Magenta Marketing Politic

magenta marketing

Probabil ați văzut, deja de câteva săptămâni, reclamele și bannerele online cu Smiley care ne invită să „aprindem magenta”. Dincolo de formularea mai mult sau mai puțin inspirată (sau logică), campania de rebranding pe care Cosmote și Romtelecom a fost gândită profesionist. De ce spun asta? Pentru că nu ne-am trezit peste noapte cu o nouă identitate.

 

Cu alte cuvinte, nu am pierdut peste noapte identitățile Cosmote sau Romtelecom, cu care unii utilizatori creaseră conexiuni și o relație personală (lucru căutat de specialiștii în comunicare și care a fost rezultatul unor strategii plătite). Nu vorbim aici de știrea preluării brandurilor de către Deutsche Telekom, veche de 1 an, pe care fiecare a interpretat-o pe bună deptratate așa cum a vrut. Ci de impactul știrilor din zona economică în viața de zi cu zi. Putem citi despre aceste schimbări, dar până când nu vedem în mod concret schimbarea, nu conștientizăm ce se întâmplă.

ponta-telekom-marketing-politicStrategia aprinderii magentei a fost completată în ultima lună cu instalarea simbolului T (telekom) pe mașinile companiilor, care puteau fi observate pe stradă, în timp ce stăteai la semafor sau circulai cu autobuzul. De astăzi, 13 septembrie, a fost lansat website-ul telekom și prezența pe social media sub umbrela noului brand. Conferința de presă de ieri a reamintit într-un mod oficial și formal, schimbarea la care sunt supuși clienții Cosmote și Romtelecom.

Echipa de comunicare politica a lui Victor Ponta a potrivit – în materie de imagine, temă și discurs (poate și organizare simultană în mai multe locații) – acest eveniment cu lansarea premierului în competiția pentru funcția de Președinte al României, din aceeași zi. Dacă la congresul social-democraților de la Alba Iulia, Președintele PSD propune cetățenilor „să facem Marea Unire”, la conferința de presă Telekom a menționat creșterea rolului României în regiune și a încrederii investitorilor în această țară, rezultate din deciziile Guvernului din ultimii ani,  lucru ce completează discursul de la congres și se încadrează în proiectul de țară România Puternică propus de Ponta. Faptul că noul brand va fi manageriat de Telekom Romania intră și el sub latura patriotică pe care campania Mândri Să Suntem Români (slogan și simboluri 1 + 2 lansate de la alegerile europarlamentare) se bazează.

Dacă aceste campanii – Magenta Telekom și Victor Ponta Președinte – au fost pregătite destul de bine, și cred că dovezile arată că da, putem conștientiza cu toții ce se întâmplă, înainte ca schimbarea să aibe loc în cel mai concret mod cu putință.

Leave a Reply