Posted on

“La multi ani!” sau Formula responsabilitatii

La varsta de 2 decenii te intrebi daca numarul de ani petrecuti pe Pamant trebuie sa insemne ceva. Trebuie sa fie direct proportional cu maturitatea? (Am vazut oameni maturi la 16 ani.) Trebuie sa fie egal cu nivelul minim de responsabilitate acceptat? (Am intalnit oameni mai responsabili la < 10 ani decat altii la > 30.) Nu. “Nu se cuvine” la 20+ ani sa faci lucruri ce “aveai voie” sa le faci cand aveai mai putin de 10. Iti dai seama ca la <o varsta> nu ai lumea in fata ta (the world ahead), ci limitele in fata ta (in your face!). Adevarul e ca nu te poti simti liber; cel putin nu in sensul in care se prezinta azi ambientul societal. In loc sa simti ca intr-adevar poti avea un impact in si asupra acestei lumi, ca ai o responsabilitate sa faci un lucru signifiant nu numai pentru placerile personale efemere, esti intrat in lumea “adultilor” — Welcome! You are 18! Now, new features available: alcool, sex *daca ai 18ani si ai un iubit/a sub 18 ani te asteapta urmatorul feature*, puscarie, inrolare in armata, slujba de 8 ore and many more. Poti chiar sa fii pe picioarele tale, parintii nemafiind obligati prin lege sa te intretina. Enjoy your “new” life! You’re one of “us” now. —

Daca 2,0 + 1 (respectiv 1,7 + 1) e menit sa te impinga spre a constientiza ca trebuie sa realizezi ceva util pentru Pamant, pentru Umanitate, pentru continent, pentru societate, pentru oras, pentru mediu, pentru comunitate, urmand subsidiaritatea de la dreapta la stanga in cazul de fata, atunci da, formula magica pentru un viitor stralucit al Omului este valabila, asigurata si pozitiva.

Daaar, nu.

“Copilaresc” e jignitor, iar “matur” face si o persoana de 6 ani sa se simta mandra de sine. Insa poti sa fii matur, responsabil, intelept, complex si in acelasi timp visator, creativ si simplu. Poti fi si adult si copil, indiferent de numarul de ani trecuti de la momentul nasterii si pana la citirea acestor cuvinte. Scurtand povestea, a fi matur si a fi copil, a fi responsabil si a fi visator nu trebuie sa fie antagonice. Poti trai responsabil si copilaresc atata timp cat constientizezi ca detii o viata (a ta) si in asta consta puterea pe care o ai in aceasta lume. Maturitatea nu incepe la 18/21 de ani, asa cum copilaria nu dispare la intalnirea cu aceste numere.

…mai bine “La buni ani!” 🙂

Posted on

Coeficientul de Fericire

În Bhutan, conform noii Constituţii, s-a înlocuit Produsul Naţional Brut (PNB) cu Fericirea Naţională Brută (FNB)

🙂

Ce înseamnă asta? Programele guvernamentale ale Bhutanului se axează pe atingerea unor obiective care să crească coeficientul de FNB. Scopul final nu este obţinerea fericirii însăşi, care este oarecum o noţiune subiectivă, ci urmărirea unui grad de FNB perfect sau cât mai mare. Mai multe informaţii găsiţi aici.

Am dorit să ştiu unde mă aflu cu acest grad de fericire aşa că mi-am calculat coeficientul cu ajutorul acestui site. “Testul” nu se deosebeşte cu mult de cele 1 milion de alte teste aflate pe internet, şi pare să aibă o agendă comercială vizibilă la afişarea rezultatului. Recunoaşte că “The websites referred to are all based in the UK, but should be relevant for anyone living in a wealthy country”.

Asta mă face să mă întreb dacă coeficientul de FNB este într-adevăr un instrument bun de ghidare a unei guvernări sau o altă unealtă pentru şmecheri. La urmă, e o idee bună, venită din gânduri nobile, dar neaplicabilă.

Scorul meu: 54.8

Photo: Smile it’s Friday by meppol

Posted on

Ziua în procente

“Lăcomia spectatorului aţâţă flacăra actorului.”

 

Au luat bani fara sa dea nimic inapoi. Cum?

 

·        19 % de la 1 l de suc de fructe cu care ma deplasez pe bicicleta dimineata 6 km – 0. 85 ron “doar”

·        19 % de la 1 l de lapte pe care il beau de dimineata – 0.76 ron “doar”

·        19 % de la 1 franzela de paine pe care o consum intr-o zi – 0.60 ron “doar”

·        19 % de la 1kg de peste congelat (orice carne care sa ma mentina pe picioare pana seara) – 2.5 ron „doar”

·        19 % de la 2 l de apa plata pe care o beau dupa pestele sarat la pranz – 0.5 ron “doar”

·        19 % de la cele 2 bilete de tren pe care le cumpar in fiecare saptamana – (100 ron biletele fara reducere deci pe zi) 2.7 ron “doar”

·        16 % din salariul meu de 550 pe luna – 88 ron deci ~ 3 ron pe zi“doar”

 

Doar 10.91 ron pe zi, +/- 1 ron. Necalculand impozitul (se poate imparti la 365), necalculand cheltuielile lunare, sperand sa nu ma imbolnavesc, sa nu fiu furat, sa nu am vreun viciu, sa nu utilizez servicii specializate, sa nu cumpar altceva decat necesarul pentru a vietui. Si nu am o afacere cinstita sau necinstita, rezumandu-ma la banii primiti de la un privat, care nu-mi poate asigura acest venit pentru 1 an de zile. Si ce primesc in schimb? Intrebarea e retorica, caci cu raspunsuri pot veni multi (Primesti consultare gratis la spital – nu, nu cred. Primesti educatie gratis – hm,nu merci. Primesti o pensie – hmm, cred ca mor mai repede. Primesti ajutor de somaj. – Ce mândrie)

 

Si sunt doar 1 din 5 milioane care intra in categoria detaliata mai sus. Caci se consuma mult mai mult si de alte categorii. Dar m-am inclus in categoria oamenilor angajati la privati, cu salariu minim, care consuma doar necesarul pentru a supravietui, care are aceleasi haine daruite de altcineva, care locuieste in casa in care a crescut si care nu cheltuie nimic pentru confortul psihic si psihologic de care are nevoie un om in aceasta situatie. Minim. Minimal e cuvantul cheie pentru categoria aceasta.

 

Am mentionat doar taxele impuse “in plus” caci la o analiza amanuntita, venitul este depasit de cheltuieli, cu toate ca compromisurile facute (intimitatea, viciile, confortul). Acestia sunt bani veniti din nimic. Statul sta si acestia bani vin. In fiecare zi. Fara ca el sa faca vreun control, fara ca sa iti forteze mana. E ceva luat ca natural. Implicit. Legal. Doar ca e el Stat.

 

P.S.  —- 54. 550. 000 ron pe zi… “doar”. minim

P.P.S. — 12. 988. 095 euro 😉 la cursul bnr de de 4.2 ron = 1 euro… pe zi

         389. 642 .850 euro/ luna că doar suntem în “criză”

 

Posted on

Istoria trebuie s-o înveţi, nu s-o repeţi

Compania Indiilor de Est sau East India Company şi-a început activitatea pentru a înlesni operaţiunile de negoţ cu India. Dacă în spaţiul românesc, 1757 asista la redactarea primei gramatici de utilizare în şcoli în India, compania mai sus numită a început a-şi exercita puterea militară şi a-şi asuma funcţii administrative, toate acestea cu consimţământul Coroanei, “uitând” de scopul pentru care fusese înfiinţată. Şi nu a fost vreo eroare a birocraţiei sau gândirii administrative britanice. Controlul Companiei asupra unei bune părţi din ceea ce recunoaştem azi ca India a durat 101 ani, până în 1858.

Ce vreau să spun prin asta?  Încă mai putem vedea această metodă de “administrare” prin unele părţi ale lumii. Cine credea că fenomenul corporaţiilor din secolul nostru de a avea din ce în ce mai multă putere a chiulit de la lecţia “Company Raj”. Aşa că, din punct de vedere istoric, Halliburton, RAND, Blackwater sau Monsanto (în aceeaşi dimensiune), nu reprezintă ceva nou sau unic, sunt doar de actualitate.

“Mda. 4! Treci înapoi în bancă!”

P.S. Pentru un roman lejer pe acest subiect citiţi “Legea celor puternici” de Steve Făinaru

Posted on

TRANZIŢIE SPRE SFÂRŞITUL LUMII

Cred că, la fel ca toţi oamenii din acest oraş, regiune, ţară, vreau să am o viaţă bună.

 

La ce te-ai gândit când ai citit acele ultime 2 cuvinte?

 

Eu prin viaţă bună înţeleg o viaţă în care să-mi găsesc pacea sufletească în toate acţiunile pe care le întreprind. Să vibrez în armonie la toate nivelele cu toate lucrurile ce mă înconjoară (personalitate-identitate, familie, loc de muncă, comunitate, natură, mediu). Şi să arăt acest lucru printr-un zâmbet de dimineaţă când mă trezesc cu lumina soarelui bătându-mi în ochi, şi un zâmbet de seară când becul de stradă îmi închide forţat pleoapele.

 

„De mic” voi spune peste ani când poate (sau poate nu) mă va trece acelaşi sentiment. De mic doresc, nu mai mult şi mai puţin decât să mă pot mişca în libertate. În libertate. Liber să nu mă grăbesc. Liber să nu mă simt grăbit. Liber să ma simt comfortabil. Liber să mă simt în siguranţă etc.

 

Investiţii în infrastructură. Infrastructură umană. De ce nu au putut înţelege oameni care au avut posibilitatea de a schimba ceva în bine, că ajutând pe toţi se ajută şi pe sine. Venind din comunism, ar fi crezut că sentimentul de apartenenţă la un întreg (sentimentul clasei tovărăşismului, proletarismului). 

 

Culmea este că şi aristocraţia, cu toate „nedemocraţităţile” pe care le promova prin diferenţa mare între clase, realiza că face parte dintr-un întreg (iar atunci când a început să uite acest lucru, a fost eliminată). ***Hmm, dacă am omorî conducătorii pe criteriul inefecienţei acestora? Pedeapsa cu moartea ar fi pentru unii un bun imbold de a se strădui a fi eficienţi?**

 

Un profesor sau o profesoară cu abilităţi interactive, creative, motivaţionale şi educative ar fi sădit în fiecare copil ambiţie, viziune şi responsabilitate.

 

Un drum (o şosea) bună şi sigură ar fi făcut o mulţime de oameni (tineri adulţi) să-şi găsească oportunităţi (mai) uşor şi fără a face sacrificii nefolositoare.

 

Un tren. Fir-ar el de tren! Un sistem eficient de transport feroviar ar fi apropiat km mari, întregi.

 

Libertatea de gândire m-ar fi împins către noi orizonturi. Orizonturi (intelectuale dar şi fizice) care m-ar fi fost permise cu un sistem de transport bun (eficient, nedegradant, nemârşav) care la rândul său mi-ar fi permis o modalitate de a mă dezvolta „multilateral” şi de a recrea (recicla) sistemul de la început.

 

Un loc (oraş, tară) în care să simt că Statul (acea adunătură de oameni care (ajută) toţi semenii să trăiască mai bine) e „al nostru” nu „al lor”.

 

Atât cer. Trei lucruri „atât” de grele, complicate şi complexe. Restul ar fi decurs de la sine (mai mult sau mai puţin). Oamenii liberi şi cu viziune nu îşi reduc pasiunea la mită, interesele la vilă(e) şi sufletul la crimă.

 

Dar sunt în Tranziţie şi sper că acel 2 zero 1 doi chiar aduce Schimbarea şi „sfârşitul lumii” celor fără viziune, fără libertate, fără suflet.

Posted on

Noaptea albastră

Şi onorând reputaţia de român vizitator, am luat parte la Noaptea Muzeelor, vizitând unul din muzeele acestui oraş boem. Familiar cu sălile de expoziţie, dar o şansă de a ocoli cafenelele şi a folosi insomniile într-un mod benefic. Sala ştiinţelor naturale conţine noi exponate, ce ar ţine mai mult de istorie decât de natură (elemente de arhitectură (ilustraţii), mobilier de epocă). Secţia de istorie (şi cea de la etaj) este impresionantă şi captivantă.

 

De obicei sunt profund atras de exponate şi mă afund în detaliile acestora, uitând de timp, mai ales că geamurile sunt rare (şi inteligent ascunse) iar ziua sau noaptea nu este atât de prezentă. Totul este frumos (şi prăfuit) până când sunt rugat să ies afară. “Nici măcar nu ajunsesem la jumătate.” Noaptea albă se încheie la prima oră a următoarei zile, respectiv 01:00. Nicio problemă, revin mâine. Dar ceilalţi, ei vor reveni în acest „club select”?

Posted on

Pelerinaj

Poporul român este un popor credincios. Căruia îi place să viziteze. Cum situaţia financiară nu ne prea permite să fim japonezi, vizităm propria ţară. Iubim să mergem în pelerinaje. Pelerinaj de Paşte, de Crăciun, de Ziua Naţională, de vară la mare, de iarnă la munte şi desigur..de ziua Porţilor Deschise la Cotroceni.

 

Aproximativ 24.000 de români cu mic mijlociu şi mare au păşit prin toate sălile Palatului ce îl adăposteşte pe mult-iubitul-nostr’-conducător. Câte urme de praf au rămas în urma lor, la ora 24:00 când s-au închis porţile! Şi cine spunea că românii nu sunt în stare să facă nimic?! Vizităm, lume. Vizităm!

Apropo, pe adresa unde azi “stă” preşedintele României (Bulevardul Geniului nr. 1, pentru cei care nu erau în cunoştiinţă ce cauză), a fost odată şi o mănăstire veche, dar a fost dărâmată de Numărul 1 al anului 1984. Totuşi, poate e un pelerinaj.

Posted on

Civilizaţ” contracost

Suntem civilizaţi. Pretindem ca atât de multe chestiuni să se ridice standardelor noastre “înalte de civilizaţie”. Şi câţi de mulţi (mulţi da’ proşti pff) nu se ridică. Căci pur şi simplu, sunt nişte…nişte “barbari”, ce mai!

Să ne spălăm pe mâini. Desigur. Să facem un duş. Minim 1 pe zi. Să nu pută omul când stă lângă mine. (De când nu s-a mai spălat ăsta, doamne?) Să nu ne facem nevoile pe stradă sau în parc, ce naiba! (Uite şi pe ăla că se pişă după colţ)

Dragi ipocriţi, păi cum să nu îşi facă un biet om nevoile pe unde apucă. Dacă nu locuieşte în localitatea respectivă, unde poate merge să-şi facă nevoile( şi să nu se simtă ca ultimul om şi unde poate va pleca cu mai multe boli decât cu câte a venit). Vrem să fim civilizaţi dar nu avem toalete publice. Toalete publice, nu “toi toi”-urile care mai că nu se dezmembrează când le atingi. Dacă doreşte cineva să se spele pe mâini într-un local de exemplu, trebuie să cumpere ceva de acolo. Dar a te spăla pe mâine e ceva opţional, pe când funcţia excretoare nu. Chiar dacă dăm peste un caz fericit, şi te afli într-o metropolă românească şi chiar găseşti o toaletă publică, e una contracost. În gările de tren la fel. Şi “condiţiile” nu merită nici 1 ban. Dar dacă ai acel ban, eşti nevoit să îl dai, căci nu vrei să fi necivilizaţ. Doamne fereşte!

Aşa că cei care se oripilează când cineva se urinează şi/sau se defechează în apropierea sau depărtarea lor, să se uite atenţi în jur, în afara barului/clubului/ceainariei în care se află, căci o toaletă nu vor vedea. Ai bani, ai parte. Nu ai bani, te pi..ci în stradă.

“Hai să mergem dragă, că suntem prea civilizaţi, ce pana mea. Ne facem de râs cu ţăranii ăştia.”

Posted on

Ipocriţ”

Iată-ne dragi urmăritori, aici în mijlocul evenimentelor, cum v-am obişnuit. Sunt alături de toţi oamenii aceştia, care mai de care mai important, adunaţi în faţa Piramidei Arteziene în anul 9, secolul 21, mileniul 2, era informaţiei, tehnologiei şi civilizaţiei. Voi încerca să aflu motivul pentru care aceşti oameni bine îmbrăcaţi, frumos mirositori şi pur şi simplu frumoşi, s-au adunat aici.

Doamnă cu nasul pe sus, ce ne puteţi declara?

“Vedeţi dumneavoastră..noi suntem aici, în această piaţă, pentru a ne înfăţişa oamenilor necivilizaţi care încă mai au de învăţat de la noi.”

Foarte clar. Dar dumneavoastră domnule, ce ne spuneţi?

“Ha ha ha! Săracii noştri stămoşi daci, cât de proşti trebuiau să fie trăind în case de piatră. Ha ha ha! Şi când mă gândesc că nici nu se spălau cu zilele. Ce necivilizaţi!”

Da, după cum vedeţi, părerea oamenilor este aceeaşi. Felicitări nouă, oamenii viitorului căci suntem civilizaţi! Fiţi mândri! Mergeţi cu capul sus, pentru că faceţi parte din această civilizaţie civilizată. La (re)vedere!

Posted on

Amprentă

Privind în urmă la toate verile pe care le-am trăit, la toate deşerturile trecute, nu pot să nu observ că nisipul mi-a şters urmele pe care le-am lăsat în el. De fapt, nici nu am apăsat îndeajuns de tare ca să las o urmă. Ce spune asta despre mine? În momentul acesta, nu spune nimic. Mai bine, spune că nu am făcut nimic.

Şi nu dintr-un impuls egoist sau egotist încerc să las o amprentă. Căci nisipul tot îmi va şterge urmele pe care le-aş lăsa. Oricât de adânc aş apăsa. Dar nu doresc să apăs cât pot de tare din cauza lumii, căci amprenta nu este lăsată asupra lumii, ci asupra mea. Cum şi cât de mult voi înţelege mai bine lumea, oamenii, natura, divinul şi la urmă şi la început, pe mine, depinde de răsăriturile şi apusurile ce urmează.