarde de libertăţi de la Fondul Monetar Internaţional şi nici atrage fonduri europene nerambursabile pentru libertate. Pentru că aceasta nu se cumpără, aşa cum nu se poate pierde la masa negocierilor. Am schimbat sistemele (opresive) între ele. Şi când simt că îmi sunt încălcate libertăţile, voi găsi o metodă cât mai directă şi mai simplă de a semnala asta.

Un tricou cu sigla CCCP e semnal pentru cei care au uitat de ce oamenii au vrut să termine şi să desfiinţeze regimurile comuniste. Acum, să vezi că motivul libertăţii şi democraţiei e folosit doar când e util pe plan geopolitic celor care erau invocaţi cu speranţă pe trupurile flămânde ale românilor şi est-europenilor…e revoltător. Şi de aceea, tricoul cu vechiul rival al SUA şi al “lumii libere” este un strigăt de revoltă: dragi porci din Ferma lui Orwell, varianta 2.011,

NU aţi reuşit să onoraţi promisiunea !

Posted on

Vara Democrației Reale

Când Democrația adolescentă a României e îmbătată cu licoarea abuzurilor, și poliția nu te protejează, ce faci? Te miști! Deoarece ”când cei de jos se mișcă, cei de sus cad.”

NO COMMENT, just VIDEO.