Posted on

Despre hoți

…nu ar fi multe de spus. Sunt de toate formele și culorile (politice sau de altă natură). Au tehnici din cele mai diverse, demne chiar de romane SF.

      Sâmbăta trecută, am poposit timp de 5 minute pe platoul din fața Primăriei. Lăsând pentru altă postare problema îngrădirii libertății cu lanțuri de 20.000 lei, am să mă concetrez în această poveste pe micii infractori; pe cei mari îi demontăm cu altă ocazie.

      Prostituata și (cred) proxenetul ei mi-au scurtat șederea pe băncile de la km 0. Așa că m-am pornit grăbit către Noaptea Bibliotecilor, unde am fost impresionat de micile activități care au făcut din evenimentul de la A.D.Xenopol unul de excepție.

      La ieșire, bibicleta cu care mă deplasam de obicei nu mai era unde o lăsasem. Lanțul bucățele de pe jos mi-a confirmat: bicicleta mi-a fost furată. N-am zăbovit și am contactat poliția, făcut plângeri, dat cu subsemnatul.

      La aflarea veștii, prietenii erau mai șocați și (parcă mai) îndurerați ca mine. Eu în schimb nu mi-am pierdu speranța că bicicleta a dispărut cu totul și că o voi mai revedea vreodată. A doua zi am mers în Obor și am căutat-o printre și pe tarabe. Fără rezultat.

      Sâmbăta (spre duminica) aceasta, am recuperat-o. Dezechilibratul de Codruț (sau Jacky după cum îl cunosc unii) rula pe ea, parcând într-un drift fix în fața mea ! Long story short, bița e din nou în posesia mea.

      Infractorul e încă în căutările poliției. Pentru el, lanțurile încă nu zdrăngăne. Dar nu asta mă interesează în mod special.

      Nu văd întreaga poveste ca pe una de justiție sau dreptate. Poliția ajunsese, cu chiu cu vai, în 10 minute la locul faptei. Iar Codruț e probabil pitit pentru o vreme pe undeva prin oraș.

      Relatarea e pentru mine o poveste despre lipsa unei speranțe. Dacă multe persoane erau deja resemnate, eu credeam că voi recupera bicicleta, într-un fel sau altul.

      Lanțul care ne leagă să vedem soluții chiar și acolo unde nu pare a fi de fel vreo licărire, strâmge tot mai tare și mai prezent. În acest context, inovația este ca și exilată.

      Pe alocuri mai vezi o excepție care să confirme regula. Teatru Auăleu cu ”Ferma Animalelor” au fost duminică o palmă de trezire pentru cei care sunt tot mai sufocați de lanțul de hoți de vise și speranță ai societății.

Posted on

Afară plouă

Calendaristic, toamna a început. Faptic, până la începutul lui octombrie a plouat de 2 ori maxim. Vorbesc local, desigur.

Afară nu plouă. Înăuntru da. Cel puțin așa se fac membrii Consiliului Local. Instituțiile (deoarece cazul nu este limitat la Arad, ci e valabil și în Parlament) ce au ca scop asigurarea funcționalității normale a unei unități-administrative nu numai că scârțâie, ci s-au mumificat.

   Participând la o nouă ședință de Consiliu Local a anului de grație 2011 (Anul 4 după U.E.), sunt în continuare frapat de lipsa unor comportamente democratice. Nemenționând tăvălugul clientelei partidelor mari (putere și opoziție) peste principiile unei economii de piață, ce este mai revoltător îmi pare a fi reacția de tip ”no-comment”.

La întrebările concrete (la subiect și deloc retorice) a unor consilieri din opoziție, cei de la ”putere” clipeau sacadat și nu au schițat niciun gest. Nici măcar unul de tipul ”nu doresc să comentez acest aspect”. Priveau în gol, parcă nici auzind întrebările. Robotizați, răspunsul lor era aproape de fiecare dată – ”supunem la vot”. Mecanizați, rândul ”puterii” vota în sincron cum le stabilise conducătorul lor.

Îngrijorător este că cei care au pus întrebările și au fost tratați cu o ploaie de ignoranță (atât din partea guvernanților cât și a presei), au acceptat pașnic soarta robotizării democrației. Nu spun că ar trebui să-și fi rupt cămășile și firele de păr de pe piept, dar un glas mai vocal e necesar pe viitor.

Primăria aruncă acum 8 milioane de lei noi în îmbunătățirea comunicării și participării la procesul decizional. Spun ”se aruncă” pentru că o să fie bani irosiți pentru arădeni dintr-un singur motiv: nu avem nevoie de metode specifice, acțiuni științifice de încurajare de bla bla pentru a fi democratici și participativi, ci de bun simț și respect pentru sistemele colegiale ce fac dintr-o democrație reală cel mai bun sistem de până acum.

Nu vă faceți griji însă! Democrația în Arad nu este moartă. Este ”doar” în convulsii mute.

Posted on

L E A P Sa

Venită dinspre Gorgan ăla, leapșa aceasta implică să tastez inițialele numelui în browser-ul de internet. Și, cu respect pentru reguli să împărtășesc rezultatele link-urilor apărute. Rezultatul, trebuie să spun, a arătat cam puțină diversitate a domeniilor în activitatea mea internetică.

M – mediafax.ro
I – inregistrari.antena3.ro
H – images.google.com (rezultatul nr.2)
N – N/A
E – N/A
A – aradon.ro

I – inregistrari.antena3.ro
U – N/A
G – gmail.com
A – antena3.ro/live.php (rezultatul nr.2)

Gabi, n-a iesit antena3, a iesit doar URL-ul cu inregistrari :). Predau ștafeta lui Nali și recent întâlnit-ul blog Mellon Tess

Posted on

Hă hă hă – Iluzia Puterii

A început campionatul, a început şcoala, a început sesiunea parlamentară. Nici nu se intră bine în “noul an”, că deja sistemul restrictiv al actualei guvernări aşa-zis “de dreapta”, aplică idei cât mai coercitive.

– din această toamnă, pâinea din comert va avea minim 200 sau 300 de grame, iar creşterea va fi permisă doar din 100 în 100 de grame — (de dreapta nu? îmi aduc aminte de debitaţiile legislative iacobine)

 

De fiecare dată când aud, şi aud foarte des într-o manieră pisăloagă chiar, cum “pe ăştia nu-i mai schimbă nimeni”, mă apucă râsul. Cei înmiresmaţi de putere şi farmecul provizoriu al acesteia sunt ridicoli când tremură de admiraţie (nu o să spun pupincurism) la rostirea substantivului  “Băsescu şi PDL”.

Abuzul, deşi baza puterii băsesciene, pare că nu deranjează pe niciun înmiresmat, atunci când nu îl ţinteşte şi afectează direct. Ceea ce atrage este iluzia aceasta a Puterii absolute. A puterii care nu “poate fi schimbată” indiferent de ce ar face cineva.

Cel mai mult mă amuz când mi se spune că “oamenii aceştia sunt foarte puternici”. Înclinaţi puţin în faţă şi cu capul oblic la 45 de grade, ghioceii umani sugerează cu pioşenie că ar trebui să mă tem şi să nu iau numele Conducătorului în deşert. Că au finanţe multe, relaţii şi conexiuni care ar trebui să mă facă să tremur la fel cum o fac ei, indiferent de anotimp.

Dacă tot omul întreg la cap, cu o conexiune bună la informaţie, ar vedea că PDL (partidul struţo-mamut) e surclasat în combinaţia actuală (2011) din Parlament de USL, se clatină tot mirajul unor imuabili a-tot-puternici.

 

Iar când mai vezi că planul BĂsescului însuşi pentru un al doilea val al Crizei mondiale este rugăciunea la Dumnezeu, apăi, să mă ierte Domnul, dar nu pot decât să râd. Nu tu plan economic (aa, ba da: ne rugăm la Germania şi Italia să importe produse din România), sau strategie financiară de perspectivă lungă. CU toată aşa-zisa putere (anti-constituţională) de care dispune tovarăşul Băsescu la ora aceasta, el se roagă. Oare tot aşa se roagă şi ca să scape de Dosarul Flotei ?

 

Între timp, BNR propune restricţionarea drastică a creditelor în euro (până aproape de desfiinţare). Te face să te gândeşti unde e PUTEREA şi unde sunt hăhăiturile, nu-i aşa? Să trăiţi…noa, după cum vă ajută Dumnezeu !

Posted on

Diaspora salveaza Romania

Diaspora română, cea blamată că a pedepsit ţara natală cu un preşedinte mai mult decât părtinitor politic, a putut da şi un exemplu de conduită democratică (chiar dacă poate nu ştie asta). Pe lângă glume de prost-gust gen William Brânză (care culmea, se potriveşte perfect cu varietatea satirică de care Caragiale ar fi mândru – o Falcă, un Flutur, o Prigoană, un Gospodar), colegiul uninominal nr.2 Diaspora a trimis în Camera Deputaţilor un om.

TUDOR PANȚÎRU. Este preşedintele subcomisiei pentru monitorizarea hotărârilor Curţii Europene a Drepurilor Omului, iar în februarie 2011 a promovat o raritate în peisajul legislativ român: analiza impactului asupra drepturilor şi libertăţilor omului.

 

Deşi România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele adiţionale la aceasta încă din 1995, cadrul legislativ din ţara noastră nu era aliniat cu ceea ce ne asumasem să respectăm încă de acum 17 ani. Până şi Constituţia României zicea în art.11, alineatul 2, că tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern.

 

Însă anul 2010 ne-a arătat, prin acţiunile Guvernului Boc 2 (3) impus de T. Băsescu, că dreptul la proprietate (printre alte drepturi; pensia fiind o proprietate şi nu un venit, cum propaganda trâmbiţează zilnic) nu se respectă în România “europeană”. Măsurile luate în ultimii 2-3 ani au întins la maximul logicii expunerile de motive legislative, argumentul sau bau-bau-ul suprem – Criza – surclasând drepturile din Convenţia ratificată din ’95. Curtea Constituţională din România a jucat şi ea un rol mare în această (i)logică argumentativă. Ce mai conta un alineat ca cel menţionat mai sus. Sau cel de-al doilea din art.20 din aceeaşi Constituţie în care scrie negru pe alb că reglementările internaţionale au prioritate în cazul în care există neconcordanţe între tratatele ce le-a semnat România şi legile interne.

Dar acest lucru este cunoscut de Tribunalele şi judecătorii români. “Legiuitorii” pretind că nu sunt obligaţi să cunoască lucrul acesta. Astfel, deputatul Tudor Panţîru propunea modificarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În sensul în care devine OBLIGATORIE o evaluare preliminară a impactului pe care orice nouă reglementare o poate avea asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, pe care România s-a contractat că le va respecta şi proteja.

 

ŞI A REUŞIT.

 

Înainte de (i)logica legislativă promovată de PD-L, Legea nr.24 din 2000 pe care a modificat-o iniţiativa domnului deputat, nu spunea express lucrurile acestea, iar ultimii ani ne-au arătat că guvernarea nu respectă deloc spiritul legii ci textul acesteia. Iar Proiectul domnului Panţîru a avut o formulare şi o abordare în urma căruia toţi parlamentarii au fost de acord. Asta da adaptare. Dacă mai există cineva care vrea “să salveze România”, poate ar trebui să se adapteze în acest fel.

 

Ce putem face fiecare ca “să salvăm” ceva din ţara noastră?

Să recunoaştem şi să susţinem oamenii care fac lucruri simple dar semnificative pentru o democraţie funcţională. Mailul dl-ui Tudor Panţîru este  – tudor.pantiru@cdep.ro ; durează 2 minute maxim pentru un mulţumesc şi keep up the good work. Vedeţi AICI dacă întreaga lui activitate în Parlament merită aprecierile voastre.

Vizionaţi şi activitatea celorlalţi parlamentari dacă tot sunteţi acolo. Aţi fi surprinşi ce găsiţi. Dacă românii cu domiciliul în Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Georgia (…) Sri Lanka, Tadjikistan, Thailanda sauVietnam (colegiul domnului Panţîru), pot alege oameni de calitate, de ce să nu o facem şi noi, românii din România?

 

 

Posted on

Gamescom 2011: Koln

A început Gamescom, ediția 2001 !

Am mai început o postare în asemenerea manieră. Era vorba de Comic-Con San Diego. Astăzi, e vorba de conferința europeană a fanilor de jocuri.

Din prima îți dai seama că se adresează unui public diferit de cel american (Comic-Con). Sigur, domeniile conferințelor diferă, dar este interesant formatul, design-ul și comportamentul celor reuniți de ieri în Koln, Germania. Dintre multele diferențe menționez câteva notabile:

–   Sleep in Cologne’s largest tent camp
–   Learn more about the concentrated program on the protection of minors, media expertise, and media education
–   Funsports to do in outdoor area
– Gamescom 2011 is the ideal place to establish and maintain business relations

Până pe 21 august aveți timp să vizitați Conferința. Dacă nu sunteți în zonă însă, căscați ochii (ca și mine) la următorul clip:

 

Posted on

De ce nu Poliția Locală: Argument 1

 

ARGUMENT 1: Comportament de gașcă violentă

      Sâmbătă seara am asistat la o scenă de filmele italiene a anilor 90. Raliul Aradului, ”marele” eveniment sportiv al Aradului din această vară, încă mai se desfășura în jurul orei 22. Mașinile trebuiau așadar să-și urmeze traseul până la stand-uri (din câte mi-am putut da eu seama). Iar tot la fel de ”așadar”, trebuia dirijată circulația în așa fel încât participanții la cursă să facă acest lucru în siguranță.

 
      La intersecția Bulevardului Revoluției cu strada Xenopol, în una din trecerile de pietoni semaforizate ale Primăriei, un polițist dirija traficul. Semafoarele funcționau. Polițistul din cadrul Poliției Locale oprea traficul doar când una dintre mașinile de la Raliu veneau pe contrasens pe strada Xenopol pentru ca să intre pe Bulevard, înspre standuri. La trecerea de pietoni stăteau mulți oameni. Întâmplător era roșu la semafor. Când s-a făcut verde, un băiat a vrut să treacă.

 
      Când a realizat că vine Raliul către el, a grăbit pasul și a ajuns pe partea cealaltă. În acest timp, ”domnul” polițist i-a aplicat o corecție verbală din fundul grădinii. Redau în scris: Buăăă!!! Unde dracu’ te grăbești??? Zi buăăă, ce ești așa grăbiiit?!?!?! La care unul din cei 50 de oameni care așteptau să treacă strada i-a replicat ”domnului” polițist local:

– Ce strigi așa domle’?
– Ceaee băăă?!? Tu ce vreaeeei??? , răspunde (sub)ofițerul apăsând mai greu pe talpa agresivității verbale.
– Nu mai striga !!

      Moment de justiție resimțit de întreaga audiență. Însă victoria a fost scurtă pentru cel care îl pusese la punct pe organul zbierător. Deoarece dintre mulțimea care aștepta la semafor, se aflau și 2 ”colegi” din Poliția Locală. Echipați cu combinezoane (vezi Jandarmeria) și mai mici decât doi școlari puși unul peste altul, s-au deplasat ostentativ către pietonul civilizator. Cu argumentația simplă:

– Ce țipi bă?! Vrei probleme??? Ce țipi?! Ce țipi?! **

– Să nu mai țipe el !

– De ce țipi?! Ia zi ! Cine te crezi?

– Să nu mai țipe el, vi-am zis. De ce țipă așa?!

– Da’ tu de ce țipi la el?! Ia zi ! Vrei probleme?! Unde te crezi??!

– (colegul) Legitimați-vă să nu avem probleme.

**am observat că polițiștii, jandarmii și gorilele-portari ale localelor cu pretenții de club select repetă mult o sintagmă de 2-3 cuvinte, într-o manieră agasantă, ca și cum ar fi surzi, rămânând constanți în sutra lor, indiferent ce le spui doar dacă nu ai o culoare politică populară și recunoscută public.

 

      Văzând întăririle desfășurându-se în favoarea sa, primul polițist local zbierător concluzionează: ”Strigă și ăsta! Că dacă îl calcă eu sunt de vină!!”.

 

DEZNODĂMÂNT

      Aceștia sunt, doamnelor și domnilor, reprezentanții forțelor locale de ordine. I-ați văzut prin oraș. Acei cvasi-robocop echipați în negru, gri sau albastru, cu protecții mai ceva ca un motociclist profesionist și cu o atitudine care i-ar da de furcă și lui Chuck Norris. Cu un comportament neadecvat și incriminator.

 

PROBLEMA

      La ora aceea târzie (~22:00), acel ”polițist” nu era echipat corespunzător (recte, o vestă reflectorizantă). Așa cum poartă, ghici cine, Poliția RUTIERĂ! Care, printre altele, se ocupă de RUTIER, dirijând circulația acolo unde este nevoie. Prin urmare, cineva nu l-a văzut pe domnul de la Poliția Locală. Și a trecut peste sfatul acestuia de a sta la semnalul său. Reacția polițistului local și a colegilor săi a fost una total neprofesionistă, și a arătat de fapt, pregătirea emoțional-afectivă precară a acestora. Ce am face dacă nivelul emoțional al Poliției Rutiere s-ar situa la vârsta unui licean? Ar începe polițiștii să plângă când s-ar prezenta pentru investigații la accidentele rutiere mortale (desprinse din scenele de filme horror).

 

SOLUȚIE

      Are un scop și profesionalizarea. Nu degeaba sunt erau instruiți toți polițiștii din România în 2 sau 3 instituții din țară, verificate, certificate și standardizate, pentru un timp îndelungat, de 3-5 ani. Ca aceste comportamente de gașcă locală să nu se manifeste. Ca nivelul emoțional de reacție să se situeze la un minim posibil. Poate și pentru că toți cei care lucrau ca polițiști în oraș, asta făcuseră din adolescență. Nu vânduseră haine și mașini din Germania împreună cu un tovărâș la obor, înainte să se facă polițiști.

Sigur, era nevoie de o îmbunătățire în pregătire, dar pentru că un lucru se strică, nu înseamnă că îl arunci la gunoi. Ci încerci să-l repari.

Posted on

Cu Rosia Montana in Parlament

      Făceam referire într-un articol WWMP News despre Roșia Montană, de ce nu înaintează mai repede proiectul minier în favoarea Gabriel Gold Corporation?

      Societatea civilă are zvâcniri, organizate în evenimente tip Hunoriada (detaliat în articolul mai sus menționat), sau acțiuni de genul celor de la GAS (vizionați și mai jos în clip), împotriva exploatării Roșiei Montane de către corporația canadiană. Dar mă îndoiam de efectele reale ale activității de advocacy din jurul ”Salvați Roșia Montană”. Pentru simplul fapt că tragerea la răspundere a politicului de către cetățeni nu are implicații penale sau financiare. Votul acordat împotriva unuia sau altuia îl înlătură pe respectivul de la a mai face ce face. Cu alte cuvinte, împiedici hoțul să mai fure în felul în care fură. Asta nu înseamnă că a fost tras la răspundere pentru ce a făcut sau că nu va mai face asta pe viitor și prin alte modalități.

      Și, în timp ce eu mă întrebam de ce nu reușește să implementeze Corporația cu sediul în Canada proiectul său minier din România, Vlad Dumitraș de la Cotidianul e atent la ce se întâmplă în Parlamentul României. Și parcă răspunde mirării mele: va trece în sesiunea din toamnă.

      Ce? Cum? Gabriel Gold nu stă și se uită la televizor și așteaptă ca ”să se schimbe” ceva în favoarea sa. Activitatea sa de lobby e intensă, atât în comunicarea online și offline, cât și în segmentul de lobby decizional. Astfel, doi parlamentari reușesc să schimbe Legea Minelor din 2003, care împiedica Corporația să înceapă lucrările așa facil (avize, controale și verificări; birocrația are scopul ei dacă e implementată coerent și transparent). Încă din 2009 a intrat în dezbaterea camerei decizionale (Camera Deputaților), iar în septembrie 2011 va intra pe lista de votare.

      Cu majoritatea actuală PDL-UDMR (reprezentanți ai partidelor componente fiind fățiș pentru proiectul lui Gabriel; de menționat, printre alții, Adrian Videanu, Kelemen Hunor), avizele parcă încep să se clatine, proiectul de modificare a Legii din Parlament pare să aibă undă verde, iar Roșia Montană începe să capete o culoare frumos aurie.

      Bon. Merită totuși să fim atenți la Parlament, nu numai să-l hulim, nu-i așa? Activiști Salvați Roșia Montană, vă prezint un nou câmp de luptă.

                                    Go for Parliament! (dho!)

Posted on

Cum să desființezi o manipulare în mai puțin de 1 oră

Seara trecută verificam, ca în fiecare seară, ultimele noutăți din România. MEDIAFAX se deschide cu un articol de vârf: Top 8 parlamentari cu afaceri europene. Firmele senatorilor şi deputaţilor rulează 30 de milioane de euro pentru proiecte cu finanţare UE

      Dau click instinctiv și văd topul. Pe primul loc conduce PSD cu Florin Constantinescu. Citesc rândurile și nu realizez meritul premiantului? Fondul de Mediu a aprobat banii unei firme la care senatorul este acționar (de fapt, asociat), care a depus un proiect în 2008 pentru un parc eolian, înainte ca membrul PSD să devină parlamentar. 16,3 milioane de euro! Ar trebui să mă impresioneze.

      Ok, interesant. Cum de nu s-a auzit ”în țară” de acest senator? O sumă destul de mare pentru tonomate (și alea mogule rele și alea bune cu fonduri de la Stat). Merg mai departe și dau de doamna Plăcintă.

      Urmașul doamnei Ridzi la Ministerul Tineretului. Aceasta a primit prin Ministerul Muncii, cel al Economiei şi cel al Dezvoltării Regionale, vreo 4 milioane și câteva sute de mii de euro pentru creșterea competitivității (resurse umane), promovarea turismului, sprijinirea microîntreprinderilor, împărțite prin vreo 2 firme și propria fundație (Sorste, Imartextil şi Fundaţia Zi Deschisă).

      Bronzul îl primește Dan Voiculescu…Dan Voiculescu?! E cotat cu proiecte de 1 milion de euro (Fundația Dan Voiculescu) și 2,7 milioane de euro (Asociația Oamenilor de Afaceri din România, din care senatorul face parte), în sectorul resurselor umane.

      Ok. M-am oprit. Ce caută ”Mogulul rău” cu fondurile europene? Parcă era cu Antenele, cu propaganda internă, de aici își procură veniturile malefice. Am frunzărit imediat restul ”Topului” și am dat peste necunoscuți în media. Aceia care obțin 0,001% în căutări. Ultimul clasat avea o finanțare de 150.000 de euro pentru microîntreprinderi. Hmm. Recapitulez puțin. Ceva e în neregulă la acest articol.
      

În primul rând, Top 8?!   De ce nu 5,7 sau 10?   De ce nu un podium?   De ce apare PSD cu un necunoscut în vârf?   Ce caută Mogulul Voiculescu într-un subiect cu fonduri europene?   De ce titlul folosește cuvântul ”rulează”, când proiectul premiantului nici nu a început încă?

 

 

Am căutat articolul la sursă:

gândul.info

 

Am urmat verificarea informațiilor:

      Constantinescu Florin. Îl caut la www.senat.ro , Declarația de avere și Declarația de interese.

      Găsesc firma ACK, menționată în articol cu finanțarea de 16 milioane de euro. Doar că medalia de aur nu este acordată corect!

      DOAR 4,7 milioane de euro (!) reprezintă de fapt finanțarea de la Administrația Fondului pentru Mediu. Restul de 12 reprezintă valoarea proiectului. Din primele 5 minute, PDL cu doamna Plăcintă se bat pentru primul loc în listă.

 

Chestionări ulterioare, fondate pe descoperirile de până acest moment:

      De ce s-ar chinui cineva să pună PSD-ul pe primul loc într-o listă a celor care ”rulează” (cu sens notabil peiorativ) din banii europeni? Mai ales că documentația pentru doamna Plăcintă este mult mai consistentă (2 firme și o fundație), decât un singur proiect din 2008 al senatorului din Pașcani, care nici nu a început încă. Mai ales că firmele doamnei Plăcintă au obținut banii de la 3 Ministere în ultimii 2 ani. Mai ales că ea însăși a fost Ministru, și nu doar un senator minuscul. În plus, de ce e aruncat fix ”Mogulul cel rău” în top, aparent întâmplător?

      Faptul că articolul se bazează doar pe declarațiile de interese nu livrează nimic din titlul de dezvăluire senzațională. Aceste declarații sunt întocmite foarte minuțios de cei care nu vor să li se caute și găsească ceva express. Acest lucru e probat de doamna Udrea, care a predat declarația de interese aproape goală. Idem și doamna Ridzi, care am văzut cu toții că a fost implicată direct și îndeaproape într-un caz de corupție. Aceste personaje, peste care planează escadrile întregi de suspiciuni de corupție, nu se dichisesc să completeze declarațiile de avere și interese, în conformitate cu realitatea, pentru că știu că nu le caută niciun organ abilitat de lege ceva express.

 

Am trecut la autor:

      Ce a mai scris CLARICE DINU pentru Gândul ?

      Ultimul articol îl citează pe Adrian Năstase dintr-un ziar (”ring” cu r mic, fără link către articolul original) despre băutul de whisky cu Traian Băsescu. Este aruncat în text Mircea Geoană, Vanghelie și Ponta. Personaje din PSD pe care nu îi asociezi deloc cu subiectul băuturii și băutului. Articol la fel de ciudat ca Topul celor 8.

      Într-o altă clasificare, de data asta a CEEA NU ŞTIAI DESPRE POLITICIENII PE CARE-I VEZI LA TELEVIZOR, doamna CLARICE DINU ne arată cu ce se ocupau (unii) politicieni înainte de a fi miniștri, președinți sau vicepreședinți de partid. Dacă Boc lucra ”cât să aibă timp şi pentru a se pregăti pentru examen”, iar lui Gh.Flutur îi este arătată latura familistă ”Era greu, dar frumos. Primul meu salariu a fost de 1.100 de lei şi îmi amintesc că i-am luat un cadou simbolic băiatului şi soţiei”, Ponta apare cu un job la fast-food de 1.000 dolari pe lună, lângă nota autorului ”cine avea în România în anii `90 aşa salariu?!”. Desigur, este pus și Ion Iliescu (?!) cu activitatea sa de specialist la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti în 1955 (deci nu dădea meditații, așa cum spune subtitlul). În timp ce Videanu rememorează că se simțea ”atât de bine din acest punct de vedere. Am muncit pământul alături de părinţii mei. Munceam tot timpul şi părinţii mă recompensau pentru munca pe care o făceam”, iar Radu Mazăre (nu) vindea ziare, după spusele unui asociat de-al său, dar pe care subtitlul din articol îl reinterpretează eronat.

      Băsescu Traian are un articol separat pe recenta pagină a articolelor Clarice-izate. Cum încurcă el titularizarea cu definitivatul. Dar în același timp, ne este prezentat îndemnul lui Băsescu către Ministerul Educației de a le da o a 2-a șansă copiilor de la BAC-ul picat din vară. Alături de o poză cu președintele zâmbind larg și cu brațele deschise.

 

Nu-mi place încotro merge.

 

 

Istoricul materialelor autorului

      Pe unde a mai scris CLARICE DINU ?

      O găsesc pe blogul personal, la Evenimentul Zilei și cu ultimul articol de ”top” în Ziarul Financiar.

Ce văd pe blogul personal? Că Emil Boc nu e nici naiv, nici prost, iar dumneaei îl cunoaște de mult timp.

 

Pe Evz.ro este mult mai intrigant. În luna mai, a relatat de la Congresul PDL. Ceea ce e și mai interesant este că, după acest eveniment, nu o mai găsim la publicația oficioso-filă. Ultimul articol este semnat în 15 mai.

Următorul loc unde o găsim pe doamna Clarice și ale sale articole cusute cu ață albă și incoerențe gramaticale, este Gândul. Exact 3 săptămâni mai târziu, într-o zi de luni, pe 6 iunie.

 

Explicația și Metamorfoza

Acum totul parcă se leagă.

            Motivele plasării PSD-ului în topul ”rulajelor” țin de apartenența (filologică?) a lui Clarice Dinu la PDL. Infiltrarea lui Dan Voiculescu lângă oameni (în special doamna Plăcintă, urmașă a lui Ridzi, implicată într-un caz de corupție) care învârt bani cu ”Statul”,  nu e deloc întâmplătoare. ”Mogulul rău” fiind cunoscut pentru forța financiară din privat și nepervertit la întins mâna la Stat. Not anymore, says Clarice. Nu am nicio problemă cu viziunile ei asupra unui partid politic, oricărui personaj din fauna politicii sau chiar pasiunile personale față de cineva.

            Doar să nu încerce să manipuleze opinia cititorilor. Condimentarea articolelor cu Iliescu, Năstase și Ponta sunt de apanajul mitralierei băsesciene? Sau e vorba de o maladie psihotică anti-social democrată de care suferă și dânsa? Traian Băsescu în rolul de zâmbăreț cu brațele deschise, care dorește ”o a 2-a șansă” pentru elevi, fără nicio referință subliminală pentru o ”a 2-a șansă” a Traianului însuși, e doar bonus? Sau acolo nu e vorba de nicio patologie? Metamorfoza din jurnalist ”de investigații” în pedelofil e completă. Însă valoarea autenticității expresiei sale jurnalistice tocmai s-a dezintegrat. În mai puțin de 1 oră.