De fapt, cand poti trage linie?
Cand au trecut anii peste tine si tu peste ei ca intr-un joc stupid de lapte gros, in care pana la urma tot pe jos ai ajuns? Si iti dai seama de acest lucru in timp ce stai la coada in supermarket. Sigur ca atunci observi la altii entuziasmul tau de alta data, indiferent inspre ce era indreptat atunci. Imbracamintea e primul lucru care iti atrage atentia; normal, e primul lucru care il vezi intr-o mare de oameni. Apoi le vezi mimica feței. Ochii iti aluneca in cosul lor. Vezi articole familiare. Si realtionezi mental cu propria experienta.
AhA moment! Realizezi ca a trecut, totusi, ceva timp de cand ai fost si tu in acel loc. Te tre..Ma trezesc intr-o coordonata spatialo-temporala unica. Trag linie la ce am experimentat? Adica accept si imi insusesc tot ce a fost? Da, ce naiba! Sunt capabil de a-mi analiza trecutul, cu bune si rele, a le ordona pe categorii si a face cateva rezumate, pentru orientare in viitor. E posibil asa ceva. Nu e greu. Now, partea a doua: hit reboot? Avem, daca nu, am tendinta de a atribui noi inceputuri la “epoci” ce nu au nicio substanta diferita unele de celelalte. Doar o mica relevanta temporala pentru mine.
Atat. In rest e aceasi epoca, doar o mica parte dintr-un proces continuu. Asadar, trag linie?
Nu trage linie. Inca.
NU crezi ca trebuie trasa o linie in momentul in care ai hotarat ca s-a incheiat un vechi capitol, dar mai ales cand ti-ai luat elanul pentru a intra intrun nou capitol?
Andrei, ai sintetizat perfect atitudinea pe care doream sa o expun: Trasul liniei “mai ales cand ti-ai luat elanul pentru a intra intr-un nou capitol” . Normal!