Category: Cotidian

Prima parte a campaniei electorale pentru Președinte al României s-a finalizat. Cu toate că sondajele arată clar starea la zi a preferințelor (neschimbate în medie în ultimele luni și nici în săptămânile de campanie), merită menționate unele aspecte legate de activitatea fiecărui candidat în parte și strategiile lor de comunicare politica din ultima lună. Ne despărțim de generația -ESCU, dar ce prezintă noii actori?

Victor Ponta a continuat campania începută la alegerile europarlamentare (Mândri că suntem români) și a punctat pe unirea dintre români (Marea Unire) și continuarea creșterii economice (România Puternică); știind clar că o parte dintre votanții de dreapta vor trebui să-i ofere voturi în turul 2. Criticile aduse la adresa lui sunt axate pe atacuri la membrii de partid corupți, dar niciodată în mod direct asupra unor acte de corupție ale sale personale. Așa-zisul plagiat este de mult trecut în plan secund (sau chiar terț), iar singurele atacuri mai consistente se pot îndrepta către actele de la guvernare. Aceste atacuri îi sunt însă (culmea!) favorabile: față de un partid de corupți – odată ajuns președinte poate argumenta că nu mai are nicio legătură cu PSD, iar față de actele de la guvernare – centrază discuția în jurul său și în afară de Tăriceanu, ceilalți candidați nu au o asemenea experiență. Chiar și referitor la acuzele de „imixtiune în Justiție”, actualul premier a punctat logic: de când este premier Justiția a început să se miște, precum și faptul că DNA ține plin agenda mediatică, lucru favorabil unui candidat de notorietatea sa. Iar reacția la „Ponta – fost agent secret” este tratată cu profesionalism în materie de comunicare politică: afiș „Victor Ponta – Președintele fără Secrete” în mass-media cu direcționare către website-ul personal și realizările acestuia în fruntea Guvernului. Contracandidații săi se întrec astfel și ei să propună soluții alternative de guvernare, uitând parcă să explice cum pot schimba premierul după alegerile pentru președinte, adică cum pot schimba majoritatea parlamentară fără alegeri parlamentare sau fără traseism politic, ignorând voința democratică din 2012. Nu lipsesc si testimonialele video sau foto.

Klaus Iohannis, candidatul ferit de atenția publică, cuvintele jurnaliștilor sau declarațiile politicienilor, vine cu o imagine ciudată și un mesaj învechit. Imaginea mesianică este lesne de deslușit de către specialiști în comunicare, iar sloganul „Fapte, nu vorbe” a fost folosit de PD(L) la începutul anilor 2000. Chiar și cromatica (alb-albastru) candidatului PNL+PDL este cea folosită de reprezentanții Partidului Democrat în urmă cu 10 ani. Spiritul copy+paste se găsește din plin la candidatura lui Iohannis, în spatele căruia mințile aprige ale PDL au lucrat pentru a copia sloganul „lucru bine făcut”. Atacurile la adresa lui Klaus Iohannis ating averea imobiliară pe care a acumulat-o fiind profesor de fizică la liceu, incompatibilitatea din funcția de primar (decizia Înaltei Curți fiind amânată până după alegeri), dar și cele privind traficul de copii (care rămân fără nici un răspuns). Îi este criticată alianța cu PDL când în 2009 alături de Mircea Geoană (PSD) și Crin Antonescu (PNL) vroia să reprezinte alternativa la Emil Boc și Traian Băsescu. Nu răspunde, cel puțin în materie de comunicare politică acestor acuzații, arătând că până și președintele Parlamentului din Nigeria este mai pus pe fapte decât românul de etnie germană, africanul dându-și demisia pentru suspiciunile care planau asupra sa și a unui presupus trafic de copii. În materie de „6 case”, primarul actual al Sibiului continuă să-și schimbe declarația în funcție de cine îl întreabă, lucru sancționat deja de săptămâni bune de presa nepartizană.

Călin Popescu-Tăriceanu reușește să atragă simpatii mai multe decât toți ceilalți candidați ce îl urmează în sondaje. Are un proiect (România a 7-a putere în Europa), dar campania este centrată pe figura populară a acestuia și trecutul său (de performanță) ca premier al României. Sub sloganul de „Bunăstare și Respect” duce o campanie nu foarte vizibilă, nici în materie de concept sau promovare. Nu se distinge și nici nu atrage prea multă atenție, deși trebuie spus că este cel mai extravagant dintre candidați – este la a 5-a căsătorie, motociclismul este pasiunea sa, a fost implicat în afaceri legale (!) de la începutul anilor 1990. Cromatic, cel puțin în materie de fluturașe, campania seamănă cu cea a Monicăi Macovei (sau invers?). Îi sunt aduse critici, deseori dinspre vocile care l-au susținut pe Traian Băsescu când acesta era ostil premierului Tăriceanu, privind mărirea salariilor profesorilor fără acoperire bugetară sau că a introdus taxa auto, chiar dacă nu toate sunt bine fundamentate în adevărul factual al guvernării până în 2008. A atras atenția foarte corect că în această campanie electorală au fost scoase în afara agendei publice și mediatice subiectele care contau în alegerea unui președinte de republică.

Elena Udrea, prea puțin credibilă în cifre, ci mai mult folositoare în imagine se propune ca „Bună pentru România”. Un concept folositor la publicul-țintă căruia i se adresează, dar cu prea puțină capacitate de substanță. Folosește ca imagine „România Frumoasă”, însă punctează pe realizări numerice (57 de spitale modernizate, 6.500 de kilometri de drumuri reabilitate) și chiar dacă nu sunt întru totul adevărate, important ca și comunicare politică este faptul că nu sunt axate estetic (ex: școli mai frumoase, bazine de înot îmbietoare, pârtie de schi splendide). Se bazează pe susținerea publică a lui Traian Băsescu, dar și alți reprezentanți ai fostului Guvern Boc. Pe lângă scandalurile de corupție în care este implicată în prezent (Gala Bute), campania electorală a inclus-o și pe ea în rândul pleiadei de foști sau actuali miniștri implicați în afacerea Microsoft – EADS. De asemenea, imaginile (prea) personale cu ea și şeful DIICOT sunt puse de aceasta sub răutatea (?) serviciilor secrete, neoferind un alt răspuns privind relația cu o persoană denumită cheie a Justiției de către Băsescu.

Monica Macovei are cea mai notabilă performanță de până acum dintre toți candidați. Nu e vorba de cifre și intenții de vot, ci de mobilizarea electoratului, în special în mediul online, pentru pălăvrăgeală. Publicitarii pe care i-a contractat au reușit să aducă în câmpul politic (cu mesaje gen „Altfel decât ei”) segmentul de români hipster. Cred că din afișele, videoclipurile, stickerele, și infograficele prezentate de Macovei (și publicitarii săi) deducem că publicitatea poate vinde orice, chiar și un fost procuror comunist ca un reprezentant al Justiției democratice. În fond, acești oameni din advertising reușesc să atragă simpatia unor persoane prin produsul muncii lor (în campanii de publicitate), dar se comportă contrar convingerilor acelor persoane (vezi cum Gold Corporation îl susținea financiar pe Naumovici). În același timp, celor care se regăsesc în grupul țintă al fostului ministru al Justiției li se prezintă în mod confuz justiția cu răzbunarea, lucru destul de grav pentru viitorul unui sistem judiciar performant. Presupușii votanți ai „diferitei” Macovei au egalat militanții fanatici ai lui Ponta sau Iohannis, alegând să-și schimbe poza personală pe profilele din social media cu o literă pregătită în mod special pentru această campanie – uau. Cum bine se menționa în presă, campania Monicăi Macovei ar rezulta cel mult într-un premiu la Cannes, nu voturi. Așadar, cine se folosește de cine?

Dan Diaconescu rămâne la fel de monoton ca în mai toate campaniile de până acum. Zilele când putea vorbi ore în șir la OTV nu îi priesc în mediul off-line, unde oamenii nu ard de nerăbdare să stea în frig să-l asculte pe DD, fără să împartă o bere la cârciumă în acest timp. Spațiul ocupat printre prezentările candidaturilor i-a împrospătat prezența în memoria publică.

Kelemen Hunor, chiar dacă atrage atenția prin idei rezonabile, faptul că țintește un singur segment de populație (etnicii maghiari), nu reușește să depășească atenția mai multor procente. Afișele și toate eforturile sunt îndreptate în limba maghiară, cu aceleași culori cu care UDMR s-a identificat până acum (verde, alb, roșu). Este sincer când prezintă scopul intrării sale în alegerile pentru Preșeedinte: „este un vot pentru viitorul maghiarimii din Transilvania, arătăm că suntem puternici, arătăm că știm ce vrem, că știm în ce direcție vrem să mergem”. În același timp, reușește să găsească un răspuns mai cultural decât educațional, financiar sau : „Eu spun că societatea românească nu este pregătită nici să aleagă un german.”

Corneliu Vadim Tudor rămâne același justițiar și ca atare folosește aceeași temă a închisorii pe care Macovei doar o insinuează, dar față de europarlamentara PDL, forțele de creație a echipei sale de campanie a rămas în anii 90 și nici nu a auzit de conceptul cultural urban hipster. Afișele nu se lipesc peste tot, ca în zilele de glorie ale anului 2000, ci stau ascunse (culmea, după gratii!) pe geamurile sediului PRM. Iohannis pare că vrea să-l „salveze”; și se mai vorbește de grațiere în tabăra PSD.

Teodor Meleșcanu, un personaj politic destul de notoriu pe scena post-decembristă. La fel ca și Gheorghe Funar, Constantin Rotaru, Mirel Amariței, sau William Brânză, sunt implicați doar pentru a-și afirma prezența, chiar dacă nu sunt cu adevărat reprezentativi.

Dar luna de campanie nu a trecut fără vreun eveniment real (nu numai electoral) să se petreacă. PDL a dispărut în mod oficial, fuziunea dintre acest partid (înființat la începutul anilor 90 de către Petre Roman, și membru în Interanționala Socialistă înaintea PSD-ului) și PNL fiind aprobată de tribunal. Banii curși în campanie sunt încă într-o zonă gri, iar finanțarea partidelor nu a fost deloc dezbătută nici de această dată. De fapt, multe subiecte nu au fost dezbătute, cum ar fi indicatorii pe 2014 a guvernanței sustenabile (Sustainable Governance Indicators) care spune lucruri interesante pentru o țară cu mulți bugetari: suggest that the rigid austerity policies pursued during the crisis and the structural reforms aimed at economic and budgetary stabilization have had, in most countries, negative effects with regard to social justice.