Revitalizare urbana in Arad

primaria-aradDe la ora 14, în Consiliul Local Arad, se va decide conținutul bugetului local pentru anul 2013. Opoziția (USL) a anunțat că nu este de acord cu acest buget, iar în consecință va vota împotriva lui; pe de cealaltă parte, majoritatea locală (PDL+PPDD+UDMR) va vota cel mai probabil în mod favorabil proiectul propus de Primărie. Nimic nou în retorica politică înțeleasă rudimentar de actualii politicieni – puterea ignoră orice propunere a celor din-afara arcului de guvernare, iar ca urmare opoziția se… opune. Acest lucru relevă însă un gol uriaș în ceea ce privește cultura administrativa actuală.

Modul în care se fundamentează (argumentează) alocările de resurse bugetare este unul mai mult decât subiectiv (decizia politică are tot timpul un grad de subiectivism dar în cazul nostru acesta este prea ridicat și radicalizat), intrând în sfera favoritismului și combinând-o cu incompetența administrativă. Cel mai bun exemplu în acest sens este impozitul forfetar, cel care ar fi trebuit să rezolve o problemă bine identificată și explicată, dar care a afectat -din pricina naturii ei mai mult decât subiective (cum nu exista un aparat competent de verificare a evazioniștilor și nici o voință politică de a îmbunătăți acest control, guvernul Boc a decis să taxeze toți antreprenorii)- și pe cei care nu creau neapărat problema, adâncind problema sau creeând alte probleme. La un nivel mai redus, administrația din Arad procedează în aceeași greșeală (dar și cu o puternică manipulare politică – vom vedea mai încolo), cu demersul de revitalizare urbană.

Plan integrat de revitalizare a zonei protejate din municipiul Arad – VITO

Documentul în discuție este realizat de SC Planwerk SRL, SC Vitamin Arhitects SRL, SC IHS Romania SRL, pentru Primăria Municipiului Arad, în cadrul proiectului VITO – Dezvoltarea orașelor istorice din Europa Centrală și de Est, cu finanțare a Consiliului Local, Guvernului și Uniunii Europene.

Studiul realizat este temeinic motivat și structurat profesionist, incluzând analize SWOT înaintea definitivării problemei (administrația locală nu folosește un asemenea instrument vreodată). „Întreaga zonă cunoaște probleme variate care necesită un efort susținut de rezolvare:

  • lipsa intervențiilor de întreținere sau intervențiile nereușite au generat o degradare accentuată nu doar a fațadelor dar și a instalațiilor, rețelelor, structurii de rezistență și implicit a calității vieții în aceste imobile;
  • piața imobiliară a generat presiune speculativă asupra proprietăților în zone istorice blocând demersurile de reabilitare;
  • resursele financiare ale marii părți a locuitorilor sunt insuficiente;
  • creșterea traficului individual a generat supraîncărcarea domeniului public cu automobile diminuând spațiile publice;
  • apariția centrelor comerciale de tip mall a generat o scădere de atractivitate pentru centrul istoric.”

Politica-Publica-proces-elaborare-politici-publice-jimm

Procesul normal în elaborarea unei politici (publice) este urmat. Documentul produce și un Masterplan, „care identifică zonele și principiile de intervenție”, fiind echivalentul formulării alternativelor (măsurilor) pe domenii de acțiune: (1) Calitatea spațiului public și a cadrului natural urban, (2) Păstrarea patrimoniului construit și a locuirii în zona istorică, (3) Eficientizarea infrastructurii tehnice și a mobilității, (4) Patrimoniu cultural și oferta turistică, (5) Îmbunătățirea mediului social a ofertei educaționale și a serviciilor medicale, (6) Managementul patrimoniului – Managementul financiar.

Politici second-hand

Însă undeva la alegerea variantei, etapă care măsoară într-adevăr calitatea deciziei publice, totul ia o întorsătură ciudată. Nu se iau ca priorități problemele identificate, chiar dacă (spre exemplu) la capitolul de management financiar se precizează clar instrumentele fiscale (taxe și impozite locale) ca principală metodă de intervenție asupra problemelor de ordin economic. În schimb, „concluzia” propune formarea unor asociații de străzi comerciale, chiar dacă experiența străzii Mețianu ar fi trebuit să ofere o direcție mai inteligentă.

second-hand-2    second-hand-3 second-hand-1

Chiar și unele decizii mai vechi, cum ar fi interzicerea magazinelor second-hand (de ce nu și a casinourilor?) și aprobarea construcțiilor de centre comerciale în zonă centrală (Kaufland, Atrium Mall), sunt relevate ca factori perturbatori ai dezvoltării economice. Direcția de revitalizare nu presupune însă ceva în remedierea acestor decizii eronate..

Dezinformarea și manipularea politică

Planul de integrare are ca prim rol asumat cel de „instrument de decizie asupra distribuției bugetului public”. În data de 3 februarie, primarul actual Gh. Falcă anunță demararea unor viitoare lucrări (fântâni arteziene, modernizare spații verzi, construcția de parcări) cu scopul de regenerare a zonei istorice. Proiectul VITO de revitalizare este pus la transparență la sfârșitul lunii ianuarie (28) și votat favorabil pe 13 martie.

Falcă: (…) începând cu 2013 administraţia va lua în considerare şi o creştere a statutului cultural al oraşului. Şi nu mă refer aici în primul rând la dimensiunea academică a culturii, ci la o rafinare a ofertei oraşului în ceea ce priveşte stilul de viaţă al cetăţenilor: de la noi spaţii verzi, la o preocupare specială faţă de centrul oraşului, şi de la revigorarea urbană şi civică a falezei Mureşului, la tot ceea ce înseamnă confort urban într-un oraş al Europei. (…) Avem în vedere reabilitarea zonelor verzi, amenajarea de parcări, reabilitarea trotuarelor şi a străzilor, mobilierului urban, locurilor de joacă, crearea de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, toate în vederea creării unor poli de interes în zonele vizate. (…) punerea în valoare a unor clădiri şi ansambluri reprezentative pentru municipiul Arad: Palatul Cultural, Palatul Administrativ, Teatrul de Stat, Consiliul Judeţean, Gara CFR, malul Mureşului (…) Vor fi realizate lucrări de amenajare peisagistică, iluminat arhitectural, amplasarea unor fântâni ornamentale concepute să îmbine elementele de apă, foc, lumină.

sursa: aradon.ro/falca-avem-nevoie-doar-sa-ni-se-recunoasca-statutul/1244660

Din conferința de presă a primarului putem observa că terminologia (cu mici diferențe de nuanță – revitalizare vs regenerare) este asemănătoare cu cea folosită în proiectul VITO, dar accentul în comunicarea politică a membrului PDL este pus pe ideea Capitalei Culturale Europene.

În acest an specialiștii sunt chemați să găsească soluțiile de reamenajare urbanistică a celor mai importante locații din zona protejată a Municipiului Arad, pentru a pune în valoare monumentele de for public și patrimoniul construit. Și tot în acest an Primăria începe elaborarea documentației pentru proiectul de regenerare urbană a cartierelor,

sursa: aradon.ro/cartierele-intra-la-modernizat/1242300

Nu este foarte clar dacă sub umbrela proiectului VITO și pe baza direcțiilor sale va sta și inițiativa de regenerare, dar arhitectul-șef al Aradului a delcarat în dezbaterea publică (video mai jos) privind proiectul VITO, că va sta la baza viitoarelor decizii ce se iau în plan urbanistic.

Decizia politică sterilă

Putem considera că bătălii de genul opoziția se opune, puterea nu ascultă pe altcineva, sunt manifestarea în Consiliu a voinței exprimate de arădeni în iunie 2012, dar din această abordare reprezentantivistă (pasivă), perdantul final rămâne cetățeanul de rând.

Primarul actual al Aradului poate are o tentativă proprie de regenerare politică, dar cetățenii au în față o posibilitate de revitalizare nu numai arhitecturală, ci și civică. Prezența numeroasă la dezbaterea proiectului VITO poate fi un prim semn, dar nu e destul. Manipularea politică este în toi, iar specialiștii – chiar dacă identifică bine problemele și unele soluții de rezolvare – nu pot influența direcția finală, care este dată de factorul politic, care la rândul său este direcționat de către cetățenii implicați.

Leave a Reply