O multitudine de persoane cu care interacționez își pun întrebări legate de identitatea lor: Cine sunt? O poți vedea pe bloguri, pe rețelele de socializare și mai ales în cadrul discuțiilor colocviale din cafenele și de la diverse evenimente sociale. Nu ar fi o chestiune nouă, dacă nu ar fi -de data asta- o problemă fără vreo soluție la orizont, ci din contră, multă confuzie.
De obicei încerc să scriu articole în jurul unor subiecte care au și o posibilă rezolvare tangibilă dar nu există voința de a le rezolva. Chestiunea identității nu e nicidecum nouă, se învârte tot în jurul educației, locului de muncă, hobby-urilor și afinităților, dar azi parcă mai mult ca niciodată confuzia e și mai mare, când nici hainele nu mai reprezintă un mod distinct de a-ți afirma identitatea?
Frankie vorbește despre E-Reputație, cu îndemnul inevitabil de a găsi un echilibru și a rămâne constant. Un sfat mai degrabă neutru, previzibil pentru cei care nu vor să-și asume un risc.
Anca spune că e mai complicată treaba: cine îți propui să fii, care este reacția oamenilor când le împărtășești din planurile tale, respectiv ce alegi în cele din urmă să fie reprezentativ pentru identitatea mea.
O.Paler: Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
Nu cred că pornim bine în definirea identității noastre diferențiate de ceilalți cu care împartem spațiul social. Fiecare are un filtru personal pe care îl aplică de fiecare dată când dorește să judece ceva sau pe cineva. O spunea bine Gorgan într-o postare recentă despre bloggeri. Dar când descoperi că am fost influențați încă din primii ani ai copilăriei, nu ar fi normal să încerci să afli cât mai mult despre ce se întâmplă în jurul tău (de ce toți lucrătorii în multinaționale se plâng de condiții mizere dar niciunul nu ar vrea să colaboreze cu ceilalți în aceeași situație cu ei, de ce hainele din magazinele Pull&Bear din Arad sunt complet diferite din același magazin din Timișoara)?
Greșim dacă presupunem că plănuim conștient să ajungem cineva. Sau mai bine zis, că rămânem constanți în acea idee, formulată de mici sau din liceu, că atunci când vom fi mari/la casa noastră, vom fi … (completați cu ce doriți voi). De multe ori nici nu realizăm ce am devenit, până când ne ”trezim” că stăm peste dorința noastră peste program, că uităm de excursia aceea la munte, sau că vrem ca România să se retragă din UE dacă asta ar însemna neaplecarea față de Înalta Poarte *oricare ar fi ea.
Luminița de la capătul identității
Cred că cel mai bine este să fim conștienți în mod continuu ceea ce suntem. Să avem cunoaștere despre ceea ce dăm impresia că suntem și să verificăm dacă suntem ceea ce ne propunem să fim. Să atingem acel echilibru pe care îl promovează și OneFamily, între ce gândim, ce vorbim și ce facem. Există chiar și metode mai științifice și profesionale cu care putem să fim la curent cu cine suntem și cum putem rămâne doar ceea ce vrem să fim. Le găsiți via COMUNICARE & LEADERSHIP.
Recent, într-o scenă a filmului serial The Newsroom, disponibil pe HBO (dar și pe www.hbo.ro/hbogo), un personaj replică tare și viguros cum că nu permite intervievatorului să îl portretizeze doar după culoarea pielii sale și a orientării sexuale. Într-adevăr, ceea ce ne lipsește, în opinia mea, este atitudinea. Cea de a avea convingeri și a le apăra în fața oricăruia care ar dori să ne limiteze doar la ce dorește el sau ea.
Hopa! Place-mi tare articolul asta. Simt o schimbare.
Cred ca se intampla ceva de bine cu blogu’ asta 😉
Sistemul personal de valori se formeaza si se transforma pe intregul parcurs al vietii noastre. Exista insa niste valori pe care le-am invatat din copilarie si care ne dau acea identitate permanenta, identitatea matura insa de care cei din generatia noastra se apropie in aceste vremuri e ceva care implica niste valori care se formeaza in functie de experiente personale traite in timp si carora le-am supravietuit si din care am constientizat invatatura sau lectia (cum ii mai spun unii). Ca sa aflam daca stim cine suntem ne trebuie sa invatam si sa practicam toleranta, rabdare si asa cum spui tu Atitudine (a nu se confunda aceasta atitudine cu tupeul) dar si asumarea acestei atitudini si a faptelor si actiunilor care ne fac ceea ce suntem acum.
@Anca Raluca
Așa este, în continuă schimbare. Câți dintre noi pot spune că sunt aceeași ca acum 2 sau 4 ani? Și e un lucru pozitiv. Nu neg că răbdarea este un dezirabil, chiar am scris despre asta, dar Atitudinea ar pune puțină ordine în identitățile împrăștiate.
Este ca și în cazul în care dai cu banul pentru ceva: nu știi exact ce vrei decât când banul se învârte în aer 🙂
@Gabi
Mulțumesc de aprecieri. Apropo, simte-te liber să oferi și opinii în profunzime legate de subiectul dezbătut.
Profundele-mi opinii le asez pe blog dupa cum bine-ai citat matale 😉
Nu stiu cine suntem dar stiu ca majoritatea nu mai sunt ce au fost si mai stiu ca e greu sa fii tu insuti intr’o lume in care esti judecat pentru ceea ce esti.Eu cred ca e vorba de ego ,ego-ul care`si construieste niste straturi protectoare(masti) care ajung sa se muleze si sa se tot depuna pana nu mai ramane nimic pur.De ce? Pentru ca ne temem …de cine?…de noi.E mult mai simplu sa contruim masti, aparent perfecte dar in esenta penibile in loc sa muncim cu sinele.Din pacate societatea e construita sub forma asta si intr`un mod subtil ne obliga sa intram in hora.
@Umbra:
Si-n hora dansam, sau?
@Umbra
Ai dreptate într-un fel. Dar cum scriam mai sus, depinde de atitudinea pe care vrei să o abordezi. Dacă îți este mai convenabil să porți măști, atunci fă-o. Dacă nu, nu o fă. Exact cum a metaforizat Gabi: bun, în horă intri, dar și dansezi? Întrebarea mai clară ar fi dacă știi exact ceea ce vrei? De aceea spuneam și că e util să ne cunoaștem cât mai bine. Iar pentru asta există și metode mai științifice decât ”testele” de pe facebook.
Platitudini peste platitudini prin comentariile astea. Cand studiezi putin rolul limbii in dezvoltarea individului si cand observi relatia dintre limba si identitate comportamentala, desfaci repede ceea ce citesti in cliseele care stau la baza personalitatii respective. Mai bine acceptam ideea ca nu suntem niciodata ceea ce credem, ca nu ne putem vedea in oglinda obiectiv pentru ca nu e scris in ADN si trecem odata peste drama aceasta existentiala care le da posibilitatea celor mai slabi de inger sa gaseasca scuze pentru lipsa determinarii si disciplinei in apararea propriului fel de-a fi. E cam penibil sa traiesti inca in Matrix. (nu tu, in general zic).
Si btw, de unde aveti obesia asta cu masti? In fiecare zi, purtam ZECI de masti, fiindca nu ne purtam cu parintii cum ne purtam cu sotii si cu prietenii si cu postasul. Simt ca-mi trece un cutit prin creier cand aud de masti. Si din nou, ce are de-a face societatea cu neputinta de a fi cine esti? Tu poti fi cine esti fara nicio problema, dar trebuie sa accepti consecintele, fie ele si nedrepte. Astea se numesc PRINCIPII si din nefericire, sunt uitate de majoritatea oamenilor. Sictir.
@verdedeparis
Afirmația ”nu suntem niciodata ceea ce credem” e formulată ca și cum ar avea valoare de adevăr absolut, însă metode științifice, cum spuneam în articol, au arătat că altfel arată realitatea (obiectivă). Ele spun că nu avem defecte sau calități, ci însușiri mai puțin sau mai mult (chiar în exces) utilizate. Aruncă un ochi pe Metoda LIFO.
Deci vrei sa spui ca oamenii sunt capabili sa se priveasca obiectiv? Ce legatura au calitatile, defectele, insusirile? Nu am inteles. Eu vorbesc una, tu zici alta. Mie mi se pare ca oamenii incearca sa isi gaseasca scuze pentru ca nu sunt pe cat de disciplinati, onesti, fideli, inteligenti etc ar putea fi. Si mi se mai pare ca nu avem cum sa cunoastem ceea ce suntem, e destul de simplu: ceea ce suntem pentrunoi nu poate fi niciodata la fel cu ceea ce suntem pentru fiecare alt om din jurul nostru, fiecare cautand altceva si tragand alte concluzii si trecand comportamentul nostru prin prisma experientelor sale personale, inteligentei emotionale proprii etc. Pana la urma, e doar o alta chestiune tampita care nu poate fi concluzionata.
Au cea mai mare legătură. Tu poți să crezi despre tine că ești sociabil dar să fi perceput ca agasant. Cu cât ești mai conștient asupra ceea ce ești, cu atât poți aborda o atitudine (o exprimare a unei însușiri) mai potrivită propriei tale dorințe. De aceea ziceam de LIFO (LIFe Orientation). Esenţa abordării LIFO este cea de a căuta să dezvolte şi să administreze calităţile pe care fiecare le deţinem şi nu de a le judeca în raport cu modele şi norme preconcepute. Folosește componente din psihanaliză, teoria auto-actualizării, consilierea centrată pe client, dinamica grupurilor şi elemente de psihologie comportamentală şi organizaţională.
Ce noroc pe mine ca ma cred antisociala.