Posted on

Eliberati informatia!

Parte dintr-un articol scris pentru Trei Voci.

Când ai o problemă cu porția de cartofi prăjiți servită rece și fleșcăită într-un fast food internațional, mergi la casă și îi ceri explicații angajatului simplu. Acesta, în eventualitatea în care nu ți-a potolit setea pentru ”adevăr” și ”dreptate”, îl va chema pe manager să îți soluționeze nemulțumirea. Dacă ești îndestul de curajos și cu principii să ceri normele de training ale angajaților, nu numai banii înapoi, vei avea privilegiul de a-l întâlni pe șeful fast-food-ului (cel care a angajat managerul). Dar nu vei da ochii niciodată cu șeful francizei internaționale. (…)

Text integral aici.

Posted on

Sah Murdar

      Joc șah. Unii ar spune că prea mult. Din când în când, harta lumii, ce stă suspendată deasupra tablei de șah, îmi aruncă o privire rece. Mă simt nevoit să îi acord puțină atenție.  Nu pot să nu observ un lucru; dacă ești amator de jocuri de strategie nu poți să nu observi și tu. Șahul geopolitic practicat de S.U.A. este unul dezgustător. Să vă schițez un pic imaginea..

 

      Din 1979, Iran reprezintă pentru sistemele politice un nou model, sau mai bine zis un alt model. Revoluția Iraniană a dus după sine instalarea Republicii Islamice, o teocrație condusă după legile Coranului. Având o Chină comunistă ce se dezvoltă exponențial în est, rețeta democratică pare tot mai expirată mergând înspre realitatea din afara cărții de bucate a Occidentului. Corelația mult promisă dintre dezvoltare și democrație își pierde din gust în fața unor exemple asiatice sau arabe. Autocrațiile Orientului Mijlociu însă nu deranjează atunci când se supun intereselor SUA. Cu Republica Islamică însă este o problemă.

      Dacă Republica Populară Chineză cooperează pe piața de producție cu SUA încă din perioada Războiului Rece, cu toate că regimul nu este unul democratic, Republica Islamică a Iranului nu o face. Iar acest lucru deranjează. Totul a mers ”bine” (pentru SUA, nu pentru poporul iranian) până ce Șahul Iranului a fost înlăturat de la putere în 1979. Peste ani și ani se prezintă ca încă un model care poate avea succes în propria parte din lume, fără a fi fost preparat pe aragazul democrației occidentale. Mămăliga stă să explodeze! Iranul și-a arătat declarativ repulsia față de SUA și aliații săi din zonă (în principal Israel) de decenii.

AFGANISTAN. IRAK

      Pe tabla de joc sadică a administrațiilor politice ale SUA, aceste două țări, invadate și cucerite de Armata SUA (cu ajutor NATO), au trecut în barca ”prietenilor”. Nu contează că fiecare dintre aceste națiuni este destabilizată, că violențele sunt la ordinul zilei sau că viitorul este încă sub spectrul incertitudinii siguranței personale. Contează că resursele pot fi controlate, iar inamicii sunt în retragere și numărul lor în diminuare.

TURCIA

      Turcia se află pe ”drumul cel bun” al unei democrații moderne (sau vestice mai bine zis). Pe lângă demersurile făcute înspre aderare la U.E., încă din ianuarie 2009 primul ministrul Erdogan se întâlnește cu Președintele Obama și alți înalți reprezentanți ai SUA pe diverse subiecte de interes.

AZERBAIJAN

      Statele Unite și Azerbaijan au semnat un acord bilateral de comerț încă din 1995, dar și un tratat de investiții mai recent din 2008. Companiile americane sunt implicate în extracția petrolului și în proiecte de dezvoltare energetică și de comunicații. Democrația prezentă doar cu numele și cu încălcări ale drepturilor umane, nu este un impediment pentru bussiness.

ARMENIA

      Status: prieten. În ultimii ani, S.U.A. a oferit asistență Armeniei printr-o serie de programe de dezvoltare economică, guvernanță democratică, protecție socială, sistem sanitar, securitate…pace… Rețeta unei ”democrații emergente”.

GEORGIA

      Statul tampon în fața pretențiilor rusești. Statul unde ciorba democrației este încă prea fierbinte pentru un atac bussiness ca la carte. Anul 2008 a arătat nevoia unui stat gata să lupte pentru ”independență” în eventualitatea unor situații delicate și deranjante pentru zonă. Independență de ce fel totuși, ne putem întreba.

TURKMENISTAN

      O țară cam ”rebelă” pentru doleanțele americane. Comportamentul răzleț intră totuși în limite ”normale” (a se citit acceptabile S.U.A.). Președintele Berdimuhamedov readuce în prim plan ideea unei conducte de gaz Trans-Caspice. Se văd primii pași în privința unei prietenii mai deschise: 2 câmpuri petroliere sunt concesionate în august 2010 către SUA.

      Dar nu numai atât, Turkmenistanul colaborează cu Statele Unite în aria securității granițelor, a programelor de educație și schimburilor de experiență. O prezență durabilă o au și Trupele de Menținere a Păcii.  Toate suprapuse unui sistem politic autoritar, unde existența legală a unui singur partid asigură un proces de dezvoltare esențial pentru dictator și apropiații săi, dar și pentru economia S.U.A. se pare.

ARABIA SAUDITĂ

      Sunt cunoscute relațiile apropiate (de afaceri, de prietenie) între familia prezidențială Bush și familia regală Saud. Printre altele Bin Laden și mulți dintre teroriștii din 11 septembrie erau de naționalitate arabă, iar colaborarea apropiată a Regelui Abdullah cu clerici wahabiți a dus la dezvoltarea unor grupuri militare ca al-Qaeda. Consultările dintre cele două state despărțite de un ocean dar reunite sub semnul petrolului și al banilor s-a dezvoltat pe subiecte economice și internaționale comune, cum este procesul de pace din Golful Persic. Mai mult, Wikileaks ne informează că Arabia Saudită îndeamnă SUA să atace Iranul pentru a ”stabiliza” zona.

     De ce nu are Arabia (gazdă a teroriștilor) soarta regretabilă a Irakului sau Afganistanului?

EMIRATELE UNITE ARABE

      Pe scurt, U.A.E reprezintă cea mai mare piață de export a S.U.A. în Orientul Mijlociu și Africa de Nord cu 15 miliarde de $ exporturi în 2008 și peste 750 de firme americane operând local.

PAKISTAN

      Criza ostaticilor din Islamabad din 1989 pare o întâmplare nefericită în relațiile cu S.U.A. Acestea s-au schimbat odată cu susținerea campaniei din Afganistan și luptei împotriva terorismului. Încă din 2001, Pakistanul s-a dovedit un partener de nădejde în asistența informațională oferită, ce a ajutat la capturarea a peste 600 de membrii al-Qaeda.

      În 2004, Pakistan a fost desemnat un Aliat Major Non-NATO, Statele Unite recunoscând astfel legăturile strânse între cele 2 state. La cutremurul din 2005, asistența din partea S.U.A. a fost esențială victimelor dezastrului natural. Octombrie 2009, Congresul S.U.A. a autorizat (Legea Kerry-Lugar-Berman) oferirea unei asistențe non-militare în valoare de 1,5 miliarde $ anual pentru o perioadă de 5 ani. Sprijin este oferit și pentru dezvoltarea sistemului educațional.

      Și totuși, dezbaterea în S.U.A. este centrată pe Pakistan ca inamic. Doamna Clinton îl vede ca o amenințare mortală pentru lume. Rapoarte STRATFOR văd statul din estul Iranului ca un loc instabil și în pericol de izbucniri civile violente. Raiduri fatale pentru pakistanezi din partea americanilor au loc în anul 2010, dar Pakistanul nu poate să facă ceva împotriva acestui lucru. Privind încă o dată harta, și ținând în minte că Iranul este actor principal pe Axa Răului formulată de Bush Jr., nu pot să nu observ că S.U.A. sunt la un pas de a-i da (un) Șah Iranului. A mai făcut-o odată prin anii 53 cu Mohammad Reza Pahlavi. Acum pare că vor merge până la șah-mat.

  

      Avem de-a face cu un Sistem Dominant, Agresiv și Cuceritor. Avem dovezi și ale unor Sisteme Alternative: China funcționează. Iran de ce nu ar funcționa? Datele de mai sus arată progresul, separat de regimul mai puțin democratic-occidental. Ca toate celelalte sisteme, aceste ”alternative” rămân perfectibile. Dar ele există. Suntem prinși în subiectivitatea și încăpățânarea unui model ce numai democratic nu mai poate fi numit. Unii ar spune imperialist, dar aceștia sunt catalogați la rândul lor – comuniști. Și care e ideea, totuși?

Dominarea totalitară a sistemului de valori și de comportamente occidental-americane este o relicvă pentru o lume ce dorește să devină deschisă la minte, să respecte multiculturalitatea ideilor, să aducă pace pe lume – să evolueze pe scurt.
 
 
 

Referințe:

http://www.state.gov/r/pa/ei/bgn/index.htm

Dialog strategic cu Pakistan: http://www.state.gov/documents/organization/150292.pdf

http://www.csmonitor.com/USA/Foreign-Policy/2010/1001/Pakistan-furious-with-US-over-fatal-raid-but-there-s-little-it-can-do

http://www.stratfor.com/weekly/20110216-threat-civil-unrest-pakistan-and-davis-case

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/tx.html

Posted on

Solutii

 

Drumul despre care am menţionat în postarea anterioară a început să prindă formă. Dar un drum nu se traduce prin pavaj, piatră cubică sau bitum, ci o rută, fără vreo construcție formală, ușor de recunoscut de ceilalți.

Goodwill Consulting părea (după cum sugerează şi numele) o aventură mânată de voința de a face bine. Împedimente tehnice, de procedură m-au împiedicat însă să primesc “binevoinţa” angajatorilor. Pare o rută ușor de recunoscut de ceilalți: cel care deține funcția de decizie deține puterea absolută. Statutul de patron e învechit de rămășițele patricienilor Romei Antice și a nuanțelor creștine ale unui sfânt protector. Odată ce această rută este pavată cu accepțiunea majorității celorlalți,  pe acolo ”se merge”.

Am aderat a posteriori acestui drum. Văzând înă recent o idee prin filmul Global Change 2009, mi-am amintit că nu sunt singurul care vede în această rută ceva anormal. Ideea ce se transmite în producția germană este următoarea: poate fi reglementată o situaţie, chiar şi atunci când credem că nu mai poate fi făcut nimic, când totul pare ruinat. Filmul vorbeşte despre mecanismele economiei şi ale pieţei libere. Dar poate fi aplicată și altor domenii sociale sau personale.

SE POATE!

Mi-am adus aminte de Selma Prodanovic. Am întâlnit-o anul trecut, cam în această perioadă, la o conferință în Viena. Trecuse prin atâtea profesii și locuri de muncă în 20 de ani cât are România partide politice de democrație mimată. Povestea ei nu ar spune prea multe despre cum a înflorit și cum s-a dezvoltat atât din punct de vedere personal cât și profesional. Sosise o clipă pentru ea în care și-a impus să aibă un drum de construit, nu de urmat. Circumstanțele au ajutat și ele: copii aveau nevoie de mamă, iar slujbele cu patronii lor nu ofereau cea mai bună perspectivă. Și-a analizat trecutul; cea mai recompensatoare profesie din marea varietate pe care o experimentase, fusese cea de profesor (etimologia ar trebui totuși să ne spună ceva). A făcut ce simțea că este cel mai potrivit pentru ea. Consultanță business. Fără să își dea seama, începea un drum pe care eu i l-am comparat cu educație antreprenorială(!) în adevăratul sens al cuvântului. Profesa arta de a ”patrona”.

Consultanța pe care o oferă nu este orice fel de consultanță. Este una care creează valoare, care rupe barierele conceptuale ale patronajului și consultanței din partea asta a lumii. Aduce patronul cu picioarele ”puterii” pe pământ, dar dezvoltă ideea, visul lui/ei, cu care pornise afacerea în primul rând. Dacă ar fi să compar Brainswork (compania Selmei) cu ceva la scară globală, aș spune că se aseamănă unui FMI BUN. E ceea ce ar trebui să facă acest așa-zis instrument financiar de ajutor al guvernărilor și societăților corupte. Poate să o facă. Dar nu o face. O pot face în schimb oameni ca Selma și oricine vrea cu certitudine acest lucru.
 

Posted on

Alternativ

      Acum mai bine de 1 an, scrijeleam câteva rânduri despre o Românie altfel. Menționam ”nebunia” ca factor motivator pentru promovarea profesionalismului și a restaurării eticii. Ei bine, din momentul acela, pot spune că am acționat cam ”nebun”, în spiritul ideii din 2009. Unele persoane, cum este Alexandru Mafteiu, mi-ar spune că m-am luptat degeaba cu morile de vânt. Pe de altă parte, au fost și persoane, ca Andra Huțuțui, care au ”înnebunit” acolo în prima linie, în solidaritate cu alți nebuni anonimi. De mai bine de 1 an, această formă de eliberare a frustrării acumulate din toate neajunsurile și nedreptățile, cred că și-a atins o limită.

      Am atins acel prag în care ”conștientizarea” și ”informarea” (2 termene dragi cererilor de finanțare europene) au dus la un oprobriu piețar, dar la nicio reglementare. Și nu am niciun motiv în a aștepta ”să se reglementeze” (modul și timpul gramatical cel mai lipsit de responsabilitate civică). Apatia multora nu reprezintă o scuză a acțiunilor mele ne-bune.

      Ce mai contează că, cel mai probabil, toți tâlharii acestei țări o să scape basma-curată, făcând plajă pe nu știu ce insulă sau coastă, pe când fraierii (termen prin care sunt caracterizați cei care ”nu știu să se descurce”) din România o să -și  taie generațiile de datorii statale și private, numărându-și coastele flămânzite de la ceața unei ”trăiri bine”. Destul.  Sunt numeroși cei care se prefac și transpiră ipocrizie prin toți porii și toate fibrele costumelor. DAR sunt destui ȘI cei care își fac treaba bine și profesionist, au onoare și își respectă cuvântul dat.

      Săptămâna trecută, la această oră asistam la rostirea unor adevăruri crunte și simple. ”Dacă intram pe geam în Librăria Corina și nu pe ușă, așa cum este ea destinată, credeați că este ceva în neregulă cu mine.” Cuvintele lui Radu al României nu erau destinate unei pledoarii pentru monarhie, nici măcar pentru Casa Regală a României. Erau pentru normalitate. La eveniment a mai fost prezent un arădean care a atras atenția tuturor. Acesta servește Armata altui stat membru al Uniunii Europene.  Și o face cu demnitate păstrându-și în același timp calitatea de român. Am fost uimit cum statura unui om de 1 m 60 poate fi așa impunătoare și exsudantă de respect.

      Mi-am propus să acționez în scopul unei profesionalizări accentuate. Discutând zilele trecute cu un amic, am conchis că facultatea nu ar trebui să reprezinte parafarea unei specializări ci demararea ei; începutul unui drum anevoios dar recompensator. Și pentru asta trebuie să te înarmezi nu cu diplome, nu cu ”studii” prin străinătate, oportunisme, lupte pentru putere și afirmare, învârteli și adaptări contextuale, ci cu răbdare și onestitate. Mă voi dedica unor acțiuni concrete; nu degeaba cuvântul se traduce în engleză în beton. Cu ele (acțiunile și betonul) poți construi ceva durabil. Semper Excelsius încă rămâne în prim-planul promovării ideilor prin acțiuni, însă acțiunile personale de profesionalizare se vor înmulți.

      Pe curând!

Posted on

Obiectivitate

      ObiectivDacă am privi (printr-un) obiectiv, în România e chiar fain. Se trăiește bine; cu mijloace de subzistență, o conștiință împăcată, și nicio grijă a zilei de mâine. Și sunt multe astfel de cazuri. Chiar dacă unii îi cataloghează ca elite, afaceriști, aristocrați, snobi, ignoranți, înguști, bișnițari, șmecheri, corupti, găinari, mercenari, pupincuriști, pedelei, băsiști,  acești oameni au construit o Românie prosperă, unde zilele sunt însorite, iar dispoziția oamenilor este pozitivă. Iar din acest punct de vedere, nu trebuie să credem că nu văd “realitatea”. Aceasta e relativă, iar ei o văd pe cea din jurul lor.  România ”aceea” este chiar ok. Acolo poți fi rege în cazul în care în altă țară ai fi doar un asistat social.

      Un “amărât” e la fel de exotic în România lor ca un “bogătan” pentru cercurile în care mă învârt. Mulți nu ne regăsim printre cercurile “lor”, iar asta dă naștere subiectivității tiranice. Pentru mine, finanțele sunt o problemă a zilei de mâine. Viitorul este plin de alternanțe și instabilități. Aici plouă mocnit și e înghețat totul. Oamenii umblă cu privirea în pământ, cocoșați de griji și facturi. Rezervele de orice fel nu există. Iar aceasta e realitatea mea, dar nu a României.

      Țara o duce bine și nu o duce bine. România e un șantier de dezvoltare și e un șantier de dărăpănături. Dacă cerem obiectivitate, atunci să servim obiectivitate.

      ”Problema” stă în cifre, în numere. Cine are cele mai multe numere.. same old same old. Formula e totuși ”La mulți ani!” nu ”La buni ani!”.  A fost un an bun dacă privim pozitiv lucrurile. A fost un an rău dacă privim negativ lucrurile. Subiectiv 2010, hmm.

      Obiectiv 2011, te aștept cu nonșalantă nerăbdare(!). Și cu niciun obiectiv.

***video: România obiectivă de 21 decembrie , Arad ***

***photo: yashica objective by skillteo-d33kqxd ***

Posted on

Teroristii, Apa si Dictatoriatul

Cupa si campionatul…

Când istoria nu e citită sau învățată, ajungem să reascultăm aceeași piesă stricată; și să o și trăim.

Astfel, în aceste zile, când Consiliul Județean Arad declară cine vor fi considerați Teroriști atunci când atentează la sistemul de furnizare a apei potabile, o scurtă lecție de istorie e necesară. Sigur, în interesul ”cetățeanului”, această oaie neagră a tuturor neregulilor ce sunt ”necesare”, veți spune. Da, ”foarte da”. Doar că acestea sunt mici semne care în ochiul antrenat nu sunt deloc inovații, ci tipare ale unor acțiuni gândite strategic.

Așadar,  un grup de oameni simpatici, iacobinii și visul Republicii lor. Se întâmpla după 1789, dar vedeți, istoria dacă nu se învață, se repetă.  Iar visul lor (dement), presărat cu hotărâri și legi ciudate de a combate trădătorii și teroriștii, avea să rămână în memoria franceză ca Teroarea.

Acum.. dacă acest Consiliu Județean dă puterea, competența de a acuza (a numi, a arăta cu degetul, a ”dezvălui” teroriștii) unor oameni numiți de Președintele CJ, nu îmi rămâne decât să mă izolez de tot ceea ce înseamnă ”jurisdicția” acestor procurori iacobini. Apă de ploaie adunată în butoaie – filtrată, fose septice, încălzire pe gaz.. Cum altfel? Sper doar să nu înțeleagă greșit noțiunea de sisteme de epurare acești profesioniști.

Până la urmă, povestea Terorii franceze se termină printr-o dictatură. Domnul Dictator, salvați-ne!

Posted on

Răbdare ?

În momentul în care oameni drepți sau, cel puțin, cu o minte limpede și onestă, fac un pas înapoi în confruntarea cu abuzul, totul se năruie.

Memoria noastră este mult prea scurtă. La începutul verii, pentru că nu s-au organizat așa cum au vrut, cei din axa guvernării băsescu au anulat un vot făcut în condiții normale, și astfel au numit incorect (dacă nu ilegal) judecători la Curtea Constituțională; știți, instituția aia ”penibilă”. Efectele, doamnelor și domnilor se văd astăzi:

Ceea ce nu face decât să deschidă calea dictaturii cvasi-consensuale, care va reface această țară după chipul și asemănarea dictaturii:

În micul oraș al Aradului, departe de cenușiul bucureștiilor, oameni cu simț, deși foarte puțini, încă luptă pe baricadele dreptății, cum o arată Mișcarea Arădeană. Instanțele judecătorești sunt cât de cât independente. Ne zbatem, ne luptăm.. până când? Sau cu ce efect? Mulți sunt preocupați de latura economică; ce pun pe masă și în consecință, în stomac. Aplecăm toți capul în fața dictaturii (și) banului? Așteptăm ”să treacă și asta”?? Sau dacă îndrăznim..plecăm și o luăm de la zero?

Posted on

Frica Reactivă

       Dacă încă nu vezi că guvernul, președintele și apropiații săi au fost și au rămas (româno-)comuniști cu carnete de partid în regulă… prin mentalitate, prin comportament, prin discurs… atunci degeaba încerci politicul cu rațiunea, căci ești ilogic.

      M-am săturat de toate hoțiile cu acte în regulă. De toți acei oameni care se consideră cunoscători ai lumii politice și ai motivațiilor votării, când repetă exact mesajul pe care îl transmit cei care vor să-i păcălească. Nu mai suport să văd indiferență de tot peste tot. Slugărnicie ca model al progresului societal.Abuzuri acceptate cu capul plecat (oamenii ghiocei). Apatie ca regulă.

      M-am întrebat: Când va renunța dictatura cu față chiorită?..Și am găsit răspunsul: Frica. Guvernează atât românii dar și pe cei care guvernează. Căci, în clasicul stil al talmudului, ochii scoși de băsescu vor fi doriți scoși lui băsescu, odată ce nu va mai deține funcția de președinte al cc-ului. Și nu numai lui băsescu ci întregii clici de ”portocalii”. Iar în secunda în care frâiele nu vor mai fi în mâinile cârmacilor băsiști, caii vor galopa pe toate oasele (financiare, judiciare, penale) lor, ”îndreptățiți” de opinia publică care va fi însetată ca după secetă de justițiarism.

            În fapt, ei doar reacționează. Ei – cetățenii. Ei – reprezentanții. Ei – media. Dacă nu era un PSD mafiotist, Alianța D.A. se lupta cu mori de vânt. Dacă nu era confuzia și slăbiciunea coaliției creștin-democrate, nu era o social-democrație așa de dezirabilă. Dacă nu era o bătaie pe loc post-pseudo-comunistă, nu era o soluție de dreapta salvatoare. Dacă nu era un Ceaușescu ignorant și dictatorial, nu era un Iliescu și Petre Roman salvator. Reacționismul în România a devenit caracteristică națională. Și până când va rămâne așa… până când?

 

 Un vers modern spune așa: cand vor fi înconjurați de bolovani,
atunci vor realiza că nu pot mânca bani.

 

Photo: The_Ying_and_The_Yang_by_berf

Posted on

Nostradamus

      Vineri, întregul Arad bubuia de bucurie. Motivul? Cetatea Aradului a ieșit de sub administrația Ministerului Apărării Naționale și în auspiciile Primăriei Municipiului. În curând, baza militară româno-maghiară va fi mutată. Și de aici începe distracția …

      Chiar înainte de a deschide șampania(?!) arădenii ar trebui să se uite mai bine la scopul din spatele acestei mânuiri guvernamentale. Două motive principale apar din prima: îndulcirea electoratului cu ”încă o realizare grandioasă” a primarului ilicit. Și, cum de nu mă miră, tunurile economice ce vor decurge. Primul a și fost derulat. Renovarea garnisoanei în care vor fi mutați militarii din Cetate va costa în jur de 5 milioane de euro.

      Al doilea e pe drum, cu o inventariere a spațiilor verzi din oraș, în valoare de 2 milioane de ron. Dar cine mai stă să încrunte privirea când Cetatea ”e a noastră”. Apropo, urmează încheierea unor parteneriate publice-private în perspectiva trecerii obiectivului în circuitul civil. Eu știu cine o să ”câștige” acele parteneriate. Voi știți?

Posted on

Crestin Democrat

M-am trezit ieri din mâinile unei răceli bruște în sunetul germanofon al profesului Andrei Marga la ceremonia de decernare a titlului de Honoris Causa cancelarului Germaniei, Angela Merkel. Am ascultat cuvintele de laudă si lăudabile ale profesorilor (în majoritate de la Facultatea de Studii Europene) către doamna Merkel; pentru o scurtă perioadă am fost împăcat cu mine deoarece am avut șansa de a studia și a interacționa în instituția de la Cluj.

Realitatea zilei următoare (miercuri) mi-a reamintit că spațiul temporal al anului 2010 a fost eclipsat de evenimente pe care nu credeam (și nu doream) să le întâmpin în perioada mea de rezidență în această țară. Mi-am adus aminte de cuvintele dure ale lui Barack Obama “8 years…Enough!”. Privesc în biografia doamnei Merkel la apartenența sa ideologică: Creștin Democrat.

Astăzi, în Ateneul Român, pe urmele căruia au rămas pașii unui Iorga sau unui Brătianu, cineva îndrăznește să păteze numele unei ideologii și a unor credințe promovate de un Maniu sau un Coposu. Cum? Prin lansarea unei așa-numite “platforme creștin democrate”. Dar cum poate să creadă cineva că într-adevăr dorești o schimbare când te îmbibi cu șampanie împreună cu cei care au călcat în picioare instituțiile tradiționale ale Statului. Și mai mult, în timp ce la un Minister al Finanțelor scandează și se zbat pentru că li s-au luat bani din buzunar, nu mai mult nici mai puțin de câteva zeci de angajați (majoritatea femei) al aceleiași instituții. Așa spirit creștin și democrat nu am crezut că voi vedea. Într-adevăr “s-a ajuns la un moment inimaginabil” (Victor Ciorbea).

În oglinda unor oameni cu rezonanță istorică, reprezentanții României anului 2010 mă împing să caut și să mă agăț de fărâme din umbrele României de altădată. Oare 6 ani nu au fost de-ajuns?

Ca simplu cetățean (nu student, nu demnitar, nu angajat, nu mogul) al unui stat ce se dorește modern vă spun “Destul! Respectați-mi dreptul la demnitate!”