Presa: de la stânga, de la dreapta

Eroarea frecventă: stânga românească e comunistă, dreapta e anti-comunistă.

Cum ajung ideiile momentului la oamenii din țară dacă nu prin presă?

      În țări străine este evidentă pentru public apartenența marilor ziare sau televiziuni la un spectru sau altul al ideologiei. În S.U.A., cine se uită la FOX News, știe că nu o să audă vorbindu-se de bine despre democrați, așa cum dacă cumperi o ediție din The New York Times se va putea observa înclinația echipei editoriale către liberali. În Franța, Le Monde e pe o parte, Le Figaro în cealaltă. Chiar dacă nu operăm cu valori radicale (alb sau negru ci mai degrabă nuanțe de gri), lucrurile sunt cât de cât bine stabilite.

      La noi, s-ar părea că sunt la fel. Nu o să vezi, decât rar, o persoană care admiră ”intelectualii” și se declară ca fiind de dreapta, să citească altceva în afară de publicațiile Adevărul. Așa cum unui abonat al Jurnalului Național nu îi prea pasă de opinia lui Liiceanu sau Pleșu într-un subiect sau altul. Acesta (abonatul) ar apleca urechea mai degrabă către intelectuali cum a fost regretatul Adrian Păunescu.

      Așadar, mulți mărturisesc că vine ca o surpriză nepromovarea revenirii la monarhie a unor oameni ”de dreapta”. Mai ales că unii dintre ei, cum sunt domnul Pleșu, au fost foarte apropiați de factorii decidenți în acest sens. În ceea ce privește mass-media, era frapant cum găseai la Realitatea TV (care, în bunul stil de dreapta, s-a dezmembrat în 2 și se pare că amândouă vor funcționa în paralel cu același nume) invitați și moderatori care găseau motive să-l disculpe pe Traian Băsescu în disprețul arătat de acesta lui Mihai I al României. Și te gândești la RTV sau Adevărul ca de dreapta după apartenența politică a patronilor: Dinu Patriciu – membru PNL. La fel, Trustul Intact (Jurnalul, Antena 1, 2 și 3) ca fiind de stânga, cu Dan Voiculescu în fruntea lor și bunoară, în capul Partidului Conservator.

      În ultimele luni, Antena3 – principalul exponent al Trustului Intact – a început să promoveze intens Casa Regală, cu Principele Radu și Principesa Margareta invitați și subiecți de emisiuni. Odată cu apariția publicațiilor aniversare a Regelui Mihai, ziarul ”de stânga” al României preia drepturile de autor ale acestora și le oferă publicului la prețuri mai accesibile. Păi cum așa?! Patriciu, unde-ți este înclinația către Casa Regală? Ca să fiu corect, Adevărul a publicat un serial despre viața Regelui. Ce-i drept, jurnaliștii ziarului (cum e domnul Cristoiu) au ținut să atragă atenția că prea multă importanță îi acordăm acestuia.

      Mai în glumă, mai în serios, colegul de la Mișcarea Arădeană, Cătălin Mihalache, mi-a relevat că mai multe dreptăți s-au făcut Casei Regale în timpul mandatului PSD din anii 2000-2004 decât în orice altă guvernare ”de dreapta”.

      Cum de? Am putea spune că stânga dorește să ia electoratul filo monarhic al dreptei. Însă, întrebarea cea mai profundă și care poate deranja e ”De ce nu a făcut dreapta ceva să îndeplinească doleanțele electoratului filo monarhic?”

      
POATE Pentru că:
      Atunci când au venit comuniștii prin anii 50 (și într-adevăr au venit – cu o divizie armată via URSS: ”Tudor Vladimirescu”) au împins tot spectrul politicii românești într-o singură talgeră a balanței ideologice. Comuniștii (pro-dictatură a proletariatului) ȘI anti-comuniștii (pro-democrație parlamentară). Partidele istorice (PNL, PC, PNȚ, PSD – deși actualul PSD nu e continuatorul acelui partid) s-au opus lui Groza respectiv Dej. Regele a reprezentat ultimul liant dintre democrația României și cea ”importată” din URSS. Așadar, cei care se opuneau comuniștilor, erau și pentru monarh; el avea să restabilească ordinea normală – deși normalitatea în acei ani conflictuali e foarte greu de definit.

      După deceniile lungi ale dictaturii ceaușiste, paleta ideologică la dispoziția românilor era următoarea: cei care s-au opus comunismului importat din URSS, suferind consecințele împotrivirii lor prin pușcării (PNL, PC, PNȚ) ȘI cei care au fost crescuți de regimul lui Ceaușescu, dar care au înțeles că vremea unor guvernări fără ”față umană” nu mai este posibilă.

      Și ajungem în 2011, unde așa ziși de dreapta (PDL) bifează prezența vechilor cadre comuniste, iar PNL-ul istoric (mic și acum) își vede prea mult de propriul interes pentru a se dedica unei reveniri la monarhie. În timp ce stânga PSD-ului a aratat că e dispusă la concesii (electorale sau nu, nu vom ști), respectând și punând în prim plan o instituție în viață a României: Regele. Să fie chiar așa? Fiecare să decidă.