Se aud zvonuri cum ca Romaniei i-a expirat termenul pentru un mare cutremur. Acesta, conform studiilor, s-ar produce la o perioada de 30-40 de ani, iar din ’77 pamantul a stat destul de stabil sub picioarele romanilor. Daca Hancu isi ofera prezicerea de 2 ori pe an si nu nimereste nicodata, am sa imi permit si eu o presimtire; insa am sa o fac o singura data.
Singurul mare cutremur pe care il asteapta Romania este cel al atitudinilor. Recent am participat la o conferinta a Diferentei. Nu in sensul diferentelor dintre oameni, culturi si identitati, ci al diferentei pe care o poate face un om pe aceasta lume. O conferinta a solutiilor pe care le pot aduce oamenii problemelor cu care se confrunta atat ei cat si semenii lor. Surpriza a constat in faptul ca multi conationali au participat cu motivatie si idei exceptionale.
Singurul mare cutremur pe care Romania il va experimenta va fi cel produs de miscarea placilor tectonice al perceptiilor socio-culturale prezente de multi ani pe teritoriul acestei tari. Rezultatul diferentei pe care oameni necunoscuti opiniei publice o vor avea asupra mentalitatilor si atitudinii romanilor va fi de proportii seismice.
Iar exact ca un cutremur de mare magnitudine, se va petrece pe neasteptate, va gasi oamenii nepregatiti pentru asa ceva, va modifica relieful tarii si cel al societatii (chiar daca cu cativa centimetri sau generatii), vor fi “pagube materiale”, iar istoria va inregistra momentul ca unul de o mare importanta.
Am inceredere ca schimbarea in bine a lumii in care traim va fi un proces treptat, neasteptat si ignorat, aproape neperceptibil; iar actorii principali nu vor fi unii aplaudati la scena deschisa, nu vor primi oscaruri si nu vor duce “o viata fabuloasa” la Hollywood, nu. Oamenii care vor face posibil imposibilul, cei care vor deschide cai unei natiuni care se chinuie de decenii sa se adune si sa mearga inainte, vor fi si vor ramane persoane necunoscute, iar singurul lucru care le vor diferentia vor fi actiunile lor, tacute si cutremuratoare.
photo: Earthquake by behnkestudio
Ma-ntorc rapid la mine-n “Romenia” si promit solemn ca n-am sa o mai parasesc in veci, fie de-ar veni orice cutremur: de-al tau sau de-al lui Hancu ; prefer totusi sa prind un loc in fata pe cea mai miscatoare placa tectonica “socio-culturala” . Hai la surf .
O sa fie o schimbare? Oare? Dar cand? Eu unul incep sa nu mai am rabdare. Incep sa ma enervez la ‘micile’ inconveninete ale acesti tari. Care e a mea si o iubesc; si pentru care m-am sacrificat, si indiferent ce o sa spun atunci cand, probabil paharul se umple, o sa ma mai sacrific. Dar pe cine e nevoie sa indrum la sacrificare. E oare nevoie? Sunt atat de multe intreberi in capul meu, incat atunci cand ma gandesc simt ca un singur creier, o singura experienta de viata nu e suficienta. Am impresia ca nu sunt indeajuns.
Am impresia ca sunt coplesit de compromis cand icerc sa schimb ceva. Ori sa provoc o mica perturbatie in placa ta socio-culturala.
Nu stiu unde sa lovesc sa pornesc cutremurul ala odata. Cutremurul distruge … in principiu. Dar constructiile deja create aici, in domeniul vizat, par atat de rezistente incat un – 1 – cutremur nu mai pare suficient. Indiferent de amplitudinea lui. Cred ca Mercalli cu ale lui masuratori nu mai e valid aici. Cred ca mai trebuie inca o scara … XIII pentru a schimba ceva. Ma insel oare?