Big Brother Arad – Pana cand mai permitem spionarea cetatenilor?

european-parliament-#prism

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European a aprobat în această miercuri o serie de audieri privind activitățile de spionaj de pe teritoriul UE. Declanșată de scandalul PRISM, acțiunea euroreprezentanților va începe din 5 septembrie 2013. În România, serviciile par să fie implicate în supravegherea elevilor la BAC, iar la nivel local direcția în care orașul Arad se îndreaptă este complet opusă celei pe care o indică prin acțiuni concrete Parlamentul European. Nu deranjează pe nimeni acest lucru? Continue reading “Big Brother Arad – Pana cand mai permitem spionarea cetatenilor?”

Garantia Tinerilor, program care vizeaza si Romania de maine

Când am citit afirmațiile președintelui în funcție, Traian Băsescu, privind natalitatea, am rămas perplex. Poate că, demografic (tânăr 24 ani, mediul urban, studii post-universitare) nu mă aflu în electoratul pe care acest politician îl țintește cu discursurile sale, dar nu pot să înțeleg cum astfel de politicieni ajung să formuleze direcții de politică. Dincolo de exprimarea de baltă sau de vapor („Cum Dumnezeu femeia romă poate ține cinci șase copii iar românca nu poate?”), dincolo de discriminarea făcută de cel care ocupă (ceea ce se presupune a fi) cea mai înaltă funcție din statul actual român, faptul că rezolvarea anumitor probleme sensibile (cum este declinul populației României) depinde de înțelegerea simplistă și primitivă a complexității societale, de care mulți politicieni sunt „capabili” (Traian Băsescu este doar unul din exponenții acestora), este foarte îngrijorătoare. Cu puțin noroc însă, mai avem și anumite segmente în politică, care elaborează programe și proiecte relevante pentru tineret, puțin mai complexe decât „ținerea” copiilor. Continue reading “Garantia Tinerilor, program care vizeaza si Romania de maine”

Manipularea economiei din Arad

Când vine vorba de politică, persoanele care trăiesc în Arad nu preau au parte de dezbatere în adevăratul sens al cuvântului. Deseori, presa este folosită doar ca un canal, iar în funcție de greutatea politică a emițătorului unui mesaj, și dacă acesta este primul care începe o informare pe un subiect, comunicarea politica este pur și simplu transmisă mai departe. Nu se analizează informația și puține sunt ocaziile în care se cere opinia celeilalte părți înainte de publicarea unui articol. Nivelul scăzut al acestei lupte politice este vizibil când singurele replici la manipularea informațiilor privind PIB-ul și nivelul acestuia în Arad, au fost cele din secțiunea de comentarii a site-urilor de presă care au relatat declarațiile primului politician al orașului Arad. Abia când se exagerează cu declarațiile vine și o eventuală contră din partea adversarilor politici. Arad nu are parte de analiști economici, iar când unele persoane auto-proclamate analiști sau antreprenori își dau cu părerea, țin să aibă mai degrabă o poziție politică (pro sau contra unui politician sau altul, pro sau contra „clasei politice”), decât una analitică. Continue reading “Manipularea economiei din Arad”

Realitatea mediatica – Cum determini ceva reprezentativ din mass-media?

Uneori este greu să discerni realitatea reală de realitatea mediatică. Devine din ce în ce mai greu să cunoști, ca persoană obișnuită, cu acces limitat (din punct de vedere al timpului) la doar câteva dintre canalele de comunicare în masă – o pagină sau două de internet, un ziar local, poate un post de radio – dintre care cel mai facil rămâne televizorul, care sunt valențele reale dintr-o situație. `Cu ce concluzii rămâi după citirea unei relatări?` este întrebarea la ordinea zilei pentru orice om care citește știri, și nu doar le înghite. Iar din multitudinea de știri prezentate, concentrarea pe o singură „poveste” poate distorsiona realitatea, oricât de corectă și obiectivă ar fi acea televiziune sau emisiune. Cel mai recent caz: închiderea Napolact Cluj.

Mihai Goțiu desenează pe voxpublica imaginea unui Guvern supus „în genunchi” filosofiei capitalismului internațional. Dacă un prefect al unui Cluj îmbrățișează dezavantajele capitalismului (mai bine zis al globalizării) cu un realism crunt, nu înseamnă că aceasta este poziția întregului Guvern. Chiar și dacă afirmația recentă a Prim-Ministrului Ponta întărește ceea ce gândea și a rostit prefectul Gheorghe Vușcan. Dar spuneam că nu este filosofia Guvernului Ponta. Sigur, prefectul „reprezintă Guvernul în teritoriu”, dar nu este reprezentativ pentru Guvern în teritoriu! Continue reading “Realitatea mediatica – Cum determini ceva reprezentativ din mass-media?”

Dosar de coruptie – Falca, Flota

O dezbatere a procesului penal al primarului actual al municipiului Arad, Gheorghe Falca, este inutila. Au facut alte persoane o poză acestui caz, într-o manieră mult mai plastică decât aș fi făcut-o eu în acest compendiu subiectiv socio-politic, pe care l-am intitulat într-o notă mai personală, Jurnal. Am ales să menționez un alt aspect, mai întunecat, al dosarelor de corupție din România. Continue reading “Dosar de coruptie – Falca, Flota”

Succes sau strategie cu Falca la Primarie ?

falca-celularProbabil singurul dintre politicienii locali care au fost atenți la faptul că s-au împlinit 12 luni de când cei 12 candidați la Primăria municipiului Arad s-au confruntat cu voturile și realitatea, a fost Gheorghe Falcă. Cu toate că postarea de pe facebook a acestuia a fost preluată doar de un site (ceea ce indică totuși că nu a fost o comunicare oficială a primarului PDL, ci o însemnare a celui care administrează contul de facebook al acestuia – și care poate citește acest blog), ideea prezentă în acest caz reia firul de comunicare politica , cu care Falcă a mai încearcat într-un „interviu” recent să (dez)informeze opinia publică cu referire la parcursul său politic. La o privire mai atentă, succesul pe care și-l promovează, se dovedește a fi o strategie unică și particulară Aradului, și nu o recunoaștere generală a activității sale adminstrative. Continue reading “Succes sau strategie cu Falca la Primarie ?”

Instrument de informare cu si despre alegeri europene

„Retrezirea” politică a partidelor dintr-un somn post campanie electorală, se datorează viitoarelor alegeri europene din 2014. Aproape toate partidele parlamentare și-au revigorat discursul electoral, au început sondajele (deși în centru se află prezidențialele), PSD s-a reîmprospătat și a dat explicit startul campaniei pentru europarlamentare, PNL încearcă să recupereze terenul, iar Traian Băsescu pare să folosească din nou un referendum într-o cursă electorală; până și Forța Civică dă semne că vrea să intre într-o bătălie pentru voturi cât mai curând. În contextul european al viitoarelor alegeri, Parlamentul European oferă o aplicație de facebook celor care vor să fie la curent cu opțiunile de la nivelul comunitar. Astfel, ne sunt prezentate platformele de comunicare on-line al grupurilor politice din cadrul Parlamentului. Continue reading “Instrument de informare cu si despre alegeri europene”

Un an de la alegerile locale din Arad

Pe 10 iunie 2012, cetățenii cu drept de vot se prezentau la urne pentru a decide cine îi vor reprezenta pe plan local în chestiuni administrative publice. Mai exact, 46, 26 % dintre aceștia votau acum un an la nivelul municipiului Arad, pe când județul înregistra 55,10 % prezență. S-a schimbat ceva concret de atunci ? Au fost alegerile făcute de cetățeni cele mai bune? Ce s-a întâmplat totuși de atunci cu cei 12 candidați care cereau voturile pentru Primaria municipiului Arad ? Continue reading “Un an de la alegerile locale din Arad”

Lobby nu Lobii

lobby-corect-manta-lobiiCu toate că discuția alăturată este mai veche și face referire la un comunicat al președintelui Tineretului Social Democrat din Arad, scopul articolului este acela de a stabili forma corectă a termenului de lobby , tot mai eronat folosit și scris în prezent.

Așadar, Lobby se scrie astfel și nu lobii , așa cum l-a utilizat Adrian Manta, jurist al Companiei de Apă Arad. Etimologic, cuvântul provine din limba engleză, unde are sensul de hol sau culoar . A început să fie folosit pentru a descrie influențarea legală și transparentă a deciziei publice, ca urmare a faptului că persoanele care interacționau direct cu decidenții, o făceau deseori pe holul sau culoarul instituțiilor și nu în birourile acestor administratori și politicieni, arătând astfel un proces deschis și transparent de influențare a deciziei publice.

Uniunea Jurnalistilor din Banatul Istoric si premiul pentru Gh. Falca

Biroul de Informare Cetățeni transmite o nouă știre cu lacune de informație publică. Să plecăm de la ipoteza că dezinformarea nu este dezideratul acestui serviciu, ci natura angajaților din Primărie îi predispune pe aceștia la presiunile politice de a emite informații, să le spunem, derutante pentru publicul puțin mai informat, sau manipulante în sensul mai cunoscut al conceptului.

falca-frunzaverde-uniunea-jurnalistilor-din-banat Continue reading “Uniunea Jurnalistilor din Banatul Istoric si premiul pentru Gh. Falca”