Catalizatori

Am început procesul de interesare a mai mulți cetățeni din jurul meu. Cum scriam în „Administrația noastră”, urmez sfatul unui grup de activiști civici, și implic cât mai multe persoane într-un act concret de responsabilizare democratică locală. Nepompos, asta înseamnă că încerc să conving prieteni, amici și cunoscuți din Arad, să solicite municipalității eliberareea unor documente de interes public.

Pot spune că am fost surprins de deschiderea oamenilor față de această idee. Dacă domeniul politicii parte destul de polarizat și închistat, așa cum realizez de fiecare dată când analizez o situație politică actuală, se pare că un demers democratic, strct legal, ce ține de administrație, pare și este mai atractiv.

S-au alăturat acțiunii un număr de 10 persoane (din afara cercului celor care de obicei sunt interesați sau implicați în acțiuni civice) în ultimele 3 zile. Tot ce a fost nevoie era un catalizator. Și tot suprinzător, Aradul nu duce lipsă de catalizatori.

Fie că vorbim de eleva Simina Dragoș care, olimpică internațională fiind, culmea(!) nu vrea să scape de România. Sau de evenimente mai restrânse, în genul celui organizat de CELL. Sau efortul AIESEC care vrea să lege comunitatea locală. Sau doamna Eugenia Bojin din Timiș, care la 63 de ani este mai activă în domeniul implicării civice, decât au fost poate vreodată cei care primesc bani din bugetele locale în diverse entități, ocupând funcții din ”partea societății civile”. Dar nu e niciun necaz; meritele doamnei au fost recunoscute de Fundația ERSTE, care i-a acordat Premiul pentru Integrare Socială.

Sunt încrezător în viitor.

2 Replies to “Catalizatori”

Leave a Reply