Posted on

Ce-i de făcut cu România practicantă

 ?

Am participat în urmă cu un timp la o dezbatere publică. Aceasta a avut prilejul de a fi consiliată de președintele Academiei de Advocacy din România. Managerul public, Claudia Macra, care e în același timp și responsabilul relației cu societatea civilă din cadrul Primăriei, a avut în marea parte a evenimentului un comportament echidistant față de elementul decizional politic al cărui iraționalitate în gândire și planificare era atacată și care (inițiatorul proiectului dezbătut de altfel) nici nu era măcar prezent la dezbatere.

 

Rămân puțin în domeniul Politicilor Publice. Mi-a intrat în atenție, în cadru universitar, modelul Noului Management Public. Care, printre altele, precizează < Distincția clară între persoane numite politic și manageri publici >.

 

În Arad, oare cum stau lucrurile ?

Doamna Macra mi-a demonstrat, într-o altă dezbatere, spre sfârșitul căreia intrase și se așezase dosit în sală, primarul actual Gh.Falcă, (tot inițiator al proiectului dezbătut la acea dată) că nu se poate delimita de cvasi-dependența politică a funcției pe care o ocupă. Aceasta intrase într-o serie de acuze la adresa participanților, cu un evident caracter de mulțumire a ”șefului”. Sigur, în teorie pregătirea managerului public este mult mai înaltă decât cea a unui funcționar public. Drept urmare, și prestanța dar și remunerația este mai mare, iar tentația de a fi părtinitor politic ar fi astfel înfrânată. Este un soi de tehnocrat, de pe urma căruia doar ai beneficii, și fără de care ai lacune – și în management și în imagine; vezi cazul Ministrului de Finanțe în Guvernul Boc 3 – Sebastian Vlădescu.

 

Doar că teoria sună bine, cu practica stăm mai greu.

În România, Președintele are 4 funcții atribuite prin Constituție. Una de reprezentare, alta de garant al independenței, unității și integrității teritoriale a țării, încă una de veghere la respectarea Constituției, și nu în cele din urmă, una de mediere între Puterile Statului.

Nicăieri în fișa postului nu spune că el se ocupă cu politicile sociale, cele fiscale sau administrative. Constituția a fost bine gândită de către Mihai Constantinescu: o persoană care veghează asupra respectării drepturilor, libertăților, precum și a textului legislativ fundamental al țării (Constituția însăși), nu are voie să se preocupe cu nivelul impozitării, politicile publice sau costurile electorale ale unor decizii guvernamentale.

 

Așadar, cum facem teoria să fie validă și în practica românească ?

Micșorăm ciclurile electorale (de la 4 ani la 1 sau 6 luni !) permanetizând comportamentul electiv-participativ ? Înființăm comitete și comiții de supraveghere cetățenesc-justițiare asupra politicienilor și managementului public ?! ”Ce-i de făcut” întreba și Lenin când sistemul de atunci părea să nu mai fie de suportat. În Vest s-au făcut concesii: ziua de lucru de 8 ore, week-end liber, protecția muncii, sindicalizare, protecție socială. Astfel s-a evitat furia proletară ce a făcut din Armata Roșie personificarea sângelui curs în numele egalității. În Est, ne-am împleticit de tancurile altora. Acum suntem cât de cât liberi – de independență nu sunt prea sigur.

 

Ce facem, totuși ?

Ne fălim cu straie de democrație pe bulivardul Europei, dar acasă goliciunea este într-atât de urâtă încât ne e teamă să ne uităm în oglindă. Zicem că vrem democrație dar nu ne comportăm democratic. Deoarece, până la urmă sancționăm productiv comportamente și concepte pe care le considerăm neadecvate și dăunătoare SAU adoptăm o poziție pasivă și indignată?

 

– mâine: –

DE  CE  ROMÂNIA  NU  VREA  SĂ  FIE  DICTATURĂ !

Posted on

Presa: de la stânga, de la dreapta

Eroarea frecventă: stânga românească e comunistă, dreapta e anti-comunistă.

Cum ajung ideiile momentului la oamenii din țară dacă nu prin presă?

      În țări străine este evidentă pentru public apartenența marilor ziare sau televiziuni la un spectru sau altul al ideologiei. În S.U.A., cine se uită la FOX News, știe că nu o să audă vorbindu-se de bine despre democrați, așa cum dacă cumperi o ediție din The New York Times se va putea observa înclinația echipei editoriale către liberali. În Franța, Le Monde e pe o parte, Le Figaro în cealaltă. Chiar dacă nu operăm cu valori radicale (alb sau negru ci mai degrabă nuanțe de gri), lucrurile sunt cât de cât bine stabilite.

      La noi, s-ar părea că sunt la fel. Nu o să vezi, decât rar, o persoană care admiră ”intelectualii” și se declară ca fiind de dreapta, să citească altceva în afară de publicațiile Adevărul. Așa cum unui abonat al Jurnalului Național nu îi prea pasă de opinia lui Liiceanu sau Pleșu într-un subiect sau altul. Acesta (abonatul) ar apleca urechea mai degrabă către intelectuali cum a fost regretatul Adrian Păunescu.

      Așadar, mulți mărturisesc că vine ca o surpriză nepromovarea revenirii la monarhie a unor oameni ”de dreapta”. Mai ales că unii dintre ei, cum sunt domnul Pleșu, au fost foarte apropiați de factorii decidenți în acest sens. În ceea ce privește mass-media, era frapant cum găseai la Realitatea TV (care, în bunul stil de dreapta, s-a dezmembrat în 2 și se pare că amândouă vor funcționa în paralel cu același nume) invitați și moderatori care găseau motive să-l disculpe pe Traian Băsescu în disprețul arătat de acesta lui Mihai I al României. Și te gândești la RTV sau Adevărul ca de dreapta după apartenența politică a patronilor: Dinu Patriciu – membru PNL. La fel, Trustul Intact (Jurnalul, Antena 1, 2 și 3) ca fiind de stânga, cu Dan Voiculescu în fruntea lor și bunoară, în capul Partidului Conservator.

      În ultimele luni, Antena3 – principalul exponent al Trustului Intact – a început să promoveze intens Casa Regală, cu Principele Radu și Principesa Margareta invitați și subiecți de emisiuni. Odată cu apariția publicațiilor aniversare a Regelui Mihai, ziarul ”de stânga” al României preia drepturile de autor ale acestora și le oferă publicului la prețuri mai accesibile. Păi cum așa?! Patriciu, unde-ți este înclinația către Casa Regală? Ca să fiu corect, Adevărul a publicat un serial despre viața Regelui. Ce-i drept, jurnaliștii ziarului (cum e domnul Cristoiu) au ținut să atragă atenția că prea multă importanță îi acordăm acestuia.

      Mai în glumă, mai în serios, colegul de la Mișcarea Arădeană, Cătălin Mihalache, mi-a relevat că mai multe dreptăți s-au făcut Casei Regale în timpul mandatului PSD din anii 2000-2004 decât în orice altă guvernare ”de dreapta”.

      Cum de? Am putea spune că stânga dorește să ia electoratul filo monarhic al dreptei. Însă, întrebarea cea mai profundă și care poate deranja e ”De ce nu a făcut dreapta ceva să îndeplinească doleanțele electoratului filo monarhic?”

      
POATE Pentru că:
      Atunci când au venit comuniștii prin anii 50 (și într-adevăr au venit – cu o divizie armată via URSS: ”Tudor Vladimirescu”) au împins tot spectrul politicii românești într-o singură talgeră a balanței ideologice. Comuniștii (pro-dictatură a proletariatului) ȘI anti-comuniștii (pro-democrație parlamentară). Partidele istorice (PNL, PC, PNȚ, PSD – deși actualul PSD nu e continuatorul acelui partid) s-au opus lui Groza respectiv Dej. Regele a reprezentat ultimul liant dintre democrația României și cea ”importată” din URSS. Așadar, cei care se opuneau comuniștilor, erau și pentru monarh; el avea să restabilească ordinea normală – deși normalitatea în acei ani conflictuali e foarte greu de definit.

      După deceniile lungi ale dictaturii ceaușiste, paleta ideologică la dispoziția românilor era următoarea: cei care s-au opus comunismului importat din URSS, suferind consecințele împotrivirii lor prin pușcării (PNL, PC, PNȚ) ȘI cei care au fost crescuți de regimul lui Ceaușescu, dar care au înțeles că vremea unor guvernări fără ”față umană” nu mai este posibilă.

      Și ajungem în 2011, unde așa ziși de dreapta (PDL) bifează prezența vechilor cadre comuniste, iar PNL-ul istoric (mic și acum) își vede prea mult de propriul interes pentru a se dedica unei reveniri la monarhie. În timp ce stânga PSD-ului a aratat că e dispusă la concesii (electorale sau nu, nu vom ști), respectând și punând în prim plan o instituție în viață a României: Regele. Să fie chiar așa? Fiecare să decidă.

Posted on

Despre hoți

…nu ar fi multe de spus. Sunt de toate formele și culorile (politice sau de altă natură). Au tehnici din cele mai diverse, demne chiar de romane SF.

      Sâmbăta trecută, am poposit timp de 5 minute pe platoul din fața Primăriei. Lăsând pentru altă postare problema îngrădirii libertății cu lanțuri de 20.000 lei, am să mă concetrez în această poveste pe micii infractori; pe cei mari îi demontăm cu altă ocazie.

      Prostituata și (cred) proxenetul ei mi-au scurtat șederea pe băncile de la km 0. Așa că m-am pornit grăbit către Noaptea Bibliotecilor, unde am fost impresionat de micile activități care au făcut din evenimentul de la A.D.Xenopol unul de excepție.

      La ieșire, bibicleta cu care mă deplasam de obicei nu mai era unde o lăsasem. Lanțul bucățele de pe jos mi-a confirmat: bicicleta mi-a fost furată. N-am zăbovit și am contactat poliția, făcut plângeri, dat cu subsemnatul.

      La aflarea veștii, prietenii erau mai șocați și (parcă mai) îndurerați ca mine. Eu în schimb nu mi-am pierdu speranța că bicicleta a dispărut cu totul și că o voi mai revedea vreodată. A doua zi am mers în Obor și am căutat-o printre și pe tarabe. Fără rezultat.

      Sâmbăta (spre duminica) aceasta, am recuperat-o. Dezechilibratul de Codruț (sau Jacky după cum îl cunosc unii) rula pe ea, parcând într-un drift fix în fața mea ! Long story short, bița e din nou în posesia mea.

      Infractorul e încă în căutările poliției. Pentru el, lanțurile încă nu zdrăngăne. Dar nu asta mă interesează în mod special.

      Nu văd întreaga poveste ca pe una de justiție sau dreptate. Poliția ajunsese, cu chiu cu vai, în 10 minute la locul faptei. Iar Codruț e probabil pitit pentru o vreme pe undeva prin oraș.

      Relatarea e pentru mine o poveste despre lipsa unei speranțe. Dacă multe persoane erau deja resemnate, eu credeam că voi recupera bicicleta, într-un fel sau altul.

      Lanțul care ne leagă să vedem soluții chiar și acolo unde nu pare a fi de fel vreo licărire, strâmge tot mai tare și mai prezent. În acest context, inovația este ca și exilată.

      Pe alocuri mai vezi o excepție care să confirme regula. Teatru Auăleu cu ”Ferma Animalelor” au fost duminică o palmă de trezire pentru cei care sunt tot mai sufocați de lanțul de hoți de vise și speranță ai societății.

Posted on

Afară plouă

Calendaristic, toamna a început. Faptic, până la începutul lui octombrie a plouat de 2 ori maxim. Vorbesc local, desigur.

Afară nu plouă. Înăuntru da. Cel puțin așa se fac membrii Consiliului Local. Instituțiile (deoarece cazul nu este limitat la Arad, ci e valabil și în Parlament) ce au ca scop asigurarea funcționalității normale a unei unități-administrative nu numai că scârțâie, ci s-au mumificat.

   Participând la o nouă ședință de Consiliu Local a anului de grație 2011 (Anul 4 după U.E.), sunt în continuare frapat de lipsa unor comportamente democratice. Nemenționând tăvălugul clientelei partidelor mari (putere și opoziție) peste principiile unei economii de piață, ce este mai revoltător îmi pare a fi reacția de tip ”no-comment”.

La întrebările concrete (la subiect și deloc retorice) a unor consilieri din opoziție, cei de la ”putere” clipeau sacadat și nu au schițat niciun gest. Nici măcar unul de tipul ”nu doresc să comentez acest aspect”. Priveau în gol, parcă nici auzind întrebările. Robotizați, răspunsul lor era aproape de fiecare dată – ”supunem la vot”. Mecanizați, rândul ”puterii” vota în sincron cum le stabilise conducătorul lor.

Îngrijorător este că cei care au pus întrebările și au fost tratați cu o ploaie de ignoranță (atât din partea guvernanților cât și a presei), au acceptat pașnic soarta robotizării democrației. Nu spun că ar trebui să-și fi rupt cămășile și firele de păr de pe piept, dar un glas mai vocal e necesar pe viitor.

Primăria aruncă acum 8 milioane de lei noi în îmbunătățirea comunicării și participării la procesul decizional. Spun ”se aruncă” pentru că o să fie bani irosiți pentru arădeni dintr-un singur motiv: nu avem nevoie de metode specifice, acțiuni științifice de încurajare de bla bla pentru a fi democratici și participativi, ci de bun simț și respect pentru sistemele colegiale ce fac dintr-o democrație reală cel mai bun sistem de până acum.

Nu vă faceți griji însă! Democrația în Arad nu este moartă. Este ”doar” în convulsii mute.

Posted on

L E A P Sa

Venită dinspre Gorgan ăla, leapșa aceasta implică să tastez inițialele numelui în browser-ul de internet. Și, cu respect pentru reguli să împărtășesc rezultatele link-urilor apărute. Rezultatul, trebuie să spun, a arătat cam puțină diversitate a domeniilor în activitatea mea internetică.

M – mediafax.ro
I – inregistrari.antena3.ro
H – images.google.com (rezultatul nr.2)
N – N/A
E – N/A
A – aradon.ro

I – inregistrari.antena3.ro
U – N/A
G – gmail.com
A – antena3.ro/live.php (rezultatul nr.2)

Gabi, n-a iesit antena3, a iesit doar URL-ul cu inregistrari :). Predau ștafeta lui Nali și recent întâlnit-ul blog Mellon Tess

Posted on

Hă hă hă – Iluzia Puterii

A început campionatul, a început şcoala, a început sesiunea parlamentară. Nici nu se intră bine în “noul an”, că deja sistemul restrictiv al actualei guvernări aşa-zis “de dreapta”, aplică idei cât mai coercitive.

– din această toamnă, pâinea din comert va avea minim 200 sau 300 de grame, iar creşterea va fi permisă doar din 100 în 100 de grame — (de dreapta nu? îmi aduc aminte de debitaţiile legislative iacobine)

 

De fiecare dată când aud, şi aud foarte des într-o manieră pisăloagă chiar, cum “pe ăştia nu-i mai schimbă nimeni”, mă apucă râsul. Cei înmiresmaţi de putere şi farmecul provizoriu al acesteia sunt ridicoli când tremură de admiraţie (nu o să spun pupincurism) la rostirea substantivului  “Băsescu şi PDL”.

Abuzul, deşi baza puterii băsesciene, pare că nu deranjează pe niciun înmiresmat, atunci când nu îl ţinteşte şi afectează direct. Ceea ce atrage este iluzia aceasta a Puterii absolute. A puterii care nu “poate fi schimbată” indiferent de ce ar face cineva.

Cel mai mult mă amuz când mi se spune că “oamenii aceştia sunt foarte puternici”. Înclinaţi puţin în faţă şi cu capul oblic la 45 de grade, ghioceii umani sugerează cu pioşenie că ar trebui să mă tem şi să nu iau numele Conducătorului în deşert. Că au finanţe multe, relaţii şi conexiuni care ar trebui să mă facă să tremur la fel cum o fac ei, indiferent de anotimp.

Dacă tot omul întreg la cap, cu o conexiune bună la informaţie, ar vedea că PDL (partidul struţo-mamut) e surclasat în combinaţia actuală (2011) din Parlament de USL, se clatină tot mirajul unor imuabili a-tot-puternici.

 

Iar când mai vezi că planul BĂsescului însuşi pentru un al doilea val al Crizei mondiale este rugăciunea la Dumnezeu, apăi, să mă ierte Domnul, dar nu pot decât să râd. Nu tu plan economic (aa, ba da: ne rugăm la Germania şi Italia să importe produse din România), sau strategie financiară de perspectivă lungă. CU toată aşa-zisa putere (anti-constituţională) de care dispune tovarăşul Băsescu la ora aceasta, el se roagă. Oare tot aşa se roagă şi ca să scape de Dosarul Flotei ?

 

Între timp, BNR propune restricţionarea drastică a creditelor în euro (până aproape de desfiinţare). Te face să te gândeşti unde e PUTEREA şi unde sunt hăhăiturile, nu-i aşa? Să trăiţi…noa, după cum vă ajută Dumnezeu !

Posted on

Diaspora salveaza Romania

Diaspora română, cea blamată că a pedepsit ţara natală cu un preşedinte mai mult decât părtinitor politic, a putut da şi un exemplu de conduită democratică (chiar dacă poate nu ştie asta). Pe lângă glume de prost-gust gen William Brânză (care culmea, se potriveşte perfect cu varietatea satirică de care Caragiale ar fi mândru – o Falcă, un Flutur, o Prigoană, un Gospodar), colegiul uninominal nr.2 Diaspora a trimis în Camera Deputaţilor un om.

TUDOR PANȚÎRU. Este preşedintele subcomisiei pentru monitorizarea hotărârilor Curţii Europene a Drepurilor Omului, iar în februarie 2011 a promovat o raritate în peisajul legislativ român: analiza impactului asupra drepturilor şi libertăţilor omului.

 

Deşi România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele adiţionale la aceasta încă din 1995, cadrul legislativ din ţara noastră nu era aliniat cu ceea ce ne asumasem să respectăm încă de acum 17 ani. Până şi Constituţia României zicea în art.11, alineatul 2, că tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern.

 

Însă anul 2010 ne-a arătat, prin acţiunile Guvernului Boc 2 (3) impus de T. Băsescu, că dreptul la proprietate (printre alte drepturi; pensia fiind o proprietate şi nu un venit, cum propaganda trâmbiţează zilnic) nu se respectă în România “europeană”. Măsurile luate în ultimii 2-3 ani au întins la maximul logicii expunerile de motive legislative, argumentul sau bau-bau-ul suprem – Criza – surclasând drepturile din Convenţia ratificată din ’95. Curtea Constituţională din România a jucat şi ea un rol mare în această (i)logică argumentativă. Ce mai conta un alineat ca cel menţionat mai sus. Sau cel de-al doilea din art.20 din aceeaşi Constituţie în care scrie negru pe alb că reglementările internaţionale au prioritate în cazul în care există neconcordanţe între tratatele ce le-a semnat România şi legile interne.

Dar acest lucru este cunoscut de Tribunalele şi judecătorii români. “Legiuitorii” pretind că nu sunt obligaţi să cunoască lucrul acesta. Astfel, deputatul Tudor Panţîru propunea modificarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În sensul în care devine OBLIGATORIE o evaluare preliminară a impactului pe care orice nouă reglementare o poate avea asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, pe care România s-a contractat că le va respecta şi proteja.

 

ŞI A REUŞIT.

 

Înainte de (i)logica legislativă promovată de PD-L, Legea nr.24 din 2000 pe care a modificat-o iniţiativa domnului deputat, nu spunea express lucrurile acestea, iar ultimii ani ne-au arătat că guvernarea nu respectă deloc spiritul legii ci textul acesteia. Iar Proiectul domnului Panţîru a avut o formulare şi o abordare în urma căruia toţi parlamentarii au fost de acord. Asta da adaptare. Dacă mai există cineva care vrea “să salveze România”, poate ar trebui să se adapteze în acest fel.

 

Ce putem face fiecare ca “să salvăm” ceva din ţara noastră?

Să recunoaştem şi să susţinem oamenii care fac lucruri simple dar semnificative pentru o democraţie funcţională. Mailul dl-ui Tudor Panţîru este  – tudor.pantiru@cdep.ro ; durează 2 minute maxim pentru un mulţumesc şi keep up the good work. Vedeţi AICI dacă întreaga lui activitate în Parlament merită aprecierile voastre.

Vizionaţi şi activitatea celorlalţi parlamentari dacă tot sunteţi acolo. Aţi fi surprinşi ce găsiţi. Dacă românii cu domiciliul în Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Georgia (…) Sri Lanka, Tadjikistan, Thailanda sauVietnam (colegiul domnului Panţîru), pot alege oameni de calitate, de ce să nu o facem şi noi, românii din România?

 

 

Posted on

Gamescom 2011: Koln

A început Gamescom, ediția 2001 !

Am mai început o postare în asemenerea manieră. Era vorba de Comic-Con San Diego. Astăzi, e vorba de conferința europeană a fanilor de jocuri.

Din prima îți dai seama că se adresează unui public diferit de cel american (Comic-Con). Sigur, domeniile conferințelor diferă, dar este interesant formatul, design-ul și comportamentul celor reuniți de ieri în Koln, Germania. Dintre multele diferențe menționez câteva notabile:

–   Sleep in Cologne’s largest tent camp
–   Learn more about the concentrated program on the protection of minors, media expertise, and media education
–   Funsports to do in outdoor area
– Gamescom 2011 is the ideal place to establish and maintain business relations

Până pe 21 august aveți timp să vizitați Conferința. Dacă nu sunteți în zonă însă, căscați ochii (ca și mine) la următorul clip:

 

Posted on

De ce nu Poliția Locală: Argument 1

 

ARGUMENT 1: Comportament de gașcă violentă

      Sâmbătă seara am asistat la o scenă de filmele italiene a anilor 90. Raliul Aradului, ”marele” eveniment sportiv al Aradului din această vară, încă mai se desfășura în jurul orei 22. Mașinile trebuiau așadar să-și urmeze traseul până la stand-uri (din câte mi-am putut da eu seama). Iar tot la fel de ”așadar”, trebuia dirijată circulația în așa fel încât participanții la cursă să facă acest lucru în siguranță.

 
      La intersecția Bulevardului Revoluției cu strada Xenopol, în una din trecerile de pietoni semaforizate ale Primăriei, un polițist dirija traficul. Semafoarele funcționau. Polițistul din cadrul Poliției Locale oprea traficul doar când una dintre mașinile de la Raliu veneau pe contrasens pe strada Xenopol pentru ca să intre pe Bulevard, înspre standuri. La trecerea de pietoni stăteau mulți oameni. Întâmplător era roșu la semafor. Când s-a făcut verde, un băiat a vrut să treacă.

 
      Când a realizat că vine Raliul către el, a grăbit pasul și a ajuns pe partea cealaltă. În acest timp, ”domnul” polițist i-a aplicat o corecție verbală din fundul grădinii. Redau în scris: Buăăă!!! Unde dracu’ te grăbești??? Zi buăăă, ce ești așa grăbiiit?!?!?! La care unul din cei 50 de oameni care așteptau să treacă strada i-a replicat ”domnului” polițist local:

– Ce strigi așa domle’?
– Ceaee băăă?!? Tu ce vreaeeei??? , răspunde (sub)ofițerul apăsând mai greu pe talpa agresivității verbale.
– Nu mai striga !!

      Moment de justiție resimțit de întreaga audiență. Însă victoria a fost scurtă pentru cel care îl pusese la punct pe organul zbierător. Deoarece dintre mulțimea care aștepta la semafor, se aflau și 2 ”colegi” din Poliția Locală. Echipați cu combinezoane (vezi Jandarmeria) și mai mici decât doi școlari puși unul peste altul, s-au deplasat ostentativ către pietonul civilizator. Cu argumentația simplă:

– Ce țipi bă?! Vrei probleme??? Ce țipi?! Ce țipi?! **

– Să nu mai țipe el !

– De ce țipi?! Ia zi ! Cine te crezi?

– Să nu mai țipe el, vi-am zis. De ce țipă așa?!

– Da’ tu de ce țipi la el?! Ia zi ! Vrei probleme?! Unde te crezi??!

– (colegul) Legitimați-vă să nu avem probleme.

**am observat că polițiștii, jandarmii și gorilele-portari ale localelor cu pretenții de club select repetă mult o sintagmă de 2-3 cuvinte, într-o manieră agasantă, ca și cum ar fi surzi, rămânând constanți în sutra lor, indiferent ce le spui doar dacă nu ai o culoare politică populară și recunoscută public.

 

      Văzând întăririle desfășurându-se în favoarea sa, primul polițist local zbierător concluzionează: ”Strigă și ăsta! Că dacă îl calcă eu sunt de vină!!”.

 

DEZNODĂMÂNT

      Aceștia sunt, doamnelor și domnilor, reprezentanții forțelor locale de ordine. I-ați văzut prin oraș. Acei cvasi-robocop echipați în negru, gri sau albastru, cu protecții mai ceva ca un motociclist profesionist și cu o atitudine care i-ar da de furcă și lui Chuck Norris. Cu un comportament neadecvat și incriminator.

 

PROBLEMA

      La ora aceea târzie (~22:00), acel ”polițist” nu era echipat corespunzător (recte, o vestă reflectorizantă). Așa cum poartă, ghici cine, Poliția RUTIERĂ! Care, printre altele, se ocupă de RUTIER, dirijând circulația acolo unde este nevoie. Prin urmare, cineva nu l-a văzut pe domnul de la Poliția Locală. Și a trecut peste sfatul acestuia de a sta la semnalul său. Reacția polițistului local și a colegilor săi a fost una total neprofesionistă, și a arătat de fapt, pregătirea emoțional-afectivă precară a acestora. Ce am face dacă nivelul emoțional al Poliției Rutiere s-ar situa la vârsta unui licean? Ar începe polițiștii să plângă când s-ar prezenta pentru investigații la accidentele rutiere mortale (desprinse din scenele de filme horror).

 

SOLUȚIE

      Are un scop și profesionalizarea. Nu degeaba sunt erau instruiți toți polițiștii din România în 2 sau 3 instituții din țară, verificate, certificate și standardizate, pentru un timp îndelungat, de 3-5 ani. Ca aceste comportamente de gașcă locală să nu se manifeste. Ca nivelul emoțional de reacție să se situeze la un minim posibil. Poate și pentru că toți cei care lucrau ca polițiști în oraș, asta făcuseră din adolescență. Nu vânduseră haine și mașini din Germania împreună cu un tovărâș la obor, înainte să se facă polițiști.

Sigur, era nevoie de o îmbunătățire în pregătire, dar pentru că un lucru se strică, nu înseamnă că îl arunci la gunoi. Ci încerci să-l repari.