Imaturi politic?

Pot fi oamenii din România mai imaturi politic decât în 2018? Mă uit la comentariile și reacțiile pline de surprindere cu care oamenii au perceput „criza” numirii și desemnării noului Prim-Ministru din Romania. Mirarea mea este legată de imaturitatea cu care se cataloghează evenimentele, de la exagerările apocaliptice și conspirațiile ruso-euro-chino-americano-fobe la supralicitarea unor politicieni.

Febra Galbenă” este conectată ombilical și își justifică existența âtât timp cât „ciuma roșie” rămâne relevantă în societate.

Continue reading “Imaturi politic?”

Regele Mihai. Ultimul drum

În 5 decembrie 2017, Mihai I al României a plecat pe ultimul drum. Pe parcursul vieții în exilul forțat dar și după reîntoarcea în țară, a promovat iertarea, dar nu și uitarea. A insistat pe ceea ce aduce românii laolaltă, nu pe dezbinare. Al doilea rege născut și crescut în România cataloga ura drept un sentiment înapoiat. Răbdarea și bunătatea față de alți oameni indiferent de originile sau convingerile acestora au reprezentat valorile care l-au însoțit în ieșirile publice.

Nu am avut vocabularul și nici atitudinile potrivite să traversăm un asemnea eveniment. Oamenii, mass-media, personalitățile și persoanele publice s-au întrecut în a sădi ură, au folosit momentul ca să-și promoveze propriile oiective și propria imagine, au trasat comparații ce nu se puteau trasa. S-au confundat instituții, nu s-a înțeles Statalitatea și s-au făcut multe comentarii de prisos. Mai bună ar fi fost tăcerea. Dar poate asta este dovada că în România nu a existat maturitatea necesară pentru a îndrepta nedreptatea față de Mihai, o nedreptate de aproape 70 de ani.

A fost doliu național. Principesa Margareta rămâne Custodele Coroanei. Regele Mihai I a plecat pe ultimul drum… Rămânem cu o istorie impresionantă, multe învățături și un potențial mare de a face bine încă insuficient accesat.

DEZASTRU ECONOMIC: Aradul pierde 50% din forta de munca pana in 2027

Tinerii pleaca din Arad Strategia Dezvoltare

În Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană  2014 – 2020 se precizează un aspect foarte grav, ignorat de presă și/sau organizații de tineret. „Dacă în momentul de faţă actorii economici reclamă insuficienţa și instabilitatea forţei de muncă, situaţia este dramatică pe termen mediu și lung: rata scăzută de ȋnlocuire a forţei de muncă 536‰ va conduce, ȋn lipsa unor strategii de atragere a forţei de muncă şi/sau de retenţie a populaţiei tinere, la o diminuare a volumului forţei de muncă cu până la 50% ȋn următorii 10 ani.

Da, tinerii pleacă într-un ritm îngrijorător din Arad, iar în următorul deceniu impactul ar fi devastator pentru economia locală – înjumătătirea numărului de angajati!

Continue reading “DEZASTRU ECONOMIC: Aradul pierde 50% din forta de munca pana in 2027”

Pentru democratie si drepturi trebuie sa lupti incontinuu (I)

Uneori, titlul unui articol vine pe măsură ce acesta este scris. Când am așezat bucățile de informație (aproape 7 pagini A4 de citate și referințe) într-o formă care să dea sens înșiruirii de idei, am exclus din titlu tehnicile de comunicare, strategiile politice, conspirațiile și țapii ispășitori. M-am concentrat în schimb pe ceea ce poate fi folositor în viitor.

Continue reading “Pentru democratie si drepturi trebuie sa lupti incontinuu (I)”

Greata cu „Arad Verde”

arad-capitala-verde-a-europei-2016-petitia

Știți că cea mai semnificativă acțiune PRO-ACTIVĂ pentru spațiu verde în Arad rămâne petiția din 2011 pentru amenajarea a 12 parcuri noi însumând o suprafață de 130 ha?

După o schiță elaborată de Ovidiu Pirv, m-am stresat alături de Florin, Denisa, Daniel, Doc, Vlad și mulți alți voluntari să strângem miile de semnături. Timp de câteva luni am stat pe străzi, am urcat în blocuri, am co-organizat evenimente, numai să găsim alți iubitori adevărați de verde care erau sătui să tot critice și s-au hotărât să facă ceva constructiv. Și chiar cu toate șicanările de la anumiți Sebastieni, că nu se cade, că se supără don`primar, am adus laolaltă, printr-o semnătură, câteva mii de arădeni!

Da, a mai fost de atunci, ici-colo o sesiune de plantări cu voia administrației și prilejul unora de a mai risipi fonduri publice în direcții „prietene”. Dar niciun demers de advocacy de amploarea aceluia pe care l-am făcut atunci. Soluții de bun-simț au venit pe parcurs și de la consilierul Ghilință sau consilierul Lupas (vezi propunerea de parc în locul depoului CTP). Chiar și consilierul Boca (din partea puterii locale) crede că va putea face ceva pe terenul (de la Tricoul Roșu al) unei persoane private despre care se spune că nu înghite apucăturile lui Falcă (sursa: http://newsar.ro/vesti-proaste-pica-afacerea-tricoul-rosu/)…

Când însă citesc zilele acestea că Falca se bate în comunicate de presă cu Caprar pentru titlul de cel mai verde politician, mă apucă GREAȚA!!!

Pe acești 2 oameni îi reunește nu numai cei 10 ani în care au stat la șefia filialelor din Arad a principalelor partide din România, ci și indiferența reală (nu cea declarativă) față de spații verzi și parcuri. În timp ce primarul „de dreapta” subția suprafața Păduricei (nu parcul din jurul Lacul Pădurice, să fim clari) prin avize de construcții, opozantul său declarativ „de stânga” contribuia la măcelărire cu ridicarea propriei clădiri! După ani la rând în care boss-ul PNL a aprobat încontinuu tăierea de copaci (păcat pentru copiii care nu vor mai putea fi la fel de impresionați de plopii uriași de pe Malul Mureșului din care azi nu au mai rămas nici buturugile din imagine) și boss-ul PSD a ridicat din umeri cu ochii privind la pereți, să se „lupte” ei pentru spațiul verde din Arad… poate provoca doar #greața.

P.S. poate supără exprimarea tăioasă, dar lăsați-l și pe Cristea în Lux&burghezia lui că nu a pus umărul la semnături; el se certa atunci boem pe facebook cu Bulumac despre care dintre ei este mai „civic” (culmea este că fix acelui Sebastian avea să-i paseze 5 ani mai târziu, așa din pix, fără consultarea altora care au muncit pentru proiect, o ofertă electorală de nerefuzat: „12 parcuri noi” + sigla PSD pe ea). Deci după 3 click-uri și 2 conferințe de presă a lăsat miile de semnatari fără măcar un proiect de hotărâre, adică a lăsat-o la „punctul mort”, asemnea lui Dorel din reclama autohtonă, că celălalt insistă să înece motorul cu grețoșeniile mai sus amintite.

Presiunea, etapa pe sondaj

usr-sondaj-alegeri-parlament-2016

PSD 45%, PNL 25%, USR 10% ––– Înainte de a ne hazarda cu astfel de cifre și rezultate probabile, să analizăm sondajul. Elaborat la comanda USR, sondajul ce poartă semnătura „KANTAR TNS România” pune într-un rezultat foarte bun atât PSD poziționându-l pe primul loc cu un scor prea bun, cât și USR plasând partidul pe locul 3 la aproape jumătate din scorul PNL. Pe când partide cu o prezență mai mare sau mai susținută, atât în „teritoriu” cât și la nivel central, se situează în urma celor 3 din subtitlu – ALDE 7% și PMP 4% – în marja de eroare la a accede în Parlament.

Elementul surpriză nu sunt rezultatele, ci o serie de indicatori

Continue reading “Presiunea, etapa pe sondaj”

De la Front la Uniune, cam prea multa fictiune

Dacă v-ați trezit puțin din delirul PR-istic al lui Cioloș, bazat pe schimbul său de replici cu Dragnea din Parlament, aveți posibilitatea să analizați scena politică în ansamblul ei, departe de atributele imaginate asupra celor implicați. Că și Dragnea și Cioloș au mințit asupra cifrelor s-a subliniat deja. Despre lipsa de sens a „declarației virale” făcută de premier s-a scris deja. Chiar dacă fapte lăudabile există de ambele părți (ex: pe listele PSD la alegerile parlamentare se vor regăsi şi persoane cu dizabilităţi), PR-ul actualului prim-ministru excelează. Ca să spui după acest episod că Cioloș este cel mai bun premier al României nu este doar exagerat, este pură ficțiune fabricată pe o reacție emoțională; poate doar în cazul în care ai fi vrut să-l parafrazezi pe Băsescu și al său Petre ești cel mai bun. Oricum, de la o vreme este destul de clar că PSD-ul lui Dragnea a făcut un fel de înțelegere cu Cioloș, de bătălie de fațadă cu Guvernul – vezi moțiunea de cenzură care nu mai vine cu toate că Cioloș anunța încă din vară destul de clar că a depășit mandatul pe care i l-a dat majoritatea din Parlament în 2015. Dacă până și „matrafoxatul” Băsescu a acuzat blatul, ceilalți comentatori ai fenomenului politic autohton nu au nicio scuză. Până și lipsa de propunere a unui premier din partea marelui PSD se poate citi în exact această notă. Cu alte cuvinte, de la începutul toamnei, pentru funcția de premier candidează… doar Cioloș.

jandarm-cioban-ciolos-2015

Dacă te ștergi puțin la ochi, poți vedea că nu e foarte diferită guvernarea tehnocrată actuală de cele anterioare (tehnocrate sau altfel). Protestele organizate de transportatori, greva în penitenciare și anunțatul protest al medicilor ar trebui să fie doar câteva dintre probe, Federația Sanitas declarând chiar că măsurile luate de Guvernul Cioloș (OUG 22 și 43) „nu doar ca nu au rezolvat inechitatile din sistemul sanitar si de asistenta sociala, dar chiar au bulversat nivelele salariale”! Cum credeți că ar fi arătat un protest al judecătorilor în vremea unui Guvern PSD? Aflați că de ceva vreme există un protest al judecătorilor în România, doar că sub Guvernul Cioloș „atacul la Justiție” are doar valoare de PR politic îndreptat asupra adversarului care tot e pe primul loc în sondaje. În acest context, și odată cu apropierea grabnică a iernii alegerilor pentru Parlament, apele vor fi agitate și mai mult decât de obicei.

Continue reading “De la Front la Uniune, cam prea multa fictiune”

Au adus alegerile locale schimbarea in Arad?

alegeri locale 2016 jimm

Alegerile electorale sunt ca albinele: ne enervează, ne pot răni fizic, dar fără ele sistemul în care trăim s-ar prăbuși. Despre alegerile locale din Arad se pot spune câteva lucruri, dar ce s-a schimbat cu adevărat este un singur lucru: arădenii au ales în persoana lui Marin Lupaș un consilier local independent pentru prima dată în istoria democratică modernă a municipiului. Cam atât despre schimbare, pentru că restul rămâne ca înainte. De fapt, scenariul din 2012 s-a repetat în multe aspecte:

Continue reading “Au adus alegerile locale schimbarea in Arad?”

Cultura democratica in Arad

Cultura democratica este prezentă în Arad precum industria română în „O scrisoare pierdută” – admirabilă, sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Pacaleala cu capitala a durat aproape 3 ani, timp în care cultura democratică nu s-a dezvoltat, ci poate chiar a involuat. Candidatura municipiului Arad în competiția pentru Capitală Culturală Europeană 2021 este un bun studiu de caz în acest sens. Nereușita a fost comentată în diverse feluri. Dar „eșecul anunțat”, „problemele de conținut” și „șahul cultural” cu care diverse persoane publice locale au ales să descrie necalificarea printre orașele finaliste la titlul mai sus menționat, ocolesc o perspectivă importantă, cea democratică. Nu mă refer aici la elementul de participare a comunității la dosarul de candidatură, deși acest lucru a cântărit destul de mult printre criteriile juriului. Vreau să subliniez un aspect ce ține mai mult de dinamica democratică.

falca lazurca glad stand arad 2021

Poate părea ciudat, dar orice proiect ce implică angajamente pe un termen mai lung decât un mandat local, are nevoie de aportul marii majorități a comunității sau a cât mai multor forțe politice.

Continue reading “Cultura democratica in Arad”

Toti impreuna

le bron james

Nu mă luați în seamă, eu doar citesc.* Și țin minte. Istoria e lungă, dar ne place să resetăm totul, să dăm un nou început din când în când. Un exemplu la îndemână: anul (Domnului, A.D.) 2015 este de fapt anul mozaic (Anno Mundi, A.M.) 5776. Am să încerc să scurtez istoria pe cale să se scrie în jurul nevoii de schimbare clamată de manifestațiile din stradă. Eu nu cred că este pe cale să se manifeste. Incendiul tragic din Colectiv încă mai face victime, chiar și în zilele acestea, însă jocurile politice și mersul „și-așa” al lucrurilor din România nu s-au schimbat de fel. Formarea unui nou Guvern este principalul subiect pe agenda publică. Am început această postare înainte de evenimentele oribile din Paris. La o zi după, agenda publică autohtonă a revenit la guvernare, mai exact la Guvernul Cioloș. Ce este de reținut în această perioadă?

Continue reading “Toti impreuna”