Nu trebuie să vânezi evenimentele dintr-o campanie electorală, ele te găsesc și dacă te ferești să le întâlnești. Nu este cazul meu, deoarece eu le caut intenționat pentru a le analiza, dar trebuia spus și acest lucru, pentru a arăta o imagine cât mai clară a realității în online.
Mai trebuie adăugat și că aceste ”evenimente” nu sunt promovate ca fiind electorale, deși ele sunt organizate pe un astfel de schelet. Bine, nu e nimic nou din ce am scris aici. Dar parcă astfel de metode sunt mai insistent promovate de către doar unul dintre competitori: PDLARD.
Dacă până acum, candidații USL au mers prin județ, ba ca să recondiționeze o școală, ba ca să vorbească la slujbe religioase, sau chiar să adune oameni în jurul unui ceaun, ascunși de straia politic-electorală, acum nu se mai ”ascund”. Umblă pe stradă în haine colorate, împart pixuri și îndeamnă cetățenii să meargă la vot. Bannerele lor vorbesc de VOTEAZĂ USL, chiar dacă împărțirea orașului în mai multe colegii aduce la hilara situație în care 2 blocuri alăturate au candidați diferiți.
În cealaltă tabără, PDLARD a scos sărbătorile la înaintare și încă își păstrează hainele de campanie la naftalină. Dacă Băsescu lucrează cu instituții, se pare că și la Arad se merge pe același model.
În fața Primăriei a început Festivalul Vinului;
Nici un iz politic ați zice. E la fel ca în fiecare an. Sigur, dar iată cine (FOTO dreapta) se află pitit printre scorțișoară, kurtos colaci și nasurile roșii de la aburii de vin: MRU!
În cartiere au început zilele festive;
Culmea, tot finanțate de instituții (Primărie și Biserici); dacă Gai s-a serbat cu MRU în mijlocul lor, după cum relata și presa aservită PDL, acum este rândul cartierului Micălaca și a lui Lucian Tipei: plimbare cu birja, concert, coruri bisericești, produse tradiționale. Are rost să mai spun că aceste serbări sunt finanțate de la bugetul local ?!
La Consiliul Județean, omagierea lui Corneliu Coposu…
…deși s-a ținut în cadru restrâns și a descris momente istorice, a atins și puține laude la filialele PDL și PNȚCD (componente ale ARD), cele mai puternice în Arad decât în restul țării, iar o mică apologie a faptului că primarul sau alții este în același timp politician și pastor/preot. Tema era una ideologic apropiată PDL, la fel ca și în cazul vizitei lui Emil Hurezeanu (despre europenitatea României), dar și a preotului care i-a urmat, o săptămână mai târziu, în cadrul evenimentelor organizate de Centrul Cultural Județean Arad ! La acest capitol, USL nu s-a lăsat mai prejos, organizând o slujbă la bustul Seniorului, cu televiziune și poze. Amuzant (dacă nu ciudat) să-i văd pe Ovidiu Marian, Dorel Popa și Lia Ardelean unul lângă altul, având în spate pe cel mai de seamă reprezentant al PNȚ.
De pe bannere, PDL ARD portretizează ”O echipă de oameni inimoși”, care mai de care ”Cu Aradul în inimă”. Desigur, cam ca la campania de la locale, s-ar putea ca în ultimele 2 săptămâni să apară alte afișe și imagini cu îndemnul concret la VOT. (Am înțeles însă că în acest sens au început să trimită invitații la vot prin scrisori.) Ca final al acestei zile 2 din campanie, analistul Bogdan Teodorescu luminează puțin dilema mea. Acesta spune că dacă USL-istul nu obține 50%+1 din voturi, în mod mai mult ca sigur acesta va pierde locul din Parlament în detrimentul unui candidat PDLARD (sau PPDD). Iată poate o explicație a faptului că USL se manifestă fățiș în evenimente electorale cu invitația concretă de prezentare la vot, pe când redistribuirea mandatelor este obiectivul pe care PDL îl urmărește.
Interesantă dubla comemorare a lui Corneliu Coposu, nu? Două (dintre…) PNŢCD-uri, două comemorări, şi alte partide “raliate” la singura acţiune ţărănistă de impact care se mai produce de câţiva ani. Pe de altă parte, din câte ştiu eu, C. Coposu a fost de cult greco-catolic. Am înţeles că slujba de sâmbătă a fost de acest rit, însă cea de duminică a fost ortodoxă. Mă gândesc să nu-i face rău sufletului Seniorului însă în opinia mea este o gafă. Să fi fost determinată de relaţia foarte apropiată dintre liderii administraţiei locale şi cei ai Arhiepiscopiei? Să se supere tare ultimii dacă sunt omişi de la un eveniment de acest gen?
@L.C.
Arhiepiscopul Seviciu a vorbit mai mult despre legătura strânsă dintre cultele religioase, așa că diferndul greco-catolic / ortodox ar avea mai multe motivații ”administrative”, nu politice, după cum spunea și ÎPS. Deci, nu aș spune neapărat liderii administrației și cei ai Bisercii, ci Administrația și Arhiepiscopia. Mâine public pe youtube un material video cu Timotei Seviciu de la eveniment. Ești invitat să analizezi după discursul acestuia anumite finețuri 🙂
@L.C.
Poți găsi materialul de care spuneam în comentariul de mai sus, de pe canalul meu de youtube: Timotei Seviciu Despre Relația Bisericii cu Statul