___În ultimele 2 zile, orice informație despre actualitatea din România atingea sau era atinsă de alegerile din PDL. Blaga latră, Boc în poante, Băse plânge. Dacă a avut cineva aceeași lehamite de toate ”agențiile de presă” românești din acest weekend, simpatizez cu ei. Dar în același timp, cu toată greața pe care am simțit-o majoritatea consumatorilor de presă față de acest eveniment, el a constituit o problemă de interes public.
___Așa-zisa maturizare a scenei politice (tinzând spre modelul bipartinic nord american) ne va duce față în față cu realitatea crudă a situației guvernării lucrurilor publice: trebuie să alegem pe cineva! Și astfel treburile publice (res publica) implică politicul. Sigur că res publica nu mai poate fi sinonim de mult la noi cu common wealth (bogăția comună). Parcă și politicul nu prea aduce a bogăție comună ci mai degrabă a bogăție clientelară. Iar când politicul interferează primejdios de mult cu Statul, bogăția comună devine bogăția partidului. Deși sună foarte comunistoid, Statul este ansamblul de instituții care guvernează bogăția unei națiunii. NU o entitate care calcă pe demnitatea și buzunarele celor care contribuie. Că practica nu se potrivește cu teoria reprezintă o problemă cu cei care pun în practică teoria, nu teoria însăși.
De ce sunt importante alegerile în PDL ?
Simplu. Pentru că toți președinții de partide mari din România sunt, mai devreme sau mai târziu candidați la președinție sau numiți în fruntea Guvernului. Așadar, un Boc reales este un premier și un prezidențiabil pe viitor. O alegere în partidele mari este importantă pentru că ne arată de unde putem alege. (Mai vorbim aici de alegere sau de fapt de selecție?) Mai devreme sau mai târziu, ei ne vor reprezenta, Și cum opțiunea NICIO VARIANTĂ DE MAI SUS nu există în buletinele de vot, cam tristă realitatea …
Lecții de bună guvernare
O lecție în materie de guvernare și alegeri o putem învăța de la Wikipedia (Wikimedia de fapt). Board of Trustees, sau cea mai mare autoritate corporativă în Fundația Wikimedia, este compusă din utilizatori simpli ai Wikipedia care dau dovadă de un comportament activ și în conformitate cu principiile de deschidere a Wikimedia. Astfel că, aproape în fiecare an, utilizatorii ai serviciilor Wikimedia sunt chemați să participe la alegerile acestui Consiliu, atât prin cadidaturi cât și prin alegeri. Destul de simplu. Mult mai simplu ca în cazul guvernării bogăției comune.
Oare bogăția să fie motivul principal pentru această depărtare a beneficiarului de prestatorul de serviciu ?
Eu zic că ar trebui modificată procedura electorală, astfel încât să putem zice ‘pas’ ofertei de la un scrutin dacă nu ne mulţumeşte (ex. dacă nu s’au prezentat la vot cel puţin 70% din alegători, să se organizeze un nou scrutin la care cei care au participat la primul să nu aibă voie să mai participe :P).
Daca s-ar implementa Varianta PAS, am fi intr-o continua alegere pentru ca nimeni nu ar mai vota pe multi dintre candidatii de astazi 🙂
Daca nu ar avea voie sa mai participe cei din runda PAS ar fi si mai haotic :)) dar interesant, foarte interesant.
Păi în momentul de faţă ar fi foarte haotic, da’ cel puţin după vreo două mandate alese aşa, partidele vor sta pe gânduri pe cine vor trimite din prima la alegeri, zic eu…