Posted on

Segmentul neinformat

Continuând seria de articole mai scurte, mai cu tâlc, astăzi vă aduc la cunoștiință o știre interesantă și efectul pe care-l are asupra unor instituții. Conform unui sondaj realizat între 27 noiembrie și 2 decembrie 2014, „românii consideră că prioritățile președintelui sunt, în ordine”:

  1. să creeze locuri de muncă — 34,1%;
  2. să garanteze respectarea legilor și a Constituției — 31,3%;
  3. să combată corupția — 18%;
  4. să conducă politica externă și de securitate națională a României — 10,2%;
  5. să susțină măsuri de protecție socială — 4,8%;

neinformatCe deducem de aici? Dacă ar fi un segment din populație, necunoașterea lucrurilor cu ce se ocupă Președintele, conform Constituției în vigoare, ar putea decide în proporție majoritară cine reprezintă România. Sigur, prioritățile nu sunt la fel cu atribuțiile, dar cum ar putea cineva să aibă o anumită prioritate dacă nu are posibilitatea tehnică să o îndeplinească. Cum locurile de muncă nu au nicio legătură cu această funcție administrativă, la fel și susținerea măsurilor de protecție socială, iar independența Justiției (cu tot cu combaterea corupției) intră sub apanajul instanțelor judecătorești, 56,9% dintre români nu cunosc cu ce se ocupă Președintele ales cu 53,6% dintre voturile cetățenilor.

11.719.344 de cetățeni s-au prezentat la urne. Știau toate acestea despre instituția prezidențială când au introdus buletinul de vot în urnă?

Mai adăugăm și faptul că politica externă are câteva prevederi clare privind Guvernul – vezi negociate de Guvern (art.91, alin.1), respectiv la propunerea Guvernului (art.91, alin.2), iar în cazul „securității naționale” (adică apărării naționale în termenii constituționali) precum și în situații excepționale, găsim precizările cu aprobarea prealabilă a Parlamentului (art.92, alin.2), respectiv solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate (art.93, alin.1) – ajungem să concluzionăm că Președintele nu conduce aceste domenii ci este o parte dintr-un mecanism gândit logic. Segmentul devine tot mai neinformat…

surse: Constitutia Romaniei, Rolul Președintelui – Art.80; Atribuțiile Președintelui – Art. 91-94; Justiția – Art. 126, alin. (1) și Art. 133, alin. (1).

Posted on

Trend civic

În urmă cu câteva zile (o săptămână chiar), în secțiunea de comentarii a entertrainer-ului Gorgan am fost brusc lovit cu o idee: din nefericire e la modă să pari interesat de teme sociale sau civice.

trend-civic-jimmChiar așa să fie? Adică multitudinea de oameni care azi se premiază în te miri ce categorii și gale (re)inventate an de an, nu fac asta pentru că așa simt ei. De fapt, ba da! Sunt voluntari pentru că se simt mai bine … când împărtășesc (a se citi laudă) celor dragi că au fost voluntari la un workshop de vopsire a unei școli amărâte din județ; sau când, între o cafea și o țigară, pot răspunde cu superioritatea unei veverițe cocoțate în nuc, la întrebarea ”Ce faci în timpul liber?” cu ”Sunt văluntar băi nene!”. Pe scurt, am putea rezuma întreaga manifestare într-o maximă de-a lui Gorgan (n-am ce să-ți fac, trebuie să te menționez dacă tu ai scos perla): tineri care o ard responsabil, dar fara responsabilitate, pe Facebook! Continue reading “Trend civic”

Posted on

Iancu si dreptatea…în pace

De aproape când mă știu, în holul casei stă agățat pe perete un tablou portret al lui Avram Iancu. Îmi amintesc și acum de excursia la Țebea la care am mers împreună cu familia când încă eram în școala primară.

Poveștile romanțate despre lupta lui Iancu împotriva stăpânirii austriace și maghiare s-au disipat ani mai târziu când citisem mai mult despre întâmplările de atunci. Despre crimele și violențele la care au fost supuși mulți transilvăneni; era până la urmă război. Mai mult a fost dezamăgitoare relatarea sfârșitului acestui om, considerat azi erou al Țării Moților. Continue reading “Iancu si dreptatea…în pace”

Posted on

Centru multifunctional pentru copii si familie

Cu toate că titlul articolului de pe aradon spune că Arhiepiscopia ii indeamna pe aradeni sa voteze, nu e vorba de alegerile parlamentare ce vin în acest început de decembrie (pe data de 9 ca să fiu mai exact). Ci despre un proiect de-al Arhiepiscopiei intitulat Centru multifuncțional pentru copii și familie. Dar de ce se vorbește de vot? Continue reading “Centru multifunctional pentru copii si familie”

Posted on

Despre ce vorbim ?!

Despre un nivel de trai mai bun? Despre o mai mare libertate? Despre reguli, luptă pentru supravieţuire, sau pentru afirmare, pentru îmogăţire, pentru salvare de la colaps? Despre regionalizare, reorganizare sau procentaje din X multiplicat cu Z la puterea a portocalie?

Când ajungi să manageriezi ceva direcţionat doar de aritmetică sau când totul se reduce la un singur număr, la o singură persoană, am greşit undeva pe parcurs. Puterea pierde majoritatea dimineaţa, puterea preia din nou majoritatea la prânz, unii oscilează între 299 şi 325 de parlamentari, 1 preşedinte pune la negociere 2 ani de mandat ca să se împartă ţară după cum vrea el, guvernul aplică Ţ decizii ale lui B. Despre ce vorbim aici? Un meci de fotbal? Poker sau barbut?

Dezbaterea există în vocabular dar nu şi în practică. “E clar că nu se pot înţelege!” De ce?! Scopul dezbaterii raţionale este acela de a vedea toate punctele de vedere şi a stabili un consens bun pentru toată lumea. În România noastră, cineva vine cu un plan, restul reacţionează, şi apoi se pun la bătaie numerele. Care dă dubla mai mare, cine are cei mai mulţi aşi şi cine poate pierde cei mai mulţi pioni… Aşa se decid lucrurile. Aţi auzit de vreun parlamentar care să aibă întâlniri cu electoratul, în afara perioadei campaniei electorale. E dezgustător.

Până şi şcolarii ar urî aritmetica dacă ar cunoaşte cum e folosită. “Au fost aleşi!” mi se spune. Că n-am de ce să fac observaţii. Trebuie respectată alegerea oamenilor. “Oamenii i-au ales pe acei oameni.” Da şi nu.

Sigur, oamenii i-au ales pe acei oameni, nu partidul din care făceau parte. Dacă dorim să ne găsim scuze. Uninominalul a fost scuza perfectă pentru legitimarea în fața electoratului a migrației/prostituției parlamentarilor. Însă întrebați pe oricine care s-a prezentat la votul pentru Parlament, pe cine a votat? De cele mai multe ori primul răspuns pe care o să-l auziți e partidul și, poate, apoi omul.

Iar atunci când niște oameni selectați de niște alți oameni care nu mai reprezintă adevărată dorință a cetățenilor (pentru că, la fel ca proxenetismul PD-L/Cotroceni sau înființarea unui partid în Parlament după vot, orice alianță de partide DUPĂ alegeri ar trebui să anuleze voturile exprimate înainte) vor să modifice și să organizeze țara după propria viziune propriul interes, mai vorbim de democrație sau de ocupație ?

Şi nu numai România. Cine crede că peste graniţe, în acel spaţiu paradisiac Schengen, totul e roz, să se mai gândescă o dată. Tot numere şi tot lipsă de libertăţi. Tot zbatere între democraţie şi ocupaţie.

E o linie fină între democrație și dictatură. Hai să ne hotărâm unde vrem să fim ? Ca să ştim despre ce vorbim.

 

Posted on

Alternativ

      Acum mai bine de 1 an, scrijeleam câteva rânduri despre o Românie altfel. Menționam ”nebunia” ca factor motivator pentru promovarea profesionalismului și a restaurării eticii. Ei bine, din momentul acela, pot spune că am acționat cam ”nebun”, în spiritul ideii din 2009. Unele persoane, cum este Alexandru Mafteiu, mi-ar spune că m-am luptat degeaba cu morile de vânt. Pe de altă parte, au fost și persoane, ca Andra Huțuțui, care au ”înnebunit” acolo în prima linie, în solidaritate cu alți nebuni anonimi. De mai bine de 1 an, această formă de eliberare a frustrării acumulate din toate neajunsurile și nedreptățile, cred că și-a atins o limită.

      Am atins acel prag în care ”conștientizarea” și ”informarea” (2 termene dragi cererilor de finanțare europene) au dus la un oprobriu piețar, dar la nicio reglementare. Și nu am niciun motiv în a aștepta ”să se reglementeze” (modul și timpul gramatical cel mai lipsit de responsabilitate civică). Apatia multora nu reprezintă o scuză a acțiunilor mele ne-bune.

      Ce mai contează că, cel mai probabil, toți tâlharii acestei țări o să scape basma-curată, făcând plajă pe nu știu ce insulă sau coastă, pe când fraierii (termen prin care sunt caracterizați cei care ”nu știu să se descurce”) din România o să -și  taie generațiile de datorii statale și private, numărându-și coastele flămânzite de la ceața unei ”trăiri bine”. Destul.  Sunt numeroși cei care se prefac și transpiră ipocrizie prin toți porii și toate fibrele costumelor. DAR sunt destui ȘI cei care își fac treaba bine și profesionist, au onoare și își respectă cuvântul dat.

      Săptămâna trecută, la această oră asistam la rostirea unor adevăruri crunte și simple. ”Dacă intram pe geam în Librăria Corina și nu pe ușă, așa cum este ea destinată, credeați că este ceva în neregulă cu mine.” Cuvintele lui Radu al României nu erau destinate unei pledoarii pentru monarhie, nici măcar pentru Casa Regală a României. Erau pentru normalitate. La eveniment a mai fost prezent un arădean care a atras atenția tuturor. Acesta servește Armata altui stat membru al Uniunii Europene.  Și o face cu demnitate păstrându-și în același timp calitatea de român. Am fost uimit cum statura unui om de 1 m 60 poate fi așa impunătoare și exsudantă de respect.

      Mi-am propus să acționez în scopul unei profesionalizări accentuate. Discutând zilele trecute cu un amic, am conchis că facultatea nu ar trebui să reprezinte parafarea unei specializări ci demararea ei; începutul unui drum anevoios dar recompensator. Și pentru asta trebuie să te înarmezi nu cu diplome, nu cu ”studii” prin străinătate, oportunisme, lupte pentru putere și afirmare, învârteli și adaptări contextuale, ci cu răbdare și onestitate. Mă voi dedica unor acțiuni concrete; nu degeaba cuvântul se traduce în engleză în beton. Cu ele (acțiunile și betonul) poți construi ceva durabil. Semper Excelsius încă rămâne în prim-planul promovării ideilor prin acțiuni, însă acțiunile personale de profesionalizare se vor înmulți.

      Pe curând!

Posted on

Lecţia de acasă

De ce apare la începutul lunii mai un amendament la Codul Penal, conform căruia insultarea unui organ de impunere a ordinii atrage după sine închisoarea de la 1 lună în sus?

Pentru a pune la respect pe interlopii ce doresc să pună stăpânire pe oraşele patriei noastre! Sau..?

Minunat! Soarele răsare timid peste capetele şepciuite ale unor septuagenari. Jos pălăria unor oameni care au îndurat atâta şi pentru care săptămâna trecută a semnalat ultima picătură. Stimă pentru oamenii care nu au energia necesară de a mai sta în picioare 8 ore pentru un salariu de 6 milioane, dar care au găsit forţa de a sta 12 ore în fiecare zi la îmbrânceală cu jandarmii şi forţele de protecţie a Statului.

Personal îmi e ruşine. În primul rând că sunt student. Că această forţă a “societăţii civile” este astăzi poate cea mai parşivă, surclasând chiar şi liderii politicizaţi ai Sindicatelor. Cu tot numărul lor mare, studenţii nu au tăria de a se împotrivi cu adevărat. În al doilea rând că nu am învăţat, noi, ăştia recenţi de 2 decenii ce înseamnă să te respecţi pe tine mai întâi. Un protestuţ aici, altul poimâine. Ee,vin zile mai bune dacă nu reuşim o bursă mai mare; sperăm..

Un rahat! Trebuie să vină oamenii care nu au luxul de a aştepta zile mai bune ca să trezească o generaţie supraoptimistă în iluzia viitorului şi a unei străinătăţi paradisiace?! Dragi părinţi şi bunici, nu ne-aţi bătut bine când a trebuit, în copilărie. Să simţim cât de important e prezentul. Ameninţarea cu posibilitatea unei viitoare bătăi ne-a făcut să avem niciun respect pentru “acum”.

Un început e bun. Dar de 4 zile oamenii aceia, alături de Sindicate sunt în stradă şi fără niciun rezultat. De ce să dea socoteală Ministrii? De ce să deschidă ochii, urechile şi inimile Fu(ne)rii? Ei nu au putere de decizie reală. Sunt nişte manechine; ce e drept, mai urâte decât orice manechin de la magazinele Hong Kong. Invitaţii la discuţii?! Ziua de mâine semper promisă! “Ha!” ne râd pe sub ochelarii semi-fumurii. Adevărul este că nu se simt ameninţaţi. Sus în castelele lor de piatră, flancaţi de jandarmi şi poliţie, sunt departe, foarte departe de vijelie.  Şi nici n-a început grindina.

Degeaba se strâng oamenii la Palatul Victoria. Degeaba vor Jos Guvernul (de Respect nici nu mai încape îndoială). Iese Boc, intră rezervele. Degeaba pichetăm Prefecturile. Măcar de ar fi cineva acolo! “Să nu implicăm copiii în aceste măsuri de criză” ne îndeamnă Funeriu. Dacă vrem salarii mai mari să lucrăm în străinătate, ne sugerează directorul CNADNR. Poftim?! Cine implică copiii? Dacă scazi salariul unui părinte cu o pătrime cine suferă? Şi ce dacă intră România în incapacitate de plată?! Nu contează că de când aţi administrat România ea a fost incapabilă de producţie reală? Voi nu păţiţi nimic. Pentru voi România este o altă realitate. “Grecismul” este la ce îndemnaţi să nu recurgem.

“Dacă populaţia va fi nemulţumită, dacă programul va fi un eşec, nu FMI va fi responsabil, ci instituţiile statului român, începând de la preşedinte până la cea mai mică instituţie din angrenajul statului.”  Însă e adevărat că “Ţara nu este a preşedintelui sau Guvernului.” ne-o spune de la pupitrul său transparent-albastru Preşedintele. Da. Aşa e.

Din păcate, ţara e a persoanei din funcţia de preşedinte, a fiicei europarlamentar, a fratelui în negoţ cu arme, a ministrului de transporturi şi clica lui, a ministrului de turism şi familia ei, a ministrului de economie şi prietenilor lui , a primarilor fini de preşedinte, a prefecţilor verişori de miniştri, şi aa,da era să nu văd persoana primului ministru şi a terţilor nepoţi, nepoate, cumnate şi veri ai săi. Şi atât şi atât de mulţi alţii.

Ei ne-au adus frustrarea, stresul, grijile acasă.Noi de ce să nu le întoarcem favoarea? Nu mâine, azi! Ca să nu cădem în “thailandism”.

Rich Government Poor People

photo by Dario Castillejos, Dario La Crisis

Posted on

New cHrIsTmLer

http://www.youtube.com/watch?v=RcNpxULjC5M

How ’bout this side of a story? 🙂

Plot:

We all think of Santa as “Jolly ole St.Nick”. But who knew that he has a dark hidden past that’s very un-jolly? This short film uncovers and explores Santa’s flirtation with politics and greed.

Interesant pentru cei care şi-au pus vreodată întrebarea cum ar fi perceput nazismul fără componenta rasială şi antisemită. Crăciunismul vine doar ca un bonus din partea producătorilor acestui clip nostim; pe cât de nostim, pe atât de posibil.

*thanks goes to Anirock for the share

Posted on

HappyAdvert!

Aah, 25 decembrie, acea perioadă magică a anului când toţi oamenii sunt mai buni, în care liniştea sufletească şi pacea sunt în inimile şi în casele tuturor. Minunat! Vă Mulţumesc! tuturor amicilor şi cunoştiinţelor pentru urările frumoase adresate via sms, im sau e-mail! Sper să nu vă simţiţi ofensaţi sau ignoraţi dacă nu v-am trimis urări de bine personale înapoi. Vă urez un Crăciun fericit şi sărbători călduroase! 

Nu sunt de acord ca în această perioadă să ne purtăm unii cu ceilalţi DIFERIT faţă de tot restul anului. Nu fac aceste urări de dragul urărilor ci doar când voi simţi nevoia să vă urez numai de bine. Dacă accept ca 1 ZI din an “trebuie” să fim mai buni, mai milostivi, mai blânzi, mai atenţi, mai călduroşi, ar însemna să accept, oarecum, ca restul zilelor din an să fie “în regulă” să NU fi în felul descris mai înainte. De ce am fi cu toţii buni doar în această zi?

Creştinismul îmi spune că astăzi s-a născut Iisus Hristos şi “măcar” în această zi să dau dovadă, în semn de omagiu pentru acest personaj marcant din istoria umană,  de compasiune, înţelegere şi iubire. Ar fi ipocrizie dacă aş fi în această perioadă mai sociabil şi mai deschis, când în rest sunt arogant şi acru; ar fi ca şi cum în restul anului “uit” de încercarea mea de 2 săptămâni decembriste. şi nici măcar nu caut o scuză pentru rolul de Grinch din acest an.

Adevărul e că nu contează dacă azi nu e data de naştere din buletin a lui Iisus sau dacă petrec Saturnaliile. Nu contează dacă sărbătoresc cu Moş Colăciun sau dacă umflu rândurile consumeriştilor şi buzunarele capitaliştilor din lumea-ntreagă. Nu contează (nici) dacă porcul de la 2 străzi distanţă, ieri sănătos şi voinic, e azi pe masă bucăţele fript.

Ce contează? “It means nothing when you have your dear ones crushing you with kisses and affection every second of our random existence. It’s less random when that happens. (…) E o lume iluzorie a Crăciunului. Un Crăciun fictiv şi ştiu că îl aprobi.“ Contează că, din orice motiv, corporatist, dogmatic, evanghelic, clişeic, oameni din lumea-întreagă creştină (care reprezintă o parte destul de mare având în vedere numărul lor) se găsesc pe sine mai BUNI pentru o scurtă perioadă de timp. Dar cum timpul e o iluzie… 🙂