Ca sa avem si o comunitate

Sunt din nou pe drumurile lungi și împleticite ale țării. Despre călătoriile cu trenul am tot scris. Și la WWMP News, și pe propriul blog, până și în comentariile de pe alte site-uri.

Nu e foarte mare șmecheria cu trenurile. Comparativ cu un automobil însă, experiența pe care o ai este mult mai socială. În gări vezi drama oamenilor fără bani de un bilet de 10km, fără mâncare de ingerat și, mai mult decât oriunde, fără un acoperiș deasupra capului.

Eu am fost norocos. Am locuit aproape de când mă știu la casă. Am crezut, timp de câțiva ani, că nu puteam să devin așa de înalt dacă continuam să locuiesc mai mult de primii 3 ani din viață într-o ”cutie de chibrituri”. Destinul a făcut să mă nasc într-o perioadă în care tinerele cupluri erau susținute imobiliar de Stat. Cu alte eforturi financiare și personale ale părinților, m-am mutat, după 1990, la o casă în centrul liniștit al orașului.

Dar lucrurile se schimbă odată cu trecerea timpului (afirmația parcă devine un laitmotiv al articolelor de pe blog). Cuplurile nu mai sunt susținute de Stat (deși Prima Casă este o tentativă timidă). Praful din centru devine acum și mai plenipotențiar, datorită noilor lucrări de canalizare și a metodelor neortodoxe de curățenie stradală. Dar nu numai aerul, ci și liniștea se schimbă, proximitatea de Spital, Pompieri și Poliție zgomotind la fiecare urgență curțile oamenilor. Mai se schimbă și oameni pe care îi cunosc de 7-8 ani, care încep să se așeze la casa lor. Și este normal să înceapă să cântărească opțiunile. Centrul comod, dotat arhitectural și supra-aglomerat VS suburbiile născute după 2007, în împrejurimile Aradului? Despre centru am zis mai sus dintr-o experiență de 20 de ani. Acum despre ”suburbie„, vă pot relata câte ceva, fiind prezent la un eveniment anual în comunitatea (în devenire) Via Carmina.

Am fost plăcut impresionat și de inițiativa pe care Gabi a pus-o în mișcare acolo alături de câțiva bloggeri arădeni. Și m-am regăsit în povestirea fiecăruia. Rușanu a remarcat bine curtea care poate adăposti un coteț de câine, mult gazon dar și un ditamai cuptorul de piatră pentru acele grătare în familie, de 1 mai sau 23 august. Cristina a evidențiat potențialul grădinilor de a fi cu adevărat cochete și la modă, atâta timp cât ai bun gust, cum se vede pe blogul ei. Lucian m-a surprins din nou cu detalii pertinente. După cum se poate vedea și din pozele sale, oferta de case de vânzare în Arad, în Via Carmina, sunt de vis hollywoodian, dar în același timp și duplex; cam neinspirant din punctul meu de vedere. Pe lângă oferta de case, tot timpul în construcție, mai ai acces la destule loturi unde îți poți construi propriul apartament premium (dacă nu ești încă pregătit să lași nostalgia cutiuței de chibrit). Bani și inspirație să ai.

E drept, căsuțe construite nu sunt prea multe. Însă planurile arată bine. Iar interioarele existente și mai bine. E micuț, deși înalt, iar camerele puse la dispoziție conform planului dezvoltatorilor sunt mai mult decât convenabile pentru o mică familie. Exterior cochet, ne-exagerat și calm, fără birturi. Sper și eu, ca și Lucian, că pomii plantați vor crește oferind o adevărată oază locuitorilor din Via Carmina. Nu mai am alte poze. Vă sfătuiesc să faceți o vizită pentru a vedea cu ochii voștri. Per ansamblu sunt pași mici, detalii uitate de arădenii din buricul-târgului, dar poate o nouă șansă de a învăța, cu toții, cum arată o comunitate.