Privind în urmă la toate verile pe care le-am trăit, la toate deşerturile trecute, nu pot să nu observ că nisipul mi-a şters urmele pe care le-am lăsat în el. De fapt, nici nu am apăsat îndeajuns de tare ca să las o urmă. Ce spune asta despre mine? În momentul acesta, nu spune nimic. Mai bine, spune că nu am făcut nimic.
Şi nu dintr-un impuls egoist sau egotist încerc să las o amprentă. Căci nisipul tot îmi va şterge urmele pe care le-aş lăsa. Oricât de adânc aş apăsa. Dar nu doresc să apăs cât pot de tare din cauza lumii, căci amprenta nu este lăsată asupra lumii, ci asupra mea. Cum şi cât de mult voi înţelege mai bine lumea, oamenii, natura, divinul şi la urmă şi la început, pe mine, depinde de răsăriturile şi apusurile ce urmează.