Parlament 2012 – Ziua 6, “Nu am mers la gradinita”

Dacă se pare că pe Neamțu îl ia gura pe dinainte, aducând injurii calomnioase contracandidaților săi, pe colegul PDLARD al acestuia, Marius Gondor, îl ia iau degetele pe dinainte. Iată marea întâmplare a zilei a 6-a din campania electorală parlamentară.

Întâmplarea despre care scriu a avut loc ieri, 14 noiembrie, pe contul de facebook al candidatului Gondor la un loc în Parlament. Întrebarea unui votant (Ce ai făcut tu pentru Arad?) i-a stârnit furia fostului președinte al Inspectoratului Școlar, care și-a jignit interlocutorul virutal, aplicându-i o corecție de adresare: ”in primul rand nu e cazul sa vorbim la per tu intrucat nu am mers la gradinita impreuna”.

De mult timp ni se servește ideea conform căreia guvernarea PDL a reușit, prin aplicarea unor măsuri necesare, să evite căderea României într-o criză economică profundă. Și pentru că acest text nu are prea multă acoperire în concretul cotidianului economic și social, el vine aproape întotdeauna însoțit de: ”comunicarea a fost defectuoasă, românii nu au înțeles ce am făcut pentru ei”. Mă îndoiesc… Am mai spus-o, venind mai mult din partea comercială: dacă cinevanu dorește să consume produsul pe care îl ai, poate e de vină produsul și nu clientul. PDL încearcă să ne convingă că trebuie schimbat clientul, că îi place ceea ce nu ar trebui să-i placă.


Lăsând la o parte lacuna gramaticală (o virgulă pe undeva, putem avea domnule candidat?) și exprimarea violentă, aș vrea să știu de ce nu i-a putut răspunde acelei individe, chiar dacă este din Timișoara?! Poate că Ghidul de mesaje PDL pentru alegerile parlamentare (acel document scurs la presă din spatele cortinei electorale, ghid pregătit de firma Kensington pentru efectivul de trupe al PDLARD)  prevede eludarea unor întrebări simple de genul – tu ce ai făcut ca deputat/senator până acum? Concluzia după recentele episoade este că cei doi PDL-iști poartă mai departe stidardul aroganței politice, conturată în profunzime de ciocul mic, noi suntem la putere acum până la ghici, ghicitoarea mea? sau mai clasicua exprimare mu#e ți-am zis! Pentru cunoscători.

One Reply to “Parlament 2012 – Ziua 6, “Nu am mers la gradinita””

Leave a Reply