Revizuirea Constitutiei este o temă prezentă pe agenda publică și legislativă încă din vara anului trecut, iar în campania electorală națională din 2012 a reprezentat unul din argumentele cu care USL dorea maximizarea rezultatului la vot (este nevoie de acordul a 2 treimi dintre parlamentari pentru începerea procedurii de modificare a Consituției). Motivul concentrării puterii în jurul instituției prezidențiale era unul destul de bun pentru populație, dar nu și pentru alte forumuri și organizații internaționale. A apărut argumentul regionalizării, iar acum cel european.
Premierul Victor Ponta publica mai devreme câteva argumente externe politicii românești (regionalizarea, normalizarea relațiilor între președinție și alte instituții etc.), pentru care o revizuire a Constitutiei este absolut necesară. Astfel, Comisia de la Venetia pare să recomande, prin vocea președintelui ei, că la fiecare deceniu orice Constitutie trece printr-un proces de actualizare. Este lesne de înțeles, deoarece într-o perioadă de 10 ani, o țară ca și România poate trece prin multe transformări, iar contextul din 2003 diferă de cel din 2013 cu mult. Însă acesta este un motiv suficient de puternic pentru o astfel de transformare a peisajului legislativ?
Parlamentul nu funcționează la parametrii optimi, iar parcursul unei legi poate fi foarte anevoios (în termeni de tergiversare, nu de dezbatere și consultare publică), iar prin urmare avem de-a face cu intervenții dese ale Guvernului în ceea ce pentru alte țări ar fi legiferare normală; vezi asumarea răspunderii pe legea retrocedărilor.
Există un pericol pentru democrația din România. Deși oamenii au votat în cunoștiință de cauză pentru parlamentarii USL, știind că alianța politică va implementa o modificare a Constitutiei -pentru ca aceasta să nu mai fie interpretată într-un sens abuziv de Președinte sau alte instituții-, agenda publică nu a fost compusă dintr-o agendă a acestor modificări. Tema regiunilor și a regionalizării a preluat la scurt timp după instalarea noului Guvern (Ponta II) rolul principal al acestei agende.
Forumul Constitutional vine să umple golul de atenție asupra acestei agende. Da, modificarea nu se va implementa fără o validare prin referendum al cetățenilor români. Dar tocmai aici rezidă problema: tema principală rămâne una populistă – este ușor de prevăzut ca aceasta va fi reprezentată de președinție. Iar acest lucru permite o distorsoniare a rolului pe care instituțiile ar trebui să le aibă în România; exemplu – președintele să aibă rolul de arbitru, ceea ce față de rolul de mediator pe care îl are în prezent este un pas în spate pentru democrație.
În loc să modelăm oamenii din aceste funcții pentru specificul instituției, dorința este cea de a modela instituția. Pe termen lung, faptul că (cel mai probabil) viitorul Președinte al României, Crin Antonescu, conduce comisia de revizuire a Constituției din Parlament poate duce la o altă revizuire (absolut) necesară în 2023. Faptul că premierul Ponta pune în lumina reflectoarelor declarația de la Veneția , va permite majorității parlamentare din 2023 să implementeze o altă modificare conform viziunii sale asupra realităților din România.
Faptul că Forumul Constitutional organizează dezbateri pe seama acestor modificări este un demers mai mult decât necesar. Câte dintre propunerile din aceste dezbateri vor fi incluse în textul final al modificării supuse referendumului, este interesant de urmărit. Și mai interesant de observat va fi totuși ce se va întâmpla (social, politic) dacă aceste propuneri nu vor fi luate în seamă?