Când am văzut cât de amuzant li se părea unora remarca de mârlan a lui Iohannis (replica acestuia din a doua dezbatere cu Victor Ponta la întrebarea „De ce vă uitați pe pereți?”) – „Pentru că sunt mai interesanți” –, în contextul în care doar cu câteva luni în urmă privirea premierul Ponta a pereților palatului Cotroceni într-o întâlnire cu Băsescu a stârnit valuri de indignare și ofuscare, am realizat că dublul standard a câștigat, de fapt, aceste alegeri prezidențiale. Nu Iohannis, nu PDL, nici măcar Băsescu, ci Dublul Standard. Același lucru și cu plecarea lui Iohannis la Palm Beach față de vizita lui Ponta în Dubai. Așa că am început să găsesc tot felul de afirmații și grafice „factuale”, care nu puteau fi făcute fără ca autorii lor să sufere puțin (mai mult) de ipocrizie. Și dacă într-adevăr nu își dau seama, nu e prea târziu să înceapă să fie imparțiali.
● Numărul condamnaților definitivi (pe care îi menționa Ponta în tabăra PNL) vs. Numărul urmăriților penali (moment din dezbaterea de la B1) pe care i-ar avea social-democrații arată cel mult că DNA urmărește cu preponderență pe cei din PSD, și nu din alte partide. Iar până la urmă, și un PSD-ist urmărit penal poate fi la fel de nevinovat ca un PDL-ist urmărit penal (vezi cazul Falcă – Fabrica de Zahăr), nu?
● Iohannis spune că Gabriel Oprea a votat într-un fel, când votul a fost, de fapt, secret. Deci nu avea de unde să știe cum, însă Factual a graficizat că primarul Sibiului n-a mințit?!
● Ni se spune că PNL a votat împotriva Legii amnistiei de la bun început, când nu a fost vreodată votată o asemenea Lege, nici măcar în Comisia juridică. Factual evită din nou să ne spună cum a măsluit profesorul de fizică adevărul. Între timp, parlamentarii PSD au votat împotriva acestei legi, de prima dată când s-a supus acest act legislativ la vot.
Fiți liniștiți, aceste câteva mostre de Dublu Standard n-au dat coșmaruri votanților anti-PSD, care s-au îmbulzit să „schimbe” lucrurile, dar am vrut să le pun pe tapet acum, deoarece văd că oamenii chiar cred că au avut dreptate și nu au fost puțin (mai mult) duși de nas. Și, ce să vezi, răsfoirea săptămânalului Cațavencii (fără tăgadă, cel mai obiectiv jurnal național din mass-media din România) în săptămâna de după marea „schimbare” de la Cotroceni arată continuarea acelorași metehne corupte:
● „Pe scurt, primarul Sibiului – Klaus Werner Iohannis – a fost declarat incompatibil de către ANI (…) dar un lucru e cert: cu presiunea a 6 milioane de oameni degrabă ieșitori în stradă, sunt șanse mari ca în acest caz să nu se facă justiție, ci politică și prevenire a convulsiilor sociale. Ceea ce e departe de statul de drept pentru care, cică, s-a votat pe 16 noiembrie.” sursa
● „Falcă va da, în 5 decembrie, jumătate de milion de lei din banii arădenilor, pentru ca cineva să vină să-i numere străzile” sursa
● „Sorin Oprescu s-a pus, în prag de iarnă, pe cumpărat flori și arbuști. Așa, de vreo 27 de milioane…” sursa
De ce pun în ghilimele „schimbare”? Nu trebuie să fii analist politic ca să înțelegi anumite aspecte certate cu logica legate de ultima campanie electorală pentru Președinte și rezultatul acestuia, dar poți citi concluziile câtorva oameni cu experiență de viață și poate mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor decât mulți care cred că votul lor de acum o săptămână i-a făcut mai buni… cetățeni:
● (Costi Rogozanu) La aceste alegeri am avut puterea de a ne entuziasma pentru că după o luptă aprigă între două programe de dreapta am reuşit să înlocuim un preşedinte de dreapta. (sursa)
● (Doru Bușcu) Alegerile n-au fost cîștigate de Iohannis, ci pierdute de Ponta. Dacă a nimeri în calea valului norocos e un merit, atunci e meritul lui Iohannis că a știut să existe. (sursa)
● (Pattrick Andre de Hillerin) Nu mediul virtual a câștigat alegerile, dar prin intermediul lui și, desigur, al televiziunilor, ni s-a înveninat excesiv o toamnă frumoasă. (…) Voiai să vorbești cu un prieten și descopereai că în trupul lui a intrat un candidat, că fața i-a fost îndepărtată și înlocuită cu un banner, că el însuși a dispărut în neant lăsând în locul lui un dobitoc măcinat de ură. (sursa)
● (Florin Poenaru) Dacă aceste alegeri au consființit din nou triumful anti-politicii, al candidatului providențial, biopolitic diferit de masa societății, precum și al dreptei neoliberale, ele au însemnat totodată și finalul mișcărilor așa-zis civice din 2013. S-a văzut că ceea ce părea o mișcare anti-sistemică, reformistă și progresistă s-a lipit fără nici o problemă de un segment al clasei politice mult hulite până atunci. (…) Ce este și mai cinic în această ecuație este că felul în care sunt tratate categoriile vulnerabile și sărace în Romania replică foarte bine modul în care sunt tratați în occidentul civilizat românii plecați acolo. (sursa)
Poate că acum, după ce tot valul de propagandă s-a mai disipat, meditează și concetățenii mei, măcar cei din municipiul Arad, la câteva chestiuni concrete, reale, palpabile, dincolo de orice slogan sau siglă. Și încet-încet uită să mai fie parțiali, realizând lucrurile ce se întâmplă în jur, în lumea reală, nu cea (selectivă) de pe Facebook:
● Banii dați de Guvernul lui Ponta pentru CET, ca arădenii ce se încălzesc prin sistemul centralizat de termoficare să nu moară de frig în iarna ce vine, au fost abia săptămâna aceasta repartizate de Primăria lui Falcă. (sursa)
● Corina Crețu, fost europarlamentar PSD, actual comisar european a aprobat mai mulți bani pentru infrastructură, inclusiv autostrada Arad – Timișoara care era plătită din împrumuturi și încă nu fusese terminată când premierul Emil Boc (PDL) alături de primarul Falcă (PDL) au ținut să taie panglica neapărat înaintea alegerilor. (sursa)
● „Recuperarea economică în România va avansa la un model mai sustenabil în următorii ani, pe măsură ce ţara va depinde mai puţin pe exporturi pentru a sprijini creşterea”, se arată într-o analiză a al firmei de cercetare de piaţă Business Monitor International (BMI), citată Emerging Europe Monitor, publicaţie lunară parte a BMI. (sursa)
Cred că ați observat cum realitatea se arată puțin altfel decât realitatea din timpul campaniei. Și nici nu vorbim de promisiuni electorale ci de relatări mincinoase ale întâmplărilor, fie că a fost vorba de situația CET sau a drumurilor din Arad, fie a situației economice a României. Culmea este că pe măsură ce fumul tunurilor de propagandă se așterne peste țară, vedem tot mai multe contradicții față de ce se vehicula în urmă cu nici o lună.
● Guvernul din Rusia declară că se așteaptă la o schimbare majoră și că „noul președinte și noua componență a guvernului vor promova o politică menită să asigure dezvoltarea în continuare a cooperării noastre bilaterale”. (sursa) Cum adică noua componență a guvernului să aducă o schimbare majoră? Dar nu era Guvernul lui Ponta „mână-n-mână cu rușii”?! Mais, qu’est qui ce passe?
● Fostul președinte, Emil Constantinescu, îi face o invitație lui Klaus Iohannis de a propune un proiect de țară. (sursa) Adică cum, candidatul nu avea un proiect pentru care a fost votat în detrimentul proiectului România Puternică (promovat în linii mari de USL) al candidatului Victor Ponta?
● Jurnaliști financiari observă că viziunea pe termen lung al lui Iohannis asupra economiei nu prea se potrivesc cu nevoile și problemele imediate. (sursa) De asemenea, noul președinte promite scăderea taxelor, inclusiv al TVA-ului, uitând că în paralel îl critica pe Ponta și guvernul acestuia că au scăzut taxe fără să aibă de unde acoperi anul viitor încasările pe care acestea le ofereau.
● Reducerea TVA (sursa) cel puțin la pâine și legume a fost realizată de Guvernul Ponta, după ce președintele „de dreapta” alături de guvernul pe care acesta l-a impus în ciuda voinței exprimate la alegerile parlamentare, l-a mărit cu 5% în 2010.
● Băsescu consideră că opțiunea „de dreapta” pentru Cotroceni este moștenirea sa (sursa). Și omul are dreptate, la cum s-a comportat un reprezentant „de dreapta” în acești 10 ani, alegerea unui alt reprezentant de aceeași factură reprezintă o aprobare a acestui stil, pe care se pare că fostul primar de Sibiu (prin schimbarea majorității parlamentare în mijlocul mandatului legislativului pe care o anunță – sursa) îl continuă. Și pentru că toți cei care l-au blamat pe Ponta ca fiind exponentul unui sistem „de stânga”, și care i-au pus în cap cam toată istoria PSD, dar se pare că n-au făcut același lucru cu Iohannis, via PDL, PNL și Băsescu, Dublul Standard iese învingător.