Acum exact 2 ani de zile, participam la un eveniment care aborda, din prisma Aradului, momentul Unirii de la 1918. Întâlnirea restrânsă și îmbibată cu informații nu atât de cunoscute din istoria locală, era organizată de câțiva oameni pe care abia îi întâlnisem: Claudiu Cristea, Cosmin Galu, Vlăduț, Ricy. Mai târziu, am ajuns să fiu parte din Consiliul Director al acestei Mișcări.
2010 • Deși din 3 decembrie s-au întâmplat multe, din noiembrie 2011 și până azi, sunt bucuros că am putut pune umărul la o serie de activități pe care le consider necesare în orice comunitate ce pretinde a fi europeană sau civilizată, cum este cea arădeană.
2012 • Pentru a nu strica evenimentul pregătit în această vineri, în care se va prezenta bilanțul activității acestui an, a-și aminti doar: soarta Pieței Avram Iancu; proiect și campanie publică de corectare a prețului termoficării; primul protest de amploare legal realizat în Arad; dezbateri (în cadrul ședințelor CLM, în audieri, în medii informale) ce privesc bugetul local. Toate aceste demersuri dar și altele au produs până la urmă rezultate concrete, palpabile în Arad. Fie că este vorba de plata parcării prin SMS, un nou parc dar și stoparea mai multor intervenții netransparente în arhitectura sau finanțele locale.
2007 • Încă de la înființare, Mișcarea Arădeană s-a constituit ca un grup de oameni care reacționează deși într-o măsură și acționează (prin proiectul Arad,dragostea mea sau prin activitățile umanitare). Întâmplător sau nu, dezbaterea era centrată la începuturi tot în jurul Unirii, mai exact în jurul unui monument al Unirii de la 1918. Gradual, luărilor de poziție din zona culturii (arhitectură, Filarmonică) sau a identității (UTA, Parcul Pădurice), li s-au adăugat tot mai multe demersuri în domeniul serviciilor publice, ajungând în 2012 chiar la o prezență în competiția electorală. E drept că acest parcurs a fost influențat și de cei care s-au alăturat organizației începând cu 2007-2008.
Însă orice s-ar spune despre Mișcarea Arădeană, asupra unui lucru nu încape îndoială: prezența organizației în comunitate a influențat fața pe care o are azi orașul.
Cred că, prin acțiunile efectuate pe tot parcursul acestui an, am făcut un pas înspre ceea ce propunea Claudiu Cristea, în 31 decembrie 2011:”Mișcarea Arădeană trebuie să lupte pentru readucerea normalității, a dialogului, a respectului și a unei vieți publice democratice și transparente.” Privind în urmă la data intrării mele în Consiliul Director, nu am îndeplinit ceea ce am propus, în special în planul intern al organizației. În acest sens, voi depune eforturi mai concrete.
2009 • Când Mișcarea și-a formalizat existența, în mai 2009, misiunea organizației era aceea de a scoate arădenii din blazare, de a le arăta că cetățenii se pot implica în viața comunității lor, pro-bono și cu gândul la generațiile următoare. Pot spune că sunt dovada vie a faptului că misiunea aceasta și-a atins ținta.
2013 • Pentru viitor, cred că este nevoie de puțin mai mult. Poate facem o trecere sustenabilă, de la statutul informal de grup de presiune, pe care organizația l-a stăpânit cu oarece succes, la cel de grup de interese (în sensul științific –vezi Profiroiu&Iorga, Manual de politici publice, Editura Economică, București, 2009, p.37-, nu cel pervertit de actualii politicieni în discursul public). Dar să implementăm și o schimbare suplimentară din deasa atitudine contrariană, într-o abordare pro-activă, pe care o văd necesară dacă organizația dorește să devină mai atractivă. Nu în ultimul rând, suțin ideea conform căreia este foarte important ca oamenii din conducere să aibă o idee clară despre ce vor să obțină pe termen lung (Wally Olins, Manual de Branding, Editura Vellant, 2009).