Am ascultat marți seara interviul cu Crin Antonescu din cadrul emisiunii lui Mihai Gâdea. Deși în alte situații (intervenții telefonice, conferințe de presă, întâlniri cu reprezentanții FMI și BM, mitinguri) discursul liderului PNL (și președintelui-interimar) este neconcludent, stângaci și puțin motivant, de data aceasta a reușit să fie ferm, concis și inspirant.
Dacă este un lucru pe care nu îl suport, acela este manipularea. Am mai avut încercări de a demonta intoxicări și manipulări, dar în ultimele luni (în cazul Referendumului) am fost copleșit. Pot spune că am clacat în unele situații încercând să explic ce și cum, când și din ce unghi unor persoane. Îmi cer scuze dacă am încălcat o limită. Dar pentru mine, procentul de 87,52% e mai mult decât decisiv în problema demiterii.
Alături de emisiunea de marți, conferința de presă de miercuri seara a președintelui-interimar Antonescu (în special partea întrebărilor jurnaliștilor), stă drept instrument pentru oricine ar vrea să explice logic și categoric ce se întâmplă în România astăzi. Chiar dacă pe alocuri, narativul lui Crin Antonescu a fost colorat (”Băsescu nu scapă de mine decât dacă mă omoară”), mesajul principal -rolul instituțiilor,legile în vigoare și neintimidarea ca rațiune- a fost transmis.
În contrast cu Antonescu, ce a mai rămas din politicianul Băsescu este doar duhneala unor declarații lipsite de responsabilitate, care apară doar un scaun, niște privilegii ale fostului președinte (suspendat nu mai este pe fond de când peste 7 milioane de români i-au spus să meargă acasă) și un disperat în adevăratul sens al cuvântului. Cuvintele sunt importante. Și sunt cele mai importante când au la bază întregi instituții.