Compendiu subiectiv de civilizatie
Uneori, titlul unui articol vine pe măsură ce acesta este scris. Când am așezat bucățile de informație (aproape 7 pagini A4 de citate și referințe) într-o formă care să dea sens înșiruirii de idei, am exclus din titlu tehnicile de comunicare, strategiile politice, conspirațiile și țapii ispășitori. M-am concentrat în schimb pe ceea ce poate fi folositor în viitor.
Continue reading “Pentru democratie si drepturi trebuie sa lupti incontinuu (I)”
PSD 45%, PNL 25%, USR 10% ––– Înainte de a ne hazarda cu astfel de cifre și rezultate probabile, să analizăm sondajul. Elaborat la comanda USR, sondajul ce poartă semnătura „KANTAR TNS România” pune într-un rezultat foarte bun atât PSD poziționându-l pe primul loc cu un scor prea bun, cât și USR plasând partidul pe locul 3 la aproape jumătate din scorul PNL. Pe când partide cu o prezență mai mare sau mai susținută, atât în „teritoriu” cât și la nivel central, se situează în urma celor 3 din subtitlu – ALDE 7% și PMP 4% – în marja de eroare la a accede în Parlament.
Cultura democratica este prezentă în Arad precum industria română în „O scrisoare pierdută” – admirabilă, sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Pacaleala cu capitala a durat aproape 3 ani, timp în care cultura democratică nu s-a dezvoltat, ci poate chiar a involuat. Candidatura municipiului Arad în competiția pentru Capitală Culturală Europeană 2021 este un bun studiu de caz în acest sens. Nereușita a fost comentată în diverse feluri. Dar „eșecul anunțat”, „problemele de conținut” și „șahul cultural” cu care diverse persoane publice locale au ales să descrie necalificarea printre orașele finaliste la titlul mai sus menționat, ocolesc o perspectivă importantă, cea democratică. Nu mă refer aici la elementul de participare a comunității la dosarul de candidatură, deși acest lucru a cântărit destul de mult printre criteriile juriului. Vreau să subliniez un aspect ce ține mai mult de dinamica democratică.
Poate părea ciudat, dar orice proiect ce implică angajamente pe un termen mai lung decât un mandat local, are nevoie de aportul marii majorități a comunității sau a cât mai multor forțe politice.
Nu mă luați în seamă, eu doar citesc.* Și țin minte. Istoria e lungă, dar ne place să resetăm totul, să dăm un nou început din când în când. Un exemplu la îndemână: anul (Domnului, A.D.) 2015 este de fapt anul mozaic (Anno Mundi, A.M.) 5776. Am să încerc să scurtez istoria pe cale să se scrie în jurul nevoii de schimbare clamată de manifestațiile din stradă. Eu nu cred că este pe cale să se manifeste. Incendiul tragic din Colectiv încă mai face victime, chiar și în zilele acestea, însă jocurile politice și mersul „și-așa” al lucrurilor din România nu s-au schimbat de fel. Formarea unui nou Guvern este principalul subiect pe agenda publică. Am început această postare înainte de evenimentele oribile din Paris. La o zi după, agenda publică autohtonă a revenit la guvernare, mai exact la Guvernul Cioloș. Ce este de reținut în această perioadă?
Ieri aflam că mai mulți elevi dintr-o serie de consilii județene au semnalat public inacțiunea pe care o afișează reprezentanții structurii naționale. Cu toate că titlul comunicării este unul de senzație în mass-media, problema de fond este următoarea: reprezentarea în rândul elevilor nu mai funcționează. Schimbările rezultatelor unor decizii și voturi, mai puțin cunoscute publicului, stau la baza unei acțiuni ce dăunează per ansamblu imaginii organizației (Consiliul Național al Elevilor), dar în același timp are premisele de a însănătoși organizația.
La fel ca în alte situații, asociații sau partide, reprezentarea este crucială pentru o dezvoltare sănătoasă și la acest principiu se poate reduce democrația. Degeaba dau unii impresia că societatea civilă a înregistrat succese în demersul de legiferare a Big Brother. „Bătălia” pentru astfel de succese se poate reduce la reprezentare: cine a inițiat legea, cine a votat pentru acea persoană, adică a înzestrat-o cu puterea de a iniția; cu alte cuvinte îl reprezintă. Pentru că legile nu au împiedicat pe anumiți oameni să comită ilegalități; dovada Big Brother în România este publică, în Cațavencii, un ziar -pe foaie, nu online- de tiraj național considerabil.
În același timp, asistăm la o dorință și un proces la fel de dăunător, cel de depolitizare completă, lucru care pe lângă niște beneficii, are un recul negativ: „să existe unii care se pun în nişte funcţii în afara contribuţiilor, controlului, intervenţiilor cetăţeneşti” (sursa). În fața acestor fenomene, putem face scandal în mass-media sau putem să ne reprezentăm mai cu spor.
Mai presus de începerea anului școlar în România, astăzi este Ziua Internațională a Democrației. Un cuvânt atât de des folosit, dar prea puțin înțeles, începând de la orele de educație civică, cheltuielile în scara de bloc și până la procedura votului. E destul de complicat și în același timp foarte ușor de aplicat – aplicarea voinței celui reprezentat.
Ziua internațională a democrației: ce face @Europarl_RO pentru promovarea democrației în străinătate: http://t.co/YtxTUaGXVH
— Parlamentul European (@Europarl_RO) September 15, 2014
Astăzi, la multă vreme după ce se presupune că România a intrat în „lumea democratică”, încă medităm asupra libertății și tiraniei, cu exemple din politica si socialul cotidian. Pe fondul unor politicieni votați de oameni cu principii liberale, de dreapta, care declară proprietatea un obicei comunist, putem să reținem drept cadou pentru democrație și -de ce nu- celor care cred spun că trăiesc într-una, chiar de ziua ei, un lucru: „Trăim ca să ne împlinim visele, distrusule!”
Până când această urare va fi un lucru de la sine înțeles -în școli, la bloc, sau la vot- să încercăm să răspundem (fiecare pentru sine) la următoarea întrebare: când se celebrează Ziua Națională a Democrației în România?
< Ordonanţa care permite migrarea primarilor şi consilierilor locali şi judeţeni a fost publicată în Monitorul oficial. Astfel Ordonanţa de Urgenţă numărul 55 din 28,08,2014, adoptată în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, prin care aleşii locali îşi pot exprima în scris o singură dată obţiunea de a adera la alt partid fără a-şi pierde pierde calitatea dobândită în urma alegerilor a fost publicată în Monitorul Oficial nr.646 şi deci poate fi aplicată pentru o perioadă de 45 de zile. >
SUA, această Stea Polară a democrației -în special în Estul Europei- atenționează momentul ales pentru modificarea unei legi, nu fondul ei. Cu alte cuvinte, în accepțiunea lor este permis traseismul, dar nu înaintea unui scrutin electoral important. Nu demult, un consultant politic al lui Mitt Romney (cel care a pierdut în fața lui Obama în 2012) descria situația de a alege cu majoritate de voturi traseiști politici ca fiind una complet ilogică. De ce își dau votul românii unor persoane care au schimbat partidul care le reprezenta interesele? – nu putea înțelege americanul Seth Cropsey într-o vizită scurtă în Arad. Într-adevăr trebuie să stai în România mai multă vreme pentru a înțelege că instituțiile sunt recunoscute (tacit) la noi a nu avea funcționalitate. De aceea, nu se votează partidul, se votează persoana; într-o proporție mult mai mare decât în alte state democratice. Astfel recunoaștem (poate și involuntar) impotența de a avea dintr-un partid, oricare ar fi el, o instituție reprezentativă a unor interese, ci doar „moșia” unuia sau altora.
Asociatia Pro Democratia, prin presedintele ei, spune ca OUG ii intareste sansele lui Ponta in turul 2. Nu spune ca acesta este scopul, dar sigur i-ar prii actualului prim-ministru si presedinte al PSD. Dar realitatea arata ca si Partidul Social-Democrat este `victima` acestei decizii de traseism , cu un presedinte de Consiliu Judetean Ilfov demisionar din partid. Dar se pare că mulți (deși nu toți) eludă esențialul: important în acest context nu este legalizarea traseismului, ci faptul că el a devenit necesar. Interzicând traseismul, nu facem decât să tratăm efectul şi nu cauza. E ca şi cum te-ai duce la doctor pentru că te doare măseaua şi dentistul ţi-ar spune: îţi interzic să te doară! în loc să trateze infecţia. (sursa)
Tot de la sursa de mai sus putem afla că „vorbim despre o relaţie de reţea şi între reţele de influenţă care generează putere si care va continua să existe indiferent de cine va fi la guvernare în 2015. Cum facem să corectăm sistemul e poate miza proiectului post decembrist de modernizare a României iar acest subiect chiar este o tema de campanie prezidenţială. Mi-e teamă însă că nici un candidat nu va aborda serios subiectul, şi nu vom auzi decât înfierări ipocrite ale traseismului venite de la candidaţii opoziţiei.” Klaus Iohannis și Vasile Blaga nu se dezic de la prezicere (vezi sunt un politruc și diferenta dintre barbati si curve)
Politicienii sunt parte din România, oricât de mult ar trăi unii în lumea lor iluzorică. Ca atare, nu pot ieși din logica deteriorării democrației în partide. Efectul imediat este că instituții ce ar trebui să se ocupe strict cu administrația, au agenda plină de subiecte steril-politice (așa-numitele certuri politice). Traian Băsescu și Administratia Prezidențială este cel mai bun exemplu, însă și la nivel local găsim asemenea povești: Falca este acuzat de propriul coleg de partid de politicianism!
Asistăm nu la un seism provocat de o guvernare pro-traseistă ci la o a degradare a democrației în interiorul unor partide. Faptul că mulți membri ai PNL (și iată că Emil Boc recunoaște aceeași situație în PDL) nu au putut să evite fuzionarea cu PDL, lucru decis de conducerile celor 2 partide, subliniază ineficiența mecanismului democratic în aceste institutii. Amnistia de la traseism în 45 de zile este perfect normală în contextul în care USL este ales pentru a face un anumit lucru, iar după 2 ani, o parte din această alianță electorală face aproape contrariul, suspendarea unei legi intră în logica societății care nu înțelege puterea și relațiile de influență, democratia și rolul instituțiilor. Pentru educația civică a tuturor, iată un clip interesant. Vizionare plăcută!
Miza nu este la bursa de acțiuni din Toronto, nici măcar în afacerile ideologie ale lui George Soros, așa cum se vehiculează mai pretutindeni pe internet sau în mass-media. Profitul politic este mult mai local -sau mai bine zis, mai european- și are combatanți principali campaniile de comunicare politică. Continue reading “Cine profita politic de protestele Rosia Montana ?”
Am un obicei prost. Iau cuvintele democratie si libertate în serios. Prea în serios după cum ține să îmi demonstreze realitatea din preajma Mișcării Arădene. Am dedicat acestei organizații o considerabilă parte din timpul și devotamentul meu începând cu anul 2011. Iluzia democrației s-a spulberat 2 ani mai târziu, cu toate că abia ieri a picat cu brio exercițiul de democrație. Cu această ocazie mi-a fost demonstrată ultima măsură a autocrației ce a început să caracterizeze acest ONG. Continue reading “Care-i miscarea cu Miscarea?”
După episodul de aseară al „salvării minerilor” de către primul-ministru Ponta, sunt tot mai convins că înaintarea acelui proiect privind Roșia Montană a reprezentat o acțiune clară de revigorare a agendei publice. Cu toate că decidentul are în teorie agenda sa instituțională, și deci principalul rol de agenda-setter, practica ultimilor ani a distorsionat acest rol în formularea politicilor publice. Obiceiul guvernului Boc de a anunța un proiect când deja era luată o decizie definitivă pe marginea lui, mergând până la asumări de răspundere când indiciile arătau că ar exista o dorință de modificare a inițiativei guvernamentale (fie în Parlament sau dinspre societatea civilă). Continue reading “Exemple de revigorare a agendei în formularea politicilor: Rosia Montana si Codul Rutier”