Oficial, Ziua 2 la IRAF s-a încheiat cu DJ No Sikiriki începând să mixeze febril pe balkan beats. Dar am să-i refuz invitaţia DJ-ului elveţian ca să vă spun ce evenimente au mai avut loc astăzi.
Pentru început, trebuie să vă spun că IRAF-ul are şi o bogată componentă intelectuală. După-masa a început cu lansarea cărţii “Spectrum: Cercetări sociale despre romi” şi a continuat cu masa rotundă “Sensul spaţiului – conţinut social”. Eu unul am fost foarte captivat de discuţia la care, printre alţii, s-au înscris Norbert Petrovici, Maria Celac, Cristina Rat. Deşi am filmat o mică parte din cuvintele ale invitaţiilor IRAF, nu am putut deloc să redau vizual nivelul revelatoriu al problemelor sociale în contextul român urban, abordate în L’Atelier. Aşa că am să încerc succint în scris. Dar consideraţi-vă avertizaţi: nu poţi să redai la valoarea lui reală, un event aşa de fain.
Prezenţa sărăciei în spaţiul urban, oraşul “formal” şi oraşul informal, ineficienţa fondurilor şi programelor europene, a căror standarde NU ţin legătura cu realitatea de la faţa locului. Nevoia unui corp de inovaţie în materie de infrastructură, cu totul altul decât cel care întreţine oraşul “formal”. Norbert Petrovici a atins subiectul zilei şi printr-o prismă economistă. Caracteristică a oraşelor “studenţeşti” este că Noii locuitori (studenţii,imigranţii,internaţionalii) generează veniturile, iar cei vechi reprezintă un risc (asistenţă socială,pensii). Ceea ce duce la condiţionarea cetăţeniei în cele mai rudimentare moduri.
A fost atins şi subiectul parteneriatului public privat (PPP). Cu toate că Alexandra Martin, coordonator de proiect la Fundaţia Dinu Patriciu, şi spectator al mesei rotunde, le-a sugerat acest instrument pentru combaterea sărăciei, Norbert Petrovici a venit cu cazuri din Cluj-Napoca în care aceste parteneriate nu au făcut decât să privatizeze spaţiile publice (ex: cazul Parcului Feroviarilor). Fără să rezolve problema iniţială. În aceeaşi manieră, numărul Universităţilor publice este 0, ele fiind de fapt subvenţionate de stat. Dar, poate cel mai important lucru subliniat, a fost necesitatea dezasamblării imaginarului în care populaţia este la bază, societatea civilă în mijloc, iar Statul deasupra lor. Construct în afara căruia nu se poate opera, conform cu mentalitatea de astăzi.
Folosirea politică a “dependenţei de fonduri/dependenţei de Stat” pentru a criminaliza pe cei care ar folosi aceste servicii. Dorinţa existenţei unor comunităţi politice în care publicul accesează cu succes serviciile destinate lor.
Spaţiul virtual nu permite redarea nici a un sfert din cele discutate. Trebuia să fii aici ca să absorbi toate ideile care au fost jonglate. Poţi fi într-un fel: WWMP NEWS.
LIVE-ul s-a transformat într-un articol. Pur şi simplu nu puteai să pierzi o clipă din lectura – teatru al Ellei Veres. “Raiul şi Iadul pre pământ” a fost unul din acele evenimente la care nu aşteptai o audienţă foarte mare. Şi asta poate să o confirme o sală pe un sfert plină din Irish Music & Pub. Dar aşteptarea a fost pe deplin nefondată.
Îmi petrec un timp considerabil răsfoind electronic paginile publicaţiilor internaţionale. Întâmplător am dat peste o ştire mai veche despre România din Wall Street Journal – o prestigioasă publicaţie americană, care de multe ori, întruchipează vocea oficială pe anumite subiecte în Statele Unite. Mă gândesc că un asemenea articol despre situaţia politică-economică trebuie să fi fost publicată şi în România..dar unde? De ce nu auzisem la timpul ei de ea – dezbătută cu atâta fervoare ca Moni și Iri?
