Astăzi trebuia să se constituie Consiliul Local Arad în noua componență conform cu voturile exprimate la începutul lunii. ”Simfonia” organizată de către administrație a fost întreruptă însă de consilierii USL care nu au dat gir invitației la Filarmonica de Stat.
Ședința de constituire a noului Consiliu Local a fost planificată de căre Municipalitate să aibă loc în sala cea mare a Filarmonicii de Stat. Nu știm câtă însemnătate culturală avea acest eveniment, sau măcar câtă muzicalitate simfonică aveau să aibă declarațiile politicianiste ale câștigătorilor. Însă grandomania demnă de PCR (cel puțin așa arătau în cărțile de istorie ședințele CC) a luat sfârșit atunci când reprezentantul Prefecturii a consemnat public că nu este întrunit numărul necesar de consilieri prezenți pentru a valida noul Consiliu.
Astfel, nu avem Consiliu Local legal constituit, iar o nouă ședință va trebui să fie organizată. Atenție însă, termenul de constituire este de 20 de zile de la data alegerilor, care a fost 11 iunie.
Personal, cred că demersul USL este unul bine-venit. Filarmonica de Stat nu are nicio vină că nivelul de cultură al reprezentanților fostei administrații Falcă-PDL, precum și al noii administrații Falcă-PDL, este prea nedezvoltat într-atât să înțeleagă că sala de concerte este destinată unor concerte și nu unor sindrofii sau ”simfonii” politico-administrative. Și mai presus de aceasta, scandalul pe care îl menține administrația PDL din mandatul trecut, prin menținerea directorului Alin Văcean la instituția de cultură este inaceptabil. Să aplauzi și să celebrezi acum pe rana deschisă a acestei instituții, când aleșii sunt puși acolo tocmai să asigure buna funcționare a tuturor instituțiilor locale, este minim de prost gust.
Rămâne de văzut care este explicația USL-ului pentru absența lor.
P.S. Simfonia nebuniei va continua și în mandatul acesta: Gheorghe Falcă a așteptat mai întâi aplauzele din sală ca să urce pe scenă, cele 5 secunde care au trecut între invitarea acestuia la a lua loc în fața tuturor și momentul efectiv al urnirii sale din loc (cu toate că era primul în fața scenei) este un semn prevestitor al tăcerii pe care o vor avea arădenii când vor realiza că primarul lor nu s-a cumințit de loc.
Sa le fie de bine celor care l-au votat pentru a 3-a oara. Punct si de la capat, mai ales cand nu ai pentru cine sa lupti, avand ca arme dreptatea, corectitudinea si transparenta.