O multitudine de persoane cu care interacționez își pun întrebări legate de identitatea lor: Cine sunt? O poți vedea pe bloguri, pe rețelele de socializare și mai ales în cadrul discuțiilor colocviale din cafenele și de la diverse evenimente sociale. Nu ar fi o chestiune nouă, dacă nu ar fi -de data asta- o problemă fără vreo soluție la orizont, ci din contră, multă confuzie.
De obicei încerc să scriu articole în jurul unor subiecte care au și o posibilă rezolvare tangibilă dar nu există voința de a le rezolva. Chestiunea identității nu e nicidecum nouă, se învârte tot în jurul educației, locului de muncă, hobby-urilor și afinităților, dar azi parcă mai mult ca niciodată confuzia e și mai mare, când nici hainele nu mai reprezintă un mod distinct de a-ți afirma identitatea?
Frankie vorbește despre E-Reputație, cu îndemnul inevitabil de a găsi un echilibru și a rămâne constant. Un sfat mai degrabă neutru, previzibil pentru cei care nu vor să-și asume un risc.
Anca spune că e mai complicată treaba: cine îți propui să fii, care este reacția oamenilor când le împărtășești din planurile tale, respectiv ce alegi în cele din urmă să fie reprezentativ pentru identitatea mea. Continue reading “Cine suntem”