Cetatea Aradului revine în prim planul atenției publice, ca urmare a unei întâlniri între reprezentanții Ministerului Apărării Naționale și reprezentantul administrației Arad. Efectul întâlnirii asupra rezultatului în care au ajuns procedurile de transfer în patrimoniul local este unul incert, dar presa a speculat un deznodământ, în funcție de apropierea sau depărtarea față de interesele politice ale primarului actual, Gheorghe Falcă. Continue reading “A fi sau a nu fi – Cetatea Aradului”
Terasele din Arad
În fiecare vară, principalul bulevard al orașului Arad este îngreunat de terasele diverselor baruri și cafenele. În fiecare an, discuția este aceeași: cine îi lasă pe aceștia să ocupe trotuarele? Răspunsul simplu și scurt: Primăria Municipiului Arad. Răspunsul complex și lung, mai jos.
Manipularea informatiilor publice in sens politic
Informația este poate cea mai importantă resursă pe care o persoană poate să o dețină. În cazul politicienilor (și votanților, în celălalt capăt al spectrului), aceasta reprezintă principalul instrument cu care reușesc să manipuleze (DEX 1998: vb. I. tranz. – a manevra) voturile într-un sens favorabil inițiatorului. La mijlocul lunii aprilie, BIC (Biroul de Informare Cetățeni) emitea un comunicat prin care aflam că primarul actual al Aradului, Gheorghe Falca, a participat la sesiunea cu numărul 100 al Comitetului Regiunilor (COR). Sunt însă câteva elemente care arată cum acest serviciu din cadrul Primăriei (presupus a funcționa în interes public) a fost folosit pentru a favoriza politic (partinic, electoral) pe primar. Continue reading “Manipularea informatiilor publice in sens politic”
Revitalizare urbana in Arad
De la ora 14, în Consiliul Local Arad, se va decide conținutul bugetului local pentru anul 2013. Opoziția (USL) a anunțat că nu este de acord cu acest buget, iar în consecință va vota împotriva lui; pe de cealaltă parte, majoritatea locală (PDL+PPDD+UDMR) va vota cel mai probabil în mod favorabil proiectul propus de Primărie. Nimic nou în retorica politică înțeleasă rudimentar de actualii politicieni – puterea ignoră orice propunere a celor din-afara arcului de guvernare, iar ca urmare opoziția se… opune. Acest lucru relevă însă un gol uriaș în ceea ce privește cultura administrativa actuală. Continue reading “Revitalizare urbana in Arad”
UPDATE: Raportul MCV la raport
Pe când lumea (mass-media) era încă atentă la anunțarea noului Papă, dezbaterea din Parlamentul European privind Raportul MCV era în toi, poate mai intens decât orice conclav deși nu atât de amuzant precum insinuează cei de la Corriere della Sera. Unii dintre europarlamentarii români au insistat însă să fie prea politicieni în abordarea lor. Continue reading “UPDATE: Raportul MCV la raport”
Raportul MCV la raport
De la ora 20:30, Raportul MCV din ianuarie 2013 este luat la puricat de europarlamentari. După ce bugetul pentru 2014-2020 a fost respins în decursul zilei, Parlamentul European pare a fi greutatea care echilibrează balanța politică din U.E. Rămâne de văzut dacă MCV este Mecanismul de Cooperare si Verificare sau Mecanismul de Politizare si Parti-pri . Continue reading “Raportul MCV la raport”
Arad – Capitala Pacalelilor Politice
Indicii manipulării au crescut din nou în Arad. Sau poate că locuitorii orașului sunt doar buni receptori ai mesajelor politice cu conținut `puțin pe lângă adevăr`. Noul exemplu este „lansarea candidaturii” pentru Capitala Culturală Europeană 2021.
Nu voi dezbate capacitatea urbei de pe Mureș (sau mai bine zis, lipsa acesteia) de a se ridica unor standarde minime de cultură; sunt alții mai calificați să facă acest lucru și alții care observă aspecte inadmisibile și incomparabile cu alte orașe demne pentru o astfel de titulatură. Despic însă mesajul transmis de primarul Gh.Falcă (PDL), alături de Iosif Matula, reprezentantul PDL în Parlamentul European, precum și fostul premier susținut de PDL, Mihai Răzvan Ungureanu, pe 3 dimensiuni: destinatarul, conținutul și cadrul. Continue reading “Arad – Capitala Pacalelilor Politice”
Cu minciuna europeana in ziar
Nu am să comentez natura unui articol de genul celui apărut vineri pe aradon. Am aflat, ca urmare a campaniilor electorale, că genul acesta de interviu vine contra-cost și fără vreo modificare din partea publicației, acționând ca un advertorial, dar fără semnalmentele caracteristice legale. Continue reading “Cu minciuna europeana in ziar”
Povestea Taxelor locale pentru 2013 in Arad
Momentan, dezbaterea pe taxele și impozitele locale a luat sfârșit. Personalul Primăriei a pus ultima cărămidă la ceea ce în decembrie era o certitudine politico-administrativă – Consiliul Local Arad a votat mărirea taxelor cu 16% – prin anunțarea în ședința comisiilor de specialitate de marțea trecută, că nivelul acestora nu se pot scădea nicicum în mod legal. Situația în care s-a ajuns aici este însă o poveste puțin mai lungă și mai nuanțată. Continue reading “Povestea Taxelor locale pentru 2013 in Arad”
Va dati seama cat mai avem de reglementat?!
”Suntem doar la 17% din reglementarea din UE. Vă dați seama cât mai avem de reglementat?!”
Ați crede că afirmația din titlu vine din partea Prim-ministrului Ponta, dar v-ați înșela. Cuvintele de mai sus îi aparțin primarului în funcție al Aradului, Gheorghe Falcă (PDL). Continue reading “Va dati seama cat mai avem de reglementat?!”