Oferta politica se face nu se cere

Oferta face legea. Deși Gorgan se referă la mass-media, regula este valabilă și în politică. Ni se spune tot timpul, prin glasul și editorialele formatorilor de opinie, că trebuie să educăm, prin vot, ce fel de politicieni vrem să ocupe funcțiile publice și să administreze banii publici. Dar realitatea ne arată că, indiferent de vehemența cererii, adică a ștampilei aplicate periodic pe un buletin de vot, nu se pot „educa” politicienii. Această afirmație are valoarea de înregimentare a electoratului în afara politicii, și nu înăuntrul ei, unde ar putea produce… o ofertă mai valoroasă.

Când nu există un prag minim de prezență pentru validarea unor alegeri, și deci a mandatării unui reprezentant într-un for, fie el consiliu local sau parlament, nu putem vorbi de un act de sancționare a ofertei electorale prin neprezentare. Așa cum nu contează nici votul în alb, nici cel nul sau cel anulat. Indiferent de aceste atitudini, cel cu cele mai multe voturi va ocupa funcția publică. Iar modul cel mai logic în aceste condiții, nu este cel de a striga din-afară ce trebuie făcut. Dovada activismului este așadar aceea de a te implica în sistemul politic autohton, adică în partide.

La un an de la Referendumul privind demiterea președintelui României, asistăm la un nou scandal politic la nivelul cel mai înalt în țară. Acest lucru nu este întâmplător, așa cum vom vedea mai jos. Unii continuă să arate că politica nu este decât o luptă a unor oameni influenți, în care oamenii de rând nu au ce căuta și ar trebui să fie dezgustați în același timp de bătăliile acelor influenți. Alții au încercat totuși să sugereze printre rânduri, că „războiul” trebuie să înceteze.

Cel care pune punctul pe rană este Radu Herjeu. „Pentru că, de fapt, problema cea mare nu rezidă în modul în care o tabără sau alta înţelege să se lupte pentru punctul său de vedere. Ci numărul, din ce în ce mai mare, al celor care, de fapt, nu au nicio părere despre ce se-ntâmplă în afara măruntei lor ogrăzi. Sau, dacă o au, e bună doar de exprimat la birt sau în faţa televizorului, nicidecum nu merită efortul de a o concretiza printr-un gest oarecare, fie el şi mersul la vot. Vorbesc despre cei care n-au absentat, anul trecut, la referendum, din calcul meschin politic. Ci din dezinteres, pur şi simplu. Din lenea de a se comporta, chiar şi numai pentru un sfert de oră, ca un cetăţean şi nu ca un indistinct membru al mulţimii.”

În România (sau mai bine zis, în noile state membre ale UE, adică fostele state comuniste din Europa centrală și de est), mass-media la fel ca și politica nu se supune coordonatelor „oficiale”. Aici, într-adevăr oferta face legea. Iar explicația este și una științifică.

Attila Ágh, profesor la Central European University (CEU) din Budapesta, scria în 2012 (în Report on Democracy, Liberty and Freedom in Central and Eastern Europe, editura FEPS, pagina 11), că „partidele noilor state membre (NSM) sunt elitiste și reprezintă organizații de tipul sus-în-jos, ființează prin subvenții de la stat și au un nivel ridicat de centralizare. De asemenea, este adevărat că au un număr ridicat de angajați de partid la sediile lor comparativ cu mărimea bazei de membri. Atât acțiunile pentru demobilizare în general și remobilizare politică pentru alegeri în mod special, își au originile în slăbiciunea partidelor. În primul rând, specific partidelor NSM este într-adevăr faptul că sunt „partide cu masă mică”. Populația din NSM nu au aderat la partide în număr mare, așa cum s-a întâmplat în Occident, rezultând în faptul că partidele NSM au un „cap” dar nu au un „corp”. Numărul membrilor partidelor parlamentare NSM sunt foarte mici în comparație cu partidele Occidentale. Asta înseamnă că numărul membrilor unui astfel de partid este minuscul în comparație cu mărimea bazei de votanți ale acelui partid.”