10 motive pentru care Arad Capitala Verde a Europei e o gluma

Arad Capitala Verde a Europei 2016

Pare o glumă și dacă nu vor fi cheltuiți irosiți bani publici în jurul acestei idei va rămâne o glumă dinspre zona politică. Dar fiind vorba de un act administrativ, putem presupune că bugetul public va înregistra o scurgere de fonduri, pe modelul creat în jurul candidaturii pentru Capitala Culturala Europeana 2021.

Este o provocare pentru Arad, va arăta preocuparea pe care o avem de a trăi într-un mediu sănătos și curat. Candidatura va demonstra că ne-am preocupat în ultimii ani de dezvoltarea sustenabilă prin proiectele pe care le-am promovat în toate sectoarele: de la transport urban și zone verzi, la utilizarea energiilor alternative, tratarea apelor uzate și așa mai departe. –  a declarat Gheorghe Falcă

Într-adevăr anunțul despre vopsirea Aradului într-un oraș verde este o oportunitate

pentru a analiza `la rece`, înaintea lunilor tumultoase ale campaniei electorale din primăvara-vara lui 2016, ultimii 10 ani ai administrației FalcaPNL / PDL. Municipiul Arad este eligibil pentru a participa la competiție, dar șanse de câștig nu sunt, asta fiind clar nu doar din comparația cu celelalte capitale verzi (Stockholm – 2010, Hamburg – 2011, Vitoria-Gasteiz – 2012, Nantes – 2013, Copenhaga – 2014, Bristol – 2015, Ljubljana – 2016, Essen – 2017), ci și din evaluarea acțiunilor administrației din ultimii ani. Competiția se dovedește a fi astfel un bun prilej pentru a reflecta la ce a făcut administratia locala – așa cum se cere în Formular, la punctul „B. Descrierea măsurilor puse în aplicare în ultimii cinci-zece ani.” Mai jos aveți 10 argumente din realitatea ultimilor 10 ani care descalifică municipiul Arad din competiția pentru titlul de Capitala Verde A Europei, oricât de incorect ar încerca administratia să îl vopsească astfel:

1. Falca a distrus 3 stadioane

Vagonul, Strungul, Telekom – până și Digi24 relatează acest aspect – iar abia unul (UTA) se chinuie să-l modernizeze cu scandalurile de înșelăciune aferente.

2. Falca a redus spatiile verzi

ducând o o campanie continuă din 2007 și încă vreadistrugă Parcul Eminescu!

3. Falca a `toaletat` copacii

în așa manieră, încât stârnește aproape în fiecare an dezaprobul cetățenilor și peisagiștilor deopotrivă.

4. Falca a defrisat

28 de arbori de pe malul Mureșului (foto sus), pe care nu i-a mai înlocuit niciodată, cum se afirmase, ci i-a acoperit cu pământ, în speranța că lumea va uita.

5. Falca a inlocuit copacii mari

de pe centru cu niște arbuști decorativi care nu oferă umbră și aerul necesar în timp de caniculă, tradiție reînviată și în 2015.

6. Falca a risipit multi bani

pentru reamenajarea unui parc din jurul Lacului de la Podgoria, care în ciuda promisiunilor, și acum tot are probleme cu mizeria și algele.

7. Falca a distrus CET-ul

astfel încât `performanța` energetică face arădenii să plătească printre cele mai mari prețuri la Gigacalorie din România, iar acum încearcă să înstrăineze compania cu toate responsabilitățile față de cetățeni.

8. Falca a `reformat` transportul local

așa de bine, încât a desființat linii de tramvai (și a introdus autobuze care poluează!) și le-a crescut timpul de parcurgere încât oamenii să prefere alte mijloace de transport, nu atât de eficiente energetic sau ecologic.

9. Falca a promis ani de zile

va îmbunătăți aspectul Parcului Reconcilierii, dar acesta rămâne în paragină, toate demersurile pentru amenajare ajung în impas, iar imaginea lui nu este deloc asemănătoare unui parc, ci mai degrabă unei piețe (ca Piața Avram Iancu de exemplu).

10. Falca nu combate poluarea

pe care o societate comercială ce livrează un serviciu public (din toate evidențele) întreține poluarea cu pulberi de praf în aer, în loc să o combată.

Totuși, de ce „Falcă a făcut …”?

Dincolo de expresia cultivată politic „Falcă a furat, dar a și făcut” (trebuie să facă licitații sau contracte ca să fure, nu?) și faptul că din 2004 și până astăzi, majoritatea politică din Consiliul Local Municipal i-a fost la cherem favorabilă, el având cu alte cuvinte toată puterea la nivel local, prin proiectul votat joia trecută, cel mandatat să pregătească candidatura și să scrie efectiv acel formular este… Falca. Ce credeți, va menționa toate isprăvile de mai sus? Sau va minți?

Leave a Reply