Lunea trecută, dis-de-dimineață, am fost la Galeria Old Art din Piața Avram Iancu. Printre puținii invitați, cei din presa arădeană, și gazda galeriei, am asistat la evenimentul de lansare a lui Claudiu Cristea ca independent la Primăria și Consiliul Local Arad.
Pot spune că locația aleasă s-a identificat perfect cu mesajul transmis de candidatul independent: un spațiu, o viziune, o stare de spirit. De când îl cunosc pe Claudiu Cristea, prin activitățile de la Mișcarea Arădeană, organizația non-guvernamentală în care activez de mai bine de un an, acesta a vorbit cu căldură despre Arad ca un cămin, o comunitate prosperă, ai cărei membrii cetățeni sunt responsabili, au simț civic și doresc să trăiască sănătos și decent.
Anunțul său nu a reprezentat neapărat o surpriză. În scena politicii arădene, dominate de un partid-s.r.l. la guvernare și buticuri-opoziție ale Bucureștiului (dovadă a acestei ultime caracteristici fiind nominalizarea candidaților la Primărie în afara sondajelor efectuate în Arad), o alternativă reală și realistică la vot nu exista. Presiunea pe umerii lui Claudiu Cristea era mare, dar speranța multora dintre arădeni într-o altfel de persoană decât cele perindate de partide era și mai mare. Responsabilitatea de a oferi o șansă celor care cred în democrație, dar care la vot trebuie să aleagă tot timpul dintre răul cel mai mic, a fost mult prea mare pentru a nu candida.
Surprinderea cea mare a venit însă atunci când nu au existat întrebări din partea jurnaliștilor. Nicio reacție solidă la un anunț important pentru arădeni; deși, ce e drept, la partea de interviuri-sincron, Diana Mariș (de la InfoTV) a atins un punct esențial: la Arad, candidații independenți nu au șanse în fața mașinăriilor de vot.
M-am alăturat echipei
Cred că Aradul nu este un sat mai mare; cu toate că unii încearcă să convingă de acest lucru. Orașul nostru este dinamic, vuiește de viață și oameni interesanți și poate să-ți suscite stări de spirit dintre cele mai neașteptate. Pe deasupra, mai cred și în alternativa pe care Claudiu Cristea o oferă în scena politică arădeană. Prin urmare, pot spune cu mândrie că m-am alăturat echipei ca și coordonator al biroului de presă. Vreau să arătăm că se poate și altfel , iar vremea lui lasă că e bine și-așa apune încet.
One Reply to “Se poate si altfel”