Cu toate că discuția alăturată este mai veche și face referire la un comunicat al președintelui Tineretului Social Democrat din Arad, scopul articolului este acela de a stabili forma corectă a termenului de lobby , tot mai eronat folosit și scris în prezent.
Așadar, Lobby se scrie astfel și nu lobii , așa cum l-a utilizat Adrian Manta, jurist al Companiei de Apă Arad. Etimologic, cuvântul provine din limba engleză, unde are sensul de hol sau culoar . A început să fie folosit pentru a descrie influențarea legală și transparentă a deciziei publice, ca urmare a faptului că persoanele care interacționau direct cu decidenții, o făceau deseori pe holul sau culoarul instituțiilor și nu în birourile acestor administratori și politicieni, arătând astfel un proces deschis și transparent de influențare a deciziei publice.