Săptămânile în Arad au caracteristici foarte fixe. Străzile centrale din diminețile și după-amiezele de sâmbătă și duminică sunt pustii în materie de oameni precum și autovehicule, la fel ca și serile de marți, miercuri și joi, între orele 20:00 și 23:00. Ar mai fi și altele; spre exemplu, într-un hipermarket nu o să vezi mai mult de 3 case deschise decât după ora 16:30. Unele din aceste caracteristici au rațiuni logice. Cum ar fi supraaglomerarea de la Podgoria în serile în care oamenii vin de obicei de la Ștrand sau din localitățile din preajma Aradului pentru a viziona spectacolul de lumini și muzică a fântânii muzicale de pe Lac.
Dar există și situații care sfidează logica comercială sau sociologică. Am avut ”norocul” să dau peste una dintre acestea luni la orele amiezii, înainte de ora 13:00. Pe porțiunea de bulevard (al Revoluției) dintre clădirea sediu al PNȚ și Teatrul de Stat, nu mai puțin de 6 cerșetori de sex feminin au încercat să smulgă -cu vorba insistentă- un ban de la mine. Erau amplasați în mod strategic -2 câte 2- de-a lungul unor terase și magazine. Cum refuzai pe prima pereche, venea și cea de-a două. Cu siguranță, auziseră de picătura chinezească.
Nu au avut rezultate. Mai încolo, un bărbat ”afacerist” -deși de aceeași apartenență socială- s-a oferit să-mi vândă un telefon mobil negru, apelând la mine cu formula ”Boerule…un gust bun?”
A doua zi, nu mai erau acolo. Miercuri, nici atât. Lunea viitoare voi verifica din nou zona. Sunt curios, devine o altă caracteristică a orașului? Sau am trecut eu printr-o zonă crepusculară?
P.S. Singura certitudine de la referendum este că 87,52 % dintre cei prezenți au spus DA pentru demiterea lui T.Băsescu. Mai clar de atât, nu se poate. În rest, când se aplică dacă se aplică acest vot, rămâne să vedem. Sau suntem și acolo într-o zonă crepusculară?!
Se scrie “boier’ le” 😉
Nu am mai ras asa de mult la postarile tale de ceva vreme :))