Big Brother Arad – Pana cand mai permitem spionarea cetatenilor?

european-parliament-#prism

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European a aprobat în această miercuri o serie de audieri privind activitățile de spionaj de pe teritoriul UE. Declanșată de scandalul PRISM, acțiunea euroreprezentanților va începe din 5 septembrie 2013. În România, serviciile par să fie implicate în supravegherea elevilor la BAC, iar la nivel local direcția în care orașul Arad se îndreaptă este complet opusă celei pe care o indică prin acțiuni concrete Parlamentul European. Nu deranjează pe nimeni acest lucru?

În această toamnă, la Bruxelles sunt invitați pentru a răspunde întrebărilor europarlamentarilor – reprezentanți ai SUA, ai Comisiei Europene, ai statelor membre, ai ONG-urilor, participanți în grupuri transatlantice de experți, specialiști în drept și IT, autorități responsabile cu protecția datelor, parlamentari naționali și companii de IT presupus implicate în transferul de date către agenția de securitate națională (NSA) a Statelor Unite.

Dacă la nivel european, spionarea cetățenilor este o practică privită cu ultragiere și poziții ferme de protest, în România se inventează bancuri cu și despre faptul că toate conversațiile telefonice sunt ascultate. Mai mult, în Arad, avem declarații publice ale primarului Falcă, conform căruia „vom avea imagini pe 30 de camere web din oraș, înregistrările se vor stoca pentru 6 luni și se vor transmite și poliției.”

Proiect european deturnat de Falca

Conform cu documentația oficială, proiectul Hot Spots vizează îmbunătăţirea condiţiilor cheie de dezvoltare comună durabilă a zonei de cooperare, prin diversificarea comunicaţiilor transfrontaliere, prin crearea, pentru comunitate, de noi puncte de acces la internet gratuit, în beneficiul public, respectiv prin amenajarea unor puncte WI -FI, HOT SPOTS gratuite, în ambele oraşe. Cât privește camerele video pe care primarul actual al municipiului Arad, Gheorghe Falcă, dorește să le îndrepte spre supravegherea cetățenilor se specifică, inclusiv pe website-ul oficial al proiectului Hot Spots, că au ca scop:

punerea la dispoziţia cetăţenilor a celor mai noi informaţii de interes cultural-artistic, sportiv etc. , contribuind astfel la dezvoltarea turistică durabilă a zonei.

Cu alte cuvinte, maiorul Falcă anunță public că va folosi camerele video obținute printr-un proiect cu 85% finanțare europeană în cu totul alt scop decât cel precizat în documentele oficiale. Acest lucru reprezintă nici mai mult, nici mai puțin, decât deturnarea scopului pentru care au fost oferite fondurile.

Primarul nu este la prima intenție de a deturna fonduri europene; în urmă cu 2 ani acesta anunța că va folosi banii dintr-un proiect privind reabilitarea Podului Traian, pentru a construi un nou pod, alipit monumentului istoric. Lucru ce a declanșat o dispută pe marginea subiectului. Parlamentul European a abilitat atunci Comisia Europeană să investigheze mai mult. Iar cu toate că se aprobase studiul de fezabilitate si s-au alocat alți 100.000 de lei din bugetul local, podul suplimentar nu s-a mai realizat până la urmă.

Cultura administrativa a securismului

Americanii au Patriot Act. Din 2001, guvernanții privesc adânc în viețile oamenilor, cetățeni americani și nu numai. Iată că la un deceniu de atunci, spionajul lor duce la tensiuni internaționale (vezi #PRISM) și reacții pe măsură. În România, se creează încet premisele pentru limitarea libertăților și drepturilor cetățenilor. Mostrele lipsei de cultura administrativa pe care decidenții de la toate nivelele le demonstrează are legătură cu gradul de educație sau cu personalitatea securistică pe care au dobândit-o din timpul regimului anterior anului 1989.

  • La Arad, o rețea (destructurată!) de producători de droguri este folosită de primar ca argument pentru îngrădirea dreptului cetățenilor la viață privată în spațiul public.
  • La Lipova, s-au instalat deja de un an de zile, 59 de camere video pentru „supravegherea zonelor cu criminalitate ridicată” (de data asta fondurile europene au avut acest scop!). La dimensiunile orașului, probabil s-a instalat o cameră video pentru fiecare stradă.
  • La Cluj, o roșie spartă de biroul la care stătea ministrul Șova, este folosită ca argument pentru un mai mare control al persoanelor care intră în instituții. Nu este destul că instituțiile sunt netransprente, dacă se implementează și cele dezbătute de Mihai Goțiu pe voxpublica, atunci chiar facem pași înapoi în materie de democrație.
  • La Iași, o amenințare cu bomba este folosită ca argument pentru relaxarea condițiilor în care o autoritate guvernamentală poate interna pe cineva într-un spital de boli psihice.

Pana cand mai permitem spionajul?

Ca urmare a scandalului PRISM, Parlamentul European face investigații. Dystopia lui Orwell, publicată în 1949, a trecut în clasamentul de vânzări de pe locul al 6.208-lea pe al 193-lea. Cetățenii reacționează. Una dintre persoanele implicate în proiecte culturale și pentru tineri derulate în Arad (care culmea este un fan al romanului 1984!), caută modalități de a emigra din oraș.

orwell-big-brother-arad-cellCe putem face? Putem da dovadă de activism. Ne putem opune acestui control abuziv, în care toți suntem considerați infractori și trebuie să ne dovedim la un punct nevinovăția. La nivel local, putem semnala abuzurile făcute de autorități. Avem Avocatul Poporului, CEDO, până și Curtea de Conturi într-o măsură. Putem răspunde concursurilor – întrebări de genul A fi cetățean european: cum vezi tu asta? cu un NU ferm împotriva camerelor video și îngrădirea dreptului la viața privată. La nivel național putem adresa scrisori și mesaje parlamentarilor din Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI [ Pop Georgian  (deputat PSD, preşedinte), Popa Octavian-Marius (deputat PNL, vicepreşedinte), Verestóy Attila (senator UDMR, secretar), Atanasiu Teodor (senator PNL, mb.), Codîrlă Liviu (deputat PP-DD, mb.), Ghiţă Sebastian (deputat PSD, mb.), Grindeanu Sorin Mihai (deputat PSD, mb.), Preda Cezar-Florin (deputat PDL, mb.), Savu Daniel (senator PSD, mb.) ]. Dacă vrem, desigur. Și cât timp mai este legal, desigur, să dai dovadă de activism civic.

One Reply to “Big Brother Arad – Pana cand mai permitem spionarea cetatenilor?”

Leave a Reply