Posted on

Democratia nu e libertate…

…e funcţionarea instituţiilor democratice.

—AVERTISMENT: urmează o postare lungă—

Nu judec nivelul de civilizaţie în care se află în acest moment România; nici nu cred că există o metodă de a stabili un standard de civilizaţie. Însă nu asta mă preocupă acum. Ceea ce mă deranjează este imaginea care se conturează la orizont. Dacă la nivel local începusem să mă obişnuiesc, un stadiu naţional asemănător mă dezgustă şi într-o mică măsură mă îngrozeşte.

Despre ce vorbesc?

Într-o situaţie de ilegalitate, mergi la poliţie. Menţionam mai sus localitatea. Acolo poliţia nu e neapărat echidistantă. Sigur, există excepţii, dar sunt excepţii care întăresc regula. Atunci când ai o problemă administrativă pe strada ta, te adresezi Administraţiei Locale. Sigur că în frunte e primarul care, deşi împarte aceeaşi stradă cu tine, nu îi pasă decât de poftele slugarnicilor săi şi a fanilor care îi mătură zăpada din faţa porţii. Când ţi se râde în faţă, mergi mai departe. Când dai faţă-n faţă cu nedreptatea apelezi la Justiţie. Dar atunci când acest ultim “partener” de viaţă într-o ţară normală se preface că îi pasă şi te amână din lună-n lună, până te saturi de tot şi renunţi la dreptate..atunci ce faci?

Citeam mai demult într-un post al lui Cristi Danileţ despre prima putere în stat. La acea vreme nu am dat prea multă importanţă. Cum naiba, şcoala îmi teoretizase cele 3 puteri în stat; iar vârsta şi experienţa nu mă ajuta deloc. Însă pe 14 decembrie 2009, această ultimă “putere” a decăzut complet. Curtea Constituţională s-a făcut de râs, nu din nou, ci pentru multă vreme de acum încolo. Acei oameni stimaţi (pentru că deh, sunt mai în vârstă şi cu experienţă de viaţă) care tremură când se ridică de pe acele scaune vechi demne de o instituţie odată bine-intenţionată, au făcut un joc curat-murdar când au decis să nu ia nicio decizie prin numărarea voturilor nule; şi-au asumat responsabilitatea pentru următorii 5 ani şi pentru uzura infantilei democraţii carpato-danubiano-pontice.

Am observat, faptic, în ultimul an şi jumătate, cum încet-încet, rând pe rând, acţiuni ale puterii (nu contează pentru această pledoarie ce culoare şi ce convingeri sau ce neconvingeri are aceasta) sunt NU uitate în negura memoriei după 1 săptămână de “dezbateri” în mass-media, CI neverificate de nimeni. Cui te poţi adresa: când media şi-a făcut partea şi te-a informat asupra unei probleme existente, când tu (opinie publică) ai făcut demersuri la organe de investigaţie şi când, începând cu Judecătoriile, Tribunalele, Curţile de Apel, Departamentul Naţional Anticorupţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi terminând cu Curtea Constituţională din 14 decembrie, se joacă de-a judecata. Într-adevăr Justiţia e oarbă. Dar doar pentru că aşa vrea. Şi nu acuz oamenii din aceste instituţii sau organe statale, căci cunosc exemple de persoane excepţionale care îşi fac treaba cum este Dan Ungureanu care a luat parte activ şi la Senat nu numai în Tribunal.

CONCLUZIA (acestei dezordonate expuneri de impresii):  Dacă instituţiile se corup unele pe celelalte, oprobiul public poate atinge limitele maxime potrivite unei revolte, căci mentalitatea (post-1989, parte a unei Uniuni “civilizate”) ajutată de un calm-matur imoral susţinut de media, mediatori şi intelectuali nu vor lăsa acest lucru să se întâmple . Căci este imoral să nu acţionezi când vezi că bunul mers de-a buşilea al unei ţări suferă de fracturi la ambele picioare.

Şi nu trebuie să funcţioneze toate puterile, e destul când una îşi face treaba şi şi-o face bine.

Posted on

Romania, Altfel

Negare. Mânie. Negociere. Tristete. Acceptare. Toate stagiile au fost trecute şi iată că la  2 săptămâni de la anunţarea renunţării la candidatura la preşedinţie a lui Radu Duda, s-a aşternut informaţia şi în creierul meu. Motivul renunţării poate părea neclar în faţa susţinătorilor lui, sau din contră, poate părea clar pentru alţii, chiar dacă se încăpăţânează să aplice teorii de ştiinţe politice, planuri şi conspiraţii, care de fapt nu sunt altceva decât presupuneri, căci nu ai de unde să ştii ce este în sulfetul şi mintea unui om. 

 

Desigur că politica a rămas un joc, un joc la nivel înalt, un sport ca oricare altul; unde există partide, goluri (şi ce goluri), meciuri, faulturi, suspendări, transferuri, vânzări, accidentări, blaturi, trădări, alegeri şi niciun arbitru cu adevărat arbitrar. Şi dacă nu ştii să joci, nu te are în vedere niciun selecţioner, şi nici nu te discută mass-media în acest sens.

 

Cum ar fi să vrei să joci tenis,fotbal,baschet dar să fi unicul care joacă după alte reguli decât cele jucate, oricât de corecte în mod obiectiv ar fi ele?

 

Nebunie,nu? Cu asta se confruntă cei care vor să schimbe status-quo-ul, fie el într-un altul mai bun sau mai rău, deşi tot timpul spre “mai rău” se grăbeşte toată lumea mai ceva ca Usain Bolt. Oricât de mult faci ceva înspre mai binele oamenilor, aceştia refuză sau ignoră acţiunea ta. Candidatura lui Radu Duda nu a fost luată în serios de mulţi factori ce ne influenţează direct şi într-o mare măsură. Nici anunţarea retragerii din cursa încă neîncepută oficial nu a fost discutată. Pe Net, o căutare a acestui eveniment te duce ori pe site-ul principelui în mod evident sau pe site-ul Evenimentului Zilei. atât. Mai multe rezultate ai avea dacă ai căuta şuviţa lui Băsescu.

 

Dar nu despre asta este vorba. Faptele (poate prea mult spus) eroice, nu sunt discutate, dezbătute şi rediscutate. Ele se întâmplă. Fără editoriale, fără breaking-news. Şi în cel mai bun caz produc schimbări pozitive. Însă oricine care a încercat să schimbe ceva în bine, folosindu-se pentru asta nu de alţii ci de propria persoană, ştie că într-o Romă, dacă nu te comporţi ca romanii, eşti un nebun, un inadaptat, un idealist..

 

Am divagat..Exemplul personal  al Principelui, fiind în acţiunile sale mai om de stat, promovând şi apărând identitatea cultura şi demnitatea românească, decât orice politician de la inceputul celui De-al Doilea Război Mondial încoace, este ceea ce trebuie ţinut minte din toată experienţa pentru prezidenţiale a domnului Duda; mulţi oameni doresc o schimbare, însă aceasta nu trebuie aşteptată ca venind din partea altora. Sigur că te simţi oarecum singur pe baricade..mai ales acum fără personalitatea unui reprezentant al Casei Regale..chiar dacă e posibil ca 2 străzi depărtare o altă persoană gândeşte la fel. sau poate încă nu ai avut curajul de a te urca pe baricadă. însă ai fi făcut acest lucru dacă aveai un lider de încreder care să te îndrume. Din multitudinea de comentarii, unele excelente, altele demne de ignorat, de pe blogul Principelui doar titlul unuia îmi rămâne în minte “Trebuie să acţionăm” şi cred că dacă reuşim asta, am făcut un mare pas înainte pentru a pune profesionalismul înapoi la locul său, iar etica în drepturile sale.

 

Şi totuşi e nevoie de mai mulţi nebuni pentru a schimba o nebunie mai mare!

Posted on

Somn uşor şi speranţe plăcute!

Teorii care, pe zi ce trece, se transformă în date faptice, desigur pentru cei care vor să vadă, şi ale cărâor pleoape nu se pot atinge în negare. Idei, planuri, evenimente care, calculate cu minuţiozitate mult mult mult înainte ca eu să fi primit ideea materializării. Astfel:

+ încercarea de a stabili o nevoie de reducere a numărului de oameni pe planetă prin:
               – inducerea sentimentului de vinovăţie privind suprapopularea în mentalitatea ecologică a oamenilor responsabili,
               – oameni responsabili a căror spirit civic şi raţional, îi “îndrumă” spre concluzia elementară ca planeta are de suferit de pe urma numărului în creştere a populaţiei, cum se bine relevă în cercetări acreditate, cifra poate menţinută mare tocmai din această cauză,
              – studii şi articole, lucrări şi cărţi, citite de către persoane intelectuale, oameni documentaţi care pot ajunge la o concluzie “logică”, datorită educaţiei oferite, indiferent de vârstă sau gen şi obligatorie până la un anumit nivel,
                – concluzie care le spune că situaţia economico-financiară vine pe primul loc, căci poate asigura fericirea şi viitorul urmaşilor,
                – urmaşi care proabil nu vor apuca să se nască, şi chiar dacă o vor face, vor ateriza într-o lume plină de vlăstarii celor mai..proşti
               – SAU PRIN

+ infectarea unui număr cât mai mare de suflete cu virusuri mortale, nu “prea rapide şi brutale” (ebola), dar nici “prea lente şi suferinde” (sida), ci altceva nemaiîntâlnit, poate o mutaţie a mai multe virusuri

+ răspândite în mâncare şi lichide, de pe urma cărora corporaţii farmaceutice, financiare, industriale să aibă numai de câştigat, atât în monetar cât şi în putere, ceea ce le va uşura calea spre preluarea făţişă a frâielor administrative mondiale,

+ instaurarea legi marţiale în toate “statele libere” pentru a “administra mai eficient” panica instaurată de o criză financiară, o pandemie mortală sau, de ce nu, o vizită extra-terestră

Cu cât mai puţini şi mai puţin strălucitori mintal, cu atât mai uşor controlabili, cu atât mai uşor de..ajuns la stele. Căci şi Enterprise îşi reprezenta Terra în galaxie sub stindardul tradus în Compania. Fie prin instaurarea graduală a unei Noi Ordini Mondiale, fie prin lovitură militară, alianţă conspirativă cu extratereştri, continuarea Reichului nazist, eradicarea populaţiei, sfârşitul timpului etc etc etc…..

“when the struggle seems to be drifting definitely towards a world social democracy, there may still be very great delays and disappointments before it becomes an efficient and beneficent world system. Countless people … will hate the new world order … and will die protesting against it. When we attempt to evaluate its promise, we [must] bear in mind the distress of a generation or so of malcontents, many of them quite gallant and graceful-looking people.” (H.G.WELLS)

..trăim generaţia noului sistem, şi vom urî acest lucru şi vom muri protestând împotriva lui. Dar poate că “in the struggle between life and death, sometimes survival is not the only way to win.“

Somn uşor!

Posted on

“La multi ani!” sau Formula responsabilitatii

La varsta de 2 decenii te intrebi daca numarul de ani petrecuti pe Pamant trebuie sa insemne ceva. Trebuie sa fie direct proportional cu maturitatea? (Am vazut oameni maturi la 16 ani.) Trebuie sa fie egal cu nivelul minim de responsabilitate acceptat? (Am intalnit oameni mai responsabili la < 10 ani decat altii la > 30.) Nu. “Nu se cuvine” la 20+ ani sa faci lucruri ce “aveai voie” sa le faci cand aveai mai putin de 10. Iti dai seama ca la <o varsta> nu ai lumea in fata ta (the world ahead), ci limitele in fata ta (in your face!). Adevarul e ca nu te poti simti liber; cel putin nu in sensul in care se prezinta azi ambientul societal. In loc sa simti ca intr-adevar poti avea un impact in si asupra acestei lumi, ca ai o responsabilitate sa faci un lucru signifiant nu numai pentru placerile personale efemere, esti intrat in lumea “adultilor” — Welcome! You are 18! Now, new features available: alcool, sex *daca ai 18ani si ai un iubit/a sub 18 ani te asteapta urmatorul feature*, puscarie, inrolare in armata, slujba de 8 ore and many more. Poti chiar sa fii pe picioarele tale, parintii nemafiind obligati prin lege sa te intretina. Enjoy your “new” life! You’re one of “us” now. —

Daca 2,0 + 1 (respectiv 1,7 + 1) e menit sa te impinga spre a constientiza ca trebuie sa realizezi ceva util pentru Pamant, pentru Umanitate, pentru continent, pentru societate, pentru oras, pentru mediu, pentru comunitate, urmand subsidiaritatea de la dreapta la stanga in cazul de fata, atunci da, formula magica pentru un viitor stralucit al Omului este valabila, asigurata si pozitiva.

Daaar, nu.

“Copilaresc” e jignitor, iar “matur” face si o persoana de 6 ani sa se simta mandra de sine. Insa poti sa fii matur, responsabil, intelept, complex si in acelasi timp visator, creativ si simplu. Poti fi si adult si copil, indiferent de numarul de ani trecuti de la momentul nasterii si pana la citirea acestor cuvinte. Scurtand povestea, a fi matur si a fi copil, a fi responsabil si a fi visator nu trebuie sa fie antagonice. Poti trai responsabil si copilaresc atata timp cat constientizezi ca detii o viata (a ta) si in asta consta puterea pe care o ai in aceasta lume. Maturitatea nu incepe la 18/21 de ani, asa cum copilaria nu dispare la intalnirea cu aceste numere.

…mai bine “La buni ani!” 🙂

Posted on

Istoria trebuie s-o înveţi, nu s-o repeţi

Compania Indiilor de Est sau East India Company şi-a început activitatea pentru a înlesni operaţiunile de negoţ cu India. Dacă în spaţiul românesc, 1757 asista la redactarea primei gramatici de utilizare în şcoli în India, compania mai sus numită a început a-şi exercita puterea militară şi a-şi asuma funcţii administrative, toate acestea cu consimţământul Coroanei, “uitând” de scopul pentru care fusese înfiinţată. Şi nu a fost vreo eroare a birocraţiei sau gândirii administrative britanice. Controlul Companiei asupra unei bune părţi din ceea ce recunoaştem azi ca India a durat 101 ani, până în 1858.

Ce vreau să spun prin asta?  Încă mai putem vedea această metodă de “administrare” prin unele părţi ale lumii. Cine credea că fenomenul corporaţiilor din secolul nostru de a avea din ce în ce mai multă putere a chiulit de la lecţia “Company Raj”. Aşa că, din punct de vedere istoric, Halliburton, RAND, Blackwater sau Monsanto (în aceeaşi dimensiune), nu reprezintă ceva nou sau unic, sunt doar de actualitate.

“Mda. 4! Treci înapoi în bancă!”

P.S. Pentru un roman lejer pe acest subiect citiţi “Legea celor puternici” de Steve Făinaru

Posted on

TRANZIŢIE SPRE SFÂRŞITUL LUMII

Cred că, la fel ca toţi oamenii din acest oraş, regiune, ţară, vreau să am o viaţă bună.

 

La ce te-ai gândit când ai citit acele ultime 2 cuvinte?

 

Eu prin viaţă bună înţeleg o viaţă în care să-mi găsesc pacea sufletească în toate acţiunile pe care le întreprind. Să vibrez în armonie la toate nivelele cu toate lucrurile ce mă înconjoară (personalitate-identitate, familie, loc de muncă, comunitate, natură, mediu). Şi să arăt acest lucru printr-un zâmbet de dimineaţă când mă trezesc cu lumina soarelui bătându-mi în ochi, şi un zâmbet de seară când becul de stradă îmi închide forţat pleoapele.

 

„De mic” voi spune peste ani când poate (sau poate nu) mă va trece acelaşi sentiment. De mic doresc, nu mai mult şi mai puţin decât să mă pot mişca în libertate. În libertate. Liber să nu mă grăbesc. Liber să nu mă simt grăbit. Liber să ma simt comfortabil. Liber să mă simt în siguranţă etc.

 

Investiţii în infrastructură. Infrastructură umană. De ce nu au putut înţelege oameni care au avut posibilitatea de a schimba ceva în bine, că ajutând pe toţi se ajută şi pe sine. Venind din comunism, ar fi crezut că sentimentul de apartenenţă la un întreg (sentimentul clasei tovărăşismului, proletarismului). 

 

Culmea este că şi aristocraţia, cu toate „nedemocraţităţile” pe care le promova prin diferenţa mare între clase, realiza că face parte dintr-un întreg (iar atunci când a început să uite acest lucru, a fost eliminată). ***Hmm, dacă am omorî conducătorii pe criteriul inefecienţei acestora? Pedeapsa cu moartea ar fi pentru unii un bun imbold de a se strădui a fi eficienţi?**

 

Un profesor sau o profesoară cu abilităţi interactive, creative, motivaţionale şi educative ar fi sădit în fiecare copil ambiţie, viziune şi responsabilitate.

 

Un drum (o şosea) bună şi sigură ar fi făcut o mulţime de oameni (tineri adulţi) să-şi găsească oportunităţi (mai) uşor şi fără a face sacrificii nefolositoare.

 

Un tren. Fir-ar el de tren! Un sistem eficient de transport feroviar ar fi apropiat km mari, întregi.

 

Libertatea de gândire m-ar fi împins către noi orizonturi. Orizonturi (intelectuale dar şi fizice) care m-ar fi fost permise cu un sistem de transport bun (eficient, nedegradant, nemârşav) care la rândul său mi-ar fi permis o modalitate de a mă dezvolta „multilateral” şi de a recrea (recicla) sistemul de la început.

 

Un loc (oraş, tară) în care să simt că Statul (acea adunătură de oameni care (ajută) toţi semenii să trăiască mai bine) e „al nostru” nu „al lor”.

 

Atât cer. Trei lucruri „atât” de grele, complicate şi complexe. Restul ar fi decurs de la sine (mai mult sau mai puţin). Oamenii liberi şi cu viziune nu îşi reduc pasiunea la mită, interesele la vilă(e) şi sufletul la crimă.

 

Dar sunt în Tranziţie şi sper că acel 2 zero 1 doi chiar aduce Schimbarea şi „sfârşitul lumii” celor fără viziune, fără libertate, fără suflet.

Posted on

Civilizaţ” contracost

Suntem civilizaţi. Pretindem ca atât de multe chestiuni să se ridice standardelor noastre “înalte de civilizaţie”. Şi câţi de mulţi (mulţi da’ proşti pff) nu se ridică. Căci pur şi simplu, sunt nişte…nişte “barbari”, ce mai!

Să ne spălăm pe mâini. Desigur. Să facem un duş. Minim 1 pe zi. Să nu pută omul când stă lângă mine. (De când nu s-a mai spălat ăsta, doamne?) Să nu ne facem nevoile pe stradă sau în parc, ce naiba! (Uite şi pe ăla că se pişă după colţ)

Dragi ipocriţi, păi cum să nu îşi facă un biet om nevoile pe unde apucă. Dacă nu locuieşte în localitatea respectivă, unde poate merge să-şi facă nevoile( şi să nu se simtă ca ultimul om şi unde poate va pleca cu mai multe boli decât cu câte a venit). Vrem să fim civilizaţi dar nu avem toalete publice. Toalete publice, nu “toi toi”-urile care mai că nu se dezmembrează când le atingi. Dacă doreşte cineva să se spele pe mâini într-un local de exemplu, trebuie să cumpere ceva de acolo. Dar a te spăla pe mâine e ceva opţional, pe când funcţia excretoare nu. Chiar dacă dăm peste un caz fericit, şi te afli într-o metropolă românească şi chiar găseşti o toaletă publică, e una contracost. În gările de tren la fel. Şi “condiţiile” nu merită nici 1 ban. Dar dacă ai acel ban, eşti nevoit să îl dai, căci nu vrei să fi necivilizaţ. Doamne fereşte!

Aşa că cei care se oripilează când cineva se urinează şi/sau se defechează în apropierea sau depărtarea lor, să se uite atenţi în jur, în afara barului/clubului/ceainariei în care se află, căci o toaletă nu vor vedea. Ai bani, ai parte. Nu ai bani, te pi..ci în stradă.

“Hai să mergem dragă, că suntem prea civilizaţi, ce pana mea. Ne facem de râs cu ţăranii ăştia.”