Posted on

Comisia Națională de Propagandă

 

      Comisia Națională de Prognoză a emis zilele trecute ultimul său studiu. BANG! Țara a ieșit din recesiune. O parte din ea, cel puțin. Întocmai cum spunea Emil Boc acum 1 săptămână. Nici nu e de mirare rezultatul comisiei, având în vedere că CNP este o ”instituţie subordonată Primului Ministru, cu rol în elaborarea de prognoze privind dezvoltarea economico-socială la nivel naţional”.

      De regulă, am încredere în oameni. Că își fac treaba sau încearcă să și-o facă în limite normale și productive. Doar sub presiuni, comportamentul lor poate suferi unele schimbări. Însă această Comisie este mai mult decât suspectă. Nu zic că ar fi mințiți românii pe date conomice. Deși nu ar fi prima oară, după cum o declara și domnu fost-ministru Vlădescu.

      Prognozele Comisiei intră în categoria optimiștilor fără de capăt și a erorilor constante. Luând un document al acestora la întâmplare din trecut și comparându-l cu situația reală a anilor din așa zisele prognoze, se poate observa că situația a fost tocmai contrară. Nici măcar statisticile din acel an nu mai erau aceleași câțiva ani mai târziu.

EURO — În primăvara lui 2008 (21 aprilie 2008) comisia vedea anul 2011 cu un euro la 3,40 lei.

Pe 4 aprilie, acesta a fost înregistrat la 4,13 ron.

Câștigul Salarial Mediu Brut Lunar — În februarie 2011, salariul brut a fost 1944, iar cel net mediu 1414.

Comisia îl vedea la 2228, respectiv 1646. Eronat.

Rata Șomajului BIM — În anul 2011, acesta a urcat la 7,3 față de ultimul semestru a lui 2010 când a fost cotat la 6,3.

Opinia CNP din 2008: 5,7.

      Dar dacă nu au luat în calcul, atunci  în 2008, minunatele reforme ale lui Băsescu via Boc?  Oricine poate vedea documentele ”științifice” din toamna lui 2010: EURO este 4,21 si tot scade in viitor. Rata Șomajului BIM: 7,4 — Și, ghiciți ce? Tot scade în viitor. Ca în toate capitolele care sunt pe minus sau care stagnează. Ele apar pe viitor ca fiind ”de bine”.

      În toamna lui 2010 se recunoaște scăderea din anii anteriori și viitorul ne așteaptă cu…o creștere! Urale! Glorie salvatorilor de criză ! Comisia Națională de Propagandă anunță propășirea neamului după Imperialista Criză.

      Aaa, doar o clipă virtuală. Dacă la toți bugetarii le-au fost tăiate salariile cu 25%, printr-o măsură de dreaptă portocalie, de ce Ionescu Liliana
are o creștere de la 23696 în 2010 la 28586 ron pe an în veniturile salariale de la aceeași Comisie?

 

Sau domnul Rus Ștefan, care este binecuvântat și cu o promovare, rezultând o creștere totală în venitul anual – 32925 în 2011, de la 25138 în 2010.

 

      Nu am nicio problemă cu salariile oamenilor. Nu am vreo tendință comunistoidă de a înfiera pe cei care lucrează și primesc bani mulți. Dar poate că acei bugetari chiar nu simt criza din rândul plebei neafiliate la robinetele PDL. I’m just saying. Este posibil să trăim realități diferite.

(C) imagine: JIMM.RO

Posted on

Eliberati informatia!

Parte dintr-un articol scris pentru Trei Voci.

Când ai o problemă cu porția de cartofi prăjiți servită rece și fleșcăită într-un fast food internațional, mergi la casă și îi ceri explicații angajatului simplu. Acesta, în eventualitatea în care nu ți-a potolit setea pentru ”adevăr” și ”dreptate”, îl va chema pe manager să îți soluționeze nemulțumirea. Dacă ești îndestul de curajos și cu principii să ceri normele de training ale angajaților, nu numai banii înapoi, vei avea privilegiul de a-l întâlni pe șeful fast-food-ului (cel care a angajat managerul). Dar nu vei da ochii niciodată cu șeful francizei internaționale. (…)

Text integral aici.

Posted on

Sah Murdar

      Joc șah. Unii ar spune că prea mult. Din când în când, harta lumii, ce stă suspendată deasupra tablei de șah, îmi aruncă o privire rece. Mă simt nevoit să îi acord puțină atenție.  Nu pot să nu observ un lucru; dacă ești amator de jocuri de strategie nu poți să nu observi și tu. Șahul geopolitic practicat de S.U.A. este unul dezgustător. Să vă schițez un pic imaginea..

 

      Din 1979, Iran reprezintă pentru sistemele politice un nou model, sau mai bine zis un alt model. Revoluția Iraniană a dus după sine instalarea Republicii Islamice, o teocrație condusă după legile Coranului. Având o Chină comunistă ce se dezvoltă exponențial în est, rețeta democratică pare tot mai expirată mergând înspre realitatea din afara cărții de bucate a Occidentului. Corelația mult promisă dintre dezvoltare și democrație își pierde din gust în fața unor exemple asiatice sau arabe. Autocrațiile Orientului Mijlociu însă nu deranjează atunci când se supun intereselor SUA. Cu Republica Islamică însă este o problemă.

      Dacă Republica Populară Chineză cooperează pe piața de producție cu SUA încă din perioada Războiului Rece, cu toate că regimul nu este unul democratic, Republica Islamică a Iranului nu o face. Iar acest lucru deranjează. Totul a mers ”bine” (pentru SUA, nu pentru poporul iranian) până ce Șahul Iranului a fost înlăturat de la putere în 1979. Peste ani și ani se prezintă ca încă un model care poate avea succes în propria parte din lume, fără a fi fost preparat pe aragazul democrației occidentale. Mămăliga stă să explodeze! Iranul și-a arătat declarativ repulsia față de SUA și aliații săi din zonă (în principal Israel) de decenii.

AFGANISTAN. IRAK

      Pe tabla de joc sadică a administrațiilor politice ale SUA, aceste două țări, invadate și cucerite de Armata SUA (cu ajutor NATO), au trecut în barca ”prietenilor”. Nu contează că fiecare dintre aceste națiuni este destabilizată, că violențele sunt la ordinul zilei sau că viitorul este încă sub spectrul incertitudinii siguranței personale. Contează că resursele pot fi controlate, iar inamicii sunt în retragere și numărul lor în diminuare.

TURCIA

      Turcia se află pe ”drumul cel bun” al unei democrații moderne (sau vestice mai bine zis). Pe lângă demersurile făcute înspre aderare la U.E., încă din ianuarie 2009 primul ministrul Erdogan se întâlnește cu Președintele Obama și alți înalți reprezentanți ai SUA pe diverse subiecte de interes.

AZERBAIJAN

      Statele Unite și Azerbaijan au semnat un acord bilateral de comerț încă din 1995, dar și un tratat de investiții mai recent din 2008. Companiile americane sunt implicate în extracția petrolului și în proiecte de dezvoltare energetică și de comunicații. Democrația prezentă doar cu numele și cu încălcări ale drepturilor umane, nu este un impediment pentru bussiness.

ARMENIA

      Status: prieten. În ultimii ani, S.U.A. a oferit asistență Armeniei printr-o serie de programe de dezvoltare economică, guvernanță democratică, protecție socială, sistem sanitar, securitate…pace… Rețeta unei ”democrații emergente”.

GEORGIA

      Statul tampon în fața pretențiilor rusești. Statul unde ciorba democrației este încă prea fierbinte pentru un atac bussiness ca la carte. Anul 2008 a arătat nevoia unui stat gata să lupte pentru ”independență” în eventualitatea unor situații delicate și deranjante pentru zonă. Independență de ce fel totuși, ne putem întreba.

TURKMENISTAN

      O țară cam ”rebelă” pentru doleanțele americane. Comportamentul răzleț intră totuși în limite ”normale” (a se citit acceptabile S.U.A.). Președintele Berdimuhamedov readuce în prim plan ideea unei conducte de gaz Trans-Caspice. Se văd primii pași în privința unei prietenii mai deschise: 2 câmpuri petroliere sunt concesionate în august 2010 către SUA.

      Dar nu numai atât, Turkmenistanul colaborează cu Statele Unite în aria securității granițelor, a programelor de educație și schimburilor de experiență. O prezență durabilă o au și Trupele de Menținere a Păcii.  Toate suprapuse unui sistem politic autoritar, unde existența legală a unui singur partid asigură un proces de dezvoltare esențial pentru dictator și apropiații săi, dar și pentru economia S.U.A. se pare.

ARABIA SAUDITĂ

      Sunt cunoscute relațiile apropiate (de afaceri, de prietenie) între familia prezidențială Bush și familia regală Saud. Printre altele Bin Laden și mulți dintre teroriștii din 11 septembrie erau de naționalitate arabă, iar colaborarea apropiată a Regelui Abdullah cu clerici wahabiți a dus la dezvoltarea unor grupuri militare ca al-Qaeda. Consultările dintre cele două state despărțite de un ocean dar reunite sub semnul petrolului și al banilor s-a dezvoltat pe subiecte economice și internaționale comune, cum este procesul de pace din Golful Persic. Mai mult, Wikileaks ne informează că Arabia Saudită îndeamnă SUA să atace Iranul pentru a ”stabiliza” zona.

     De ce nu are Arabia (gazdă a teroriștilor) soarta regretabilă a Irakului sau Afganistanului?

EMIRATELE UNITE ARABE

      Pe scurt, U.A.E reprezintă cea mai mare piață de export a S.U.A. în Orientul Mijlociu și Africa de Nord cu 15 miliarde de $ exporturi în 2008 și peste 750 de firme americane operând local.

PAKISTAN

      Criza ostaticilor din Islamabad din 1989 pare o întâmplare nefericită în relațiile cu S.U.A. Acestea s-au schimbat odată cu susținerea campaniei din Afganistan și luptei împotriva terorismului. Încă din 2001, Pakistanul s-a dovedit un partener de nădejde în asistența informațională oferită, ce a ajutat la capturarea a peste 600 de membrii al-Qaeda.

      În 2004, Pakistan a fost desemnat un Aliat Major Non-NATO, Statele Unite recunoscând astfel legăturile strânse între cele 2 state. La cutremurul din 2005, asistența din partea S.U.A. a fost esențială victimelor dezastrului natural. Octombrie 2009, Congresul S.U.A. a autorizat (Legea Kerry-Lugar-Berman) oferirea unei asistențe non-militare în valoare de 1,5 miliarde $ anual pentru o perioadă de 5 ani. Sprijin este oferit și pentru dezvoltarea sistemului educațional.

      Și totuși, dezbaterea în S.U.A. este centrată pe Pakistan ca inamic. Doamna Clinton îl vede ca o amenințare mortală pentru lume. Rapoarte STRATFOR văd statul din estul Iranului ca un loc instabil și în pericol de izbucniri civile violente. Raiduri fatale pentru pakistanezi din partea americanilor au loc în anul 2010, dar Pakistanul nu poate să facă ceva împotriva acestui lucru. Privind încă o dată harta, și ținând în minte că Iranul este actor principal pe Axa Răului formulată de Bush Jr., nu pot să nu observ că S.U.A. sunt la un pas de a-i da (un) Șah Iranului. A mai făcut-o odată prin anii 53 cu Mohammad Reza Pahlavi. Acum pare că vor merge până la șah-mat.

  

      Avem de-a face cu un Sistem Dominant, Agresiv și Cuceritor. Avem dovezi și ale unor Sisteme Alternative: China funcționează. Iran de ce nu ar funcționa? Datele de mai sus arată progresul, separat de regimul mai puțin democratic-occidental. Ca toate celelalte sisteme, aceste ”alternative” rămân perfectibile. Dar ele există. Suntem prinși în subiectivitatea și încăpățânarea unui model ce numai democratic nu mai poate fi numit. Unii ar spune imperialist, dar aceștia sunt catalogați la rândul lor – comuniști. Și care e ideea, totuși?

Dominarea totalitară a sistemului de valori și de comportamente occidental-americane este o relicvă pentru o lume ce dorește să devină deschisă la minte, să respecte multiculturalitatea ideilor, să aducă pace pe lume – să evolueze pe scurt.
 
 
 

Referințe:

http://www.state.gov/r/pa/ei/bgn/index.htm

Dialog strategic cu Pakistan: http://www.state.gov/documents/organization/150292.pdf

http://www.csmonitor.com/USA/Foreign-Policy/2010/1001/Pakistan-furious-with-US-over-fatal-raid-but-there-s-little-it-can-do

http://www.stratfor.com/weekly/20110216-threat-civil-unrest-pakistan-and-davis-case

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/tx.html

Posted on

Solutii

 

Drumul despre care am menţionat în postarea anterioară a început să prindă formă. Dar un drum nu se traduce prin pavaj, piatră cubică sau bitum, ci o rută, fără vreo construcție formală, ușor de recunoscut de ceilalți.

Goodwill Consulting părea (după cum sugerează şi numele) o aventură mânată de voința de a face bine. Împedimente tehnice, de procedură m-au împiedicat însă să primesc “binevoinţa” angajatorilor. Pare o rută ușor de recunoscut de ceilalți: cel care deține funcția de decizie deține puterea absolută. Statutul de patron e învechit de rămășițele patricienilor Romei Antice și a nuanțelor creștine ale unui sfânt protector. Odată ce această rută este pavată cu accepțiunea majorității celorlalți,  pe acolo ”se merge”.

Am aderat a posteriori acestui drum. Văzând înă recent o idee prin filmul Global Change 2009, mi-am amintit că nu sunt singurul care vede în această rută ceva anormal. Ideea ce se transmite în producția germană este următoarea: poate fi reglementată o situaţie, chiar şi atunci când credem că nu mai poate fi făcut nimic, când totul pare ruinat. Filmul vorbeşte despre mecanismele economiei şi ale pieţei libere. Dar poate fi aplicată și altor domenii sociale sau personale.

SE POATE!

Mi-am adus aminte de Selma Prodanovic. Am întâlnit-o anul trecut, cam în această perioadă, la o conferință în Viena. Trecuse prin atâtea profesii și locuri de muncă în 20 de ani cât are România partide politice de democrație mimată. Povestea ei nu ar spune prea multe despre cum a înflorit și cum s-a dezvoltat atât din punct de vedere personal cât și profesional. Sosise o clipă pentru ea în care și-a impus să aibă un drum de construit, nu de urmat. Circumstanțele au ajutat și ele: copii aveau nevoie de mamă, iar slujbele cu patronii lor nu ofereau cea mai bună perspectivă. Și-a analizat trecutul; cea mai recompensatoare profesie din marea varietate pe care o experimentase, fusese cea de profesor (etimologia ar trebui totuși să ne spună ceva). A făcut ce simțea că este cel mai potrivit pentru ea. Consultanță business. Fără să își dea seama, începea un drum pe care eu i l-am comparat cu educație antreprenorială(!) în adevăratul sens al cuvântului. Profesa arta de a ”patrona”.

Consultanța pe care o oferă nu este orice fel de consultanță. Este una care creează valoare, care rupe barierele conceptuale ale patronajului și consultanței din partea asta a lumii. Aduce patronul cu picioarele ”puterii” pe pământ, dar dezvoltă ideea, visul lui/ei, cu care pornise afacerea în primul rând. Dacă ar fi să compar Brainswork (compania Selmei) cu ceva la scară globală, aș spune că se aseamănă unui FMI BUN. E ceea ce ar trebui să facă acest așa-zis instrument financiar de ajutor al guvernărilor și societăților corupte. Poate să o facă. Dar nu o face. O pot face în schimb oameni ca Selma și oricine vrea cu certitudine acest lucru.
 

Posted on

Alternativ

      Acum mai bine de 1 an, scrijeleam câteva rânduri despre o Românie altfel. Menționam ”nebunia” ca factor motivator pentru promovarea profesionalismului și a restaurării eticii. Ei bine, din momentul acela, pot spune că am acționat cam ”nebun”, în spiritul ideii din 2009. Unele persoane, cum este Alexandru Mafteiu, mi-ar spune că m-am luptat degeaba cu morile de vânt. Pe de altă parte, au fost și persoane, ca Andra Huțuțui, care au ”înnebunit” acolo în prima linie, în solidaritate cu alți nebuni anonimi. De mai bine de 1 an, această formă de eliberare a frustrării acumulate din toate neajunsurile și nedreptățile, cred că și-a atins o limită.

      Am atins acel prag în care ”conștientizarea” și ”informarea” (2 termene dragi cererilor de finanțare europene) au dus la un oprobriu piețar, dar la nicio reglementare. Și nu am niciun motiv în a aștepta ”să se reglementeze” (modul și timpul gramatical cel mai lipsit de responsabilitate civică). Apatia multora nu reprezintă o scuză a acțiunilor mele ne-bune.

      Ce mai contează că, cel mai probabil, toți tâlharii acestei țări o să scape basma-curată, făcând plajă pe nu știu ce insulă sau coastă, pe când fraierii (termen prin care sunt caracterizați cei care ”nu știu să se descurce”) din România o să -și  taie generațiile de datorii statale și private, numărându-și coastele flămânzite de la ceața unei ”trăiri bine”. Destul.  Sunt numeroși cei care se prefac și transpiră ipocrizie prin toți porii și toate fibrele costumelor. DAR sunt destui ȘI cei care își fac treaba bine și profesionist, au onoare și își respectă cuvântul dat.

      Săptămâna trecută, la această oră asistam la rostirea unor adevăruri crunte și simple. ”Dacă intram pe geam în Librăria Corina și nu pe ușă, așa cum este ea destinată, credeați că este ceva în neregulă cu mine.” Cuvintele lui Radu al României nu erau destinate unei pledoarii pentru monarhie, nici măcar pentru Casa Regală a României. Erau pentru normalitate. La eveniment a mai fost prezent un arădean care a atras atenția tuturor. Acesta servește Armata altui stat membru al Uniunii Europene.  Și o face cu demnitate păstrându-și în același timp calitatea de român. Am fost uimit cum statura unui om de 1 m 60 poate fi așa impunătoare și exsudantă de respect.

      Mi-am propus să acționez în scopul unei profesionalizări accentuate. Discutând zilele trecute cu un amic, am conchis că facultatea nu ar trebui să reprezinte parafarea unei specializări ci demararea ei; începutul unui drum anevoios dar recompensator. Și pentru asta trebuie să te înarmezi nu cu diplome, nu cu ”studii” prin străinătate, oportunisme, lupte pentru putere și afirmare, învârteli și adaptări contextuale, ci cu răbdare și onestitate. Mă voi dedica unor acțiuni concrete; nu degeaba cuvântul se traduce în engleză în beton. Cu ele (acțiunile și betonul) poți construi ceva durabil. Semper Excelsius încă rămâne în prim-planul promovării ideilor prin acțiuni, însă acțiunile personale de profesionalizare se vor înmulți.

      Pe curând!

Posted on

Obiectivitate

      ObiectivDacă am privi (printr-un) obiectiv, în România e chiar fain. Se trăiește bine; cu mijloace de subzistență, o conștiință împăcată, și nicio grijă a zilei de mâine. Și sunt multe astfel de cazuri. Chiar dacă unii îi cataloghează ca elite, afaceriști, aristocrați, snobi, ignoranți, înguști, bișnițari, șmecheri, corupti, găinari, mercenari, pupincuriști, pedelei, băsiști,  acești oameni au construit o Românie prosperă, unde zilele sunt însorite, iar dispoziția oamenilor este pozitivă. Iar din acest punct de vedere, nu trebuie să credem că nu văd “realitatea”. Aceasta e relativă, iar ei o văd pe cea din jurul lor.  România ”aceea” este chiar ok. Acolo poți fi rege în cazul în care în altă țară ai fi doar un asistat social.

      Un “amărât” e la fel de exotic în România lor ca un “bogătan” pentru cercurile în care mă învârt. Mulți nu ne regăsim printre cercurile “lor”, iar asta dă naștere subiectivității tiranice. Pentru mine, finanțele sunt o problemă a zilei de mâine. Viitorul este plin de alternanțe și instabilități. Aici plouă mocnit și e înghețat totul. Oamenii umblă cu privirea în pământ, cocoșați de griji și facturi. Rezervele de orice fel nu există. Iar aceasta e realitatea mea, dar nu a României.

      Țara o duce bine și nu o duce bine. România e un șantier de dezvoltare și e un șantier de dărăpănături. Dacă cerem obiectivitate, atunci să servim obiectivitate.

      ”Problema” stă în cifre, în numere. Cine are cele mai multe numere.. same old same old. Formula e totuși ”La mulți ani!” nu ”La buni ani!”.  A fost un an bun dacă privim pozitiv lucrurile. A fost un an rău dacă privim negativ lucrurile. Subiectiv 2010, hmm.

      Obiectiv 2011, te aștept cu nonșalantă nerăbdare(!). Și cu niciun obiectiv.

***video: România obiectivă de 21 decembrie , Arad ***

***photo: yashica objective by skillteo-d33kqxd ***

Posted on

Frica Reactivă

       Dacă încă nu vezi că guvernul, președintele și apropiații săi au fost și au rămas (româno-)comuniști cu carnete de partid în regulă… prin mentalitate, prin comportament, prin discurs… atunci degeaba încerci politicul cu rațiunea, căci ești ilogic.

      M-am săturat de toate hoțiile cu acte în regulă. De toți acei oameni care se consideră cunoscători ai lumii politice și ai motivațiilor votării, când repetă exact mesajul pe care îl transmit cei care vor să-i păcălească. Nu mai suport să văd indiferență de tot peste tot. Slugărnicie ca model al progresului societal.Abuzuri acceptate cu capul plecat (oamenii ghiocei). Apatie ca regulă.

      M-am întrebat: Când va renunța dictatura cu față chiorită?..Și am găsit răspunsul: Frica. Guvernează atât românii dar și pe cei care guvernează. Căci, în clasicul stil al talmudului, ochii scoși de băsescu vor fi doriți scoși lui băsescu, odată ce nu va mai deține funcția de președinte al cc-ului. Și nu numai lui băsescu ci întregii clici de ”portocalii”. Iar în secunda în care frâiele nu vor mai fi în mâinile cârmacilor băsiști, caii vor galopa pe toate oasele (financiare, judiciare, penale) lor, ”îndreptățiți” de opinia publică care va fi însetată ca după secetă de justițiarism.

            În fapt, ei doar reacționează. Ei – cetățenii. Ei – reprezentanții. Ei – media. Dacă nu era un PSD mafiotist, Alianța D.A. se lupta cu mori de vânt. Dacă nu era confuzia și slăbiciunea coaliției creștin-democrate, nu era o social-democrație așa de dezirabilă. Dacă nu era o bătaie pe loc post-pseudo-comunistă, nu era o soluție de dreapta salvatoare. Dacă nu era un Ceaușescu ignorant și dictatorial, nu era un Iliescu și Petre Roman salvator. Reacționismul în România a devenit caracteristică națională. Și până când va rămâne așa… până când?

 

 Un vers modern spune așa: cand vor fi înconjurați de bolovani,
atunci vor realiza că nu pot mânca bani.

 

Photo: The_Ying_and_The_Yang_by_berf

Posted on

Cand tragi Linie?

De fapt, cand poti trage linie?

Cand au trecut anii peste tine si tu peste ei ca intr-un joc stupid de lapte gros, in care pana la urma tot pe jos ai ajuns? Si iti dai seama de acest lucru in timp ce stai la coada in supermarket. Sigur ca atunci observi la altii entuziasmul tau de alta data, indiferent inspre ce era indreptat atunci. Imbracamintea e primul lucru care iti atrage atentia; normal, e primul lucru care il vezi intr-o mare de oameni. Apoi le vezi mimica feței. Ochii iti aluneca in cosul lor. Vezi articole familiare. Si realtionezi mental cu propria experienta.

AhA moment! Realizezi ca a trecut, totusi, ceva timp de cand ai fost si tu in acel loc. Te tre..Ma trezesc intr-o coordonata spatialo-temporala unica. Trag linie la ce am experimentat? Adica accept si imi insusesc tot ce a fost? Da, ce naiba! Sunt capabil de a-mi analiza trecutul, cu bune si rele, a le ordona pe categorii si a face cateva rezumate, pentru orientare in viitor. E posibil asa ceva. Nu e greu. Now, partea a doua: hit reboot? Avem, daca nu, am tendinta de a atribui noi inceputuri la “epoci” ce nu au nicio substanta diferita unele de celelalte. Doar o mica relevanta temporala pentru mine.

Atat. In rest e aceasi epoca, doar o mica parte dintr-un proces continuu. Asadar, trag linie?

Posted on

Control

Când i-am oferit mamei întregul sezon 10 de Stargate SG-1 pe DVD, iar aceasta l-a pus bine in bibliotecă şi nu l-a deschis deşi continua să vizualizeze serialul la TV, mi-a dat de gândit. M-am pus în situaţia în care personalitatea mea supra-organizatorică, ar face într-atât de mult încât ar putea să planifice o bună perioadă din viaţă. Gândul te poate duce la filmul lui Adam Sandler. Bine, el nu a auzit de expresia “it’s not about the destination, it’s about the trip you get there”. Dar nu e același lucru.

Chiar dacă a început de la ceva banal, concluzia a fost una demnă de menționat. Am fost surprins că cineva nu ar vrea să aibă la dispoziție timpul. Să poată să-și satisfacă o nevoie, o curiozitate odată pentru totdeauna. Să vadă ațele, să cunoască indicațiile păpușarului totuși. So, so, so…

Destul de ușor de observat, dar pentru mine a fost un fel de epifanie. Oamenii (și nu vreau să generealizez) dar nu vor să fie mai mult decât oameni. Poate e pre-setat genetic o analiză swot sau un bilanț pro & con și rezultatul e pozitiv. Iar ca urmare, un credo semper excelsius al fiecărei persoane ar fi în van sau pur și simplu inutil. Ignorance is bliss spune Thomas Grey.

Și totuși, dorința de cunoaștere a frazei citate mă duce la acest site unde la nici un click distanță, stătea așteptând încă o piatră a unui drum ce pare a fi așezat pentru explorarea mea. Când mă încredințez necontrolului, lucruri interesante se pot întâmpla.

pic: NO CONTROL by xKaref

Posted on

Nimeni nu ramane

Nu există cuvinte mai pline de sens decât acestea: nimeni nu rămâne. La întrevederea cu finitudinea, nu poţi să nu te întrebi, totuşi ce rămâne? Fizic, nimic. Un cufăr de haine. O cutie de bijuterii. Poze. Totul rămâne în tine. Prin tine. Cel ce mai citeşte şi mai vorbeşte. Tăcerea nu e valabilă în zilele ce le creionează mintea ta, “când îţi aduci aminte”. Şi a-i fi vrut să îţi fi adus aminte mai des. Doar că aşa se întâmplă de mult; nu e ceva nou. Prezentul îţi joacă multe feste. Toţi suntem şi nimeni nu stă. Distanţa ne desparte mai dureros decât durata apropierii; căci atunci suntem distraţi şi distractivi. Când a fost ultima oară când te-ai purtat cu cineva ca şi cum ar fi pentru ultima oară? Pentru ce vei aprecia fiecare om în parte cu care ţi-ai împărţit viaţa, fie şi măcar pentru 1 minut?

Nimeni nu rămâne. Nimeni să constate ce a rămas. Rămâi doar cu tine şi prezentul continuu. incontinuu analizându-ţi faptele şi judecăţile..iar tăcerea este acolo ca martor la ce se întâmplă.

Dar..şi mai departe? Mergi?

Photo: Leaving Eden by bucz