Negare. Mânie. Negociere. Tristete. Acceptare. Toate stagiile au fost trecute şi iată că la 2 săptămâni de la anunţarea renunţării la candidatura la preşedinţie a lui Radu Duda, s-a aşternut informaţia şi în creierul meu. Motivul renunţării poate părea neclar în faţa susţinătorilor lui, sau din contră, poate părea clar pentru alţii, chiar dacă se încăpăţânează să aplice teorii de ştiinţe politice, planuri şi conspiraţii, care de fapt nu sunt altceva decât presupuneri, căci nu ai de unde să ştii ce este în sulfetul şi mintea unui om.
Desigur că politica a rămas un joc, un joc la nivel înalt, un sport ca oricare altul; unde există partide, goluri (şi ce goluri), meciuri, faulturi, suspendări, transferuri, vânzări, accidentări, blaturi, trădări, alegeri şi niciun arbitru cu adevărat arbitrar. Şi dacă nu ştii să joci, nu te are în vedere niciun selecţioner, şi nici nu te discută mass-media în acest sens.
Cum ar fi să vrei să joci tenis,fotbal,baschet dar să fi unicul care joacă după alte reguli decât cele jucate, oricât de corecte în mod obiectiv ar fi ele?
Nebunie,nu? Cu asta se confruntă cei care vor să schimbe status-quo-ul, fie el într-un altul mai bun sau mai rău, deşi tot timpul spre “mai rău” se grăbeşte toată lumea mai ceva ca Usain Bolt. Oricât de mult faci ceva înspre mai binele oamenilor, aceştia refuză sau ignoră acţiunea ta. Candidatura lui Radu Duda nu a fost luată în serios de mulţi factori ce ne influenţează direct şi într-o mare măsură. Nici anunţarea retragerii din cursa încă neîncepută oficial nu a fost discutată. Pe Net, o căutare a acestui eveniment te duce ori pe site-ul principelui în mod evident sau pe site-ul Evenimentului Zilei. atât. Mai multe rezultate ai avea dacă ai căuta şuviţa lui Băsescu.
Dar nu despre asta este vorba. Faptele (poate prea mult spus) eroice, nu sunt discutate, dezbătute şi rediscutate. Ele se întâmplă. Fără editoriale, fără breaking-news. Şi în cel mai bun caz produc schimbări pozitive. Însă oricine care a încercat să schimbe ceva în bine, folosindu-se pentru asta nu de alţii ci de propria persoană, ştie că într-o Romă, dacă nu te comporţi ca romanii, eşti un nebun, un inadaptat, un idealist..
Am divagat..Exemplul personal al Principelui, fiind în acţiunile sale mai om de stat, promovând şi apărând identitatea cultura şi demnitatea românească, decât orice politician de la inceputul celui De-al Doilea Război Mondial încoace, este ceea ce trebuie ţinut minte din toată experienţa pentru prezidenţiale a domnului Duda; mulţi oameni doresc o schimbare, însă aceasta nu trebuie aşteptată ca venind din partea altora. Sigur că te simţi oarecum singur pe baricade..mai ales acum fără personalitatea unui reprezentant al Casei Regale..chiar dacă e posibil ca 2 străzi depărtare o altă persoană gândeşte la fel. sau poate încă nu ai avut curajul de a te urca pe baricadă. însă ai fi făcut acest lucru dacă aveai un lider de încreder care să te îndrume. Din multitudinea de comentarii, unele excelente, altele demne de ignorat, de pe blogul Principelui doar titlul unuia îmi rămâne în minte “Trebuie să acţionăm” şi cred că dacă reuşim asta, am făcut un mare pas înainte pentru a pune profesionalismul înapoi la locul său, iar etica în drepturile sale.
Şi totuşi e nevoie de mai mulţi nebuni pentru a schimba o nebunie mai mare!
One Reply to “Romania, Altfel”